ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1047/2012

Asupra contestației în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

contestația adresată acestei instanței la data de 4 aprilie 2011, contestatorii

P.l. și P.T. au solicitat desființarea deciziei penale nr. 1150 din 23 martie

2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul

nr. 711/36/2010, cu motivarea că deși au fost prezenți cu prilejul judecării

cauzei în recurs, nu au fost ascultați, ascultarea fiind obligatorie potrivit

disp art. 385

14

alin. (2) C. proc. pen., invocând cazul de

contestație în anulare prev de art. 386 lit. e) C. proc. pen.

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei se constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 460 din 11

noiembrie 2008 a Tribunalului Constanța au fost condamnați inculpații P.l. și P.T.

la pedepse câte 13 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru săvârșirea

infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71,

art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. Au fost obligați inculpații în

solidar cu partea responsabilă civilmente SC C.P. SRL Constanța la plata sumei

de 396 RON despăgubiri civile către Spitalul Clinic Județean de Urgență

Constanța, a sumelor de 4.500 RON daune materiale și 30.000 RON daune morale

către partea civilă B.V., precum și a sumei de 10.000 RON reprezentând daune

morale către partea civilă B.D.G. Prin aceeași sentință, s-au respins

pretențiile civile formulate de B.C. - moștenitor al victimei decedate, precum

și celelalte pretenții civile formulate de către părțile civile B.V. și B.D.G.

Prin decizia penală nr. 90/P din 30 septembrie

2010 a Curții de Apel Constanța, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de

inculpații P.l., P.T., de părțile civile B.V. și B.D.G., B.C. și de partea responsabilă

civilmente SC C.P. SRL.

Împotriva sentinței penale nr. 460 din

11 noiembrie 2008 a Tribunalului Constanța.

Prin decizia penală nr. 1150 din 23 martie

2011, pronunțată în Dosarul nr. 711/36/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.T.

și P.I., părțile civile B.V. și B.D.G., partea vătămată B.C. și de partea responsabilă

civilmente SC C.P. SRL împotriva deciziei penale nr. 90 din 30 septembrie 2010 a

Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

A obligat recurenții-inculpați, recurentele părți civile, parte vătămată și parte

responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii contestatorii

au formulat contestație în anulare, invocând dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc.

pen., arătând că deși au fost prezenți cu prilejul judecării cauzei în recurs, nu

au fost ascultați, ascultarea fiind obligatorie potrivit disp art. 385

14

alin. (2) C. proc. pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 391

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, la termenul din 19

ianuarie 2012, a examinat admisibilitatea cererii de contestație, fără citarea părților,

și prin încheiere, a admis în principiu contestația în anulare, a fixat termen pentru

judecarea contestației în anulare constatând că, față de cele învederate de contestatori,

sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen.

Analizând contestația în anulare, față

de motivul invocat de contestatori și față de dispozițiile art. 386 C. proc. pen.,

care prevăd expres și limitativ cazurile în care se poate face contestație în anulare,

Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.

Potrivit disp. art. 386 lit. e) C. proc.

pen., împotriva unei hotărâri penale definitive se poate face contestație în anulare

când, la judecarea recursului, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea

acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit art. 385

14

alin. (2)

C. proc. pen., cu ocazia judecării recursului, instanța este obligată să procedeze

la audierea inculpatului prezent, potrivit dispozițiilor cuprinse în Partea specială,

Titlul II, Capitolul II C. proc. pen., atunci când acesta nu a fost ascultat la

instanțele de fond și apel, precum și atunci când aceste instanțe nu au pronunțat

împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.

Astfel, rezultă că în cazul în care prima

instanță sau instanța de apel sau ambele instanțe au pronunțat o hotărâre de achitare

a inculpatului, instanța de recurs este obligată să procedeze la audierea acestuia.

Interpretarea dată acestei norme procedurale

este în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie,

stabilită în aplicarea art. 6 paragr. 1 și 3 lit. c) și d) din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât calea de atac a recursului permite,

în acest caz, instanței de recurs să analizeze chestiunea vinovăției sau nevinovăției

inculpatului.

În speță, instanța de fond a pronunțat

o decizie de condamnare și nu de achitare, contestatorii fiind condamnați de instanța

de fond la o pedeapsă câte 13 ani și 6 luni închisoare, hotărâre ce a fost menținută

și de instanța de apel.

Contestatorii P.T. și P.I. au fost audiați

de instanța de fond, la data de 7 iunie 2001, declarațiile acestora aflându-se la

dosarul instanței de fond.

Totodată, la dosarul instanței de apel,

la data de 11 iunie 2009, contestatorii P.T. și P.I. au fost audiați de instanța

de apel și au precizat că nu au elemente noi față de declarațiile date până în prezent

și își mențin declarațiile date.

În fața instanței de recurs, contestatorii

au fost asistați de apărători aleși, avocați A.M. și A.A., nu s-a solicitat audierea

inculpaților, instanța constatând că nefîind alte cereri de formulat ori excepții

de ridicat a acordat cuvântul pentru dezbateri, apărătorii contestatorilor au formulat

concluzii cu privire la fondul cauzei și au invocat cazurile de casare prev. de

art. 385

9

pct. 10, 18, 17 și 14 C. proc. pen. De asemenea, în ultimul

cuvânt acordat contestatorilor aceștia nu au formulat alte cereri, precizând că

sunt nevinovați.

Instanța de recurs nu a procedat la reaudierea

contestatorilor întrucât, în speță, nu sunt aplicabile disp. art. 385

14

alin. (2) C. proc. pen., deoarece soluțiile pronunțate de instanțele de fond și

apel nu sunt contradictorii, nu a fost pronunțată o soluție de achitare, ci a fost

pronunțată o soluție de condamnare în fond, ce a fost menținută și în apel, iar

contestatorii au fost audiați

atât la instanța de fond cât și la instanța de apel.

Așa fiind, cum contestatorii nu se află

în situația prevăzută de art. 386 lit. e) C. proc. pen., se constată că în cauză

a fost pronunțată o hotărâre legală și temeinică, iar drept urmare, Înalta

Curte va respinge ca nefondată, contestația în anulare, formulată de contestatorii

condamnați P.l. și P.T.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi

obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată contestația în anulare

formulată de contestatorii condamnați P.l. și P.T. împotriva deciziei penale

nr. 1150 din 23 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în Dosarul nr. 711/36/2010.

Obligă

contestatorii condamnați la plata sumei de câte 150 RON cheltuieli judiciare către

stat, din care onorariile parțiale ale apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă

de câte 50 RON se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 5 aprilie 2012.