ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 722/2010

Obiectul acțiunii. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul D.E.S. a chemat în judecată pe pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, solicitând obligarea pârâtului să predea certificatul de „luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 - Luptător Reținut”, în termen de 5 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și obligarea la plata unei penalități de 100 RON/zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat cererea. Reclamantul arată că la data de 7 septembrie 1996 a depus la Comisia pentru Cinstirea și Sprijinirea Eroilor Revoluției un dosar cu 19 file care atesta calitatea sa de luptător al Revoluției din Decembrie 1989. Din motive necunoscute, certificatul nu i-a fost eliberat până în mai 1997, când a încetat activitatea comisiei abilitate conform Legii nr. 42/1990. După intrarea în vigoare a Legii nr. 341/2004 a depus un nou dosar la pârât, iar la data de 20 noiembrie 2008 dosarul a fost înaintat Comisiei Parlamentare pentru obținerea avizului în condițiile art. 9 din Legea nr. 341/2004. Prin adresa de răspuns la 15 ianuarie 2009 a fost înștiințat că cererea sa a fost respinsă.

Apărările formulate de pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989. Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat: - excepția lipsei procedurii prealabile; - excepția prematurității introducerii acțiunii; - excepția inadmisibilității acțiunii; - excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului; - excepția tardivității. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Hotărârea Curții de Apel București. Prin Sentința civilă nr. 2762 din 24 iunie 2009, Curtea de Apel București a admis excepția prematurității acțiunii și a respins acțiunea ca prematur introdusă.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii instanței de fond. Judecătorul fondului a reținut ca fiind întemeiată excepția prematurității acțiunii pentru următoarele considerente: Prin cererea adresată pârâtului, reclamantul a solicitat predarea certificatului, care însă nu a fost eliberat, nefăcându-se dovada finalizării procedurii prevăzute de Legea nr. 341/2004, respectiv obținerea avizului Comisiei Parlamentare a Revoluționarilor din Decembrie 1989 conform art. 9 alin. (2) din legea sus amintită. Prin urmare, instanța de fond nu poate reține susținerea reclamantului că o astfel de procedură este facultativă, avizul Comisiei Parlamentare fiind obligatoriu în această procedură. Față de împrejurarea că Legea nr. 341/2004 nu prevede o rezolvare a situației speciale a reclamantului, se impune, cu atât mai mult opinia comisiei, înainte ca orice litigiu să ajungă în instanță. Prin urmare, judecătorul fondului a reținut că dreptul reclamantului de a i se emite un certificat de revoluționar nu este un drept actual la data pronunțării acestei hotărâri.

