ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 248/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 248/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra recursurilor

penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1185/07 octombrie 2008,

Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 20 raportat

la art. 174 - art. 175 lit. i) cu aplicarea art. 74 lit. a), c) - art. 76 lit.

b) C. pen. a condamnat pe C.C.L., la pedeapsa de 4 ani închisoare cu aplicarea art.

71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen.,

s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate

inculpatului pe un termen de încercare de 6 ani, conform art. 86

2

C.

pen.

Pe durata termenului de încercare,

inculpatul se va supune următoarelor obligații prevăzute de art.

86

2

lit. a), b), c), d) C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a

atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

alin.

(1) și (2) C. pen. raportat la art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen.,

pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei

închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

prevenția de la 11 septembrie 2007 la zi.

În baza art. 350 alin. (3) C. proc.

pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului C.C.L. de

sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 176/UP din 12 septembrie

2007 emis de Tribunalul București, secția I penală, dacă nu

este arestat în altă cauză.

Au fost respins ca neîntemeiate

pretențiile civile ale părții civile C.R.F.

În baza art. 14 raportat la art. 346

C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 25.000 lei RON daune

morale către partea civilă C.R.F.

În baza art. 191 C. proc. pen., a

fost obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut în esență că, în noaptea de 10/11

septembrie 2007, inculpatul l-a lovit pe numitul C.R.F. cu un cuțit în

zona hemitoracelui stâng, provocându-i leziuni grave.

Împotriva acestei sentințe, au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și

partea vătămată C.R.F.

În apelul său, Parchetul a

criticat sentința sub aspectul greșitei individualizări

judiciare a pedepsei aplicate și cu privire la omisiunea

pronunțării asupra despăgubirilor civile solicitate de Spitalul

Universitar București.

Cu ocazia judecării apelului,

reprezentantul Parchetului a mai criticat și omisiunea instanței de a

se pronunța asupra pedepsei complementare, iar în privința daunelor

materiale este evident că există, chiar dacă acestea nu au fost

dovedite.

În apelul său, partea

vătămată a depus concluzii scrise prin care a arătat

cuantumul daunelor morale acordate, precum și neacordarea daunelor

materiale în sumă de 5.000 lei.

A mai solicitat și acordarea

cheltuielilor ocazionate de angajarea avocatului.

Examinând legalitatea și

temeinicia sentinței apelate, având în vedere criticile aduse, precum

și sub toate aspectele de fapt și de drept conform prevederilor art. 371

alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că apelurile sunt fondate.

Este întemeiată critica

Parchetului referitoare la greșita individualizare judiciară a

pedepsei aplicate, întrucât fapta inculpatului de a lovi pe partea

vătămată cu un cuțit în zona toracelui stâng provocându-i

leziuni ce i-au pus viața în primejdie, prezintă un grad de pericol

social concret deosebit de ridicat, având în vedere valoarea lezată,

urmarea produsă, respectiv pierderea splinei, timpul în care a fost

comisă, precum și mijlocul folosit, un cuțit cu lama de circa 10 cm, apt prin el însuși să producă leziuni letale.

Având în vedere și poziția

procesuală oscilantă a inculpatului, Curtea a apreciat că

pedeapsa aplicată inculpatului în modalitatea suspendării sub

supraveghere nu corespunde scopului preventiv al pedepsei prevăzute de art.

52 C. pen.

A menținut circumstanțele

atenuante reținute de instanța de fond, având în vedere conduita

bună a inculpatului dinainte de comiterea faptei, care rezultă din

actele în circumstanțiere depuse la dosar, precum și atitudinea sa

după săvârșirea infracțiunii - rezultând din prezentarea sa

în fața autorității.

S-a apreciat că inculpatul

trebuie obligat și la daune materiale, care chiar dacă nu au fost

dovedite în concret, este evident că există ca urmare a

spitalizării părții vătămate, fiind de notorietate

cheltuielile care se fac în asemenea ocazii.

