ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 27 mai 2025

Deliberând asupra cererilor de recurs în casație de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 418/09.07.2024 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2021, s-a dispus, în baza art. 193 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., condamnarea inculpatei A., la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

În temeiul art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A., cu aceleași date de identificare, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., a aplicat inculpatei A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a comunica cu victima, partea civilă B. ori de a se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 100 de metri, pe o durată de 3 ani, pedeapsă care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., a aplicat inculpatei A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a comunica cu victima, partea civilă B. ori de a se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 100 de metri, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza dispozițiilor art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a aplicat inculpatei A. pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare, la care adăugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă aplicată, respectiv 3 luni închisoare, urmând ca inculpata A. să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatei A., ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu victima, partea civilă B. ori de a se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 100 de metri, pe o durată de 3 ani, pedeapsă care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. cu referire la art. 45 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatei A., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu victima, partea civilă B. ori de a se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 100 de metri, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei A. prin prezenta sentință penală durata reținerii și arestării preventive în cauză, începând cu data de 20.09.2019 până la data de 22.12.2019.

În temeiul dispozițiilor art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului C. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de șantaj.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., a aplicat inculpatului C. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a comunica cu victima, partea civilă B. ori de a se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 100 de metri, pe o durată de 3 ani, pedeapsă care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., a aplicat inculpatului C. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a comunica cu victima, partea civilă B. ori de a se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 100 de metri, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului C. prin prezenta sentință penală durata reținerii și arestării preventive în cauză, începând cu data de 20.09.2019 până la data de 22.12.2019.

În temeiul art. 404 alin. (6)

1

C. proc. pen., a adus la cunoștința părții civile B. că aceasta poate solicita emiterea unui ordin european de protecție, în condițiile Legii nr. 151/2016.

În baza dispozițiilor art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., art. 19 alin. (1) și art. 25 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1349 și art. 1357 din C. civ., a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B. și a fost obligată inculpata A. la plata către partea civilă B. a sumei de 20.000 de RON cu titlu de daune morale, iar pe inculpatul C. la plata către partea civilă B. a sumei de 10.000 de RON cu titlu de daune morale.

Au fost respinse, ca nefondate, restul pretențiilor civile formulate în cauză de partea civilă B..

Prin decizia penală nr. 804 din data de 24 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații A. și C. împotriva sentinței penale nr. 418/9.07.2024, pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr. x/2021, pe care o menține, fiind totodată obligați inculpații-apelanți la plata sumei de câte 450 RON, reprezentând cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea apelului formulat.

*****

Împotriva deciziei din apel, nr. 804 din data de 24 octombrie 2024, au formulat recurs în casație inculpații A. și C., în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casație formulată, apărarea inculpatei A. a solicitat admiterea prezentei cai de atac, casarea deciziei din apel și dispunerea unei soluții în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) sau b) și alin. (3) din C. proc. pen., precum și suspendarea executării deciziei penale nr. 804 a Curții de Apel Iași, până la soluționarea recursului în casație, în baza art. 441 alin. (1) din C. proc. pen.

În esență, apărarea inculpatei, în temeiul cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 din C. proc. pen., a susținut că instanța de control judiciar, Curtea de Apel Iași a prejudiciat-o pe inculpată prin greșita aplicare a legii penale, respectiv prin condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală și pentru neaplicarea prevederilor art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. privind încetarea procesului penal în dosarul nr. x/2021.

Prealabil dezvoltării motivelor de recurs, apărarea inculpatei a expus istoricul cauzei, situația de fapt, soluțiile din procedura de cameră preliminară și soluția instanței de fond, precizând că pe parcursul cercetării judecătorești în dosar, la data de 03.10.2022 a fost invocată din oficiu schimbarea încadrării juridice a faptei cu care a fost sesizat Tribunalul Iași prin sentința penală nr. 854 din data de 15.04.2021 a Judecătoriei Iași, respectiv din complicitate la tentativă de trafic de persoane în complicitate la infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen.

S-a arătat că Tribunalul lași a dispus prin încheierea de ședință din data de 17.10.2023, schimbarea încadrării juridica a faptelor din infracțiunea de lovire sau alte violențe", prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. și tentativă la "trafic de persoane", prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. și la art. 217 C. pen. în cea de "lovire sau alte violențe ", prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. și infracțiunea de "șantaj", prev. de art. 207 alin. (1) și alin. (3) C. pen., cu reținerea art. 38 alin. (1) C. pen.

S-a susținut că schimbarea încadrării juridice s-a dispus în mod nelegal, prin raportare la faptul că prin încheierea din data de 17.10.2021, instanța de fond a admis cererea de schimbare a încadrării juridice invocată din oficiu, fără a oferi nicio motivare a soluției, precizând doar că motivarea se va regăsi în hotărârea prin care se va pronunța asupra fondului cauzei, încălcând inculpatei A., fostă A., dreptul de a cunoaște acuzația formulată împotriva sa, drept prevăzut de art. 6 paragrafele 1 și 3 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și de decizia Curții Constituționale nr. 250/2019, iar nemotivarea schimbării încadrării juridice prin sentința penală o lipsește pe inculpata-recurentă de un grad de jurisdicție.

