ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2263/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe data

de 5 ianuarie 2000, reclamanta SC I. SRL Galați a solicitat obligarea Direcției

Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Galați, precum

și a Ministerului Finanțelor, la plata sumei de 3.207.565.443 lei reprezentând

majorări de întârziere calculate conform indicelui de inflație, a sumei de

667.371.117 lei pe care a fost obligată în mod eronat să o achite la bugetul

statului cu titlu de impozit pe profit, din care 189.328.075 lei pe anul 1996

și 478.071.219 lei pentru perioada 1997 - 1999.

Temeiul cererii îl constituie

sentința civilă nr. 174 din 17 septembrie 1999, prin care s-a constatat că

activitatea desfășurată de reclamantă în anii 1994 - 1998 a fost numai de

construcții, beneficiind deci de perioada de scutire de 5 ani de la plata

impozitului, iar nu de un an, ca activitate de prestări servicii.

În urma unui declinator de

competență dat inițial de Judecătoria Galați și apoi de Tribunalul Galați,

cauza a revenit spre soluționare Curții de Apel Galați care, prin sentința

civilă nr. 35 din 22 martie 2002, a respins acțiunea.

Prin considerentele sentinței s-a

stabilit că suma total achitată de către unitate, de 667.371.117 lei, cumulează

impozitul achitat nedatorat corespunzător a două subperioade, în legătură cu

care s-au încheiat două acte de control. În ce privește prima perioadă, suma de

189.328.075 lei a fost restituită și întrucât este vorba de o plată efectuată

din eroare, reclamanta nu poate pretinde decât restituirea ei. Referitor la

cealaltă sumă, de 478.071.219 lei, aceasta nu a făcut obiectul vreunei

judecăți, cererea a fost adresată direct pârâtei care i-a dat curs, situație în

care pârâții nu mai pot fi obligați la plata debitului actualizat cu rata

inflației.

Sentința a fost recurată de

reclamantă.

Prin motivele de casare formulate în scris și

dezvoltate oral s-a susținut că sumele achitate nedatorat de către societate

trebuiau recalculate, ținându-se seama de indicele de inflație, întrucât

pârâtele au fost în culpă, obligând-o pe reclamantă să achite acele sume.

Recursul este nefondat.

Din actele și lucrările dosarului

rezultă ca un fapt cert necontestat că pârâta a achitat un impozit pe profit

nedatorat și că această eroare a fost reparată prin sentința nr. 174/1999 a

Curții de Apel Galați, care a constatat că sus-numita beneficia de regimul de

favoare prevăzut de Legea nr. 12/1991, raportat la natura activității

desfășurate și anume, de construcții și nu de prestări de servicii.

Independent de etapele procesuale parcurse, din

momentul în care dreptul reclamantei a fost validat printr-o hotărâre intrată

în puterea lucrului judecat, aceasta era în măsură să solicite repetițiunea

sumelor ce urmau a-i fi restituite.

Plata debitelor datorate se face la

inițiativa creditorului, care se bucură de dreptul de disponibilitate, el

decizând dacă să-l acționeze pe debitor în valorificarea titlului invocat.

Acest drept este afirmat prin

dispozițiile art. 1104, din redactarea căruia a fost dedus în doctrină și

practica judiciară, principiul potrivit căruia plata este cherabilă și nu

portabilă, efectuarea ei trebuind a fi solicitată, iar nu datorată (

ex

officio

) în afara unor dispoziții legale sau contractuale contrare, ceea ce

nu este cazul în speță.

Dimpotrivă, principiul menționat a

fost reiterat și valorificat ca atare prin dispozițiile art. 26 alin. (2) din

O.G. nr. 70/1994, care prevede că organele fiscale vor restitui pe bază de

cerere (subl.n.) sumele plătite în plus.

Cunoscând, așadar, că temeiul

restituirii îl constituie existența sentinței Curții de Apel Galați, nr. 174

din 17 septembrie 1999, rămasă definitivă ca urmare a anulării recursului

declarat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului

Financiar de Stat Galați, prin decizia Curții Supremă de Justiție nr. 2603 din

28 septembrie 2000 și că cele două debite au fost stinse deîndată după

rămânerea definitivă a menționatei hotărâri, iar pe de altă parte că punerea în

întârziere a debitorilor s-a făcut prin cererea de chemare în judecată a

acestora cu acțiunea introductivă de instanță, formând obiectul prezentului

dosar, înregistrată la data de 5 ianuarie 2001, adică după ce deconturile au

fost regularizate, urmează că solicitarea de reactualizare a debitelor nu-și

mai găsește temei legal.

În consecință, recursul declarat în

cauză se vădește nefondat, impunându-se respingerea sa ca atare și menținerea

sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC I.

SRL Galați, împotriva sentinței civile nr. 35 din 22 martie 2002 a Curții de

Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 iunie 2003.