ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 782/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 5 martie 2004, reclamanta SC M.C.C. SRL Hunedoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.F.P. (a cărui calitate procesuală a fost preluată de către A.N.A.F.) și D.G.F.P. a Județului Hunedoara, anularea Deciziei nr. 30 din 3 februarie 2004 emisă de primul pârât și a procesului - verbal din 27 noiembrie 2003 încheiat de cea de a doua pârâtă, cu consecința obligării autorității pârâte să-i ramburseze T.V.A. în sumă de 3.912.182.645 lei. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că actele contestate sunt nelegale, fiind emise cu încălcarea prevederilor art. 4 din Ordinul nr. 1581/2003 al M.F.P.

și ale art. 3 din Regulamentul de organizare și funcționare a comisiei centrale fiscale. A mai susținut că SC G.S. SA Oțelu Roșu nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale față de reclamantă, în sensul că nu a achitat prețul mărfurilor furnizate, în acest fel devenind exigibile daunele interese evaluate convențional sub forma unor dobânzi stabilite anticipat și care ulterior au fost facturate sub formă de dobândă, reținându-se eronat că reclamanta nu a solicitat daune interese. Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 65 din 31 martie 2004, a respins acțiunea, cu motivarea că valoarea totală a facturilor neîncasate de reclamantă de la SC G.S.

SA Oțelu Roșu nu poate fi exclusă din baza de impozitare, deoarece nu reprezentau daune interese sau penalități solicitate pentru neîndeplinirea obligațiilor de stornare operată de reclamantă, aceasta a diminuat eronat creanța fiscală constând în T.V.A. de plată în sumă de 16.990.285.109 lei. Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3918 din 21 iunie 2005, hotărârea fiind casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași Instanță, în vederea suplimentării probatoriului prin efectuarea unei expertize contabile care să lămurească aspectele legate de modalitatea de colectare a T.V.A.

și de rambursare a acesteia, în condițiile în care societatea debitoare se află în procedură de reorganizare și faliment. Într-un nou ciclu procesual, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea și a obligat reclamanta să plătească în favoarea expertului contabil M.A. suma de 6.000 RON, reprezentând onorariu de expert. Instanța a reținut că soluția se impune, având în vedere că reclamanta nu a achitat onorariul de expert și a arătat în concluziile scrise că acțiunea a rămas fără obiect, întrucât satisfacerea dreptului pretins a fost obținută printr-o hotărâre irevocabilă pronunțată într-o altă cauză, respectiv sentința civilă nr. 124/2005 a Curții de Apel Alba Iulia, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 5632 din 23 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva sentinței pronunțată în fond după casare a declarat recurs în termen legal, reclamanta SC M.C.C. SRL Hunedoara, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând modificarea acestei hotărâri judecătorești, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Recurenta a criticat sentința Instanței de Fond după casare, arătând că în mod greșit s-a respins acțiunea deoarece: 1) dacă aprecia că reclamanta a renunțat la judecată, Instanța trebuia să se ia act de acest fapt, prin încheiere; 2) Instanța nu a analizat incidența autorității de lucru judecat în cauză, în ceea ce privește solicitarea de rambursare a T.V.A., întrucât erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ.; 3) în mod eronat notele scrise au fost considerate drept o manifestare expresă a intenției de a nu mai susține acțiunea, în realitate fiind vorba, despre un punct de vedere cu privire la cererea de rambursare a T.V.A., în raport cu sentința civilă nr. 124/2005, rămasă irevocabilă; 4) au fost invocate în mod greșit prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990, când erau, de fapt, aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004; 5) în mod eronat a fost obligată la plata cheltuielilor reprezentând onorariul expertului, având în vedere că nu au fost avute în vedere concluziile raportului de expertiză la pronunțarea hotărârii și nici nu sunt incidente prevederile art. 274 C. proc.

civ., întrucât nu a căzut în pretenții pentru a datora cheltuielile respective. Analizând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat. Așa după cum însăși recurenta – reclamantă a susținut prin notele scrise depuse la dosarul de fond, cererea sa a rămas fără obiect, întrucât satisfacerea dreptului pretins a fost obținută printr-o hotărâre irevocabilă într-un alt dosar, pe baza unui alt temei juridic. Acest aspect a fost reținut în mod corect de către Curtea de Apel Alba Iulia. Nu se poate susține că Instanța trebuia să ia act de renunțarea la judecată printr-o încheiere, întrucât nu s-a formulat în mod expres o astfel de cerere și nici nu a fost astfel calificată intenția exprimată de societate prin notele scrise.

Este greșită și susținerea recurentei, potrivit căreia Instanța de Fond după casare trebuia să analizeze incidența autorității de lucru judecat și aceea că erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ. privind existența triplei identități de părți, obiect și cauză, pentru existența autorității de lucru judecat, ținând cont de faptul că, ea însăși, în notele scrise menționate, arată așa după cum s-a citat mai sus, că hotărârea irevocabilă prin care s-a obținut satisfacerea dreptului pretins s-a dat pe baza unui alt temei juridic. Nici intenția recurentei - reclamante nu a fost interpretată eronat ca fiind în sensul de a nu se mai susține acțiunea, această concluzie rezultând în mod logic din modul de redactare a notelor scrise.

Faptul că, în considerentele sentinței recurate, Instanța de Fond a invocat dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1999 și nu pe cele ale Legii nr. 554/2004, nu constituie o greșeală, deoarece, potrivit dispozițiilor tranzitorii ale art. 27 din Legea nr. 554/2004, cauzele aflate pe rolul Instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării Instanței, or la data sesizării Instanței, 5 martie 2004, era în vigoare Legea nr. 29/1990. Soluția Curții de Apel Alba Iulia este corectă și în ceea ce privește obligarea recurentei - reclamante la plata onorariului expertului. Potrivit îndrumării date prin decizia de casare, Instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile, stabilind expertul și obiectivele acestei expertize.

La termenul stabilit pentru depunerea expertizei au fost depuse notele scrise ale reclamantei, care susținea că a obținut dreptul pretins, într-un alt proces și, prin urmare, nici expertiza nu se mai impune a fi efectuată. Având în vedere că raportul de expertiză fusese întocmit și față de soluția de respingere a acțiunii, în mod corect, în conformitate cu dispozițiile art. 274 și ale art. 129 alin. (5) C. proc. civ. s-a stabilit în sarcina societății reclamante obligația achitării sumei de 6.000 RON reprezentând onorariul expertului. Dezlegarea dată cauzei prin sentința atacată fiind legală și temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.C.C. SRL Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 41 din 24 februarie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2007.