ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2616/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2616/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință de la 9 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 4671/3/2010 (1192/2010)

s-a menținut starea de arest preventivă a inculpatului M.C. (fiul lui N. și E.,

arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 290/UP din data de 11

decembrie 2009 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală în Dosar nr.

49049/3/2009).

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că din actele dosarului rezultă că inculpatul M.C. a

fost arestat preventiv la data de 11 decembrie 2009, în temeiul dispozițiilor art.

143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., în baza încheierii pronunțate de

Tribunalul București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 49049/3/2009 și,

ulterior, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 2323/D/P/2009 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. -

Biroul Teritorial București, sub acuzația săvârșirii infracțiunii de trafic de

droguri de mare risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în

aceea că, în perioada octombrie-decembrie 2009, a deținut și vândut în mod repetat către diverse persoane, inclusiv colaboratorului introdus în

cauză, diferite cantități de cocaină,iar, la data de 11 decembrie 2009, cu

ocazia percheziției domiciliare, a fost depistat deținând 49 de punguțe de

cocaină în vederea comercializării, precum și instrumente folosite la

porționarea și cântărirea drogurilor.

Potrivit dispozițiilor art.

300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat,

instanța are obligația să verifice în tot cursul judecății, dar nu mai târziu

de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând

potrivit art. 160

b

C. proc. pen.

În atare situație, în faza

de judecată a apelului, curtea de apel a constatat că ulterior pronunțării

hotărârii de condamnare în primă instanță, nu au intervenit elemente probatorii

noi care să contrazică probele deja administrate în faza de urmărire penală și

în cursul judecății în fond a cauzei și care susțin presupunerea rezonabilă a

săvârșirii infracțiunii de către inculpat.

Astfel, curtea de apel a

constatat că la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat au fost

respectate toate dispozițiile legale în materie și că până la acest moment

procesual nu au încetat și nici nu s-au modificat temeiurile care au determinat

luarea măsurii arestării preventive, menținându-se, atât caracterul rezonabil

al presupunerii că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, fiind

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât și cerințele

prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., întrucât inculpatul a

fost trimis în judecată pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestuia în libertate

prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În aprecierea acestei din

urmă condiții, instanța de apel a reținut că amploarea activității

infracționale reținute în sarcina inculpatului, dedusă din cantitatea mare de

droguri presupus a fi traficată într-o perioadă relativ mare de timp,

împrejurare care, coroborată cu alte date personale ale acestuia (lipsa unei

ocupații și a oricărui loc de muncă din care să obțină venituri pe căi licite,

nivel scăzut de școlarizare, faptul că acesta a mai fost condamnat la o

pedeapsă cu închisoarea, cu suspendarea sub supraveghere a executării, tot

pentru săvârșirea unei infracțiuni de trafic de droguri de mare risc, sunt de

natură să justifice în mod rezonabil temerea că, aflat în libertate, inculpatul

prezintă un risc ridicat de comitere și a altor infracțiuni, pentru a-și

asigura mijloacele de existență, ordinea publică fiind astfel pusă în pericol.

Pentru aceste considerente,

în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C.

proc. pen., apreciind că subzistă temeiurile ce au determinat arestarea

preventivă a inculpatului, că nu s-au modificat condițiile ce au impus

menținerea stării de arest și ca fiind superfluu analiza în mod distinct a

cererii de înlocuire a măsurii, care prin natura sa implică schimbarea

temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării, cele două măsuri

excluzându-se reciproc, curtea de apel a menținut măsura arestării preventive a

acestuia.

Împotriva acestei încheieri

de ședință a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul M.C., fără a arăta

în scris motivele de recurs.

La termenul de judecată de

la 24 iunie 2010 în recurs, Înalta Curte, apreciind ca întemeiată cererea de

amânare formulată de recurentul inculpat, în vederea angajării unui apărător, a

amânat cauza la 1 iulie 2010, menținând delegația apărătorului desemnat din

oficiu, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la

fila 25 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de astăzi,

apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul asupra recursului, în

concluziile orale, în dezbateri, a solicitat admiterea acestuia, casarea

încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive, motivând că nu

mai subzistă temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. Totodată a

învederat instanței să aibă în vedere circumstanțele personale ale

inculpatului, care a avut o atitudine constant sinceră. În subsidiar a

solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu

părăsi localitatea, potrivit art. 145 C. proc. pen.

