ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1432/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

10 decembrie 1999, reclamanta SC R.I. SRL Galați a chemat în judecată pe

pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice

Galați, solicitând anularea deciziei nr. 2619 din 22 noiembrie 1999 și exonerarea

societății de plata sumei de 777.885.926 lei, reprezentând impozit pe profit și

majorări de întârziere.

În motivarea cererii, reclamanta a

învederat că în urma verificării activității societății din perioada ianuarie -

martie 1999, prin procesul-verbal din 12 mai 1999, s-a constatat înregistrarea

unui profit impozabil de 1.982.590.757 lei, în raport de care s-a reținut

necesitatea plății unui impozit pe profit de 753.400.413 lei, plus 24.485.513

lei majorări de întârziere.

Dar organul de control nu a ținut

cont de pierderea înregistrată de societate la 31 decembrie 1998 în sumă de

6.314.627.545 lei, reținând că aceasta a fost eronat evidențiată, situație în

raport de care printr-un alt proces-verbal, cel din 7 mai 1999, s-a stabilit în

sarcina reclamantei că datorează un impozit pe profit de 8.932.512.083 lei.

Reclamanta a mai arătat că pârâții

au ajuns la această concluzie, considerând nejustificat că nu sunt deductibile

fiscal sumele plătite ca despăgubiri pentru deficiențele calitative ale

mărfurilor, constatate la destinație, precum și pentru reducerile

(discount-urile) pentru plățile făcute în avans de către cumpărător.

Prin sentința civilă nr. 86F din 27

iunie 2002, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios

administrativ a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 2619 din 22 noiembrie 1999

și procesul-verbal de control din 12 mai 1999 și a exonerat societatea de plata

sumelor de 753.400.413 lei impozit pe profit și 24.485.413 lei majorări de

întârziere aferente.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că potrivit anexelor la contractele nr. 6036 și 6037 din 14

ianuarie 1998, încheiate de reclamantă cu F.C. Alexandria, Egipt, pentru

vânzarea unor cantități de cherestea din lemn de fag românesc, cele două

societăți au convenit asupra unor clauze specifice inserate distinct. Astfel,

s-au prevăzut reduceri de prețuri la marfă pentru diferențe calitative și

pentru sumele acordate în avans de cumpărător.

Constatând, pe baza actelor depuse

la dosar de reclamantă și a raportului de expertiză contabilă efectuat în

cauză, că sumele plătite în condițiile acelor clauze speciale sunt deductibile

fiscal, instanța a concluzionat că reclamanta nu datorează impozitul pe profit

de 753.400.413 lei și majorările de întârziere aferente de 24.485.413 lei,

stabilite de pârâți prin actele administrative contestate.

Împotriva sentinței au declarat

recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor

Publice Galați, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, pârâții au învederat că,

deși prin acțiune s-a solicitat numai anularea deciziei nr. 2619 din 22

noiembrie 1999, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, dispunând

plus

petita

anularea procesului-verbal de control și exonerarea reclamantei de

plata sumelor impuse.

De asemenea, s-a arătat că instanța,

analizând operațiunea comercială desfășurată de reclamantă, nu a examinat și

legalitatea și temeinicia actelor administrative, preluând, fără a cenzura,

constatările și concluziile expertizei contabile.

Pârâții au mai criticat sentința,

întrucât a nesocotit cadrul fixat prin decizia de casare cu trimitere spre

rejudecare și nu a examinat contractul extern care se referea la perioada

verificată, cuprinsă între 1 ianuarie 1999 și 31 martie 1999, cu nr. 6532 din 7

ianuarie 1999, analizând contracte străine de pricină, respectiv nr. 6036 și

6037 din 14 ianuarie 1998.

Examinând cauza în raport de

motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304 și 304

1

C.

proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins

ca atare.

Astfel, susținerea pârâților în

sensul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, dispunând nu numai

anularea deciziei emise de Ministerul Finanțelor Publice, ci și desființarea

procesului-verbal de control și exonerarea societății de plata sumelor

stabilite, nu poate fi primită.

Sub acest aspect, Curtea reține că,

urmând procedura de contestare a actului de control, reglementată atunci de

Legea nr. 105/1999 – obiecțiuni, contestație și plângere, soluționate de

organele financiare prin hotărâre, dispoziție și decizie – reclamanta a atacat

în instanță, potrivit legii, ultimul act administrativ emis și a solicitat

exonerarea de plata obligațiilor bugetare impuse, ceea ce echivalează cu

solicitarea de anulare a tuturor actelor administrative întocmite în cauză.

Este, de asemenea, neîntemeiată și

critica privind nesocotirea de către instanța de trimitere pentru rejudecare, a

cadrului fixat prin decizia de casare.

Prin decizia nr. 914 din 5 martie

2001, Curtea Supremă de Justiție a casat sentința, reținând că instanța nu s-a

pronunțat asupra a două capete de cerere și că au fost analizate alte contracte

și altă perioadă de control și indicând a fi precizată acțiunea și a fi

verificate apărările pârâților.

În fond după casare, au fost

respectate îndrumările date, dispunându-se și efectuarea unei expertize

contabile care a avut ca obiectiv principal stabilirea faptului dacă reclamanta

datorează sumele stabilite prin actul de control cu titlu de impozit pe profit

și majorări, ca urmare a acceptării refuzurilor calitative și a deducerii

sumelor acordate drept discount partenerului extern.

Nici motivul de recurs privind

neanalizarea actelor administrative care au stat la baza emiterii deciziei

atacate nu poate fi reținut, întrucât instanța s-a referit expres la conținutul

procesului-verbal de control și al celorlalte acte subsecvente și și-a însușit

concluziile raportului de expertiză care a analizat amănunțit înscrisurile

emise de pârâți.

Curtea constată că nici critica

referitoare la analizarea altor contracte externe și nu a celui privind

perioada verificată de organul de control, respectiv contractul nr. 6532 din 7

ianuarie 1999, nu este întemeiată.

Astfel, perioada controlată, 1

ianuarie 1999 – 31 martie 1999 se află în continuarea intervalului de

verificare 19 ianuarie 1998 – 31 decembrie 1998, care este acoperit de

contractele externe 6036 și 6037 din 14 ianuarie 1998, acestea aplicându-se și

pentru zilele 1 – 7 ianuarie 1999. Toate cele trei contracte externe au

prevederi identice cu privire la regimul celor două sume deductibile fiscal în

prezentul litigiu, respectiv restituirea contravalorii unor deficiențe

calitative contestate ulterior datei exportului și reducerile acordate

partenerului extern pentru plățile făcute în avans.

Curtea reține că instanța a

soluționat, în mod corect, problema de fond a acestei cauze și anume,

deductibilitatea fiscală a celor două categorii de sume plătite de reclamantă

către cumpărătorul extern.

Astfel, acceptarea de către

reclamantă a refuzurilor calitative și înregistrarea acestora în evidența

contabilă s-a făcut în baza rapoartelor de constatare a calității, întocmite de

societatea M.M.S. Alexandria, organism neutru specializat, potrivit clauzelor

cuprinse în contractele externe și anexele acestora.

Cele două societăți partenere au

respectat clauzele contractuale, care nu contravin legislației fiscale în

vigoare, iar rapoartele întocmite de o societate neutră specializată constituie

documente justificative pentru înregistrarea în contabilitate a sumelor

reprezentând defecte calitative la mărfurile exportate. Astfel fiind, sumele

acordate cu titlu de despăgubiri au fost în mod justificat apreciate ca

deductibile fiscal.

De asemenea, instanța a reținut că

au fost acordate reduceri partenerului extern, reprezentând compensații plătite

de exportator datorită utilizării fondurilor importatorului înainte de livrarea

mărfii, conform clauzelor inserate în aceleași contracte externe (inclusiv

anexele).

Astfel cum s-a arătat în raportul de

expertiză, având în vedere scopul pentru care au fost acordate și utilizate

avansurile bănești, precum și faptul că reclamanta, ca societate furnizoare de

material lemnos pentru export, ar fi trebuit să contracteze credite bancare

care, potrivit legislației fiscale în vigoare sunt deductibile și reducerile

acordate partenerului extern potrivit clauzelor contractuale, sunt deductibile

din punct de vedere fiscal.

În consecință, se reține că organul

de control a preluat în mod greșit constatarea din procesul-verbal de

verificare din 7 mai 1999, privind nedeductibilitatea fiscală a pierderii

înregistrate de reclamantă la sfârșitul anului 1998 care, astfel cum a

demonstrat raportul de expertiză, se recuperează din profiturile impozabile

obținute în următorii 5 ani.

Așadar, societatea reclamantă a

calculat corect impozitul pe profit pentru trimestrul I/1999, nedatorând sumele

stabilite prin actul de control din 14 mai 1999.

În raport de cele expuse mai sus,

Curtea va respinge recursul declarat de pârâți, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 274 C.

proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC

Filiala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice Electrica Muntenia

Nord, sucursala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice Galați,

împotriva deciziei nr. 419 din 19 septembrie 2002 a Curții de Conturi, secția

jurisdicțională, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 iunie 2003.