Nici în cuprinsul încheierii prin care a fost modificată încadrarea juridică, nici în considerentele hotărârii apelate nu sunt redate considerentele avute în vedere, nu sunt arătate diferințele dintre elementele constitutive ale celor două infracțiuni (cea din hotărârea de declinare și cea în care s-a schimbat încadrarea juridică), elemente ce erau semnificative în clarificarea tuturor aspectelor deduse judecății.

S-a menționat că la momentul la care s-a dispus schimbarea încadrării juridice, în cauză, pe latură penală au fost audiați martorul din lucrări, E. (11.04.2022) și doi martori propuși pe latură civilă, însă, martorul din lucrări a precizat că își menține declarația dată în fața organelor de urmărire penală, astfel încât, probele administrate nu puteau conduce spre o altă încadrare juridică a faptei.

Având în vedere că încadrarea juridică a faptei constituie temeiul juridic al răspunderii penale și totodată, a felului și a limitelor pedepsei aplicabile, prin raportare la consecințele pe care le poate avea schimbarea încadrării juridice, legea procesual penală prevede că în fața primei instanțe schimbarea încadrării juridice poate avea loc în anumite condiții ce constituie garanții ale respectării dreptului la apărare al părților și în primul rând al inculpatului, cât și a soluționării corecte a cauzei.

Încadrarea juridică s-a modificat în mod nelegal, cu încălcarea dreptului inculpatului la un proces echitabil, în vederea salvgardării rechizitoriului întocmit de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, prin această schimbare de încadrare juridică modificându-se substanțial poziția inculpatei A., înlăturând astfel o posibilă soluție de achitare.

S-a menționat că această concluzie este întărită și de motivarea instanței privind respingerea excepției nulității absolute a actelor de urmărire penală efectuate în prezenta cauză prin raportare la necompetența materială a organelor de urmărire.

S-a arătat că în primă instanță, Tribunalul Iași a dispus prin sentința penală nr. 418/09.07.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2021, în baza art. 193 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., condamnarea inculpatei A., la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violente și în temeiul art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpată la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

În baza dispozițiilor art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă aplicată, respectiv 3 luni închisoare, urmând ca inculpata A. să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni închisoare.

În baza dispozițiilor art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., art. 19 alin. (1) și art. 25 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1349 și art. 1357 din C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B., și a fost obligată inculpata A. la plata către partea civilă B. a sumei de 20.000 de RON cu titlu de daune morale, iar inculpatul C. obligat la plata către partea civilă B. a sumei de 10.000 de RON cu titlu de daune morale.

S-a arătat că împotriva acestei sentințe, inculpata a formulat apel, iar Curtea de Apel Iași a respins ca nefondate apelurile formulate de inculpații A. și C.. În motivare, instanța de control judiciar a reținut că în ceea ce privește prescripția răspunderii penale, în cazul infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen., potrivit art. 156 C. pen. cursul termenului de prescripție a răspunderii penale a fost suspendat pe durata împiedicării continuării procesului penal ca urmare a Decretelor nr. 195/2020 și 240/2020 prin care s-a instituit starea de urgență pe teritoriul României, arătând că, urmare a declarării stării de urgență, organele judiciare nu au judecat sau instrumentat cauze precum cea de față, în mod evident cursul termenului prescripției răspunderii penale a fost suspendat, pe un interval de 2 luni, astfel încât, termenul de 5 ani prevăzut de art. 154, alin. (1) lit. d) C. pen. urmează a se împlini la data de 6.11.2024.

A menționat apărarea faptul că instanța a omis a se pronunța cu privire la imprevizibilitatea acuzațiilor, având în vedere că inculpata a fost judecată pentru infracțiunea de "trafic de persoane", prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., raportat la art. 217 C. pen. și condamnată sub aspectul comiterii infracțiunii de "șantaj" prev. de art. 207 alin. (1) și alin. (3) C. pen.

Totodată, s-a menționat prin cererea de recurs în casație că, prin acest demers al inculpatei nu se tinde la schimbarea situației de fapt stabilită de instanțele ordinare, având în vedere scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 C. proc. pen.

Astfel, referitor la situația de fapt reținută de instanța de control judiciar, s-a susținut faptul că, prin greșita aplicare a legii, Curtea de Apel Iași a prejudiciat pe inculpată în sensul celor menționate dar și prin neaplicarea prevederilor art. 91 alin. (1) C. pen., privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate.