De asemenea, instanța a omis

să se pronunțe asupra pretențiilor formulate de partea

civilă Spitalul Universitar de Urgență București, deși

prin adresa din 26 august 2008, această parte s-a constituit parte

civilă cu suma de 11.015,75 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare

necesare îngrijirii părții vătămate.

Este întemeiată și critica

părții vătămate referitoare la neacordarea cheltuielilor de

judecată având în vedere chitanța depusă la fila 150 dosar de

fond și în raport de prevederile art. 193 alin. (1) și (2) C. proc.

pen.

În ceea ce privește daunele

morale acordate, Curtea a apreciat că la acest moment sunt

îndestulătoare, fiind de natură să acopere suferințele

părții vătămate, precum și un prejudiciu viitor,

constând în efortul suplimentar la care va fi supusă partea

vătămată, urmare a pierderii unui organ.

Curtea de Apel București,

secția I penală, prin Decizia penală nr. 116 din 12 mai 2009, în

temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul București și partea civilă

C.R.F. împotriva sentinței penale nr. 1185 din 07 octombrie 2008, pronunțată

de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 4227/3/2008.

A desființat parțial

sentința și, în fond:

A înlăturat aplicarea

prevederilor art. 86

1

C. pen., art. 86

2

C. pen. și art.

71 alin. (5) C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 - art.

64 lit. a) și lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., a interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

A obligat pe inculpat la 3.000 lei

despăgubiri civile materiale către partea civilă și la

11.015,75 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare către Spitalul

Universitar de Urgență București.

A obligat pe inculpat la 300 lei

cheltuieli de judecată către partea civilă.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal au declarat recurs inculpatul C.C.L. și partea civilă C.R.F.

Partea civilă nu a motivat în

scris recursul formulat și, deși a fost legal citată, nu s-a

prezentat în instanță pentru a-l susține oral.

Inculpatul C.C.L. a criticat

hotărârea instanței de apel sub aspectul greșitei individualizări

a pedepsei aplicate, privind înlăturarea dispozițiilor referitoare la

suspendarea sub supraveghere a pedepsei închisorii.

În drept, acest motiv de recurs a

fost întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Inculpatul a criticat hotărârea

instanței de apel și sub aspectul greșitei soluționări

a laturii civile, fiind obligat să plătească daune materiale

părții civile, fără ca acestea să fie dovedite.

Examinând hotărârea

atacată sub aspectele invocate de inculpat, Înalta Curte constată

că recursul formulat este fondat.

Astfel, din probele administrate în

cauză, probe care au fost redate integral în hotărârea primei

instanțe, Înalta Curte reține că în noaptea de 10/11 septembrie

2007, părțile au participat la o petrecere aniversară, iar pe

fondul consumului de alcool, între aceștia a izbucnit un conflict, care a

degenerat în violențe reciproce. În aceste împrejurări, inculpatul a

aplicat părții civile o lovitură cu un cuțit în zona

hemitoracelui stâng, provocându-i grave leziuni traumatice care i-au pus

viața în pericol. Leziunile au necesitat 14-16 zile de îngrijiri medicale,

după cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală.

Din același raport de

expertiză rezultă că victimei i s-a exclus, chirurgical, splina.

În drept, s-a constatat că

fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale tentativei la

infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.

Se constată că, în

cauză, în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii

faptei și circumstanțele personale ale inculpatului, prima

instanță a făcut o corectă individualizare a pedepsei

aplicate inculpatului, atât în ceea ce privește cuantumul sancțiunii,

cât și în ceea ce privește modalitatea de executare.

Astfel, prima instanță, pe

baza probelor administrate, a reținut că, între părți,

conflictul a fost generat de către partea civilă C.R.F. care,

fără motiv, a rupt lănțișorul purtat de inculpat la

gât, împrejurare care a dus la exercitarea reciprocă de violențe.

Această împrejurare rezultă

atât din planșele foto, aflate la filele 58-60 dosar urmărire

penală, care relevă existența unor leziuni multiple la nivelul

feței, membrelor, cât și din raportul de expertiză medico-legală

din 13 septembrie 2007 în care se concluzionează că inculpatul C.C.L.

a prezentat leziuni traumatice, care s-au putut produce la data de 10/11

septembrie 2007 prin lovire cu corp dur și care au necesitat 15 zile de

îngrijiri medicale.

