ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 782/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 782/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 5 martie 2004,
reclamanta SC M.C.C. SRL Hunedoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâții
M.F.P. (a cărui calitate procesuală a fost preluată de către A.N.A.F.) și
D.G.F.P. a Județului Hunedoara, anularea Deciziei nr. 30 din 3 februarie 2004
emisă de primul pârât și a procesului - verbal din 27 noiembrie 2003 încheiat
de cea de a doua pârâtă, cu consecința obligării autorității pârâte să-i
ramburseze T.V.A. în sumă de 3.912.182.645 lei.
În motivarea acțiunii,
reclamanta a arătat că actele contestate sunt nelegale, fiind emise cu
încălcarea prevederilor art. 4 din Ordinul nr. 1581/2003 al M.F.P. și ale art.
3 din Regulamentul de organizare și funcționare a comisiei centrale fiscale.
A mai susținut că SC G.S. SA
Oțelu Roșu nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale față de reclamantă, în
sensul că nu a achitat prețul mărfurilor furnizate, în acest fel devenind
exigibile daunele interese evaluate convențional sub forma unor dobânzi
stabilite anticipat și care ulterior au fost facturate sub formă de dobândă,
reținându-se eronat că reclamanta nu a solicitat daune interese.
Curtea de Apel Alba Iulia,
secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 65
din 31 martie 2004, a respins acțiunea, cu motivarea că valoarea totală a
facturilor neîncasate de reclamantă de la SC G.S. SA Oțelu Roșu nu poate fi exclusă din baza de impozitare, deoarece nu reprezentau
daune interese sau penalități solicitate pentru neîndeplinirea obligațiilor de
stornare operată de reclamantă, aceasta a diminuat eronat creanța fiscală
constând în T.V.A. de plată în sumă de 16.990.285.109 lei.
Recursul declarat de
reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis de către Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia
nr. 3918 din 21 iunie 2005, hotărârea fiind casată cu trimiterea cauzei spre
rejudecare la aceeași Instanță, în vederea suplimentării probatoriului prin
efectuarea unei expertize contabile care să lămurească aspectele legate de
modalitatea de colectare a T.V.A. și de rambursare a acesteia, în condițiile în
care societatea debitoare se află în procedură de reorganizare și faliment.
Într-un nou ciclu procesual,
Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a
respins acțiunea și a obligat reclamanta să plătească în favoarea expertului
contabil M.A. suma de 6.000 RON, reprezentând onorariu de expert.
Instanța a reținut că
soluția se impune, având în vedere că reclamanta nu a achitat onorariul de
expert și a arătat în concluziile scrise că acțiunea a rămas fără obiect,
întrucât satisfacerea dreptului pretins a fost obținută printr-o hotărâre
irevocabilă pronunțată într-o altă cauză, respectiv sentința civilă nr.
124/2005 a Curții de Apel Alba Iulia, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 5632
din 23 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Împotriva sentinței
pronunțată în fond după casare a declarat recurs în termen legal, reclamanta SC
M.C.C. SRL Hunedoara, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,
solicitând modificarea acestei hotărâri judecătorești, în sensul admiterii
acțiunii astfel cum a fost formulată.
Recurenta a criticat
sentința Instanței de Fond după casare, arătând că în mod greșit s-a respins
acțiunea deoarece:
1) dacă aprecia că
reclamanta a renunțat la judecată, Instanța trebuia să se ia act de acest fapt,
prin încheiere;
2) Instanța nu a analizat
incidența autorității de lucru judecat în cauză, în ceea ce privește
solicitarea de rambursare a T.V.A., întrucât erau îndeplinite condițiile
prevăzute de art. 1201 C. civ.;
3) în mod eronat notele
scrise au fost considerate drept o manifestare expresă a intenției de a nu mai
susține acțiunea, în realitate fiind vorba, despre un punct de vedere cu
privire la cererea de rambursare a T.V.A., în raport cu sentința civilă nr.
124/2005, rămasă irevocabilă;
4) au fost invocate în mod
greșit prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990, când erau, de fapt, aplicabile
dispozițiile Legii nr. 554/2004;
5) în mod eronat a fost obligată
la plata cheltuielilor reprezentând onorariul expertului, având în vedere că nu
au fost avute în vedere concluziile raportului de expertiză la pronunțarea
hotărârii și nici nu sunt incidente prevederile art. 274 C. proc. civ., întrucât nu a căzut în pretenții pentru a datora cheltuielile respective.
Analizând sentința atacată,
în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă
și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat.
Așa după cum însăși
recurenta – reclamantă a susținut prin notele scrise depuse la dosarul de fond,
cererea sa a rămas fără obiect, întrucât satisfacerea dreptului pretins a fost
obținută printr-o hotărâre irevocabilă într-un alt dosar, pe baza unui alt
temei juridic.
Acest aspect a fost reținut
în mod corect de către Curtea de Apel Alba Iulia.
Nu se poate susține că Instanța
trebuia să ia act de renunțarea la judecată printr-o încheiere, întrucât nu s-a
formulat în mod expres o astfel de cerere și nici nu a fost astfel calificată
intenția exprimată de societate prin notele scrise.
Este greșită și susținerea
recurentei, potrivit căreia Instanța de Fond după casare trebuia să analizeze
incidența autorității de lucru judecat și aceea că erau îndeplinite condițiile
prevăzute de art. 1201 C. civ. privind existența triplei identități de părți,
obiect și cauză, pentru existența autorității de lucru judecat, ținând cont de
faptul că, ea însăși, în notele scrise menționate, arată așa după cum s-a citat
mai sus, că hotărârea irevocabilă prin care s-a obținut satisfacerea dreptului
pretins s-a dat pe baza unui alt temei juridic.
Nici intenția recurentei - reclamante
nu a fost interpretată eronat ca fiind în sensul de a nu se mai susține acțiunea,
această concluzie rezultând în mod logic din modul de redactare a notelor
scrise.
Faptul că, în considerentele
sentinței recurate, Instanța de Fond a invocat dispozițiile art. 1 din Legea
nr. 29/1999 și nu pe cele ale Legii nr. 554/2004, nu constituie o greșeală,
deoarece, potrivit dispozițiilor tranzitorii ale art. 27 din Legea nr.
554/2004, cauzele aflate pe rolul Instanțelor la data intrării în vigoare a
prezentei legi vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul
sesizării Instanței, or la data sesizării Instanței, 5 martie 2004, era în
vigoare Legea nr. 29/1990.
Soluția Curții de Apel Alba
Iulia este corectă și în ceea ce privește obligarea recurentei - reclamante la
plata onorariului expertului.
Potrivit îndrumării date
prin decizia de casare, Instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile,
stabilind expertul și obiectivele acestei expertize.
La termenul stabilit pentru
depunerea expertizei au fost depuse notele scrise ale reclamantei, care
susținea că a obținut dreptul pretins, într-un alt proces și, prin urmare, nici
expertiza nu se mai impune a fi efectuată.
Având în vedere că raportul
de expertiză fusese întocmit și față de soluția de respingere a acțiunii, în
mod corect, în conformitate cu dispozițiile art. 274 și ale art. 129 alin. (5)
C. proc. civ. s-a stabilit în sarcina societății reclamante obligația achitării
sumei de 6.000 RON reprezentând onorariul expertului.
Dezlegarea dată cauzei prin
sentința atacată fiind legală și temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) teza
a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamanta SC M.C.C. SRL Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 41 din 24
februarie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios
administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 8 februarie 2007.