ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1729/2010

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 423 din 17 mai 2006 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr. 286/2006, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul C.F.E. la data de 14 februarie 2006, având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a titlurilor de proprietate nr. 1829 – 48652 din 06 decembrie 1994 și nr. 2439 din 20 ianuarie 2004, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de pe lângă Primăria comunei Galicea de aplicarea a legilor fondului funciar, Comisia Județeană Dolj pentru aplicarea legilor fondului funciar și intervenientele P.M. și T.F. Prin decizia nr. 2119 din 4 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, în dosar nr. 2992/CIV/2006, s-a respins recursul formulat de reclamantul C.F.E.

împotriva sentinței nr. 423 din 17 mai 2006 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr. 286/2006, precum și cererea de aderare la recurs formulată de intervenienta T.F. Prin decizia nr. 782 din 7 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, în dosarul nr. 4227/63/2006, s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de intervenienta T.F. împotriva încheierii din 20 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, în dosarul nr. 2922/CIV/2006, încheiere de respingere a cererii de suspendare a judecării cauzei formulate de intervenienta T.F. în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) partea finală C. proc. civ. Prin decizia nr. 707 din 16 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, în dosarul nr. 4227.1/63/2006 s-a respins ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de reclamantul C.F.E.

la data de 28 martie 2008, împotriva deciziei nr. 782 din 07 iunie 2007 a aceleiași instanțe. Prin decizia nr. 465 din 12 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, în dosarul nr. 4227.1/63/2006 s-a respins ca tardivă contestația în anulare formulată de reclamantul C.F.E. la data de 9 ianuarie 2008 împotriva deciziei civile nr. 2119 din 04 decembrie 2006 a aceleiași instanțe. Prin decizia nr. 502 din 3 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, în dosarul nr. 909/54/2008 s-a respins recursul declarat de contestatorul C.F.E. împotriva deciziei nr. 465 din 12 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, în dosarul nr. 4227.1/63/2006. Intr-un alt ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 163 din 12 februarie 2007 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr. 38/183/2006, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta T.C.F.

la data de 30 mai 2006, având ca obiect constatarea nulității absolute a renunțărilor la succesiune nr. 222 și 223/1968, în contradictoriu cu pârâtul C.F.E. Prin decizia civilă nr. 395 din 10 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă, în dosarul sus-menționat, s-a admis apelul declarat de reclamanta T.C.F. împotriva sentinței nr. 163 din 12 februarie 2007 a Judecătoriei Băilești, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată. Prin decizia civilă nr. 1353 din 11 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, în același dosar, s-a admis recursul declarat de pârâtul C.F.E. împotriva deciziei nr. 395 din 10 iulie 2007 a Tribunalului Dolj, cu consecința desființării acesteia și menținerii sentinței de fond.

Împotriva deciziei civile nr. 1353 din 11 decembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, reclamanta T.C.F. a formulat, pe rând, atât contestație în anulare, cât și revizuire, astfel: La data de 27 decembrie 2007, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția civilă, sub nr. 38.1/183/2006, contestația în anulare formulată de contestatoarea T.C.F. împotriva deciziei nr. 1353 din 11 decembrie 2007 pronunțată de această instanță în dosarul nr. 38/183/2006, contestație respinsă prin decizia civilă nr. 107 din 4 februarie 2008. La data de 11 ianuarie 2008, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția civilă, sub nr. 38.2/183/2006, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 1353 din 11 decembrie 2007 a aceleiași instanțe, formulată de revizuenta T.C.F.

Prin decizia civilă nr. 155 din 14 februarie 2008, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., iar pentru cea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin decizia civilă nr. 4473 din 2 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr. 2425/1/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta T.C.F. împotriva deciziei nr. 1353 din 11 decembrie 2007 a Curții de Apel Craiova. Împotriva deciziei nr. 4473 din 02 aprilie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 2425/1/2008, numita T.C.F.

a formulat prezenta contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. În susținerea cererii, contestatoarea a arătat, inițial, că prin soluția conținută în decizia ce face obiectul contestației, respectiv, respingerea cererii de revizuire ca tardiv formulată, s-a săvârșit o eroare materială, prin omiterea/confundarea unor elemente și date materiale ale cauzei, în sensul că la dosarul cauzei se află depuse două cereri de revizuire, una în formă olografa și alta în formă tehnoredactată, termenul de depunere trebuind a fi raportat la cererea olografa. La termenul din 29 ianuarie 2009, contestatoarea, prin procurator C.A.D., a depus precizări la contestația în anulare, în sensul că greșeala materială conform dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc.

civ. se referă la „confundarea contrarietății de dispozitive cu cea a contrarietății de motive cu autoritate de lucru judecat", aspect pe care 1-a susținut și cu ocazia dezbaterii cererii. A arătat că, la pronunțarea hotărârii contestate, instanța s-a aflat în eroare cu privire la motivele invocate, acestea referindu-se în fapt la motivarea celor două hotărâri contrare în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., prin aceasta omițându-se cercetarea adevăratului motiv de casare invocat. Interpretarea rezultată în urma omisiunii aspectelor menționate este contrară jurisprudenței instanței supreme și a celei consacrate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care leagă, conform art. 20 din Constituția României, și instanțele interne.