Concluziile reprezentantului

M.P. asupra recursului inculpatului, precum și poziția recurentului inculpat,

din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a

prezentei decizii.

Examinând recursul declarat

de inculpatul M.C. prin prisma dispozițiilor art. 385

6

cu referire

la art. 141 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin dispozițiile Legii nr.

356/2006, Înalta Curte constată recursul inculpatului declarat împotriva

încheierii din 9 iunie 2010, ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor

arăta.

Prin sentința penală nr. 307

de la 26 aprilie 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

pronunțată în Dosarul nr. 4671/3/2010, în temeiul art. 345 alin. (2) C. proc.

pen. a fost condamnat inculpatul M.C., fiul lui N. și E., la o pedeapsă de 7

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc

în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (2) al Legii nr. 143/2000 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1)

lit. c) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

Pe durata prevăzută de art. 71

C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a doua și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 2 alin. (2)

teza finală al Legii nr. 143/2000 raportat la art. 65 alin. (2) C. pen. s-a

interzis inculpatului pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei

principale exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 33 alin. (1)

lit. a) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a constatat că

infracțiunea reținută în sarcina inculpatului în prezenta cauză este concurentă

cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani

închisoare prin sentința penală nr. 812 din 05 iunie 2007 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 4237 din 17

decembrie 2009 a I.C.C.J., secția penală și în consecință.

În baza art. 86

5

alin.

(1) C. proc. pen. raportat la art. 85 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus

anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate prin

sentința penală nr. 812 din 05 iunie 2007 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 4237 din 17 decembrie 2009 a I.C.C.J., secția penală.

Conform art. 33 lit. a) C.

pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 4 ani

închisoare cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință și

s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, acesta urmând a executa în

final o pedeapsă de 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen.

Pe durata prevăzută de art. 71

C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 36 alin. (3)

C. pen. s-a dedus din durata pedepsei principale rezultante perioada executată

de la 29 octombrie 2003 la 17 februarie 2004, iar conform art. 88 C. pen.

reținerea și măsura arestării preventive în prezenta cauză de la 11 decembrie

2009 la zi.

În temeiul art. 350 alin. (3)

C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului M.C.

În baza art. 17 alin. (1) și

(2) al Legii nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cantității de 0,57 grame cocaină, fenacetină și levamisol, indisponibilizată la I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O., conform

dovezii din 5 februarie 2010, a cantității de 29,42 grame cocaină, fenacetină și cafeină și 5 grame cocaină, fenacetină și cafeină,

indisponibilizată la I.G.P.R., D.C.J.S.E.O., conform dovezii din data de 11

ianuarie 2010, a cantității de 1,27 grame cocaină și fenacetină, indisponibilizată la I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O., conform dovezii, a cantității de 0,5 grame cocaină și fenacetină indisponibilizată la I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O., conform dovezii din

data de 13 noiembrie 2009.

În baza art. 17 alin. (1) și

(2) al Legii nr. 143/2000 s-a dispus confiscare sumei de 260 euro și 40 lire

sterline aflate la D.G.P.M.B. – S.C.J.S.E.O., conform dovezii din data de 11

ianuarie 2010 și a sumei de 3.300 lei depusă la CEC Bank conform recipisei de consemnare nr. 2406666/1 din data de 11 ianuarie 2010.

În baza art. 17 alin. (1) și

(2) al Legii nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cântarului electronic MINI CD

- 500 aflat la D.G.P.M.B. – S.C.J.S.E.O., conform dovezii, a telefonului mobil

marca N., de culoare neagră, și cartela SIM aferentă și a telefonului mobil

marca S. de culoare negru cu argintiu și cartele SIM, indisponibilizate la D.G.P.M.B.

– S.C.J.S.E.O. conform dovezii din data de 11 ianuarie 2010.

Măsura dispusă s-a comunicat

Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția Cazier Judiciar,

Statistică și Evidență Operativă, care va proceda conform art. 444 C. proc.

pen.

