ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4273/2009

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

s

ecția a

II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în calitate de instanță de

apel,

prin

încheierea de ședință din 4 decembrie 2009 a amânat din

motive de ordin procedural la data de 8 ianuarie 2010 judecarea apelurilor,

interval de timp în care a menținut arestarea preventivă în cauză a

inculpaților-apelanți I.M., N.S. și I.A. în conformitate cu dispozițiile art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Dispunând astfel instanța

amintită de control judiciar a constat că cei trei inculpați au fost arestați

preventiv în cursul urmăririi penale în condițiile art. 143 și art. 148 lit. f)

C. proc. pen. [„inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede

pedeapsa (.) închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică”] existând motive

de bănuială legitimă privind săvârșirea de către aceștia a unor infracțiuni

grave pedepsite de la 10 la 20 ani închisoare și anume acelea prevăzute de art.

2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

Ulterior, au fost trimiși în

judecată în stare de arest preventiv-măsură prelungită/menținută cu respectarea

condițiilor/garanțiilor procesuale din art. 159, art. 300

2

rap. la art.

160

b

alin. (1) și (3) și art. 171 C. proc. pen. – fiind condamnați

în primă instanță prin sentința penală nr. 739 din 24 iulie 2009 a Tribunalului

București, secția I penală, pentru comiterea infracțiunilor sus-menționate la

pedepsele rezultante de 13 ani închisoare și respectiv 10 ani închisoare, cu

executarea în regim de detenție.

În considerarea situației

juridice sus-menționate, instanța de apel a reținut că se mențin în continuare

nemodificate temeiurile inițiale ce au justificat arestarea preventivă a inculpaților-apelanți,

adoptând sub aspectul menținerii măsurilor preventive amintite încheierea

atacată din ședința publică de la 4 decembrie 2009.

împotriva încheierii amintite de către inculpați cu solicitarea de a se

reexamina situația juridică a acestora la momentul judecății în apel în sensul

revocării arestării preventive și punerii lor în libertate prin aplicarea în

cauză a dispozițiilor art. 160

b

alin. (2) C. proc. pen., sunt

nefondate urmând a fi respinse ca atare în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare.

Conform art. 160

b

C. proc. pen. (având titlul marginal „Verificări privind arestarea inculpatului

în cursul judecății”) instanța este obligată să verifice periodic dar numai

târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive (alin. (1))

putând dispune prin încheiere motivată revocarea arestării preventive și

punerea de îndată a inculpatului „dacă instanța constată că arestarea

preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea

preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de

libertate” (alin. (2)) ori menținerea arestării preventive „când instanța

constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în

continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică

privarea de libertate” (alin. (3)).

În speță, dată fiind

condamnarea în primă instanță a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor

ce au ocazionat arestarea sa preventivă în baza art. 143 rap. la art. 148 lit.

f) C. proc. pen. se mențin nemodificate și temeiurile privării sale de

libertate fiind justificată astfel – contrar solicitării inculpatului –

aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) și (3) C.

proc. pen.

În plus, condamnarea în

primă instanță chiar nedefinitivă, justifică menținerea arestării preventive a

inculpatului-apelant pentru temeiul nou prevăzut de art. 5 parag. 1 lit. a) din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a drepturilor fundamentale

ratificate și de statul român prin Legea nr. 30/1994, respectiv „dacă este

deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent”.

Ca atare, solicitarea

inculpaților de revocare a măsurii arestării preventive, pe parcursul judecății

în apel, prin aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 160

b

alin. (2)

C. proc. pen. este lipsită de temeiuri de fapt justificative, menținându-se

încheierea atacată.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., vor fi obligați recurenții-inculpați să plătească statului sumele

de câte 200 lei cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 100 lei,

reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații I.M., N.S. și I.A. împotriva încheierii din 4 decembrie

2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2198/3/2009.

Obligă recurenții inculpați la plata

sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 decembrie 2009.