S-a arătat că, în raport de pedeapsa rezultantă stabilită de Curtea de Apel Iași prin decizia penala nr. 804 din data de 24.10.2024, de 2 ani și 9 luni închisoare, era îndeplinită condiția prevăzută de art. 91 alin. (1) lit. a) C. pen. și chiar procurorul de caz în concluziile sale a solicitat admiterea apelului sub aspectul aplicării disp. art. 91 alin. (1) C. pen., privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., s-a susținut că instanța de control judiciar nu a analizat apărarea inculpatei privind imprevizibilitatea acuzațiilor, ce atrăgea constatarea nelegalității sentinței penale nr. 418/2024 din data de 09 iulie 2024 pronunțată de Tribunalul lași, nelegalitate rezultată din nemotivarea hotărârii și a încheierii din data de 17.10.2022 privind schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunea de "lovire sau alte violențe", prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen. și tentativă la "trafic de persoane", prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. și la art. 217 C. pen. în cea de "lovire sau alte violențe", prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen. și infracțiunea de "șantaj", prevăzută de art. 207 alin. (1) și alin. (3) C. pen., cu reținerea art. 38 alin. (1) C. pen.

În ceea ce privește acuzația de săvârșire a infracțiunii de "șantaj" prevăzută de art. 207 alin. (1), (3) C. pen. (parte vătămată B.), constând în aceea că: inculpata A., în perioada 07.09.2019 - 19.09.2019, cu complicitatea inculpatului C., a constrâns persoana vătămată B., prin amenințări cu moartea și cu acte de violentă asupra sa și a familiei sale, să îi achite o pretinsă datorie de 30.000 euro, totodată încercând, prin aceleași amenințări, să o determine pe aceasta să înceapă practicarea prostituției pe teritoriul Marii Britanii pentru a-și acoperi pretinsa datorie față de ea", apărarea a solicitat să se constate că această "faptă penală nu există" sau "nu a comis fapta penală cu vinovăția prevăzută de lege".

Conform art. 207 alin. (1), (3) C. pen., infracțiunea de "șantaj", constă în constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, pedepsită cu închisoarea de la unu la 5 ani iar dacă faptele urmăresc un folos patrimonial, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Prin sintagma constrângerea unei persoane, legiuitorul a avut în vedere cele două forme prin care o persoană fizică poate fi constrânsă, respectiv prin exercitarea de violențe fizice asupra acesteia sau prin exercitarea de presiuni psihice, respectiv amenințare.

A susținut apărarea că, în concret, elementul material constă într-o acțiune de constrângere exercitată asupra unei persoane prin acte de violență - alin. (1) sau prin acte de amenințare - alin. (2), actele de violență și cele de amenințare fiind absorbite în conținutul infracțiunii de șantaj.

S-a arătat că în sarcina inculpatei s-a reținut că fapta de șantaj a avut loc prin amenințarea persoanei vătămate cu acte de violență asupra sa și a familiei sale (reglementată de disp. alin. (2) din art. 207 C. pen.), de natură să creeze o stare de temere persoanei vătămate, pentru a o determina să îi înmâneze inculpatei o sumă de bani sau să o determine să practice prostituția, însă încadrarea juridică dată faptei a avut în vedere art. 207 alin. (1), (3) C. pen.

Analizând textul de lege precizat, prin raportare la speță, s-a solicitat să se constate că șantajul este o infracțiune complexă, în conținutul căreia se regăsesc toate elementele constitutive ale infracțiunii de amenințare.

Din actul de sesizare, se remarcă faptul că în situația de fapt reținută de către procuror, premisa declanșării demersului judiciar o constituie de fapt existența unui abuz de drept, împrejurare ce reiese clar din susținerea că inculpata ar fi solicitat în mod injust sume de bani, ca și daune ale unui eveniment rutier.

S-a menționat că tocmai această premisă eronată, existența unei constrângeri care în realitate nu a existat, a fost avută în vedere la trimiterea în judecată a inculpaților, solicitând înlăturarea acesteia pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:

Astfel, s-a arătat că în ceea ce privește latura obiectivă, elementul material al infracțiunii de șantaj constă în amenințarea persoanei vătămate B. cu scopul de a o intimida și a o determina să plătească suma de 30.000 euro, reprezentând despăgubiri ca urmare a accidentului de circulație din data de 07.09.2019 sau să practice prostituția.

Însă s-a arătat că din ansamblul materialului probator administrat în cauză nu reiese să fi existat o asemenea amenințare adresată de către inculpată presupusei părți vătămate.

S-a făcut referire la declarația de parte civilă dată de B. în fața instanței de fond la data de 19.03.2024, menționând că prin raportare la propria declarație a acesteia, instanța urmează să constate că amenințările la care face referire presupusa victimă sunt (la data de 06.09.2019) anterioare comiterii presupusei infracțiuni de șantaj, care conform actului de sesizare ar fi avut loc în perioada 07.09.2019 - 19.09.2019.

S-a susținut că, prin raportare la mobilul presupusei infracțiuni, solicitarea sumei de 30.000 euro cu titlu de daune civile produse prin accidentul de circulație din data de 07.09.2019 de către B. inculpatei A., nu reprezintă o pretenție injustă. De altfel, și în declarația sa, B., susține ca i s-a cerut suma de 30.000 euro, după acel eveniment rutier, în timp ce inculpata A. se afla la spital: "Mai apoi am primit un apel de la C., care mi-a spus sa ne întâlnim cu A. să rezolvam situația și să nu iasă rău. De frică, am zis da. A. era la Spitalul Sf Spiridon. Acolo mi-a cerut 30.000 euro pentru vătămarea și suferița pe care eu i le-am provocat ei în condițiile în care eu eram cea lovită. A. a fost agresivă și în mașină. După ce ne-am urcat cu toții la Sf Spiridon în mașina, respectiv A., C. și eu, încercând să liniștesc apele în timp ce vorbeam cu A., am văzut că C. conducea spre Târgu Frumos. Gogu era cu o alta mașină. Suma de bani mi-a fost cerută în timp ce mă aflam în mașină, nu la spital".