Conform art. 191 alin. (1) C.

proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4700 lei, reprezentând

cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această

sentință, în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza

de cercetare judecătorească, prima instanță a reținut, ca situație de fapt, că

la data de 07 octombrie 2009 D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București s-a

sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpatul M.C. se ocupă cu

comercializarea de substanțe stupefiante, în special cocaină, la prețul de 350

lei/gram în zona P.B. din București. În aceste împrejurări s-a procedat la

delegarea organelor de poliție din cadrul I.G.P.R. – B.C.C.O.B., în vederea

efectuării de verificări și de investigații pentru a se stabili dacă persoana

în cauză este sau nu implicată în activități specifice traficului de droguri.

În urma activităților

specifice efectuate în acest context s-a stabilit că persoana în cauză

racolează numai persoane de încredere, cu luarea măsurilor de precauție

necesare, astfel încât să nu fie depistat de organele de urmărire penală pe

baza mijloacelor clasice folosite în activitate.

Prin urmare, prin Ordonanța nr.

56/ A din data de 07 octombrie 2009 s-a dispus autorizarea unui investigator

sub acoperire și a unui colaborator pentru obținerea mijloacelor de probă

necesare tragerii la răspundere penală a celor implicați în comiterea

infracțiunii menționate. De asemenea, ca urmare a modului de operare folosit de

inculpat, au fost obținute de la instanța de judecată competentă autorizații de

interceptare și de înregistrare a convorbirilor telefonice și comunicărilor

efectuate de inculpatul M.C., fiind efectuate și supravegheri operative ale

acestuia.

Tot pentru verificarea

activității infracționale, în sensul stabilirii implicări sau, după caz

neimplicării inculpatului M.C. în activitatea specifică, a fost emisă de către

D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București, ordonanța provizorie 542/A/2009

din data de 07 octombrie 2009 privind înregistrarea audio-video în mediul

ambiental a discuțiilor purtate de inculpat cu ocazia tranzacțiilor având ca

obiect droguri, ordonanță confirmată de Tribunalul București.

În scopul probării

activității infracționale, în cauză au fost efectuate trei cumpărări autorizate

de cocaină de către colaboratorul cu nume de cod T.B. sub supravegherea

investigatorului sub acoperire cu nume de cod M.T.

În aceste condiții, la data

de 07 octombrie 2009, inculpatul M.C. a vândut colaboratorului cu nume de cod T.B.

două doze de cocaină contra sumei de 700 lei, tranzacția având loc în zona P.S.,

sub supravegherea investigatorului sub acoperire, fiind înregistrată

audio-video în mediul ambiental.

La data de 09 octombrie

2009, inculpatul M.C. a vândut colaboratorului cu nume de cod T.B. o doză de

cocaină contra sumei de 350 lei, tranzacția având loc în zona stației de metrou

P.S. sub supravegherea investigatorului sub acoperire cu nume de cod M.T.,

fiind de asemenea înregistrată audio-video în mediul ambiental. În același

context, la data de 02 noiembrie 2009, inculpatul M.C. a vândut colaboratorului

cu nume de cod T.B. o altă doză de cocaină contra sumei de 350 lei, tranzacția

fiind de asemenea supravegheată și înregistrată pe suport magnetic.

Ca urmare a acestor

informații obținute prin mijloacele arătate mai sus, în baza autorizației emise

de instanța competentă, la data de 11 decembrie 2009, lucrători ai I.G.P.R. – B.C.C.O.B.

au procedat la efectuarea unei percheziții la adresa unde inculpatul locuia

fără forme legale, respectiv la adresa din strada T., sector 4. În acest

imobil, în camera ocupată de inculpat au fost găsite 3 punguțe de cocaină, iar

în bucătărie au fost găsite 46 de punguțe de cocaină cu privire la care

inculpatul a arătat că îi aparțin fiind destinate comercializării. De asemenea,

tot cu ocazia percheziției domiciliare au fost găsite instrumente folosite la

porționarea și cântărirea drogurilor.

În drept, fapta inculpatului

M.C., constând în aceea că în intervalul octombrie-decembrie a deținut și

vândut în mod repetate colaboratorului introdus în cauză diferite cantități de

cocaină, iar la data de 11 decembrie 2009, cu ocazia percheziției domiciliare a

fost depistat deținând 49 de pungulițe de cocaină în cantitate totală de 34,67 grame, în vederea comercializării, fiind ridicate de asemenea instrumente folosite la

porționarea și cântărirea drepturilor, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de

art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C.

pen.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel, inculpatul M.C., ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel

București, secția I-a penală, sub nr. 4671/3/2010 (1192/2010) la 10 mai 2010,

cauză în care în care instanța de apel a menținut, în apel, măsura arestării

preventive a apelantului inculpat.