Motivul contrarietății de hotărâri prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. ca motiv de revizuire, se sprijină pe efectul lucrului judecat care cunoaște, conform reglementării actuale, două manifestări procesuale, respectiv, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze un anumit aspect deja dezlegat în legătură cu raporturile juridice dintre părți [conform art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2 )C. civ.]. Această reglementare a autorității de lucru judecat, în forma prezumției asigură evitarea contradicțiilor între considerentele hotărârii judecătorești, prezumție ce are caracter absolut în raporturile dintre părți.

În argumentarea susținerilor, a invocat practică judiciară în materie a instanței supreme precum și practică CEDO în spețe similare și a arătat că, din moment ce efectele lucrului judecat pe care se întemeiază contrarietatea de hotărâri includ două ipoteze - contrarietatea de dispozitive și cea de motive - rezultă că instanța, cercetând doar contrarietatea de dispozitive, a omis a cerceta unul din motivele de casare invocate, fapt ce se încadrează în prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. Se mai arată că, aplicarea art. 318 alin. (1) C. proc. civ. se impune în cauză prin raportare la art. 328 C. proc. civ., deoarece hotărârea din recurs era supusă căii de atac extraordinare a contestației în anulare, ceea ce impune că și decizia din revizuire este susceptibilă de aceeași cale de atac.

Contestația în anulare urmează a fi respinsă, în considerarea următoarelor argumente: Conform dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-1 numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. Contestația în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce se poate exercita, în cazul prevăzut de art. 318 C. proc. civ., numai împotriva deciziilor pronunțate de instanțele de recurs. Înalta Curte, examinând decizia a cărei anulare se solicită, constată că prin aceasta s-a respins cererea de revizuire formulată de contestatoarea revizuentă împotriva deciziei nr. 1353 din 11 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 38/183/2006.

Din motivarea acestei decizii rezultă că decizia nr. 1353/2007 supusă revizuirii, a mai făcut obiectul unei căi extraordinare de atac, respectiv, a unei contestații în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ., respinsă ca nefondată prin decizia nr. 107 din 4 februarie 2008 a Curții de Apel Craiova.

De asemenea, deși contestatoarea a susținut inițial, că cererea de revizuire a deciziei nr. 1353/2007 a fost respinsă ca tardivă, fiind incident în cauză cazul de contestație în anulare referitor la greșeala materială, ulterior, prin precizările formulate, aceasta arată că cererea vizează cazul de contestație în anulare referitor la omiterea cercetării tuturor motivelor invocate, și anume, „...instanța a confundat contrarietatea de dispozitive cu contrarietatea de motive cu autoritate de lucru judecat...". Prin decizia ce face obiectul prezentei contestații, Înalta Curte a respins cererea de revizuire nu ca tardiv formulată, cum în mod greșit susține contestatoarea, ci ca neîntemeiată, apreciind că aceasta nu răspunde exigențelor dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., pe care a fost întemeiată, respectiv, hotărârile supuse revizuirii nu sunt potrivnice, în sensul prevăzut de lege. Înalta Curte a constatat că „cele două hotărâri cuprind o soluție identică în privința cererii principale, respectiv a cererii de intervenție, în sensul că, prin ambele hotărâri, aceste cereri au fost respinse" și a reținut că „verificarea îndeplinirii condițiilor reglementate de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se raportează la soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârilor pretins potrivnice, deoarece autoritatea de lucru judecat, a cărei respectare constituie rațiunea edictării acestui caz de revizuire, se atașează dispozitivului hotărârii judecătorești". Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc.

civ. pot face obiect al contestației în anulare numai hotărârile instanței de recurs or, decizia contestată în cauza de față este o hotărâre pronunțată asupra unei cereri de revizuire și nu asupra unei decizii prin care s-a soluționat calea de atac a recursului. Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 317 alin. (1) și art. 320 alin. (3) C. proc. civ., rezultă că obiect al unei contestații în anulare îl poate forma numai o hotărâre irevocabilă, prin care s-a soluționat un recurs împotriva unei decizii date în apel. Prin urmare, alte hotărâri judecătorești nu pot forma obiectul contestației în anulare. În raport de dispozițiile art. 318 C. proc. civ. nu pot fi atacate cu contestație în anulare nici hotărârile pronunțate de instanțele de recurs după casare cu reținere, nici hotărârile pronunțate în revizuire sau într-o altă contestație în anulare.

In consecință, față de cele ce preced, Înalta Curte constată că nu se poate reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., urmând a respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea T.C.F. împotriva deciziei nr. 4473 din 2 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2010.