ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2284/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

1558/2000 la Curtea de Apel Galați, reclamanții T.D. și T.L., în contradictoriu

cu pârâții Ministerul Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice și

Controlului Financiar de Stat Galați și Administrația Financiară a municipiului

Galați, au solicitat anularea dispoziției nr. 23 din 24 martie 1999 a Direcției

Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Galați, deciziei

nr. 133 din 13 ianuarie 2000 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, precum și

procesului-verbal de control din 9 februarie 1998 și dispoziției de impunere

din 11 martie 1998 întocmite de Administrația Financiară a municipiului Galați.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că prin procesul-verbal din 9 februarie 1998 și dispoziția de impunere

din 11 martie 1998, au fost obligați la plata sumei de 82.712.705 lei impozit

pe venit și majorări de întârziere, impozit pe teren și suma stabilită conform

art. 18 din Legea nr. 87/1997.

Pentru a se stabili aceste

obligații, s-a reținut că reclamanții, în calitate de contribuabili, au

încheiat cu SC S.R. SRL un contract de constituire a unui drept de superficie

asupra unor terenuri proprietate a reclamanților, încasând un venit de

1.586.970.654 lei.

Prin dispoziția nr. 23 din 24 martie

1999, Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați a admis în parte

contestația reclamanților, menținând obligația de plată pentru suma de

55.848.386 lei, iar Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia nr. 133 din 31

ianuarie 2000, a respins contestația reclamanților formulată împotriva

dispoziției Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că decizia Ministerului Finanțelor Publice este netemeinică și

nelegală, deoarece în Decretul nr. 153/1953 nu se precizează explicit că se

impun veniturile obținute prin încheierea unor contracte de superficie, iar

contractul încheiat a avut rol de precontract de vânzare.

La termenul din 18 decembrie 2000,

reprezentantul pârâților a invocat excepțiile de tardivitate și inadmisibilitate

a acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 265/F din

20 decembrie 2000, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea reclamanților, a anulat actele administrative

contestate, exonerându-i de plata sumelor stabilite în sarcina lor.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că întrucât în Decretul nr. 153/1953 sunt menționate categoriile de

persoane și activitățile pentru care se plătesc impozite și că printre acestea

veniturile realizate dintr-un contract de superficie nu sunt prevăzute,

contestatorii nu datorează ceva ce legea nu prevede.

Instanța a mai reținut și faptul că

prin O.U.G. nr. 85/1997, Decretul nr. 153/1953 a fost abrogat, astfel că nu se

pot stabili obligații fiscale pentru anul 1998 în baza unui act normativ

abrogat.

Prin decizia nr. 58 din 15 ianuarie

2002, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis

recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați și

Ministerul Finanțelor Publice, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre

rejudecare la aceiași instanță, cu motivarea că instanța de fond nu s-a

pronunțat asupra excepțiilor invocate de pârâți și a repus în termen pe

reclamanți fără ca aceștia să o solicite.

În rejudecare, dosarul a fost

înregistrat la Curtea de Apel Galați sub nr. 432/2002.

Instanța a apreciat că acțiunea nu

este tardivă, deoarece reclamanții au dovedit că decizia nr. 133 din 31

ianuarie 2000 nu le-a fost comunicată, întrucât până la data de 22 februarie

2000 nu s-au aflat în țară.

S-a mai reținut că nu se pune nici

problema repunerii în termen, deoarece termenul pentru exercitarea acțiunii

curge de la data comunicării deciziei și cum aceasta nu a fost comunicată

reclamanților, termenul nu începuse să curgă la 13 octombrie 2000.

Instanța a respins și excepția

inadmisibilității acțiunii, întrucât la momentul formulării acesteia,

reclamanții se aflau în posesia singurului act administrativ care putea fi

atacat, dar care a fost ulterior analizat de Ministerul Finanțelor Publice și

care în situația admiterii acțiunii urmează a fi desființat implicit.

Pe fondul cauzei, prin sentința

civilă nr. 81 din 24 iunie 2002, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de

contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanții T.D. și

T.L. și a anulat decizia nr. 133 din 31 ianuarie 2000 a Ministerului Finanțelor

și actele care au stat la baza emiterii acesteia, respectiv dispoziția nr. 23

din 24 martie 1997 și procesul-verbal de impunere din 9 martie 1998.

A dispus restituirea sumei de

55.848.386 lei, reactualizată la suma de 206.573.678 lei și a obligat pârâții

la plata sumei de 2.484.766 lei reprezentând taxa de timbru achitată de

reclamanți.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că în condițiile în care Decretul nr. 153/1953 face

referiri concrete la categoriile de persoane și de activități ce se impun,

veniturile obținute prin constituirea dreptului de superficie nu se pot încadra

la capitolul „orice venituri”, situația fiind similară cu veniturile rezultate

din vânzarea terenurilor. S-a reținut de asemenea că nici O.U.G. nr. 85/1997 nu

stabilește obligație de plată a impozitului pentru astfel de venituri, ci doar

pentru acelea rezultate din uz, uzufruct și abitație.

Împotriva sentinței civile

sus-menționate au declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice și Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Galați.

Recurenții au susținut că hotărârea

trebuie să cuprindă concluziile procurorului, că instanța a respins în mod

neîntemeiat excepția tardivității acțiunii, ca și excepția inadmisibilității

acesteia, iar pe fondul cauzei, măsurile luate de către organele

administrative, respectiv impozitarea veniturilor pe durata contractelor de

superficie, sunt temeinice și legale.

Recursul este întemeiat, în sensul

și pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Practicaua sentinței atacate

cuprinde concluziile procurorului și implicit, prezența acestuia la dezbateri.

În ceea ce privește excepția

tardivității acțiunii, Curtea reține că aceasta este întemeiată și că, în mod

nelegal, instanța de fond a respins excepția de tardivitate invocată de pârâți.

Conform dispozițiilor art. 9 din

Legea nr. 105/1997 privind soluționarea obiecțiunilor, contestațiilor și a

plângerilor asupra sumelor constatate și aplicate prin actele de control,

deciziile Ministerului Finanțelor pot fi atacate la instanța judecătorească

competentă, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei.

Decizia nr. 133 din 31 ianuarie 2000

a Ministerului Finanțelor Publice a fost comunicată reclamanților T.D. și T.L.,

la sediul indicat de aceștia în plângerea nr. 271 din 7 aprilie 1999 pe care au

formulat-o împotriva dispoziției Direcției Generale a Finanțelor Publice

Galați. În acest sens, există la dosar adresa de comunicare a deciziei și

confirmarea de primire a acesteia din data de 2 februarie 2000.

Reclamanții au revenit în țară la

data de 22 februarie 2000 și, cu toate acestea, nu au depus diligențe în

vederea sesizării instanței, dovadă fiind faptul că acțiunea pe care au

formulat-o în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor și Direcția Generală a

Finanțelor Publice Galați a fost introdusă abia la data de 13 octombrie 2000.

În consecință, în mod nelegal,

instanța de fond a respins excepția de tardivitate invocată de pârâți și a

soluționat cauza în fond.

Față de cele ce preced, recursul de

față urmează să fie admis, cu consecința casării sentinței atacate și pe fond a

respingerii acțiunii reclamanților T.D. și T.L., ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a

județului Galați împotriva sentinței civile nr. 81 din 24 iunie 2002 a Curții

de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și pe fond,

respinge acțiunea formulată de T.D. și T.L., ca tardiv formulată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 iunie 2003.