ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2603/2010

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la Curtea de Apel Bacău, reclamanții P.D. și G.M. au solicitat,

în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice

Bacău și A.N.A.F., anularea deciziei nr. 3 din 18 decembrie 2007,

precum și a deciziei nr. 9 din 26 martie 2008, prin care s-a

soluționat contestația administrativă formulată împotriva

primei hotărâri.

Printr-o cerere înregistrată la

aceeași instanță, reclamanta SC M. SRL Bacău a solicitat,

în contradictoriu cu pârâtele din prima acțiune, anularea acelorași

decizii, iar instanța a dispus conexarea celor două dosare.

În esență, s-a solicitat

anularea deciziei nr. 3 din 18 decembrie 2007 emisă Administrația

Finanțelor Publice Bacău, prin care s-a stabilit că pentru

obligațiile de plată restante, în cuantum de 1.572.350 lei, ale

debitoarei SC N.M.S. SRL Bacău, declarată insolvabilă,

răspund solidar P.D., G.M. - administratori ai societății

menționate, precum și SC M. SRL Bacău .

Autoritatea fiscală a

reținut că împotriva SC N.M.S. SRL a fost începută executarea

silită, emițându-se somații de plată și instituindu-se

sechestru asupra bunurilor mobile, care nu au putut fi valorificate din

lipsă de ofertanți.

Prin procesul-verbal nr. 18163 din 18

decembrie 2007, s-a constatat starea de insolvabilitate a societății

menționate.

S-a mai reținut că

administratorii societății - P.D. și G.M. au provocat

insolvabilitatea societății, prin înstrăinarea, cu

rea-credință, a bunurilor mobile și imobile din patrimoniul

societății, fiind îndeplinite condițiile legale pentru atragerea

răspunderii solidare.

De asemenea, autoritatea

fiscală a constatat că SC M. S.R.L. a dobândit, prin cumpărare,

în ultimii trei ani anteriori declarării insolvabilității SC

N.M.S. SRL, bunurile imobile și mobile, determinând insolvabilitatea .

Prin sentința nr. 78 din 30

iunie 2008 , pronunțată de Curtea de Apel Bacău a fost

admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei A.N.A.F., respingându-se, pe acest motiv, acțiunea principală

și conexă, așa cum au fost completate, formulate împotriva

acestei pârâte de reclamanți. Totodată, au fost respinse, ca

nefondate, acțiunile formulate împotriva pârâtei Administrația

Finanțelor Publice Bacău de către aceiași reclamanți.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs reclamanții, pe care Înalta Curte de Casație și

Justiție l-a respins, ca nefondat, prin decizia nr. 330 din 20 ianuarie 2009.

Decizia pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost atacată cu

contestație în anulare de către reclamanți, care a fost

admisă de instanța supremă, prin decizia nr. 3678 din 30 iunie 2009,

prin care a fost anulată prima decizie și s-a fixat termen pentru

rejudecarea recursului.

Judecând recursul după

admiterea contestației în anulare, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin

decizia nr. 5766 din 14 decembrie 2009, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții P.D., G.M. și SC M. SRL Bacău împotriva

sentinței civile nr. 78 din 30 iunie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de control judiciar a apreciat că prima

instanță a reținut corect situația de fapt, în raport cu

materialul probator administrat și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Astfel, s-a reținut că

motivul de recurs vizând încălcarea dreptului la apărare nu este

fondat, iar judecătorul fondului a apreciat în mod just ca nefiind

utilă cauzei efectuarea unei expertize cu obiectivele propuse de reclamanți.

De asemenea , s-a mai reținut că reclamanții nu au fost de acord

cu obiectivul propus de instanță pentru expertiză. Totodată,

s-a apreciat că instanța fondului a manifestat un rol activ în

administrarea probatoriilor, reținându-se că în faza rejudecării

recursului, recurenții nu au mai insistat în efectuarea expertizei, ci pe

admiterea acțiunii, astfel că instanța de recurs a apreciat

critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare ca fiind

formală.

S-a mai reținut că prima

instanță a analizat în detaliu motivele de nelegalitate invocate de

reclamanți, nefiind primite criticile referitoare la nemotivarea în fapt a

actelor administrative atacate, precum și cea referitoare la necercetarea

de către instanța fondului a îndeplinirii condițiilor

prevăzute de art. 27 alin. (1) C. proc. fisc. pentru angajarea

răspunderii solidare.