Astfel, s-a solicitat să se constate că amenințarea nedovedită la care se face trimitere nu este una actuală (contemporană) infracțiunii de șantaj de care este acuzată inculpata.

Analizând și convorbirile telefonice purtate de inculpată cu presupusa victimă, prin prisma proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, aflate la dosar, care se doresc a fi principala probă în dovedirea faptei penale cercetate, apărarea a solicitat să se constate că nici acestea nu dovedesc existența unei amenințări cu acte de violență și cu moartea asupra membrilor de familie a presupusei victime. Dialogul dintre părțile litigante, inculpata și presupusa victima se derulează cu privire la sumele de bani pretinse ca daune, data de plată scadentă a acestora, precum și varianta alternativă de a achita acele daune prin plecarea împreună a coinculpaților din prezenta cauză cu presupusa victimă în Anglia pentru a face rost de bani, cel mai probabil prin comiterea unor infracțiuni de furt (având în vedere antecedența penală europeană a celor trei).

S-a susținut că această solicitare în lipsa amenințării cu săvârșirea unei infracțiuni ori a unei fapte păgubitoare nu îmbracă forma infracțiunii de șantaj așa cum este aceasta dispusă de către legiuitor.

În afara discuțiilor telefonice interceptate nu au mai existat alte comunicări directe între presupusa victimă și inculpata A. prin care să fi fost transmise amenințări de vreun fel între cele două părți. Mai mult decât atât, din cursul evenimentelor a reieșit faptul că, cea care a săvârșit o infracțiune mai gravă a fost chiar presupusa victima B., care prin agresiunea comisă împotriva inculpatei A., fostă A., i-a pus în pericol viața acesteia, și având în vedere și gravitatea vătămărilor produse asupra inculpatei la data de 07.09.2019 (în urma cărora și la acest moment are extirpată o parte din clavicula dreaptă), a adus-o pe aceasta (A., în situația de a nu fi capabilă fizic prea curând să exercite agresiuni fizice asupra lui B. și nici să-i adreseze amenințări care să-i insufle într-atât de multă teamă pe cât a pretins în fața anchetatorilor și a instanței de judecată.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmării penale cât și al cercetării judecătorești, s-a solicitat să se constate că aceste probe nu dovedesc existența în cauză a unei constrângeri psihice a persoanei vătămate și nici existența infracțiunii de amenințare a acesteia în conținutul constitutiv al infracțiunii de șantaj.

S-a menționat că în Decizia nr. 853 din 4 martie 2010 dispusă în Dosar nr. x/2009 ICCJ a statuat că, "Sub aspectul elementului material al laturii obiective a acestei infracțiuni, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj dacă nu este dovedită existența unei acțiuni de constrângere - prin violență sau amenințare - din partea făptuitorului, de natură a prilejui o stare de temere, sub stăpânirea căreia persoana constrânsa să nu mai poată reacționa și opune rezistență eficace la pretențiile făptuitorului."

Conform art. 207 alin. (1), (3) C. pen., infracțiunea de "șantaj, condiționează: Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul.

Or, conform probelor dosarului, a arătat apărarea că scopul inculpatei A., fostă A., în discuțiile telefonice purtate cu pretinsa victima B., era de a primi daunele civile rezultate din accidentul rutier, prin urmare, scopul sau a fost de a dobândi în mod just pentru sine suma de 30.000 euro cu titlu de daune civile.

S-a menționat că această situație rezultă chiar din procesul-verbal de prindere în flagrant din data de 19.09.2019, în care inculpata A., fostă A., precum și din declarația presupusei victime, dată în ziua de 19.09.2019, la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Iași, (22 - 26 dosar de urmărire penala), dar și din declarația martorului E. dată în fața instanței de fond la data de 11.04.2022.

S-a susținut că din aceste declarații rezultă că cel puțin două elemente de care instanța de judecată trebuie să țină cont în analiza și interpretarea probelor, pe de o parte, că inculpata A., fosta A., a fost victima unei agresiuni în data de 07.09.2019 și vătămată corporal de către B., iar suma de 30.000 euro, i-a fost solicitată în mod just, cu titlu de daune civile, pentru a nu formula plângere penală împotriva sa, iar pe de altă parte, poziția mincinoasă manifestată de presupusa victimă B., pe tot parcursul procesului penal, în care a relatat o că a fost amenințată de către aceasta și că i-au produs teama discuțiile purtate cu inculpata.

