ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2910/2010

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din data de 9 august 2010, pronunțată în Dosarul nr. 50436/3/2009, Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus, printre altele, menținerea stării de arest a apelantului-inculpat P.C.A. (fiul lui A. și al E.) arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 273/UP din 5 decembrie 2009, emis de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 48/09/3/2009. Pe fondul apelului s-a acordat termen la data de 8 septembrie 2010, la cererea apărătorului ales al inculpatului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, următoarea situație de fapt. Inculpatul P.C.A.

a fost arestat preventiv în temeiul art. 143, art. 148 alin. (1) lit. f) și art. 149 1 C. proc. pen. reținându-se că există indicii temeinice și probe care justifică presupunerea rezonabilă că a săvârșit infracțiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc, în stare de recidivă postcondamnatorie, faptă prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, instanța a constatat că acestea se mențin și în prezent și impun, în continuare, privarea de libertate a inculpatului. Astfel, în ceea ce privește condițiile prevăzute de art. 143 C. proc.

pen., instanța a avut în vedere procesele verbale încheiate de organele de cercetare penală, raportul de constatare tehnico-științifică și care evidențiază că proba pusă la dispoziție conține heroină declarațiile denunțătorului și martorului T.A., precum și declarațiile date de inculpat care a recunoscut infracțiunea reținută în sarcina sa. În egală măsură, instanța a constatat că sunt îndeplinite și cerințele articolului 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat și a fost condamnat de instanța de fond este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat recurs învederând că beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar lăsarea sa în libertate nu ar prejudicia buna desfășurare a procesului penal. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. În cauză instanța de apel a procedat la verificarea impusă de legea procesual penală și a constatat justificat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului. Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, corelat cu natura relațiilor sociale lezate, constată că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă, în continuare, un pericol pentru ordinea publică.

Pe de altă parte nu se poate face abstracție, în cadrul analizei asupra detenției provizorii, de gravitatea concretă a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, după cum nu se poate ignora nici faptul că în cazul unor infracțiuni atât de grave, cum este traficul ilicit de droguri de mare risc, pericolul concret pentru ordinea publică subzistă chiar dacă detenția provizorie se prelungește în timp. Totodată, Înalta Curte constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa finală de 14 ani închisoare prin sentința penală nr. 487/ F din 7 iulie 2010, hotărârea de condamnare, - chiar nedefinitivă, constituind temei pentru a se reține că menținerea detenției provizorii este justificată, respectându-se astfel, atât dispozițiile cuprinse în legea internă cât și prevederile C.E.D.O.

Ca atare, în raport de considerentele expuse, încheierea recurată de inculpat este temeinică și legală, motiv pentru care recursul formulat va fi respins, ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C.A. împotriva încheierii din 9 august 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 50436/3/2009 (1990/2010). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 august 2010.