ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3010/2009

Deliberând asupra recursului de față pe baza

lucrărilor și materialului din dosarul cauzei constată următoarele:

de Apel București, secția

I penală, în calitate de instanță de apel,

prin

încheierea

de ședință nr. 36037/3/2007 din 10 septembrie 2009 a amânat din motive de ordin

procedural la data de 8 octombrie 2009 judecarea apelurilor, interval de timp

în care a menținut arestarea preventivă în cauză a inculpaților-apelanți B.L.

și S.G. în conformitate cu dispozițiile art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Dispunând astfel instanța amintită de

control judiciar a constat că cei doi inculpați au fost arestați preventiv în

cursul urmăririi penale cu începere de la 18 martie 2008 în condițiile art. 143

și art. 148 lit. f) C. proc. pen. [„inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru

care legea prevede pedeapsa (.) închisorii mai mare de 4 ani și există probe că

lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică”]

existând motive de bănuială legitimă privind săvârșirea de către aceștia a unor

infracțiuni grave pedepsite de la 10 la 20 ani închisoare și anume acelea

prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) și (5), art. 293 și art. 291 C. pen. cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Ulterior, au fost trimiși în judecată în

stare de arest preventiv-măsură prelungită / menținută cu respectarea

condițiilor / garanțiilor procesuale din art. 159, art. 300

2

rap. la

art. 160

b

alin. (1) și (3) și art. 171 C. proc. pen. – fiind

condamnați în primă instanță prin sentința penală nr. 663 din 14 iulie 2009 a

Tribunalului București, secția a II-a penală, pentru comiterea infracțiunilor

sus-menționate la pedepsele rezultante de 8 ani închisoare și respectiv 5 ani

închisoare, cu executarea în regim de detenție.

În considerarea situației juridice

sus-menționate, instanța de apel a reținut că se mențin în continuare

nemodificate temeiurile inițiale ce au justificat arestarea preventivă a

inculpaților-apelanți, adoptând sub aspectul menținerii măsurilor preventive

amintite încheierea atacată din ședința publică de la 10 septembrie 2009.

amintite de către inculpatul S.G., cu solicitarea de a se reexamina situația

juridică a acestuia la momentul judecății în apel în sensul revocării arestării

preventive și punerii sale în libertate prin aplicarea în cauză a dispozițiilor

art. 160

b

alin. (2) C. proc. pen., este nefondat urmând a fi respins

ca atare în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru

considerentele arătate în continuare.

Conform art. 160

b

C.

proc. pen. (având titlul marginal „Verificări privind arestarea inculpatului în

cursul judecății”) instanța este obligată să verifice periodic dar numai târziu

de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive [alin. (1)]

putând dispune prin încheiere motivată revocarea arestării preventive și

punerea de îndată a inculpatului „dacă instanța constată că arestarea

preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea

preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de

libertate” [alin. (2)] ori menținerea arestării preventive „când instanța

constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în

continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică

privarea de libertate” [alin. (3)].

În speță, dată fiind condamnarea în primă

instanță a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor ce au ocazionat

arestarea sa preventivă în baza art. 143 rap. la art. 148 lit. f) C. proc. pen.

se mențin nemodificate și temeiurile privării sale de libertate fiind justificată

astfel – contrar solicitării inculpatului – aplicarea în cauză a dispozițiilor

art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

În plus, condamnarea în primă

instanță chiar nedefinitivă, justifică menținerea arestării preventive a

inculpatului-apelant pentru temeiul nou prevăzut de art. 5 paragraf 1 lit. a)

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a drepturilor fundamentale

ratificate și de statul român prin Legea nr. 30/1994, respectiv „dacă este

deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent”.

Ca atare, solicitarea inculpatului

de revocare a măsurii arestării preventive, pe parcursul judecății în apel,

prin aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 160

b

alin. (2) C. proc.

pen. este lipsită de temeiuri de fapt justificative, menținându-se încheierea

atacată.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

va fi obligat recurentul-inculpat să plătească statului suma de 225 lei

cheltuieli judiciare, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru

apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul S.G. împotriva încheierii din 10 septembrie 2009 a Curții de Apel

București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 36037/3/2007.

Obligă recurentul inculpat să plătească

statului suma de 225 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 25 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

25 septembrie 2009.