ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 227/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Curtea de Apel București, s ecția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în calitate de instanță de apel, prin încheierea de ședință din 11 ianuarie 2010 a amânat din motive de ordin procedural la data de 29 ianuarie 2010 judecarea apelului, interval de timp în care a menținut arestarea preventivă în cauză a inculpatului-apelant B.D. în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. Dispunând astfel instanța amintită de control judiciar a constat că inculpatul a fost arestat preventiv în cursul urmăririi penale în condițiile art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc.

pen. [„inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa (.) închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică”] existând motive de bănuială legitimă privind săvârșirea de către acesta a unei infracțiuni grave pedepsită de la 10 la 20 ani închisoare și anume aceea prevăzută de art. 174 C. pen. Ulterior, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv - măsură prelungită/menținută cu respectarea condițiilor/garanțiilor procesuale din art. 159, art. 300 2 rap. la art. 160 b alin. (1) și (3) și art. 171 C. proc. pen. – fiind condamnat în primă instanță prin sentința penală nr. 158 din 8 octombrie 2009 a Tribunalului Buzău, secția penală, pentru comiterea infracțiunii sus-menționată la o pedeapsă rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare, cu executarea în regim de detenție.

În considerarea situației juridice sus-menționate, instanța de apel a reținut că se mențin în continuare nemodificate temeiurile inițiale ce au justificat arestarea preventivă a inculpatului-apelant, adoptând sub aspectul menținerii măsurii preventive amintite încheierea atacată din ședința publică de la 11 ianuarie 2010. 2. Recursul declarat împotriva încheierii amintite de către inculpat cu solicitarea de a se reexamina situația juridică a acestuia la momentul judecății în apel în sensul revocării arestării preventive și punerii lui în libertate prin aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 160 b alin. (2) C. proc. pen., este nefondat urmând a fi respins ca atare în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. pentru considerentele arătate în continuare. Conform art. 160 b C. proc. pen.

(având titlul marginal „Verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecății”) instanța este obligată să verifice periodic dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive (alin. (1)) putând dispune prin încheiere motivată revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului „dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate” (alin. (2)) ori menținerea arestării preventive „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate” (alin. (3)). În speță, dată fiind condamnarea în primă instanță a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii ce a ocazionat arestarea sa preventivă în baza art. 143 rap.

la art. 148 lit. f) C. proc. pen. se mențin nemodificate și temeiurile privării sale de libertate fiind justificată astfel – contrar solicitării inculpatului – aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. În plus, condamnarea în primă instanță chiar nedefinitivă, justifică menținerea arestării preventive a inculpatului-apelant pentru temeiul nou prevăzut de art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a drepturilor fundamentale ratificate și de statul român prin Legea nr. 30/1994, respectiv „dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent”. Ca atare, solicitarea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive, pe parcursul judecății în apel, prin aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 160 b alin. (2) C. proc.

pen. este lipsită de temeiuri de fapt justificative, menținându-se încheierea atacată. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul-inculpat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva încheierii de ședință din 11 ianuarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 3291/114/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2010.