ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1515/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel Galați, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 52 din 31 mai 2005, a respins

acțiunea formulată de reclamanta SC M. SRL Galați, în contradictoriu cu pârâții

Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați, Agenția Națională de

Administrare Fiscală Galați, Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională

de Administrare Fiscală București, având ca obiect anularea deciziei nr. 328

din 28 octombrie 2004, pronunțată de Agenția Națională de Administrare Fiscală,

asupra procesului-verbal de control din 28 august 2001, încheiat de Direcția Generală

a Finanțelor Publice Galați, prin care s-a stabilit o datorie bugetară în

cuantum total de 7.475.379.783 lei.

Pentru a dispune astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

Urmare a adresei nr. 19239 din 16

iulie 2001, a Inspectoratului de Poliție al județului Galați, s-a dispus

reverificarea datoriilor bugetare ale reclamantei pentru perioada 1 martie 2000

- 30 iunie 2001.

Prin procesul-verbal de control

întocmit la 10 august 2001 s-a constatat că reclamanta datorează bugetului de

stat, suma totală de 7.475.379.783 lei, din care 5.345.048.132 lei T.V.A.,

1.881.561.326 lei, majorări de întârziere, 178.733.943 lei impozit pe profit,

67.454.000 lei majorări de întârziere, 1.561.206 lei impozit pe venitul din

salarii, 833.756 lei majorări aferente acestora, 111.000 lei Fond special de

solidaritate pentru persoanele cu handicap și 76.420 lei majorări aferente.

Împotriva acestui proces-verbal,

reclamanta a formulat contestația soluționată de către Direcția Generală de

Solidaritate a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare

Fiscală, prin decizia nr. 328 din 28 octombrie 2004.

În motivarea acțiunii formulată

împotriva acestei decizii și a actului de control, reclamanta a criticat, în

primul rând, însuși faptul reverificării situației sale financiare, apreciind

că nu a fost respectată procedura legală, pornind de la faptul că simpla adresă

a organelor de poliție nu justifică reluarea verificărilor pentru o perioadă

deja examinată, iar pe fond a apreciat că în mod nejustificat nu au fost avute

în vedere susținerile sale privitoare la repatrierea valutei din operațiunile

de comerț exterior.

Sub acest din urmă aspect, reclamanta a susținut că, atâta

vreme, cât încasările valutare din aceste operațiuni au fost efectuate în

conturi deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României, au fost

respectate dispozițiile pct. 1.17 și art. 15 din Regulamentul nr. 3/1997, în

vigoare la data efectuării operațiunilor respective. În opinia reclamantei,

interpretarea dată de organele de control, art. 92 din Normele metodologice,

este inacceptabilă, iar în ceea ce privește impozitul pe profit, raportat la

suma de 5 miliarde lei T.V.A. suplimentar, profitul de 1 miliard nu se mai

justifică și, mai mult decât atât, în această interpretare, societatea ar

înregistra o pierdere considerabilă.

În cauză, s-a dispus efectuarea unei

expertize contabile, având ca obiective verificarea modului în care au fost

făcute încasările valutare, compensările din plata T.V.A., impozitul pe salarii

și suma datorată cu acest titlu, Fondului special de solidaritate.

Expertiza a concluzionat că plățile

în valută au fost făcute în beneficiul reclamantei, prin conturi deschise la

bănci autorizate de Banca Națională a României, astfel că aceasta nu ar datora

nici o sumă suplimentară cu titlu de T.V.A., pentru operațiunile de expert și

nici impozit pe profit, cu majorările de întârziere stabilite, acestea fiind

corect compensate cu T.V.A. nerambursat, constatând, totodată, realitatea

debitului pentru Fondul special de solidaritate.

Analizând întregul material probator

administrat în cauză, prima instanță a apreciat că acțiunea reclamantei este

nefondată, în condițiile în care nu s-a dovedit existența unui drept protejat

de lege, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, impunându-se soluția de

respingere a acesteia.

