ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.05.2006

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1843/2006

HOTĂRÂRE
23.05.2006
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1843/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 25 august

2004, reclamanta SC M.C. SRL Hunedoara a chemat în judecată Ministerul

Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara, solicitând anularea

actelor administrative emise de acestea, respectiv decizia nr. 212 din 26 iulie

2004 și procesul-verbal nr. 60 din 30 martie 2004, precum și obligarea pârâților

la rambursarea T.V.A., astfel cum a fost solicitat prin adresele nr. 1408 din

20 februarie 2004 și nr. 4455 din 1 martie 2004.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că în urma falimentului beneficiarului SC G.S. SA, nu a mai încasat

contravaloarea facturilor, motiv pentru care a solicitat rambursarea T.V.A.. În

sprijinul cererii sale, a invocat dispozițiile noului Cod fiscal, care permit

ajustarea bazei de impozitare a T.V.A., atunci când acesta nu se poate încasa

din cauza falimentului beneficiarului.

Prin sentința civilă nr. 124 din 20

mai 2005, Curtea de Apel Alba Iulia a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 212/2004

și procesul-verbal nr. 60/2004 și a dispus rambursarea T.V.A., conform cererii

formulate de reclamantă, nr. 1408/2004, în sumă de 4.134.336.677 lei.

S-a reținut că reclamanta

beneficiază de dispozițiile art. 138 lit. d) C. fisc., începând cu 25 octombrie

2004, fiind făcută dovada imposibilității încasării contravaloarea bunurilor

livrate și falimentul beneficiarului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, în nume propriu

și în numele Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de

Administrare Fiscală.

Recurenta a susținut că în mod

greșit, instanța fondului a apreciat că reclamanta putea să-și diminueze baza de

impozitare a T.V.A. în luna ianuarie 2004, întrucât operațiunea era aferentă

anului 2003. În plus, dispozițiile Codului fiscal, aprobat prin Legea nr. 571/2003,

nu putea fi reținute pentru soluționarea favorabilă a cauzei, actul normativ

fiind în vigoare în perioada în care reclamantul a efectuat operațiunea,

respectiv 2003.

Prin decizia nr. 5632 din 23

noiembrie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara, în nume propriu

și pentru Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare

Fiscală împotriva sentinței nr. 124 din 20 mai 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.

În considerentele hotărârii, Înalta

Curte a reținut că reclamanta a solicitat rambursarea de T.V.A. în 2003, prin

diminuarea bazei de impozitare, ca urmare a neincluderii în această bază, a

sumelor considerate daune interese, pentru nerespectarea clauzelor contractului

de către SC G.S. SA, iar cererea a fost respinsă prin decizia nr. 30/2004, a

Ministerului Finanțelor - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

În ianuarie 2004, reclamanta a

formulat o nouă cerere, întemeiată pe imposibilitatea încasării creanțelor de la SC G.S. SA, aflată în faliment.

Prin decizia nr. 212/2004 s-a

respins contestația reclamantei, cu motivarea că dispozițiile art. 138 lit. d) C.

fisc., nu se aplică retroactiv.

A mai reținut instanța de recurs că,

în conformitate cu aceste dispoziții, în cazul în care contravaloarea bunurilor

livrate sau serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza falimentului

beneficiarului, ajustarea bazei de impozitare a T.V.A., este permisă, începând

cu data la care s-a declarat faliment. Or, în cauză s-a făcut dovada că prin

încheierea nr. 387 din 5 octombrie 2004, s-a declarat falimentul și s-a dispus

dezvoltarea SC G.S. SA, situație în care legal și temeinic s-a apreciat de

către instanța fondului, ca fiind justificată cererea reclamantei de rambursare

a T.V.A.

În final, Înalta Curte a constatat și

aspectul că prin decizia nr. 10 din 2 decembrie 2004, Comisia Centrală Fiscală

a confirmat posibilitatea de ajustare a bazei de impozitare a T.V.A., în

temeiul dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 517/2000, privind Codul

fiscal, în situația în care data declarării falimentului beneficiarilor

intervine după data de 1 ianuarie 2004, inclusiv pentru facturile fiscale emise

înainte de această dată.

Împotriva acestei decizii a formulat

contestație în anulare, Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara,

întemeiată pe art. 318 alin. (1) C. proc. civ. Se apreciază că instanța de

recurs a pronunțat o decizie nelegală, datorită faptului că a omis din eroare

să cerceteze unul din motivele de modificare a hotărârii.

Instanța de recurs a anulat un act

administrativ fiscal, interpretând greșit dispozițiile legale, având în vedere

o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus intrarea în faliment a SC G.S. SA

Oțelu Roșu, hotărâre pronunțată după 6 luni de la încheierea actului

administrativ fiscal.

Contestația în anulare este

neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată

este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul

sau admițând-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre

motivele de modificare sau de casare.

În cazul în speță, deși

contestatoarea invocă alin. (2) al textului citat, nu face nici o dovadă în

acest sens, limitându-se la reluarea susținerilor făcute la fond și la recurs

și care au fost examinate de instanțe.

Așa fiind, contestația în anulare va

fi respinsă ca neîntemeiată.

Respinge contestația în anulare

formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara

împotriva deciziei nr. 5632 din 23 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

23 mai 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-02-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 694/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 30 iulie 2004, reclamanta SC I.S. SA Hunedoara a chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Huned
ÎCCJ 2003-04-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1445/2003
Finanțelor Publice Hunedoara, s-a dispus efectuarea unui nou control care să vizeze strict aceeași perioadă și aceeași bază impozabilă care a făcut obiectul contestației. A susținut că atât actul de control, cât și a hotărârilor emise în fa
ÎCCJ 2005-11-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5464/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 17 august 2004, la Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, și precizată ulterior
ÎCCJ 2004-10-08
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7441/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1982/2002, reclamanta SC H. SRL Hunedoara a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Gener
ÎCCJ 2013-09-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6129/2013
ă de pârâta D.G.F.P. a județului Hunedoara pentru creanțe fiscale în sumă de 730.176 RON până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că prin decizia de impunere nr. F1. din 18 iulie 2012
Sursă