ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 227/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 227/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

s

ecția a

II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în calitate de instanță de

apel,

prin

încheierea de ședință din 11 ianuarie 2010 a amânat din

motive de ordin procedural la data de 29 ianuarie 2010 judecarea apelului,

interval de timp în care a menținut arestarea preventivă în cauză a

inculpatului-apelant B.D. în conformitate cu dispozițiile art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Dispunând astfel instanța

amintită de control judiciar a constat că inculpatul a fost arestat preventiv

în cursul urmăririi penale în condițiile art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc.

pen. [„inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa

(.) închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate

prezintă un pericol concret pentru ordinea publică”] existând motive de

bănuială legitimă privind săvârșirea de către acesta a unei infracțiuni grave

pedepsită de la 10 la 20 ani închisoare și anume aceea prevăzută de art. 174 C.

pen.

Ulterior, a fost trimis în

judecată în stare de arest preventiv - măsură prelungită/menținută cu

respectarea condițiilor/garanțiilor procesuale din art. 159, art. 300

2

rap. la art. 160

b

alin. (1) și (3) și art. 171 C. proc. pen. – fiind

condamnat în primă instanță prin sentința penală nr. 158 din 8 octombrie 2009 a

Tribunalului Buzău, secția penală, pentru comiterea infracțiunii sus-menționată

la o pedeapsă rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare, cu executarea în regim

de detenție.

În considerarea situației

juridice sus-menționate, instanța de apel a reținut că se mențin în continuare

nemodificate temeiurile inițiale ce au justificat arestarea preventivă a

inculpatului-apelant, adoptând sub aspectul menținerii măsurii preventive

amintite încheierea atacată din ședința publică de la 11 ianuarie 2010.

împotriva încheierii amintite de către inculpat cu solicitarea de a se

reexamina situația juridică a acestuia la momentul judecății în apel în sensul

revocării arestării preventive și punerii lui în libertate prin aplicarea în

cauză a dispozițiilor art. 160

b

alin. (2) C. proc. pen., este

nefondat urmând a fi respins ca atare în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare.

Conform art. 160

b

C. proc. pen. (având titlul marginal „Verificări privind arestarea inculpatului

în cursul judecății”) instanța este obligată să verifice periodic dar nu mai

târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive (alin. (1))

putând dispune prin încheiere motivată revocarea arestării preventive și

punerea de îndată în libertate a inculpatului „dacă instanța constată că

arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat

arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea

de libertate” (alin. (2)) ori menținerea arestării preventive „când instanța

constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în

continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică

privarea de libertate” (alin. (3)).

În speță, dată fiind

condamnarea în primă instanță a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii ce

a ocazionat arestarea sa preventivă în baza art. 143 rap. la art. 148 lit. f) C.

proc. pen. se mențin nemodificate și temeiurile privării sale de libertate

fiind justificată astfel – contrar solicitării inculpatului – aplicarea în

cauză a dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

În plus, condamnarea în

primă instanță chiar nedefinitivă, justifică menținerea arestării preventive a

inculpatului-apelant pentru temeiul nou prevăzut de art. 5 parag. 1 lit. a) din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a drepturilor fundamentale

ratificate și de statul român prin Legea nr. 30/1994, respectiv „dacă este

deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent”.

Ca atare, solicitarea

inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive, pe parcursul judecății

în apel, prin aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 160

b

alin. (2)

C. proc. pen. este lipsită de temeiuri de fapt justificative,  menținându-se

încheierea atacată.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., va fi obligat recurentul-inculpat să plătească statului suma de 200

lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul

pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.D. împotriva încheierii de ședință din 11 ianuarie 2010

a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în Dosarul nr. 3291/114/2009.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 ianuarie 2010.