ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 526/2010

Asupra cauzei penale de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția I penală, având pe rol soluționarea

apelului declarat de inculpat R.N. împotriva sentinței penale nr. 1117 din 14

decembrie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, la termenul de

judecată din 22 ianuarie 2010 a pus în discuția părților, în conformitate cu art.

300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (1) și alin.

(3) C. proc. pen., starea de arest a inculpatului.

Prin încheierea din aceeași dată, Curtea de

Apel București a menținut starea de arest a inculpatului R.N. în temeiul art. 160

b

raportat la art. 300

2

C. proc. pen., apreciind că temeiurile avute

în vedere la luarea acestor măsuri, respectiv art. 143 alin. (1) C. proc. pen.

și art. 148 alin. (1) lit. f) se mențin.

Instanța de prim control judiciar a apreciat

că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă și în prezent pericol concret

pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura și gravitatea faptei

dedusă judecății.

Împotriva acestei încheieri a formulat, în

termen legal, recurs inculpatul, solicitând casarea încheierii atacate,

revocarea măsurii arestării preventive și punerea sa în libertate, deoarece nu

există probe în dovedirea vinovăției sale, iar durata arestării preventive a

depășit termenul rezonabil.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând

recursul prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, constată

că este nefondat pentru următoarele considerente.

În speța dedusă judecății, Înalta Curte

constată că inculpatul R.N. a fost trimis în judecată în stare de arest

preventiv, prin rechizitoriul din data de 19 februarie 2009 al D.I.I.C.O.T. –

Serviciul Teritorial București pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., iar, prin sentința penală nr. 1117 din 14

decembrie 2009, din Dosarul nr. 6776/3/2009, Tribunalul București, secția I penală,

în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 37 lit.

b) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul

R.N. (fiul lui G. și M., arestat în baza M.A.P. nr. 15/UP din 28 ianuarie 2009,

emis de Tribunalul București, secția I penală) la o pedeapsă de 8 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc și

a dispus menținerea stării de arest preventiv.

Astfel, potrivit art. 5 parag. 1 lit. c) din C.E.D.O.

referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de

libertate inculpatul a fost inițial arestat în vederea aducerii lui în fața

autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că au

săvârșit o infracțiune. Ulterior, măsura arestării a fost menținută pe baza

condamnării pronunțate de un tribunal competent în consens cu prevederile art.

5 parag. 1 lit. a) din Convenție.

Chiar dacă sentința penală nr. 1117 din 14

decembrie 2009 a Tribunalului București nu a rămas încă definitivă, menținerea

arestării preventive a inculpatului se justifică, acesta fiind trimis pentru o

infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare

și există probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret

pentru ordinea publică.

Motivele de casare invocate de către

recurentul inculpat (faza procesuală, durata arestării preventive, lipsa

probelor) nu pot determina admiterea recursului și punerea lui în libertate,

prin revocarea măsurii arestării preventive, deoarece nici faza procesuală

(apel) și nici durata arestării preventive nu constituie cauze legale de

revocare a măsurii arestării preventive ori de încetare de drept a acestei

măsuri decât în condițiile prevederilor art. 140 alin. (2) C. proc. pen.,

condiții care, în speță nu sunt îndeplinite.

Totodată, trecerea unei perioade de 1 an și

aproximativ 1 lună de arest preventiv nu este de natură a înlătura pericolul

social concret pe care îl prezintă inculpatul pentru ordinea publică în raport

cu gravitatea faptei săvârșite (trafic de droguri de mare risc) și cu persoana

acestuia (este recidivist).

Constatând că sunt întrunite cerințele art. 300

2

și ale art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen., cât și prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) și c), ale art. 6 din C.E.D.O.,

Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul R.N. împotriva încheierii din 22 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 6776/3/2009.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 februarie 2010.