Inculpatul la data

săvârșirii faptei avea 22 ani, este necunoscut cu antecedente penale,

era încadrat în muncă, fiind caracterizat pozitiv atât în familie, cât

și în societate.

Circumstanțele penale pozitive

ale inculpatului au fost reținute de tribunal ca circumstanțe

atenuante și, pe cale de consecință, pedeapsa a fost

coborâtă sub minimul special prevăzut de lege.

Și Înalta Curte apreciază

că în raport de persoana inculpatului, care a avut și o atitudine

procesuală corespunzătoare, recunoscând (sigur, într-o manieră

proprie, în cadrul exercitării dreptului la apărare, care presupune

și dreptul de a nu se autoincrimina) și manifestând regret

față de comiterea infracțiunii și consecințele

acesteia, reeducarea acestuia se poate realiza chiar fără executarea

efectivă a pedepsei închisorii, simpla aplicare a pedepsei constituind un

avertisment pentru acesta și o garanție că nu va mai

săvârși alte infracțiuni.

De asemenea, se apreciază

că scopul educativ și coercitiv al pedepsei, astfel cum este

prevăzut în art. 52 C. pen., a fost realizat și în perioada de 13

luni în care inculpatul a fost arestat preventiv, inculpatul având

reprezentarea efectivă atât a privării de libertate, cât și a

consecințelor grave ale faptei săvârșite, gravitate care, de

altfel, a fost avută în vedere la individualizarea pedepsei.

Înalta Curte constată că

instanța de apel a soluționat greșit și latura civilă

a cauzei, în ceea ce privește obligarea inculpatului la plata

despăgubirilor materiale către partea civilă în cuantum de 3.000

lei.

Dispoziția instanței de

obligare a inculpatului la plata acestor sume este nelegală, după cum

rezultă și din motivare, unde se arată că „inculpatul

trebuie obligat și la daune materiale care chiar dacă nu au fost

dovedite în concret, este evident că există ca urmare a

spitalizării părții vătămate, fiind de notorietate

cheltuielile care se fac în asemenea ocazii”.

Astfel, potrivit art. 14 alin. (3) C.

proc. pen., repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile,

respectiv în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea

situației anterioare sau prin plata unei despăgubiri

bănești, în măsura în care repararea în natură este cu

putință.

Potrivit art. 1169 C. civ., „cel ce

face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”.

Din acest text de lege rezultă

că partea care are pretenții în instanță trebuie să le

dovedească, ceea ce înseamnă că sarcina probei revine celui care

ridică o pretenție (onus probandi incumbit actori).

Ori, în cauză, partea

civilă, în lipsa acordului inculpatului de a-i achita pretențiile

formulate, trebuia să dovedească aceste pretenții, simpla

internare a părții în spital nu echivalează cu probarea

pretențiilor, iar de notorietate în acest caz este faptul că

cheltuielile de spitalizare sunt suportate din fondul de asigurări.

În consecință, având în

vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct.

2 lit. c) și d) C. proc. pen., va admite recursul formulat de inculpatul C.C.L.,

va casa în parte decizia penală și rejudecând, va menține

hotărârea primei instanțe, precum și dispoziția referitoare

la obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare către

partea civilă Spitalul Universitar de Urgență București.

Întrucât în cauză nu s-au

constatat, din oficiu, alte motive de casare a hotărârilor pronunțate

în cauză, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

va respinge ca nefondat recursul formulat de partea civilă C.R.F., parte

care, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată la

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul C.C.L. împotriva Deciziei penale nr. 116 din 12 mai 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează, în parte, decizia

penală atacată și rejudecând,

Menține sentința

penală nr. 1185 din 7 octombrie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în totalitate, iar decizia atacată numai cu

privire la obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de partea civilă C.R.F. împotriva Deciziei penale nr. 116 din 12

mai 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul parte

civilă C.R.F. la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 26 ianuarie 2010.