Înalta Curte de Casație și

Justiție a constatat că în cauză au fost administrate probatorii

care dovedesc atât reaua-credință, cât și legătura de

cauzalitate dintre transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor și

starea de insolvabilitate.

Decizia pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost atacată cu

contestație în anulare de către reclamanții P.D., G.M. și SC

M. SRL.

În motivarea contestației în anulare

formulată în temeiul dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc.

civ., contestatorii au arătat că soluția instanței de

recurs este întemeiată pe o gravă eroare materială, eroare

constând în neobservarea concluziilor scrise depuse la termenul de

pronunțare din data de 14 decembrie 2009, reținând în mod eronat

că „în faza rejudecării recursului recurenții nu au mai insistat

în efectuarea expertizei (respinsă la instanța de fond) ci în

admiterea acțiunii de către instanța de recurs”.

Consideră contestatorii că

instanța de recurs în analiza motivului de recurs privind încălcarea

dreptului la apărare prin neobservarea susținerilor menționate

în subsidiar, reprezintă o gravă eroare materială, fiind

rezultatul emiterii concluziilor recurenților.

Au mai susținut contestatorii faptul

că instanța de recurs nu a observat că punctul de lucru al SC

N.M.S. SRL nu a fost deschis în imobilul ce a aparținut inițial

acestei societăți și înstrăinat ulterior către SC M. SRL,

considerând că și acest aspect se circumscrie de asemenea

noțiunii de eroare materială avută în vedere de

dispozițiile art. 318 pct. 1 C. proc. civ.

Sub acest aspect se arată că

instanța de recurs nu a analizat înscrisurile noi depuse de

recurenți, săvârșind astfel o gravă greșeală

materială în ceea ce privește locul desfășurării

activității, al punctului de lucru al SC N.M.S. SRL, cu neobservarea

actelor de la dosar, din care rezultă faptul că toate

construcțiile inițiale au fost demolate, astfel că era exclus ca

același imobil să poată face obiectul contractului de

închiriere.

Prin urmare susțin contestatorii,

punctul de lucru al SC M.S. SRL nu și-a desfășurat activitatea

în același spațiu vândut, ci într-un alt imobil închiriat de la SC R.

SRL, iar eroarea materială a instanței de recurs constă în

faptul că nu a observat diferența fundamentală în ceea ce

privește locul desfășurării activității punctului

de lucru al SC N.M.S. SRL.

În drept au fost invocate dispozițiile

art. 318 – 319 C. proc. civ.

Analizând contestația în anulare

prin prisma motivelor invocate, în raport de dispozițiile art. 318 alin. (1)

teza I-a C. proc. civ. Curtea constată că aceasta este nefondată

și urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente.

Potrivit dispozițiilor art. 318

alin. (1) teza I-a „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi

atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei

greșeli materiale…”

Având în vedere aceste prevederi legale,

noțiunea de „greșeală materială” prevăzută de

textul mai sus menționat vizează în fapt greșeli evidente,

involuntare realizate prin confundarea unor elemente importante care au

legătură cu dezlegarea dată recursului.

În consecință, această

cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată pentru remedierea

unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, întrucât

se referă doar la aspectele formale ale judecății recursului

ceea ce nu implică reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Astfel, Înalta Curte constată

că în motivarea contestației, în anulare de față, se

invocă în fapt aspecte vizând neaprecierea probelor administrate în

cauză, respectiv neanalizarea concluziilor scrise depuse pentru termenul

de pronunțare, ceea ce excede noțiunii de eroare materială

avută în vedere de prevederile art. 318 pct. 1 C. proc. civ.

Nici susținerile contestatorilor

referitoare la neanalizarea înscrisurilor noi depuse în recurs din care rezulta

locul desfășurării activități punctului de lucru al SC

N.M.S. SRL nu pot fi reținute întrucât nici acest aspect nu se circumscrie

noțiunii de eroare materială prevăzută de dispozițiile

procedurale invocate drept temei legal al contestației în anulare

formulate.

În fapt, Curtea reține că

motivele invocate prin contestația în anulare formulată, exced

noțiunii de „greșeală materială”, astfel cum impun

dispozițiile art. 318 pct. 1 teza I C. proc. civ., și în

consecință urmează a o respinge ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de P.D., G.M. și de SC M. SRL Bacău împotriva deciziei

nr. 5766 din 14 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 18 mai 2010.