ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3062/2009

Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția I penală, având pe rol soluționarea apelurilor declarate de inculpații G.G.L. și I.M.C. împotriva sentinței penale nr. 670 din 24 iunie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, în primă instanță, la termenul din 18 septembrie 2009, din oficiu, a pus în discuția părților măsura arestării preventive a inculpaților. Prin încheierea din aceeași dată Curtea de Apel București, secția I penală, a menținut arestarea preventivă a inculpaților G.G.L. și I.M.C., în temeiul art. 300 2 C. proc. pen. rap. la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. și a constatat că în prezent subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, fiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 143 C. proc.

pen. și art. 143 lit. f) C. proc. pen. Instanța de prim control judiciar a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă și în prezent pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura și gravitatea faptelor deduse judecății, infracțiuni prev. de art. 2 alin. (1) și (2), respectiv art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Împotriva încheierii din 18 septembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 5627/3/2009 (1769/2009), inculpații, în termen legal, au declarat recurs, solicitând, personal și prin apărătorul desemnat din oficiu, admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și punerea în libertate. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate pentru următoarele considerente: Prin Rechizitoriul nr. 1549/D/P/2008 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial București, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților G.G.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și de deținere de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și I.M.C.

pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. și de deținere de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 37 lit. b) C. pen. Prin actul de trimitere în judecată, s-a reținut, în fapt, că, la data de 23 ianuarie 2009, inculpatul G.G.L. a vândut, prin intermediul coinculpatului I.M.C., 3 doze conținând 0,37 gr. heroină martorului cu identitate protejată I.I., contra sumei de 130 lei, și, totodată, a deținut, pentru consumul propriu, fără drept, 4 doze conținând 0,65 gr heroină și 49 comprimate metadonă.

La aceeași dată, 23 ianuarie 2009, inculpatul I.M.C. a intermediat vânzarea a 3 doze conținând 0,37 gr. heroină între inculpatul G.G.L. și martorul cu identitate protejată I.I., contra sumei de 50 lei, și a deținut, pentru consumul propriu, fără drept, 2 doze conținând 0,30 gr heroină. Prin sentința penală nr. 670 /245. VI.2009, instanța de fond a dispus condamnarea apelanților-inculpați la pedepse privative de libertate, cu executare în regim de detenție, și, în baza art. 350 C. proc. pen. , a menținut starea de arest preventiv a acestora. Fiind nemulțumiți de soluția pronunțată, inculpații G.G.L. și I.M.C. au formulat apel, cauza aflându-se pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub nr. 5627/3/2009 (1769/2009).

La termenul din 18 septembrie 2009, instanța de prim control judiciar, verificând din oficiu legalitatea și temeinicia aretării preventive, a menținut starea de arest a inculpaților, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză de către inculpații G.G.L. și I.M.C. Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 5 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate fi privat de libertate. În aceleași texte, însă, sunt înscrise totodată și excepții de la regula generală mai sus menționată.

Astfel, în art. 5 paragraful 1 lit. c) din CEDO ratificată prin Legea nr. 30/1994 se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia”. În raport de reglementările internaționale menționate, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele , că privarea de libertate trebuia să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.

Rezultă, așadar, că dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale , înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic lealitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) al aceluiași articol, când instanța „constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”.

În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de control judiciar a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat, în mod justificat, că temeiurile de fapt și de drept, care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților G.G.L. și I.M.C. De asemenea, se constată că, în speță, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților nu s-au schimbat și nici nu au încetat, impunând în continuare privarea de libertate, iar măsura luată este în concordanță cu prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și cu exigențele prevederilor legale cuprinse în Codul de procedură penală.

Toate aceste aspecte justifică pe deplin dispozițiile instanței de prim control judiciar, în sensul menținerii arestării preventive, astfel că Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații G.G.L. și I.M.C. împotriva încheierii din 18 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 5627/3/2009 (1769/2009). În temeiul art. 192 alin. (2) rap. la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., vor fi obligați recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații G.G.L. și I.M.C. împotriva încheierii din 18 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 5627/3/2009 (1769/2009). Obligă recurenții inculpați la câte 260 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 100 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 septembrie 2009.