ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2436/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

10 decembrie 1999, reclamanta SC R.I. SRL Galați a chemat în judecată pe

pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice

a județului Galați, solicitând anularea deciziei nr. 2618 din 22 noiembrie 1999

și exonerarea societății de plata sumei de 4.548.554.961 lei, reprezentând

impozit pe profit și majorări de întârziere.

În motivarea cererii, reclamanta a

învederat că în urma verificării activității societății din perioada 19

ianuarie – 31 decembrie 1998, prin procesul-verbal din 7 mai 1999 s-a constatat

înregistrarea unui profit impozabil suplimentar în sumă de 8.932.512.083 lei,

în raport de care s-a reținut necesitatea plății unui impozit pe profit de

3.394.354.591 lei, plus 1.154.200.370 lei majorări de întârziere.

Dar organul de control nu a ținut

cont de clauzele contractului de export încheiat cu firma C.F. din Egipt,

considerând nejustificat că nu sunt deductibile fiscal sumele plătite ca

despăgubiri pentru deficiențele calitative ale mărfurilor, constatate la

destinație, precum și pentru reducerile (discount-urile), pentru plățile făcute

în avans de cumpărător.

Prin sentința civilă nr. 85 F din 26

iunie 2002, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 2618 din 22 noiembrie

1999 și procesul-verbal de control din 7 mai 1999 și a exonerat reclamanta de

plata impozitului pe profit în sumă de 3.394.354.591 lei și a majorărilor de

întârziere în sumă de 1.154.200.370 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că, potrivit anexelor la contractele nr. 6036 și

6037 din 14 ianuarie 1998, încheiate de reclamantă cu firma C.F. din Egipt,

pentru vânzarea unor cantități de cherestea din lemn de fag românesc, cele două

societăți au convenit asupra unor clauze specifice, inserate distinct. Astfel,

s-au prevăzut reduceri de prețuri la marfă pentru deficiențe calitative și

pentru sumele acordate în avans de cumpărător.

Constatând, pe baza actelor depuse

la dosar de reclamantă și a raportului de expertiză contabilă efectuat în

cauză, că sumele plătite în condițiile acelor clauze speciale sunt deductibile

fiscal, instanța de fond a concluzionat că reclamanta nu datorează impozitul pe

profit și majorările de întârziere aferente, stabilite de pârâți prin actele

administrative contestate.

Împotriva sentinței au declarat

recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor

Publice a județului Galați, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, pârâții au învederat că

deși, prin acțiune s-a solicitat numai anularea deciziei nr. 2618 din 22

noiembrie 1999, instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, dispunând

plus

petita

anularea procesului-verbal de control și exonerarea reclamantei de

plata sumelor impuse.

De asemenea, s-a arătat că instanța, analizând

operațiunea comercială desfășurată de reclamantă, nu a examinat și legalitatea

și temeinicia actelor administrative, preluând, fără a cenzura, constatările și

concluziile expertizei contabile.

Pârâții au mai criticat sentința,

întrucât s-a nesocotit cadrul fixat prin decizia de casare, cu trimitere spre

rejudecare și nu a fost examinat contractul extern care se referea la perioada

verificată, cuprinsă între 19 ianuarie și 31 decembrie 1998.

Examinând cauza în raport de

motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304 și 304

1

C.

proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins

ca atare.

Astfel, susținerea pârâților, în

sensul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, dispunând nu numai

anularea deciziei emise de Ministerul Finanțelor Publice, dar și desființarea

procesului-verbal de control și exonerarea societății de plata sumelor

stabilite, nu poate fi primită.

Sub acest aspect, Curtea reține că,

urmând procedura de contestare a actului de control, reglementată atunci de

Legea nr. 105/1997, – obiecțiuni, contestație și plângere, soluționate de

organele financiare prin hotărâre, dispoziție și decizie – reclamanta a atacat

în instanță, potrivit legii, ultimul act administrativ emis și a solicitat

exonerarea de plata obligațiilor bugetare impuse, ceea ce echivalează cu

solicitarea de anulare a tuturor actelor administrative întocmite în cauză.

