ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 419/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 2 aprilie 2003 reclamanta S.C. „F” SA Botoșani în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană Botoșani a solicitat anularea deciziei nr. 57 din 28 februarie 2003, precum și a procesului verbal de control nr. 6644 din 16 decembrie 2002 încheiat de Direcția Controlului Fiscal Botoșani și exonerarea sa de plata sumei de 7.869.555.251 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe salarii, penalizări pe impozitul de salarii, majorări de întârziere pentru fondul special de solidaritate pentru persoanele cu handicap, majorări de întârziere pentru TVA, impozit pe profit și majorări de întârziere pentru impozitul pe profit.

Reclamanta arată că nu datorează aceste sume bugetului de stat deoarece se află în faliment, situație în care nu se poate reține că poate înregistra profit și că nu au fost luate în considerare facilitățile prevăzute de O.U.G. nr. 8/1999. Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ prin sentința civilă nr.113 din 11 iunie 2003 a admis în parte acțiunea, a anulat în parte acte administrative atacate și a exonerat-o pe reclamantă de plata sumei de 1.954.990 lei cu titlu de majorări de întârziere aferente fondului special de solidaritate pentru persoanele cu handicap. Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta S.C. „F” SA Botoșani, susținând în esență că fiind în faliment nu putea fi obligată la plata impozitului pe profit, întrucât mai avea de achitat creditori chirografari, iar procedura de lichidare nu a fost încă finalizată.

Referitor la facilitățile prevăzute de O.U.G. nr. 68/1999 în sensul reducerii de majorări de întârziere pentru sumele datorate bugetului, recurenta apreciază că acestea trebuie să-i fie acordate. Recursul este nefondat. Referitor la impozitul pe profit, în fapt societatea recurentă a realizat profit impozabil în perioada 1 octombrie 1999 – 30 septembrie 2002, în sumă de 4.520.831.232 lei pentru care nu a calculat impozit pe profit, motiv pentru care organul de control a stabilit un impozit pe profit în sumă de 2.086.819.349 lei. În drept, pentru perioada verificată sunt aplicabile prevederile art.1 din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, așa cum au fost modificate prin O.U.G.

nr. 217/1999 și menținute de art. 1 din Legea nr. 414/2002, potrivit cărora, sunt obligate la plata impozitului pe profit, în condițiile prezentei legi, și denumite în continuare contribuabili, persoanele juridice române, pentru profitul impozabil obținut din orice sursă, atât în România, cât și în străinătate. Susținerea recurentei potrivit căreia fiind în lichidare nu datorează impozit pe profit nu poate fi reținută. Prevederile art. 90 (2) din Legea nr. 64/1995 stipulează că, nu vor fi supuse verificării creanțelor izvorâte din impozite, taxe, amenzi penale sau contravenționale, datorate bugetului de stat sau celui local și care sunt supuse legilor specifice. Având în vedere faptul că în perioada verificată societatea a continuat să desfășoare activitate economică aducătoare de profit, în mod legal organul de control a stabilit în sarcina acesteia impozit pe profit.

Cu privire la majorările de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 327.955.657 lei, majorările de întârziere aferente impozitului pe salarii în sumă de 1.065.967.852 lei și majorările de întârziere aferente TVA în sumă de 1.225.768.132 lei, întrucât societatea nu a achitat întregul impozit pe profit, impozitul pe salarii și TVA, datorate pe perioada 1 mai 1999 – 31 august 1999, în mod corect s-a reținut că nu poate beneficia de facilitățile prevăzute de O.U.G. nr.68/1999, privind stimularea obligațiilor față de bugetul de stat. Dispozițiile art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr.68/1999 condiționează facilitățile la plata de achitarea integrală a obligațiilor provenind din impozite, taxe și alte venituri ale bugetului de stat datorate pe perioada 30 aprilie – 31 mai 1999, precum și eventualele majorări de întârziere aferente acestora.

Hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de S.C. „F” SA Botoșani prin lichidator S.C. „E.T.” SA Botoșani împotriva sentinței civile nr. 113 din 11 iunie 2003 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2004.