Sub aspectul legalității

reverificării s-a reținut că în cauză a existat o situație excepțională pentru

care se poate dispune efectuarea reverificării, respectiv cea prevăzută de art.

10 alin. (1) lit. c) din Instrucțiunile de aplicare a O.G. nr. 70/1990, la

solicitarea organelor de urmărire penală, în cadrul cercetării cazurilor de

evaziune fiscală.

În ceea ce privește cota 0 de T.V.A.,

concluziile expertizei nu sunt concludente, în speță prevăzându-se doar

problema valabilității plăților efectuate în numerar de către persoane fizice

în bănci autorizate. În această privință, dispozițiile legale scutesc de plata T.V.A.,

pe contribuabilii care efectuează operațiuni de comerț exterior, în

considerarea raporturilor valutare din surse externe, adică a unei reale

susțineri valutare externe. În realizarea scopului legii, plățile trebuie

făcute numai de către partenerii externi, în speță societăți comerciale din

Ucraina. Or, în speță, valuta a fost depusă de persoane fizice străine, în

numerar, caz în care sunt aplicabile dispozițiunile art. 9.2 din H.G. nr. 401/2000,

care precizează că nu beneficiază de cota 0 de T.V.A., contribuabilii care încasează

valuta în numerar sau prin transferuri din conturi personale.

Este adevărat că expertiza s-a

referit la veridicitatea operațiunilor de export. Expertul nu s-a pronunțat

însă și nici nu putea să o facă în ceea ce privește proveniența valutei încasate,

iar stabilirea legalității operațiunilor aparține competenței exclusive a

instanței.

Scopul acordării facilităților în

privința cotei zero de impozitare este acela al atragerii valutei subsecvent

operațiunilor de comerț exterior. În speță însă, reclamanta, căreia îi revenea

sarcina probei, nu a făcut dovada că valuta depusă are ca sursă de proveniență

exportul efectuat.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, în termenul legal, reclamanta SC M. SRL Galați, criticând-o

pentru nelegalitate, fără a face referire expresă la vreunul din motivele

prevăzute de art. 304 C. proc. civ. S-a solicitat, însă, examinarea cauzei, sub

toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., motivele

recursului nefiind limitate la cele prevăzute de acest text de lege.

În considerentele cererii de recurs

s-a apreciat că soluția primei instanțe este criticabilă, atât în ceea ce

privește excepția nelegalității reverificării, cât și sub aspectul fondului

cauzei.

În opinia recurentei, prima instanță

a rezolvat sumar excepția nelegalității reverificării, doar în considerentele

hotărârii, soluția adoptată fiind exclusiv una pe fondul cauzei, iar din modul

cum aceasta a fost tratată, nu rezultă dacă ea a fost soluționată separat prin

încheiere și nici dacă a fost unită cu fondul, părților acordându-li-se

cuvântul, sub ambele aspecte, odată cu dezbaterea cauzei în ședința din 13 mai

cercetări penale într-un caz de evaziune fiscală, deși actele dovedesc

contrariul, pârâtele nefiind în măsură să depună la dosarul cauzei adresa Inspectoratului

Poliției Județene nr. 19239 din 16 iulie 2001.

Sub aspectul fondului cauzei, s-a

invocat lipsa rolului activ al instanței, căreia îi revenea obligația, în

considerarea dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., să pună în

dezbatere proveniența valutei, cu atât mai mult, cu cât textele legale

aplicabile și cele două acte administrative tratau doar depunerea valutei în

conturi personale și în numerar, ca excepție de la acordarea T.V.A., precum și

nerezolvarea pct. 2 din decizie, în cauză fiind vorba și de alte impozite, cum

ar fi impozitul pe salarii și Fondul special pentru handicapați, netratate și

impozitul pe profit, tratat ca un capăt subsecvent, apreciindu-se că hotărârea

este nemotivată sub acest aspect.

Recursul nu este fondat.