Aceste probe relevă circumstanțele în care s-a derulat altercația dintre cele două, în data de 07.09.2019, în urma căreia persoana vătămată grav a fost chiar inculpata, fără să apuce sa riposteze în vreun fel, iar apoi, după producerea altercației, fără nici o urmă de teama față de inculpată, însă fiind speriată de consecințele agresiunii sale, B., s-a dat jos din mașină, a mers la A. să discute, cel mai probabil pentru a observa gravitatea faptelor sale.

A susținut apărarea că maniera în care a acționat persoana vătămată B. relevă că aceasta a încercat o stratagemă prin care să anihileze demersurile judiciare pe care inculpata A. intenționa sa le efectueze împotriva sa pentru evenimentul rutier produs și în mod deosebit să nu plătească suma de 30.000 euro solicitată de inculpată cu titlu de daune civile; împrejurarea că inculpata ar fi dobândit folosul patrimonial obținut în urma presupusei infracțiuni este un element subsecvent comiterii faptei și care nu ține de esența infracțiunii, pentru realizarea conținutului constitutiv al acesteia fiind necesară și suficientă acțiunea de constrângere nu și remiterea folosului.

În același timp, recurenta a făcut referire și la lipsa intenției speciale, specifică șantajului, indicată în cuprinsul textului incriminator prin sintagma "spre a dobândi un folos injust pentru sine sau pentru altul", arătând că această intenție nu a existat atâta vreme cât folosul urmărit a fi obținut a fost unul just, în cadrul unei proceduri judiciare de mediere sau împăcare, solicitarea daunelor civile de către A., nefiind ilegală.

S-a concluzionat că toate acestea dovedesc ca nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de "șantaj", prev. de art. 207 alin. (1) și alin. (3) C. pen., nici sub aspect obiectiv și nici sub aspect subiectiv, inculpata A., fostă A., fiind condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv: judecată sub aspectul comiterii infracțiunii de "trafic de persoane", prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., raportat la art. 217 C. pen. și condamnată pentru comiterea infracțiunii de "șantaj" prev. de art. 207 alin. (1) și alin. (3) C. pen., solicitând instanței să se acorde eficiență și dispozițiilor art. 7 p. 1 din Convenția E.D.O., ce consacră principiul legalității incriminării și pedepsei, raportat la art. 15 din Convenție și art. 7 paragraful 1.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., s-a susținut că, în prezenta cauza, s-a produs o eroare a instanței de control judiciar care a respins cererea privind încetarea procesului penal ca efect al prescripției răspunderii penale, în temeiul disp. art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., (de sub acuzația de comitere a infracțiunii de "loviri și alte violențe", prev. de art. 193 C. pen.), reținând greșit că potrivit art. 156 C. pen. cursul termenului de prescripție a răspunderii penale a fost suspendat pe durata împiedicării continuării procesului penal ca urmare a Decretelor nr. 195/2020 și 240/2020 prin care s-a instituit starea de urgență pe teritoriul României, pe un interval de 2 luni, astfel încât, termenul de 5 ani prevăzut de art. 154, alin. (1) lit. d) C. pen. s-ar fi împlinit la data de 6.11.2024.

Apărarea inculpatei a solicitat să se aibă în vedere dispozițiile Decretelor nr. 195/16.03.2020 și 240/14.04.2020 prin care s-a instituit starea de urgență pe teritoriul României, menționând că din analiza acestor dispoziții incidente invocate de instanța de control judiciar, rezultă clar că această cauză a fost exceptată de la suspendarea judecații ca urmare a faptului ca a avut ca obiect o infracțiune flagrantă de șantaj prev. de art. 207 alin. (1) și alin. (3) C. pen., în care s-a dispus, luarea măsurii arestului preventiv, la data de 20.09.2019, prelungită până la data de 22.12.2019 când a fost înlocuită cu măsura controlului judiciar, măsură care a fost revocată începând cu data de 09.04.2020, prin încheierea de ședință a Judecătoriei Iași din data de 07.04.2020.

S-a mai arătat că la dosarul cauzei nu există nicio încheiere de ședință în perioada 16.03.-15.05.2020 prin care instanța de fond de la acea vreme, Judecătoria Iași sau Tribunalul Iași, să fi dispus suspendarea judecații acestei cauze pe timpul pandemiei, după cum s-a procedat, conform dispozițiilor CSM în toate celelalte cauze. Totodată, s-a solicitat să se aibă în vedere și Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 din data de 26.05.2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 565 din 09 iunie 2022, privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. actual, subliniind faptul că fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, respectiv în intervalul cuprins între publicarea Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 și a Deciziei nr. 358/2022 din data de 26.05.2022, ale Curții Constituționale, ceea ce acoperă și perioada pandemiei martie-mai 2020.

În concret, s-a susținut prin cererea de recurs în casație că, având în vedere termenul de prescripție prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d), de 5 ani, precum și pedeapsa pentru infracțiunea prev. de art. 193 C. pen., închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă, raportat la momentul săvârșirii faptei, actul material reținut fiind 06.09.2019, s-a solicitat să se constate că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale de 5 ani, prevăzut de disp. art. 154 (1) lit. d) C. pen., la data de 06.09.2024.

