ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 961/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de SC ”I” SRL  împotriva sentinței

civile nr.84 din 21 mai 2001 a Curții de Apel Galați – Secția comercială și de

contencios administrativ.

La apelul nominal s-a prezentat recurenta reclamantă SC ”I” SRL  reprezentată

de avocatul B.A.. A lipsit intimata pârâtă Direcția Generală a Finanțelor

Publice a județului Galați.

Procedura completă.

Reprezentantul recurentei reclamantei SC ”I” SRL  a depus, în ședință

factura fiscală din 29 septembrie 1999 și factura de leasing din 11 mai 1998

emise de locatorul Daewoo Automobile România SA  și respectiv Daewoo Auto

Trading SRL București precum și Hotărârea de Guvern nr.54 din 16 ianuarie 2003

pentru aplicarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului

nr.7/2001 privind impozitul pe venit. A susținut și dezvoltat motivele de

recurs, solicitând admiterea recursului casarea sentinței atacate iar pe fondul

cauzei, admiterea acțiunii cu consecința exonerării reclamantei de la plata

sumei de 312.016.601 lei.

Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, întrucât în

cauză, este vorba de avansuri la redevențe care sunt supuse impozitării.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC ”I” SRL  a formulat acțiune la 4 mai 2001, acțiunea

înregistrată la Curtea de Apel Galați – Secția comercială și de contencios

administrativ sub nr.801/2001 prin care a chemat în judecată Direcția Generală

a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Galați, solicitând ca

prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Dispoziției nr.106 din

30 octombrie 2000 emisă de pârâtă, a procesului verbal nr.543 din 22 mai

2000,  cu consecința exonerării  de plata sumei de 312.016.601 lei

reprezentând 257.033.225 lei impozit pe profit, 34.872.459 lei majorări

întârziere aferente, 9.487.387 lei impozit pe profit și 10.623.542 lei majorări

întârziere aferente.

In motivarea acțiunii reclamanta a susținut că printr-o eronată interpretare a

prevederilor Ordonanței Guvernului nr.73/1999 (art.38,40,43), este considerat

plătitor de impozit, deși nu are această obligație ca persoană fizică prin

predarea materialelor reciclabile , chiar dacă obține venituri din aceaste

activități.

A mai susținut că greșit s-a reținut ca impozit pe profit de achitat suma de

9.487.375 lei organul financiar greșit stabilind că a majorat nejustificat

cheltuielile cu c/val redevențe și a valori reziduale a autoturismelor ce fac

obiectul contractului de leasing nr.3588/1998 și 17192/1999.

Curtea de Apel Galați – Secția comercială și contencios administrativ prin

sentința nr.84 din 21 mai 2001 a respins acțiunea reclamantei. Pentru a

pronunța această soluție instanța de fond a constatat că prin procesul verbal

nr.543/2000 în mod legal organele de control au constatat că reclamanta nu a

reținut și nu a virat impozitul și majorările aferente pentru veniturile

obținute în cota de 10% conform art.38,40 și 43 din Ordonanța Guvernului

nr.73/1999 privind impozitul pe venitul global, la baza sumei de virat la

bugetul de stat fiind adeverințele de primire și de plată.

Apărarea reclamantei, în sensul de a contesta aplicabilitatea aplicării legii,

nu este fondată, prevederile în materie de impozite și taxe stabilite prin

Ordonanța Guvernului nr.73/1999 fiind nesusceptibile de interpretare și

imperative.

A mai constatat instanța de fond că de asemenea prin încălcarea prevederilor

legii contabilității nr.82/1991 și a Hotărârii Guvernului nr.704/1993

reclamanta s-a sustras de la plata impozitului prin înregistrarea la capitolul

cheltuieli cu redevențele.

Impotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta criticând soluția ca

nelegală și netemeinică și anume că la data întocmirii actului de control nu

există nici un act normativ care să prevadă obligația de a calcula și vira

impozitul în cota de 10% pentru predători de deșeuri refolosibile, persoane

fizice, deci în O.G.nr.73/1999, o asemenea obligație fiind prevăzută numai cu

20.06.2000 când este publicată OUG 87/2000 prin care este completat art.43 din

OG nr.73/1999.

Se critică sentința și în ceea ce privește constatarea că nu s-au făcut corect

înregistrările privind plățile pentru cele două autoturisme preluate în lising.

Analizând recursul sub aspectul celor două critici aduse sentinței nr.84/2001

dar și a motivelor prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, Curtea constată

că aceasta este nefondat.

Reclamanta a desfășurat activitate de colectare a materiilor refolosibile,

activitate din care a obținut venituri, iar în urma unei verificări efectuate

de organele de control financiar – Garda Financiară, Secția Galați, a fost

încheiat actul de control în care s-a constatat că trebuie să achite la bugetul

de stat suma de 312.016.601 lei pentru perioada mai 1998 – 31 martie 2000, suma

reprezentând impozit pe venit și majorările aferente.

Potrivit art.43 din O.G.nr.73/1999 „veniturile care nu se regăsesc în mod

expres menționate în prezenta ordonanță se suspun impunerii cu o cotă de 10%

aplicată asupra veniturilor brute, impozitul fiind final”, in acest sens fiind

și art.38.

De principiu este de neconceput că nu poate exista un venit fără a exista și

obligația de impozit pe acest venit, astfel că susținerea reclamantei nu are

temei, iar prevederile actului normativ menționat care reglementează impozitul

pe venit sunt clare, imperative și neinterpretabile.

Referitor la cea de a doua critică se constată că reclamanta recurentă a

înregistrat integral pe cheltuieli valoarea avansului achitat, la contractele

de leasing 3588/1998 și 17192/1999, fiind plăți cu titlu de avans redevența

care are cuprins și valoarea reziduală. Aceste plăți în conformitate cu

prevederile Legii nr.82/1991 și HG nr.704/1993 trebuiau evidențiate ca fiind

cheltuieli cu redevențele, astfel că organul de control aplicând prevederile OG

nr.70/1994 a efectuat corect recalcularea impozitului pe profit datorat de

societate pe perioada derulării celor două contracte de leasing.

Constatând, față de considerentele expuse, că sentința nr.84/2001 pronunțată de

secția comercială și contencios administrativ din cadrul Curții de Apel Galați

este temeinică și legală, Curtea pe cale de consecință va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de SC ”I” SRL  împotriva sentinței civile nr.84

din 21 mai 2001 a Curții de Apel Galați – Secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2003.