ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5726/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5726/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursurilor
de față:
Din analiza actelor
și lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei.
Obiectul acțiunii
și hotărârea primei instanțe.
Prin acțiunea
formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul C.C. a solicitat, în
contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, obligarea pârâtului
să-i soluționeze cererea având ca obiect numirea ca judecător, fără concurs, la
una din instanțele stabilite în anexa la Hotărârea nr. 172 din 21 februarie 2008
a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, precum și la plata unor despăgubiri
morale de 10.000 RON.
Prin sentința
civilă nr. 3379 din 04 decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VlII-a
contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului C.C., ca neîntemeiată.
Recursul exercitat
în cauză și soluția instanței de recurs.
Împotriva sentinței
pronunțate de Curtea de Apel București, a declarat recurs reclamantul C.C.
Prin decizia
nr. 5218 din 19 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal, a respins recursul declarat, ca neîntemeiat.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de recurs a reținut că admiterea în magistratură se poate face
numai în condițiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor
și procurorilor, iar declanșarea de către pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii
a procedurii de selecție, în vederea numirii fără concurs într-un număr limitat
de posturi vacante s-a făcut în condițiile în care, în legea menționată se prevedea
o asemenea posibilitate.
A reținut Înalta
Curte că sistarea procedurii de selecție declanșată prin Hotărârea nr. 172/2008
a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a făcut ca urmare a modificărilor
aduse legii menționate, prin Legea nr. 97/2008 privind aprobarea O.U.G. nr. 100/2007,
prin modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției și în
conformitate cu exigențele sporite privind admiterea în magistratură, stabilite
prin standarde europene și că procedura numirii în funcție, fără concurs nu poate
reprezenta „un drept", ci o vocație, astfel că împrejurarea că reclamantul
Criveanu Constantin se declară nemulțumit de răspunsul primit nu poate fi apreciat
ca reprezentând un refuz nejustificat de soluționare a cererii, soluția instanței
de fond fiind deplin justificată.
Calea extraordinară
de atac exercitată.
Împotriva hotărârii
pronunțate, în recurs, de Înalta Curte de Casație și Justiție, C.C. a formulat contestație
în anulare.
Contestatorul,
deși și-a întemeiat, în drept, cererea pe prevederile art. 318 alin. (1) C.
proc. civ., nu a adus nici un argument în susținerea cererii sale.
II. Considerentele
Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Înalta Curte,
analizând actele și lucrările dosarului în raport cu dispozițiile legale aplicabile,
constată următoarele:
Potrivit prevederilor
art. 318 C. proc. civ., „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu
contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când
instanța, respingând recursul sau admițăndu-l numai în parte, a omis din greșeală
să cerceteze vreunul din motivele de casare".
Astfel, motivul
întemeiat pe art. 318 C. proc. civ., se referă atât la greșeala materială, cât și
la neanalizarea unui motiv de recurs.
Potrivit art.
318 alin. (1) teza I C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs pot fi atacate
cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Norma legală citată
face referire la erori materiale evidente în legătură cu aspecte formale ale judecării
recursului și fiind un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie
interpretată extensiv.
Fiind vorba de
greșeli materiale cu caracter procedural, se încadrează în această categorie greșelile
pe care instanța le-a comis prin confundarea unor date materiale și care determină
soluția pronunțată.
Or, în cauză contestatorul
nu precizează care ar fi greșeala materială săvârșită de instanța de recurs.
De asemenea nici
teza a doua art. 318 alin. (1) C. proc. civ. nu este incidență.
Aceasta se referă
la împrejurarea în care „instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în
parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare".
Cum în cauză,
așa cum de altfel s-a menționat mai sus, contestatorul nu formulează nici un motiv
din care să rezulte omisiunea instanței de a se pronunța asupra vreunui motiv de
recurs, este evident că cererea acestuia nu poate fi primită.
Așa fiind și având
în vedere prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge
contestația în anulare ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația
în anulare formulată de C.C. împotriva deciziei nr. 5218 din 19 noiembrie 2009 a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,
ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 17 decembrie 2010.