Analizând actele dosarului,

criticile recurentei, prin prisma dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. și

examinând cauza, sub toate aspectele, conform art. 304

1

din același

cod, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor legale incidente în materie, nefiind dat nici un motiv care să

impună casarea hotărârii atacate.

Astfel, pretinsa excepție a nelegalității

reverificării nu face parte din categoria excepțiilor procesuale - de procedură

sau de fond, ce pot fi invocate în procesul civil, impunându-se a fi

soluționate în condițiile prevăzute de art. 137 alin. (1) C. proc. civ., fiind

circumscrisă în mod corect de către prima instanță, unui motiv de nelegalitate

a actelor atacate și examinat, ca atare, în considerentele hotărârii.

La dosarul cauzei au fost depuse

adresa nr. 19239 din 16 iulie 2001, a Inspectoratului de Poliție al județului

Galați, decizia nr. 650 din 25 iulie 2001, prin care s-a aprobat reverificarea

rambursării T.V.A. la SC M. SRL Galați și Rezoluția procurorului din 23

decembrie 2003.

În raport cu aceste acte și în

considerarea dispozițiilor art. 19 alin. (2) din O.G. nr. 70/1997, privind

Controlul fiscal, aprobată prin Legea nr. 64/1999, cu modificările și

completările ulterioare și art. 10 alin. (1) din Instrucțiunile de aplicare a

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 886/1999, s-a reținut în mod

corect legalitatea reverificării, la data dispunerii acesteia, organele de

control fiind în posesia unor date suplimentare, necunoscute la data efectuării

primelor verificări și care puteau influența sau modifica rezultatul acestora.

Scutirea de T.V.A. a

contribuabililor care efectuează operațiuni de export de bunuri, este

reglementată în considerarea aporturilor valutare din surse externe, adică a

unei reale susțineri valutare externe, cum în mod corect s-a reținut prin

hotărârea atacată. În realizarea scopului legii, plățile trebuiau făcute numai

de către partenerii externi, în speță, societăți comerciale din Ucraina, în

conturi bancare deschise la bănci autorizate. Întrucât valuta a fost depusă de

persoane fizice străine, în numerar sau prin trasferuri din conturi personale,

au devenit aplicabile dispozițiile art. 9.2 din Normele de aplicare a O.U.G. nr.

17/2000, aprobate prin H.G. nr. 401/2000, potrivit cărora într-o atare situație,

contribuabilii nu beneficiază de cota 0 de T.V.A.

Dată fiind incidența în speță a

acestor dispoziții legale, nu se poate reține încălcarea în vreun mod a

principiului rolului activ al instanței, consacrat prin art. 129 C. proc. civ.,

cum pretinde recurenta.

Soluția adoptată de instanță este

rezultatul examinării pretențiilor reclamantei în ansamblul lor, subsecvent

statuărilor privind neaplicabilitatea cotei 0 T.V.A., impunându-se și

respingerea celorlalte capete de cerere accesorii vizând alte impozite ce au

format obiectul actului de control.

Rezultă, astfel, fără dubii din

actele dosarului, că acestea au fost stabilite în mod corect printr-un act de

control anterior și compensate cu T.V.A. de rambursat, iar în urma

reverificării privind rambursarea T.V.A., s-a impus a se reține că respectivele

sume nu au fost achitate și a se proceda la recalcularea accesoriilor datorate.

Pe de altă parte, sub acest aspect,

societatea nu a adus nici un argument care să înlăture constatările organelor

de control, contestația sa fiind respinsă, ca nesusținută, cu documente,

conform pct. 2 al dispozitivului deciziei nr. 328 din 28 octombrie 2004, iar

prin acțiunea introductivă, reclamanta a precizat că a solicitat să fie

reanalizate în raport cu soluția privitoare la T.V.A., dată fiind

interdependența lor.

Pentru toate aceste considerente, în

temeiul art. 312 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC M.

SRL Galați împotriva sentinței civile nr. 52 din 31 mai 2005 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 mai 2006.