În conformitate cu art. 300

2

C. proc. pen. așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, în cauzele în

care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice,

în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând

potrivit art. 160

b

.

Totodată în conținutul art. 160

b

alin. (1) - (3) C. proc. pen. modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006 se

stipulează că în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai

târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Dacă instanța constată că

arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat

arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice

privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării

preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanța constată că

temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de

libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate,

instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Înalta Curte consideră că în

mod corect instanța de apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile

arestării preventive luată față de inculpat.

Astfel, din analiza cauzei a

rezultat că la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului M.C. a fost

reținut ca temei în drept, dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în condițiile

art. 149

1

din același cod, potrivit mandatului de arestare

preventivă nr. 2/U.P. emis la 18 decembrie 2009.

Înalta Curte apreciază că în

contextul cauzei în mod just s-a constatat că sunt îndeplinite în continuare

cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv

cuantumul pedepsei cu închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2)

din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), fiind mai mare de 4 ani,

iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică, față de amploarea activității infracționale reținute în

sarcina inculpatului, dedusă din cantitatea mare de droguri presupus a fi

traficată într-o perioadă relativ mare de timp, împrejurare care, coroborată cu

alte date personale ale acestuia (lipsa unei ocupații și a oricărui loc de

muncă din care să obțină venituri pe căi licite, nivelul scăzut de școlarizare,

faptul că acesta a mai fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, cu

suspendarea sub supraveghere a executării, tot pentru săvârșirea unei

infracțiuni de trafic de droguri de mare risc), sunt de natură să justifice în

mod rezonabil temerea că, aflat în libertate, inculpatul prezintă un risc

ridicat de comitere și a altor infracțiuni, pentru a-și asigura mijloacele de

existență, ordinea publică fiind astfel pusă în pericol.

Mai mult, în cauză a fost

pronunțată în primă instanță o hotărâre de condamnare a inculpatului M.C. la o

pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare, pentru o faptă de o gravitate ridicată

și chiar dacă această sentință nu este definitivă, se impune în continuare

menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.

De asemenea, verificarea

menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului M.C. a fost făcută în

concordanță și cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) ale Convenției pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, respectiv arestarea

a fost menținută pe baza condamnării pronunțată de un tribunal competent și în

cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate,

inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare

competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.

Totodată, în mod corect,

instanța de apel a constatat că este superfluă analiza în mod distinct a

cererii de înlocuire a măsurii, care prin natura sa implică schimbarea

temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării, cele două măsuri

excluzându-se reciproc.

Totodată, Înalta Curte nu

poate avea în vedere nici solicitarea formulată în subsidiar de către

apărătorul recurentului inculpat de a se înlocui măsura arestării preventive cu

măsura obligării de a nu părăsi localitatea, pe de-o parte, ținând cont de

limitele investirii prin recursul declarat de inculpați, temeiul în drept al

măsurii dispuse fiind art. 300

2

raportat la art. 160

b

C.

proc. pen., iar prevederile alin. (2) ale art. 160

b

stipulează numai

ipoteza revocării măsurii nu și aceea a înlocuirii, așa încât, chiar în

situația în care s-ar fi impus o asemenea măsură, aceasta nu putea fi luată

față de impedimentul legal evidențiat, iar, pe de altă parte, în mod separat,

în recurs nu poate fi luată o asemenea măsură, întrucât s-ar încălca competența

materială, în raport cu infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată

inculpatul.

Astfel, Înalta Curte consideră

că încheierea din 9 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală, prin

care s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului M.C. este legală și

temeinică, așa încât criticile formulate de apărătorul recurentului sunt

nefondate.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat M.C. împotriva

încheierii din 9 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală,

pronunțată în Dosar nr. 4671/3/2010 (1192/2010).

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de recurentul inculpat M.C. împotriva încheierii din 9 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală, pronunțată în Dosar nr. 4671/3/2010 (1192/2010).

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, azi 1 iulie 2010.