ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2910/2010

Asupra recursului

de față,

În baza

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de

9 august 2010, pronunțată în Dosarul nr. 50436/3/2009, Curtea de Apel

București, secția I penală, a dispus, printre altele,

menținerea stării de arest a apelantului-inculpat P.C.A. (fiul lui A.

și al E.) arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă

nr. 273/UP din 5 decembrie 2009, emis de Tribunalul București, secția

I penală, în Dosarul nr. 48/09/3/2009.

Pe fondul

apelului s-a acordat termen la data de 8 septembrie 2010, la cererea

apărătorului ales al inculpatului.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în

esență, următoarea situație de fapt.

Inculpatul

P.C.A. a fost arestat

preventiv în temeiul art. 143, art. 148 alin. (1) lit. f) și art. 149

1

C. proc. pen. reținându-se că există indicii temeinice și

probe care justifică presupunerea rezonabilă că a

săvârșit infracțiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc,

în stare de recidivă postcondamnatorie, faptă prevăzută de art.

2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen.

Analizând

temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive, instanța a constatat că acestea se mențin și în

prezent și impun, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.

Astfel, în ceea

ce privește condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., instanța

a avut în vedere procesele verbale încheiate de organele de cercetare

penală, raportul de constatare tehnico-științifică și

care evidențiază că proba pusă la dispoziție

conține heroină declarațiile denunțătorului și

martorului T.A., precum și declarațiile date de inculpat care a

recunoscut infracțiunea reținută în sarcina sa.

În egală

măsură, instanța a constatat că sunt îndeplinite și

cerințele articolului 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că

pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care

inculpatul este cercetat și a fost condamnat de instanța de fond este

închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa

în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Împotriva

acestei hotărâri inculpatul a declarat recurs învederând că

beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar lăsarea

sa în libertate nu ar prejudicia buna desfășurare a procesului penal.

Recursul nu

este fondat.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea

atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice

periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

În cauză

instanța de apel a procedat la verificarea impusă de legea procesual

penală și a constatat justificat că temeiurile de fapt și

de drept care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a

inculpatului.

Înalta Curte,

în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, corelat cu

natura relațiilor sociale lezate, constată că lăsarea în

libertate a inculpatului prezintă, în continuare, un pericol pentru

ordinea publică.

Pe de altă

parte nu se poate face abstracție, în cadrul analizei asupra

detenției provizorii, de gravitatea concretă a infracțiunii

reținute în sarcina inculpatului, după cum nu se poate ignora nici

faptul că în cazul unor infracțiuni atât de grave, cum este traficul

ilicit de droguri de mare risc, pericolul concret pentru ordinea publică

subzistă chiar dacă detenția provizorie se prelungește în

timp.

Totodată,

Înalta Curte constată că în cauză s-a dispus condamnarea

inculpatului la pedeapsa finală de 14 ani închisoare prin sentința

penală nr. 487/ F din 7 iulie 2010, hotărârea de condamnare, - chiar

nedefinitivă, constituind temei pentru a se reține că

menținerea detenției provizorii este justificată, respectându-se

astfel, atât dispozițiile cuprinse în legea internă cât și

prevederile C.E.D.O.

Ca atare, în

raport de considerentele expuse, încheierea recurată de inculpat este

temeinică și legală, motiv pentru care recursul formulat va fi

respins, ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C.A. împotriva încheierii din 9

august 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală,

pronunțată în Dosarul nr. 50436/3/2009 (1990/2010).

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 20 august 2010.