S-a mai menționat că potrivit deciziilor CCR nr. 297/2018 și nr. 518 din 25 iunie 2018, dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. nu includeau vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție, iar prescripția specială nu va opera, prescripția răspunderii penale urmând a fi evaluată prin raportare la termenele prevăzute de art. 154 C. pen.

Față de cele arătate s-a solicitat să se constate incidența motivului de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv, s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, motivat de faptul că inculpatei i-a fost respinsă cererea privind constatarea încetării procesului penal ca efect al prescripției răspunderii penale.

În finalul cererii, pentru toate argumentele prezentate, apărarea inculpatei a solicitat admiterea prezentei cai de atac, desființarea deciziei penale nr. 804 pronunțată de Curtea de Apel lași, la data de 24.10.2024, în dosarul penal nr. x/2021 și dispunerea unei soluții în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) sau b) și alin. (3) C. proc. pen., având în vedere cele mai sus arătate.

În esență, prin cererea de recurs în casație formulată, apărarea inculpatului C. a susținut că prezentul recurs în casație se întemeiază pe cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, menționând că actele pentru care a fost condamnat inculpatul C. nu îndeplinesc condițiile de tipicitate a infracțiunii de complicitate morală la șantaj prev. de art. 48 rap. la art. 207 alin. (1), (3) C. pen., întrucât nu există acțiunea de constrângere a inculpatului în dauna persoanei vătămate și nu au fost evidențiate acte săvârșite de acesta prin care a întărit sau întreținut intenția coinculpatei A. de a săvârși fapta prevăzută de legea penală.

În opinia apărării fapta reținută în sarcina inculpatului C., pentru care prin decizia penală nr. 804/24.10.2024 pronunțată de Curtea de Apel Iași s-a dispus soluția definitivă de condamnare pentru complicitate la infracțiunea de șantaj, prev. de art. 48 rap. la art. 207 alin. (1), (3) C. pen., nu întrunește elementele de tipicitate ale normei de incriminare, nu realizează o corespondență între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii.

S-a arătat că, în fapt, prin rechizitoriul din data de 01.11.2019 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași în dosarul de urmărire penală nr. x/2019, înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași la data de 01.11.2019, sub nr. x/2019, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: A., pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) și alin. (3) C. pen., lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen. și proxenetism în forma tentativei, prevăzută de art. 32 raportat la art. 213 alin. (2) C. pen. și la art. 217 C. pen. și C., pentru complicitate la infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 207 alin. (1) și alin. (3) C. pen. și complicitate la proxenetism în forma tentativei, prevăzută de art. 48 raportat la art. 32 raportat la art. 213 alin. (2) C. pen. și la art. 217 C. pen.

Prin sentința penală 854 din 15.04.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Iași a dispus schimbarea încadrării juridice astfel:

- pentru inculpata A. din infracțiunile de șantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) și alin. (3) C. pen., lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen. și proxenetism în forma tentativei, prevăzută de art. 32 raportat la art. 213 alin. (2) C. pen. și la art. 217 C. pen. în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen. și tentativă la trafic de persoane, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 217 C. pen.

- pentru inculpatul C. din complicitate la infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 207 alin. (1) și alin. (3) C. pen. și complicitate la proxenetism în forma tentativei, prevăzută de art. 48 raportat la art. 32 raportat la art. 213 alin. (2) C. pen. și la art. 217 C. pen., în complicitate la tentativă la trafic de persoane, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., raportat la art. 217 C. pen.. Prin aceeași hotărâre s-a dispus declinarea cauzei către Tribunalul Iași.

Prin sentința penală nr. 418/2024 din data de 09.07.2024 pronunțată de Tribunalul Iași, inculpatul C., a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de șantaj, în temeiul dispozițiilor art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 207 alin. (1) și (3) din C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a comunica cu victima, partea civilă B. ori de a se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 100 de metri, pe o durată de 3 ani, pedeapsă care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a comunica cu victima, partea civilă B. ori de a se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 100 de metri, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Prin decizia penală nr. 804/2024 din data de 24 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Iași a fost respins apelul declarat de către inculpatul C. și menținută sentința penală nr. 418/2024 pronunțată de Tribunalul Iași, fiind condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj reținându-se că "în perioada 07.09.201919.09.2019, cunoscând activitatea de constrângere prin amenințări cu moartea și cu acte de violentă efectuată de inculpata A. asupra persoanei vătămate B., în scopul de a o determina pe aceasta să îi achite o pretinsă datorie de 30.000 euro și să înceapă practicarea prostituției pe teritoriul Marii Britanii pentru a-și acoperi pretinsa datorie, a înlesnit și a ajutat-o pe inculpată la săvârșirea faptelor".

Instanța a reținut că, "deși aparent inculpatul C. nu a întreprins o activitate consistentă și vizibilă în a determina persoana vătămată să remită inculpatei A. suma de 30.000 de euro, se observă că acesta a acționat disimulat, în conivență cu inculpata A. pentru că inculpatul nu a avut vreo reacție la amenințările care au fost adresate persoanei vătămate de către inculpată".

