ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3010/2009

Deliberând asupra recursului de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei constată următoarele: 1. Curtea de Apel București, secția I penală, în calitate de instanță de apel, prin încheierea de ședință nr. 36037/3/2007 din 10 septembrie 2009 a amânat din motive de ordin procedural la data de 8 octombrie 2009 judecarea apelurilor, interval de timp în care a menținut arestarea preventivă în cauză a inculpaților-apelanți B.L. și S.G. în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. Dispunând astfel instanța amintită de control judiciar a constat că cei doi inculpați au fost arestați preventiv în cursul urmăririi penale cu începere de la 18 martie 2008 în condițiile art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc.

pen. [„inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa (.) închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică”] existând motive de bănuială legitimă privind săvârșirea de către aceștia a unor infracțiuni grave pedepsite de la 10 la 20 ani închisoare și anume acelea prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) și (5), art. 293 și art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Ulterior, au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv-măsură prelungită / menținută cu respectarea condițiilor / garanțiilor procesuale din art. 159, art. 300 2 rap. la art. 160 b alin. (1) și (3) și art. 171 C. proc.

pen. – fiind condamnați în primă instanță prin sentința penală nr. 663 din 14 iulie 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pentru comiterea infracțiunilor sus-menționate la pedepsele rezultante de 8 ani închisoare și respectiv 5 ani închisoare, cu executarea în regim de detenție. În considerarea situației juridice sus-menționate, instanța de apel a reținut că se mențin în continuare nemodificate temeiurile inițiale ce au justificat arestarea preventivă a inculpaților-apelanți, adoptând sub aspectul menținerii măsurilor preventive amintite încheierea atacată din ședința publică de la 10 septembrie 2009. 2. Recursul declarat împotriva încheierii amintite de către inculpatul S.G., cu solicitarea de a se reexamina situația juridică a acestuia la momentul judecății în apel în sensul revocării arestării preventive și punerii sale în libertate prin aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 160 b alin. (2) C. proc.

pen., este nefondat urmând a fi respins ca atare în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare. Conform art. 160 b C. proc. pen.

(având titlul marginal „Verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecății”) instanța este obligată să verifice periodic dar numai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive [alin. (1)] putând dispune prin încheiere motivată revocarea arestării preventive și punerea de îndată a inculpatului „dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate” [alin. (2)] ori menținerea arestării preventive „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate” [alin. (3)]. În speță, dată fiind condamnarea în primă instanță a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor ce au ocazionat arestarea sa preventivă în baza art. 143 rap.

la art. 148 lit. f) C. proc. pen. se mențin nemodificate și temeiurile privării sale de libertate fiind justificată astfel – contrar solicitării inculpatului – aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. În plus, condamnarea în primă instanță chiar nedefinitivă, justifică menținerea arestării preventive a inculpatului-apelant pentru temeiul nou prevăzut de art. 5 paragraf 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a drepturilor fundamentale ratificate și de statul român prin Legea nr. 30/1994, respectiv „dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent”. Ca atare, solicitarea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive, pe parcursul judecății în apel, prin aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 160 b alin. (2) C. proc.

pen. este lipsită de temeiuri de fapt justificative, menținându-se încheierea atacată. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul-inculpat să plătească statului suma de 225 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.G. împotriva încheierii din 10 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 36037/3/2007. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 225 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 25 septembrie 2009.