ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5218/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei constată

următoarele: D.Șt. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 600.000 RON cu titlu

de daune materiale și respectiv a sumei de 200.000 RON cu titlu de daune morale

pentru ne soluționarea în termen rezonabil a cererilor sale privind stabilirea

nevinovăției penale (în ceea ce privește pretinsa sa activitate de „terorist”

din zile revoluției din decembrie 1989) și acordarea statutului de „Luptător

pentru victoria revoluției din decembrie 1989”.

În motivarea acțiunii reclamantul a susținut

că a participat la acțiunile populare antidictatoriale din București în

perioada 21 decembrie - 28 decembrie 1989 și datorită unei erori judiciare a

fost reținut și lipsit de libertate în mod nelegal în intervalul

27 decembrie - 29 decembrie 1989

fiind

suspectat de „acte de terorism”, fiind reținut și închis în clădirea corpului

de gardă al televiziunii române, apoi în sediul Secției 4 de poliție București.

în acest sens este și declarația dată în dosarul nr. 97/P/1990 al Parchetului

de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare.

Abia în anul 2006 într-un nou context politic și juridic-legislativ i-a fost

recunoscută atât participarea activă la evenimentele revoluționare din

decembrie 1989 cât și nevinovăția sa. O atare recunoaștere a fost însă tardivă

pentru a mai putea obține statutul de „Luptător pentru victoria revoluției

române din decembrie 1989” cu drepturile aferente și din această perspectivă a

suferit atât un prejudiciu material cât și unul moral ce trebuie să fie

reparate.

În drept și-a întemeiat acțiunea pe

dispozițiile art. 6 alin. (l) din C.E.D.O., art. 51 din Constituția României și

art. 998 și 1000 alin. (3) C. civ.

Tribunalul București, secția a IlI-a civilă,

prin sentința nr. 161 din 30 ianuarie 2007, a respins acțiunea reținând că în

speță nu erau întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale

conform art. 998 C. civ., întrucât nu exista dovada certă că reclamantul a fost

reținut la Secția a IV-a de Poliție București, după cum acesta nu a probat că

ar fi făcut parte din categoria persoanelor exceptate de la aplicarea Legii nr.

42/1990, respectiv art. 14 alin. (2) din aceeași lege și nici în ce mod i-ar fi

fost afectată imaginea și reputația.

Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, prin decizia nr. 331 din 14 mai 2007 a anulat, ca netimbrat, apelul

declarat de D.Gh.Șt. împotriva sentinței nr. 161 din 30 ianuarie 2007 a

Tribunalului București, secția a IlI-a civilă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 8037 din 27 noiembrie 2007,

a admis recursul declarat de D.Gh.Șt. împotriva deciziei nr. 331 din 14 mai 2007

a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care a casat-o și a trimis

cauza pentru rejudecarea apelului, aceleiași instanțe.

În considerentele deciziei s-a reținut că, în

conformitate cu prevederile art. 15 lit. g) din Legea nr. 146/1997 acțiunile

referitoare la stabilirea și acordarea despăgubirilor decurgând din condamnarea

sau luarea unei măsuri preventive pe nedrept, erau scutite de taxe judiciare de

timbru.

Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, prin decizia nr. 636 din 10 septembrie 2008, a admis apelul declarat de

D.Gh.Șt. împotriva sentinței nr. 161 din 20 ianuarie 2007 a Tribunalului

București, secția a IlI-a civilă, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

În motivarea soluției, instanța de apel a

reținut că judecătorul fondului nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra

cererii formulate de către reclamant cu privire la acordarea statutului de

„Luptător pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989”; că nu a calificat din

punct de vedere juridic cererile formulate, competența de soluționare a acestor

cereri, cât și calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice ca

reprezentant al statului în prezenta cauză.

În contra menționatei decizii a declarat

recurs Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor invocând motivul de

casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând în esență că

instanța de apel avea obligația conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ., să se

pronunțe asupra obiectului cererii deduse judecății și numai în limitele sesizării,

principiul disponibilității cuprinzând în conținutul său prerogativa dreptului

reclamantului de a determina limitele acțiunii.

Or, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe

dispozițiile art. 998 – art. 1000 alin. (3) C. civ., ceea ce instanța de fond a

și judecat, respectiv în lumina prevederilor art. 998 – art. 1000 C. civ.,

astfel că hotărârea instanței de fond era corectă. Pe cale de consecință, s-a

solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul

respingerii apelului și menținerii sentinței instanței de fond.

Recursul nu este fondat.

Așa cum rezultă din cererea de chemare în

judecată, D.Gh.Șt. a solicitat acordarea de daune materiale și morale pentru ne

soluționarea în termen rezonabil de către autoritățile statului, a cererilor

sale vizând pe de o parte, activitatea ce a desfășurat-o în zilele revoluției

din decembrie 1989 și pe de altă parte, acordarea statutului de „Luptător

pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989”.

În drept și-a întemeiat acțiunea pe

dispozițiile art. 6 alin. (l) din C.E.D.O., art. 51 din Constituția României și

art. 998 și 1000 alin. (3) C. civ.

Or, așa cum rezultă din considerentele

sentinței nr. 161 din 30 ianuarie 2007 a Tribunalului București, secția a IlI-a

civilă, judecătorul fondului a analizat cererea de chemare în judecată exclusiv

din perspectiva incidenței dispozițiilor art. 998 – art. 1000 alin. (3) C. civ.,

respectiv a angajării răspunderii civile delictuale, fără a o examina și în

raport de dispozițiile art. 6 alin. (l) din C.E.D.O. invocate de reclamant ca

fundament al Dreptului pretins.

Pe de altă parte, conform art. 129 alin. (4)

și (5) C. proc. civ., instanța în baza rolului activ, avea obligația să dea

acțiunii calificarea juridică exactă, să se pronunțe cu privire la toate

capetele de cerere cu care a fost investită și să pună în dezbaterea părților

orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu erau menționate în

acțiune.

Cum în speță, soluționarea cauzei s-a făcut

fără respectarea dispozițiilor legale evocate și fără cercetarea aspectelor

reglementate de normele de ordine publică, corect instanța de apel a desființat

sentința și a trimis cauza pentru rejudecare pe fond aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 636

din 10 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai

2009.