Instanța de apel a reținut, că latura obiectivă a infracțiunii de șantaj sub forma complicității morale s-a realizat prin ajutorul moral și material pe care l-ar fi acordat inculpatei A., având rolul de a potența starea de teamă în care se afla persoana vătămată urmare a amenințărilor primite din partea inculpatei și de a puncta consecințele neconformării directivelor venite din partea inculpatei A., urmarea imediată fiind reprezentată de o restrângere a libertății morale a victimei, care este pusă în situația de a alege între a suporta o consecință și îndeplinirea unor pretenții cerute de inculpată, iar legătura de cauzalitate rezultă ex re, fiind o infracțiune de pericol.

A susținut apărarea inculpatului că acțiunile ce au fost reținute în sarcina inculpatului C. și pentru care a fost condamnat, astfel cum au fost stabilite cu titlu definitiv de către instanța de apel, nu întrunesc elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare a infracțiunii de șantaj, nu există corespondență între împrejurările faptice stabilite și configurarea legală a infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 207 C. pen.

S-a arătat că așa cum s-a stabilit în mod definitiv, faptele imputate inculpatului C. sunt reprezentate de conversațiile telefonice din data de 19.09.2019 astfel cum au fost redate în procesele-verbale întocmite în acest sens, precum și declarația persoanei vătămate B. care a descris atitudinea inculpatului manifestată față de persoana sa în momentele în care aceasta era amenințată de către inculpata A.. Persoana vătămată B., observând că C. nu a intervenit, a bănuit că a sprijinit demersul infracțional al inculpatei A..

Potrivit art. 207 alin. (1) C. pen., infracțiunea de șantaj în varianta tip, constă în constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul și se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Alin.(3): dacă faptele prevăzute la alin. (1) sau (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Potrivit art. 48 alin. (1) C. pen., complice este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. (2) Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârșirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.

Complicitatea morală se caracterizează prin aceea că efectele sale se produc asupra psihicului făptuitorului, prin întărirea sau întreținerea intenției autorului de a săvârși fapta prevăzută de legea penală.

S-a precizat că, faptul că inculpatul C. nu a luat atitudine în momentul când a aflat de conflictul dintre persoana vătămată și inculpata A., precum și faptul că inculpatul și-a exprimat păreri vis-a-vis de acțiunile coinculpatei sau lipsa de reacție a acestuia la amenințările care au fost adresate persoanei vătămate de către inculpata A., nu pot constitui acte de ajutor la săvârșirea infracțiunii de șantaj.

A subliniat apărarea că nu poate constitui complicitate morală faptul că inculpatul C. și-a exprimat opinia atunci când a fost informat de către persoana vătămată despre activitățile inculpatei A., mai ales pentru că niciuna dintre convorbiri nu reliefează faptul că acesta a susținut demersul infracțional al coinculpatei, nerezultând în niciun mod că a îndrumat sau a susținut în concret planul infracțional în a o șantaja pe persoana vătămată.

În legătura cu suma de bani pe care inculpata A. a pretins-o de la persoana vătămată, s-a arătat că inculpatul C. a aflat de la persoana vătămată despre faptul că inculpata i-a cerut acesteia o suma de bani, respectiv 30.000 euro.

Imputându-i-se inculpatului C. săvârșirea faptei în varianta complicității morale/intelectuale, în opinia apărării rezultă că ar fi trebuit ca prin aceste acte să producă efecte asupra psihicului inculpatei. S-a menționat că în cuprinsul hotărârii nu este menționată nicio activitate întreprinsă de către inculpatul C. care să reliefeze faptul că acesta a întărit convingerea coinculpatei în săvârșirea infracțiunii de șantaj.

S-a susținut că infracțiunea de șantaj presupune, sub aspectul elementului material, o constrângere exercitată asupra unei persoane, fie de natură fizică, fie de natură psihică, pentru a impune acesteia să facă ceea ce i se cere, așa cum i se cere, sau să nu facă ceva. Constrângerea, în cazul infracțiunii de șantaj, trebuie să fie de așa natură încât ea să prilejuiască o stare de temere (de alarmare), care determină victima să acționeze într-un alt mod decât acela pe care și-l dorește și să aibă drept scop o anumită comportare (așa cum dorește constrângătorul) din partea victimei, de pe urma căreia făptuitorul sau altă persoană să obțină un folos injust. Or, s-a precizat că acțiunile inculpatului C. nu au fost de așa natură încât să aibă aptitudinea de a insufla temerea sub imperiul căreia persoana vătămată ar fi cedat presiunii și nu pot constitui elementul material al infracțiunii de șantaj.

Acțiunile inculpatului C. au condus la o presupunere din partea persoanei vătămate că acesta ar fi implicat în demersul infracțional, nu la o temere aptă să o determine sau să o constrângă pe aceasta să se conformeze amenințărilor inculpatei A.. Presupunerea persoanei vătămate se datorează sentimentelor de frustrare și gelozie cauzate de inculpatul C. prin atitudinea acestuia de neimplicare în rezolvarea conflictului dintre cele două.