Recursul formulat de reclamantul D.E.S. Motive de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. 6.1. Prima instanță a aplicat greșit legea. Invocarea art. 9 alin. (5) din Legea nr. 341/2004 este greșită. Procedura contestației la comisia parlamentară specială are ca obiect „preschimbarea ori neefectuarea preschimbării certificatelor”. Obiectul acțiunii reclamantului îl constituie obligarea pârâtului la predarea certificatului, de unde rezultă că prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 341/2004 nu sunt aplicabile speței. 6.2. Prima instanță a interpretat greșit legea. 6.2.1. Avizul comisiei parlamentare speciale este prealabil eliberării „certificatelor doveditoare, preschimbate conform alin. (1)” și nu prealabil solicitării de eliberare a unui astfel de certificat, cum eronat a reținut prima instanță, ci doar prealabil eliberării certificatelor doveditoare preschimbate. Recurentul nu se află în deținerea unui certificat care ar trebui să fie preschimbat, ci solicită predarea unui asemenea certificat, care, din culpa autorităților abilitate, nu i-a fost predat în anii 1996 - 1997. 6.2.2. În mod greșit prima instanță interpretează prevederile referitoare la procedura contestației la comisia parlamentară specială, susținând că această procedură nu este „o jurisdicție” și, ca urmare, nu este facultativă, fiind în contradicție cu interpretarea dată de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 176 din 11 februarie 2009. 6.3. Lipsa rolului activ. Prima instanță nu a pus în discuția părților motivarea asupra excepției prematurității, respectiv, lipsa avizului prealabil al comisiei parlamentare speciale. 6.4. Încălcarea dreptului la un proces echitabil. Deoarece nu s-a pus în discuție abordarea motivațională a excepției prematurității, recurentul nu s-a putut apăra corespunzător. 6.5. Încălcarea dreptului la acces liber la justiție. Condiționând soluționarea cererii de existența unui act ce este refuzat tocmai de autoritățile statului român, prima instanță a încălcat dreptul fundamental prevăzut de art. 21 alin. (1) din Constituția României. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Recursul este nefondat. 2. Instanța de fond a rămas în pronunțare asupra excepțiilor lipsei procedurii prealabile, prematurității introducerii cererii, inadmisibilității acțiunii, lipsei calității procesuale pasive a pârâtului. 3. Judecătorul fondului, fără a respinge în prealabil celelalte excepții și fără să explice din ce motiv a optat pentru soluționarea excepției prematurității acțiunii, s-a pronunțat asupra acesteia, admițând-o și respingând acțiunea. În realitate, ordinea soluționării excepțiilor este greșită, în speță primând excepția procedurii prealabile și excepția inadmisibilității acțiunii. 4. Din această cauză, deși motivele de recurs invocate de recurent sunt parțial întemeiate, această împrejurare nu poate conduce la admiterea recursului formulat și la modificarea/casarea hotărârii recurate. 5. Excepția plângerii prealabile este neîntemeiată, urmare a faptului că în speță este în discuție refuzul nejustificat de predare a certificatului pretins de recurentul-reclamant, iar procedura prealabilă nu este obligatorie, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. 6. Acțiunea este însă inadmisibilă, iar excepția trebuia admisă de instanța fondului. Recurentul-reclamant a solicitat obligarea intimatului-pârât să îi predea certificatul de „Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 - Luptător Reținut”. Recurentul nu a obținut anterior Legii nr. 341/2004 eliberarea certificatului solicitat. Prin intermediul prevederilor Legii nr. 341/2004, recurentul nu poate solicita decât preschimbarea unui certificat deja deținut. Conform art. 10 alin. (4) din H.G. nr. 1412/2004 modificată și completată, recurentul poate solicita eliberarea unui tip de certificat doar în ipoteza în care acestuia nu i s-a eliberat certificatul datorită epuizării la acea dată a formularelor tipizate. Recurentul nu se află nici în această ipoteză. Drept consecință, obligarea intimatului să predea recurentului certificatul de „Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 - Luptător Reținut” este inadmisibilă, având în vedere faptul că, anterior Legii nr. 341/2004 recurentului nu i s-a recunoscut calitatea de revoluționar. Predarea certificatului, ca obligație de a face, nu este posibilă în lipsa efectuării preschimbării certificatului în condițiile H.G. nr. 1412/2004.

În mod corect a reținut instanța de fond că pentru eliberarea certificatului și ulterior predarea acestuia, este obligatoriu avizul Comisiei Parlamentare a revoluționarilor din decembrie 1989, aviz pe care recurentul nu l-a obținut datorită neîncadrării în ipotezele prescrise de Legea nr. 341/ 2004.

În ceea ce privește susținerile instanței de fond referitoare la procedura contestației la comisia parlamentară specială, în mod corect a reținut că aceasta nu este o jurisdicție administrativă. Decizia Curții Constituționale nr. 176 din 11 februarie 2009 amintind de prevederile art. 21 alin. (4) din Constituția României, s-a referit la procedura administrativ-jurisdicțională ceea ce confirmă afirmațiile instanței de fond.

Față de acestea și având în vedere considerentele instanței de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat, fără a se considera necesar ca instanța de recurs să se pronunțe și asupra celorlalte motive de recurs inserate la pct. 3, 4 și 5 din cererea de recurs.