ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2603/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Bacău, reclamanții P.D. și G.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Bacău și A.N.A.F., anularea deciziei nr. 3 din 18 decembrie 2007, precum și a deciziei nr. 9 din 26 martie 2008, prin care s-a soluționat contestația administrativă formulată împotriva primei hotărâri. Printr-o cerere înregistrată la aceeași instanță, reclamanta SC M. SRL Bacău a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele din prima acțiune, anularea acelorași decizii, iar instanța a dispus conexarea celor două dosare. În esență, s-a solicitat anularea deciziei nr. 3 din 18 decembrie 2007 emisă Administrația Finanțelor Publice Bacău, prin care s-a stabilit că pentru obligațiile de plată restante, în cuantum de 1.572.350 lei, ale debitoarei SC N.M.S.

SRL Bacău, declarată insolvabilă, răspund solidar P.D., G.M. - administratori ai societății menționate, precum și SC M. SRL Bacău . Autoritatea fiscală a reținut că împotriva SC N.M.S. SRL a fost începută executarea silită, emițându-se somații de plată și instituindu-se sechestru asupra bunurilor mobile, care nu au putut fi valorificate din lipsă de ofertanți. Prin procesul-verbal nr. 18163 din 18 decembrie 2007, s-a constatat starea de insolvabilitate a societății menționate. S-a mai reținut că administratorii societății - P.D. și G.M. au provocat insolvabilitatea societății, prin înstrăinarea, cu rea-credință, a bunurilor mobile și imobile din patrimoniul societății, fiind îndeplinite condițiile legale pentru atragerea răspunderii solidare.

De asemenea, autoritatea fiscală a constatat că SC M. S.R.L. a dobândit, prin cumpărare, în ultimii trei ani anteriori declarării insolvabilității SC N.M.S. SRL, bunurile imobile și mobile, determinând insolvabilitatea . Prin sentința nr. 78 din 30 iunie 2008 , pronunțată de Curtea de Apel Bacău a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.A.F., respingându-se, pe acest motiv, acțiunea principală și conexă, așa cum au fost completate, formulate împotriva acestei pârâte de reclamanți. Totodată, au fost respinse, ca nefondate, acțiunile formulate împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Bacău de către aceiași reclamanți.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, pe care Înalta Curte de Casație și Justiție l-a respins, ca nefondat, prin decizia nr. 330 din 20 ianuarie 2009. Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost atacată cu contestație în anulare de către reclamanți, care a fost admisă de instanța supremă, prin decizia nr. 3678 din 30 iunie 2009, prin care a fost anulată prima decizie și s-a fixat termen pentru rejudecarea recursului. Judecând recursul după admiterea contestației în anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 5766 din 14 decembrie 2009, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții P.D., G.M.

și SC M. SRL Bacău împotriva sentinței civile nr. 78 din 30 iunie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de control judiciar a apreciat că prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport cu materialul probator administrat și a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, s-a reținut că motivul de recurs vizând încălcarea dreptului la apărare nu este fondat, iar judecătorul fondului a apreciat în mod just ca nefiind utilă cauzei efectuarea unei expertize cu obiectivele propuse de reclamanți. De asemenea , s-a mai reținut că reclamanții nu au fost de acord cu obiectivul propus de instanță pentru expertiză.