S-a arătat că pe tot parcursul interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate de la posturile telefonice utilizate de partea vătămată și inculpatul C., rezultă că aceștia au purtat convorbiri civilizate, fără a se adresa injurii sau amenințări, persoana vătămată fiind cea care iniția discuții referitoare la inculpată și suma de bani pe care trebuia să o restituie.

S-a menționat că din transcrierile convorbirilor reiese clar faptul că persoana vătămată iniția discuțiile referitoare la suma de bani pretinsă de către inculpată, referitoare la caracterul și comportamentul acesteia, răspunsurile inculpatului C. fiind date în funcție de contextul discuțiilor în care a fost atras, ambii cunoscând temperamentul inculpatei A.. Persoana vătămată însăși nu a relatat în mod specific existența unei convorbiri purtate cu inculpatul C. cu caracter constrângător, iar în declarația dată în fața organelor de cercetare penală, aceasta menționează faptul că inculpatul C. i-a spus că nu este obligată să facă ceea ce îi cere inculpata A. și că s-a săturat de conflictul dintre cele două.

A arătat apărarea că în evaluarea aptitudinii acțiunii făptuitorului de a produce o stare de temere, se au în vedere particularitățile fizice și morale ale acestuia, particularitățile persoanei vătămate, dar și mijloacele folosite de inculpat. Sub acest aspect, al constrângerii, pentru existența infracțiunii este necesar ca acțiunile realizate să aibă aptitudinea, în condițiile concrete în care au avut loc și în raport de mijloacele folosite de făptuitor, dar și de particularitățile persoanei vătămate, să creeze acesteia din urmă o stare de îngrijorare, de temere.

S-a susținut că din mesajele transmise de inculpatul C. persoanei vătămate reiese faptul că acesta îi sugera să răspundă la telefon inculpatei A., avertizând-o că este mai bine să răspundă pentru că inculpata A. a pornit spre locuința persoanei vătămate.

S-a mai menționat în cererea de recurs în casație că sub aspectul elementului subiectiv al infracțiunii de șantaj sub forma complicității morale a inculpatului C., din analiza tuturor circumstanțelor de fapt și modul în care acesta a fost în măsură să le perceapă, prin prisma circumstanțelor personale ținând de vârstă, pregătire socială sau profesională, nu a putut aprecia personal dacă obligația de remitere a sumei de bani este justificată sau nu, având în vedere și motivul declanșator al conflictului dintre inculpata A. și persoana vătămată.

A arătat că, așa cum a reținut și instanta de fond, inculpatul C. a fost implicat într-o relație amoroasă, atât cu inculpata A., cât și cu persoana vătămată B., iar pe fondul gelozie s-a iscat conflictul dintre cele două.

S-a menționat că având în vedere relația amoroasă dintre aceștia, este de înțeles și comportamentul duplicitar manifestat de către inculpatul C.. Despre incidentul dintre persoana vătămată și inculpata A., inculpatul C. susține că a aflat de la persoana vătămată, care, s-a deplasat la domiciliul acestuia din Târgu Frumos pentru a-i spune despre faptul că A. a întâlnit-o pe stradă și a lovit-o cu genunchiul în ochi din cauza geloziei, crezând că B. a fost cauza despărțirii lor.

A arătat că inculpatul C. a fost atras în mod intempestiv în situația conflictuală dintre inculpata A. și persoana vătămată B.. Or, elementul subiectiv al intenției directe calificate prin scop, specific infracțiunii de șantaj, presupune cunoașterea precisă a tuturor împrejurărilor cauzei sub toate aspectele de interes, în așa fel încât participanții să-și poată forma o poziție subiectivă clară, urmărind producerea rezultatului socialmente periculos cerut de textul incriminator, mai ales când elementul material al constrângerii nu este realizat în mod direct decât de către unul dintre participanți.

S-a susținut că, în speță, nu există o legătură de cauzalitate între activitatea inculpatului C. și urmarea produsă, respectiv temerea persoanei vătămate că, în viitor, ea sau o altă persoană apropiată ei va suporta un rău în cazul în care aceasta nu va remite suma de bani.

În opinia apărării, faptele inculpatului C., descrise în succesiunea actelor de executare, nu susțin concluzia ajutorului nemijlocit, benevol și asumat acordat de acesta coinculpatei A. pe durata executării actelor ilicite penale de către aceasta și în contextul activității infracționale a acesteia.

În consecință, pentru motivele expuse, apărarea inculpatului C. a solicitat în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen.. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., admiterea recursului în casație formulat, desființarea hotărârii atacate și în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate morală la șantaj faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 207 alin. (1) și (3) C. pen.

v

Conform art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererilor de recurs în casație către procuror și părți, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.

La dosar nu au fost depuse concluzii scrise asupra recursurilor în casație.

După îndeplinirea procedurii de comunicare, la data de 16.12.2024, dosarul de recurs în casație a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 21.01.2025, dată până la care, de asemenea, a fost depus raportul de către magistratul asistent desemnat în cauză.

Prin încheierea din data de 21 ianuarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru