ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1843/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 25 august 2004, reclamanta SC M.C. SRL Hunedoara a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara, solicitând anularea actelor administrative emise de acestea, respectiv decizia nr. 212 din 26 iulie 2004 și procesul-verbal nr. 60 din 30 martie 2004, precum și obligarea pârâților la rambursarea T.V.A., astfel cum a fost solicitat prin adresele nr. 1408 din 20 februarie 2004 și nr. 4455 din 1 martie 2004. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în urma falimentului beneficiarului SC G.S.

SA, nu a mai încasat contravaloarea facturilor, motiv pentru care a solicitat rambursarea T.V.A.. În sprijinul cererii sale, a invocat dispozițiile noului Cod fiscal, care permit ajustarea bazei de impozitare a T.V.A., atunci când acesta nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului. Prin sentința civilă nr. 124 din 20 mai 2005, Curtea de Apel Alba Iulia a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 212/2004 și procesul-verbal nr. 60/2004 și a dispus rambursarea T.V.A., conform cererii formulate de reclamantă, nr. 1408/2004, în sumă de 4.134.336.677 lei. S-a reținut că reclamanta beneficiază de dispozițiile art. 138 lit. d) C. fisc., începând cu 25 octombrie 2004, fiind făcută dovada imposibilității încasării contravaloarea bunurilor livrate și falimentul beneficiarului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală. Recurenta a susținut că în mod greșit, instanța fondului a apreciat că reclamanta putea să-și diminueze baza de impozitare a T.V.A.

în luna ianuarie 2004, întrucât operațiunea era aferentă anului 2003. În plus, dispozițiile Codului fiscal, aprobat prin Legea nr. 571/2003, nu putea fi reținute pentru soluționarea favorabilă a cauzei, actul normativ fiind în vigoare în perioada în care reclamantul a efectuat operațiunea, respectiv 2003. Prin decizia nr. 5632 din 23 noiembrie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 124 din 20 mai 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.

În considerentele hotărârii, Înalta Curte a reținut că reclamanta a solicitat rambursarea de T.V.A. în 2003, prin diminuarea bazei de impozitare, ca urmare a neincluderii în această bază, a sumelor considerate daune interese, pentru nerespectarea clauzelor contractului de către SC G.S. SA, iar cererea a fost respinsă prin decizia nr. 30/2004, a Ministerului Finanțelor - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor. În ianuarie 2004, reclamanta a formulat o nouă cerere, întemeiată pe imposibilitatea încasării creanțelor de la SC G.S. SA, aflată în faliment. Prin decizia nr. 212/2004 s-a respins contestația reclamantei, cu motivarea că dispozițiile art. 138 lit. d) C. fisc., nu se aplică retroactiv.

A mai reținut instanța de recurs că, în conformitate cu aceste dispoziții, în cazul în care contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului, ajustarea bazei de impozitare a T.V.A., este permisă, începând cu data la care s-a declarat faliment. Or, în cauză s-a făcut dovada că prin încheierea nr. 387 din 5 octombrie 2004, s-a declarat falimentul și s-a dispus dezvoltarea SC G.S. SA, situație în care legal și temeinic s-a apreciat de către instanța fondului, ca fiind justificată cererea reclamantei de rambursare a T.V.A.

În final, Înalta Curte a constatat și aspectul că prin decizia nr. 10 din 2 decembrie 2004, Comisia Centrală Fiscală a confirmat posibilitatea de ajustare a bazei de impozitare a T.V.A., în temeiul dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 517/2000, privind Codul fiscal, în situația în care data declarării falimentului beneficiarilor intervine după data de 1 ianuarie 2004, inclusiv pentru facturile fiscale emise înainte de această dată. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, întemeiată pe art. 318 alin. (1) C. proc. civ. Se apreciază că instanța de recurs a pronunțat o decizie nelegală, datorită faptului că a omis din eroare să cerceteze unul din motivele de modificare a hotărârii.

Instanța de recurs a anulat un act administrativ fiscal, interpretând greșit dispozițiile legale, având în vedere o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus intrarea în faliment a SC G.S. SA Oțelu Roșu, hotărâre pronunțată după 6 luni de la încheierea actului administrativ fiscal. Contestația în anulare este neîntemeiată. Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițând-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. În cazul în speță, deși contestatoarea invocă alin. (2) al textului citat, nu face nici o dovadă în acest sens, limitându-se la reluarea susținerilor făcute la fond și la recurs și care au fost examinate de instanțe.

Așa fiind, contestația în anulare va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara împotriva deciziei nr. 5632 din 23 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2006.