Totodată, s-a apreciat că instanța fondului a manifestat un rol activ în administrarea probatoriilor, reținându-se că în faza rejudecării recursului, recurenții nu au mai insistat în efectuarea expertizei, ci pe admiterea acțiunii, astfel că instanța de recurs a apreciat critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare ca fiind formală. S-a mai reținut că prima instanță a analizat în detaliu motivele de nelegalitate invocate de reclamanți, nefiind primite criticile referitoare la nemotivarea în fapt a actelor administrative atacate, precum și cea referitoare la necercetarea de către instanța fondului a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 27 alin. (1) C. proc. fisc. pentru angajarea răspunderii solidare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că în cauză au fost administrate probatorii care dovedesc atât reaua-credință, cât și legătura de cauzalitate dintre transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor și starea de insolvabilitate. Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost atacată cu contestație în anulare de către reclamanții P.D., G.M. și SC M. SRL. În motivarea contestației în anulare formulată în temeiul dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., contestatorii au arătat că soluția instanței de recurs este întemeiată pe o gravă eroare materială, eroare constând în neobservarea concluziilor scrise depuse la termenul de pronunțare din data de 14 decembrie 2009, reținând în mod eronat că „în faza rejudecării recursului recurenții nu au mai insistat în efectuarea expertizei (respinsă la instanța de fond) ci în admiterea acțiunii de către instanța de recurs”.

Consideră contestatorii că instanța de recurs în analiza motivului de recurs privind încălcarea dreptului la apărare prin neobservarea susținerilor menționate în subsidiar, reprezintă o gravă eroare materială, fiind rezultatul emiterii concluziilor recurenților. Au mai susținut contestatorii faptul că instanța de recurs nu a observat că punctul de lucru al SC N.M.S. SRL nu a fost deschis în imobilul ce a aparținut inițial acestei societăți și înstrăinat ulterior către SC M. SRL, considerând că și acest aspect se circumscrie de asemenea noțiunii de eroare materială avută în vedere de dispozițiile art. 318 pct. 1 C. proc. civ. Sub acest aspect se arată că instanța de recurs nu a analizat înscrisurile noi depuse de recurenți, săvârșind astfel o gravă greșeală materială în ceea ce privește locul desfășurării activității, al punctului de lucru al SC N.M.S.

SRL, cu neobservarea actelor de la dosar, din care rezultă faptul că toate construcțiile inițiale au fost demolate, astfel că era exclus ca același imobil să poată face obiectul contractului de închiriere. Prin urmare susțin contestatorii, punctul de lucru al SC M.S. SRL nu și-a desfășurat activitatea în același spațiu vândut, ci într-un alt imobil închiriat de la SC R. SRL, iar eroarea materială a instanței de recurs constă în faptul că nu a observat diferența fundamentală în ceea ce privește locul desfășurării activității punctului de lucru al SC N.M.S. SRL. În drept au fost invocate dispozițiile art. 318 – 319 C. proc. civ. Analizând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate, în raport de dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I-a C. proc.

civ. Curtea constată că aceasta este nefondată și urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente. Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I-a „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale…” Având în vedere aceste prevederi legale, noțiunea de „greșeală materială” prevăzută de textul mai sus menționat vizează în fapt greșeli evidente, involuntare realizate prin confundarea unor elemente importante care au legătură cu dezlegarea dată recursului. În consecință, această cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, întrucât se referă doar la aspectele formale ale judecății recursului ceea ce nu implică reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Astfel, Înalta Curte constată că în motivarea contestației, în anulare de față, se invocă în fapt aspecte vizând neaprecierea probelor administrate în cauză, respectiv neanalizarea concluziilor scrise depuse pentru termenul de pronunțare, ceea ce excede noțiunii de eroare materială avută în vedere de prevederile art. 318 pct. 1 C. proc. civ. Nici susținerile contestatorilor referitoare la neanalizarea înscrisurilor noi depuse în recurs din care rezulta locul desfășurării activități punctului de lucru al SC N.M.S. SRL nu pot fi reținute întrucât nici acest aspect nu se circumscrie noțiunii de eroare materială prevăzută de dispozițiile procedurale invocate drept temei legal al contestației în anulare formulate.

În fapt, Curtea reține că motivele invocate prin contestația în anulare formulată, exced noțiunii de „greșeală materială”, astfel cum impun dispozițiile art. 318 pct. 1 teza I C. proc. civ., și în consecință urmează a o respinge ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de P.D., G.M. și de SC M. SRL Bacău împotriva deciziei nr. 5766 din 14 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 mai 2010.