Este, de asemenea, neîntemeiată și

critica privind nesocotirea de către instanță la rejudecare, a cadrului fixat

prin decizia de casare.

Prin decizia nr. 7 din 8 ianuarie

2001, Curtea Supremă de Justiție a casat sentința, reținând că instanța a

analizat alte contracte externe și o altă perioadă de control, indicând să fie

precizată acțiunea și să fie verificate apărările pârâților.

În fond după casare, au fost

respectate îndrumările date, dispunându-se și efectuarea unei expertize

contabile, care a avut ca obiectiv principal stabilirea faptului dacă

reclamanta datorează sumele stabilite prin actul de control cu titlul de

impozit pe profit și majorări de întârziere, ca urmare a acceptării refuzurilor

calitative și a deducerii sumelor acordate drept discount partenerului extern.

Nici motivul de recurs privind

neanalizarea actelor administrative care au stat la baza emiterii deciziei

atacate, nu poate fi reținut, întrucât instanța s-a referit expres la

conținutul procesului-verbal de control și al celorlalte acte subsecvente și

și-a însușit concluziile raportului de expertiză, care a analizat amănunțit

înscrisurile emise de pârâți.

Curtea constată că nici critica

referitoare la analizarea altor contracte externe și a unei alte perioade decât

cea verificată de organul de control, nu este întemeiată. Contractele externe

nr. 6036 și nr. 6037 din 14 ianuarie 1998 au prevederi identice cu privire la

regimul celor două sume deductibile fiscal în prezentul litigiu, respectiv

restituirea contravalorii unor deficiențe calitative constatate ulterior datei

exportului și reducerile acordate partenerului extern pentru plățile făcute în

avans.

Curtea constată că instanța a

soluționat, în mod corect, problema de fond a acestei cauze și anume,

deductibilitatea fiscală a celor două categorii de sume plătite de reclamantă

către cumpărătorul extern.

Astfel, acceptarea de către

reclamantă a refuzurilor calitative și înregistrarea lor în evidența contabilă

s-au făcut în baza rapoartelor de constatare a calității, întocmite de

societatea M.M. Alexandria, organism neutru specializat, potrivit clauzelor

cuprinse în contractele externe și anexele acestora.

Cele două societăți partenere au

respectat clauzele contractuale, care nu contravin legislației fiscale în

vigoare, iar rapoartele întocmite de o societate neutră specializată constituie

documente justificative pentru înregistrarea în contabilitate a sumelor

reprezentând defecte calitative la mărfurile exportate. Astfel fiind, sumele

acordate cu titlul de despăgubiri au fost în mod justificat apreciate ca

deductibile fiscal.

De asemenea, instanța a reținut că

au fost acordate reduceri partenerului extern, reprezentând compensații plătite

de exportator datorită utilizării fondurilor importatorului înainte de livrarea

mărfii, conform clauzelor inserate în aceleași contracte externe (inclusiv

anexele).

Astfel cum s-a arătat în raportul de

expertiză, având în vedere scopul pentru care au fost acordate și utilizate

avansurile bănești, precum și faptul că reclamanta, ca societate furnizoare de

material lemnos pentru export, ar fi trebuit să contracteze credite bancare

care, potrivit legislației fiscale în vigoare sunt deductibile și reducerile

acordate partenerului extern în baza clauzelor contractuale sunt deductibile

din punct de vedere fiscal.

Așadar, societatea reclamantă a

calculat corect impozitul pe profit pentru perioada 19 ianuarie – 31 decembrie

1998, nedatorând sumele stabilite prin actul de control din 7 mai 1999.

În raport de cele expuse mai sus,

Curtea va respinge recursul declarat de pârâți, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 274 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Galați și de Ministerul

Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 85/F din 27 iunie 2002 a

Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Obligă recurenții la cheltuieli de

judecată către reclamanta SC R.I. SRL Galați, în sumă de 50.000.000 lei.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 iunie 2003.