ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3848/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la 31 ianuarie 2002, reclamantul S.I. a contestat executarea titlului executor emis de A., cu adresa nr. 128 din 8 ianuarie2002 și înlăturarea răspunderii, pentru plata datoriei din contractul de credit nr. 56 din 14 ianuarie 1996. Judecătoria Oravița, cu sentința nr. 1611 din 24 octombrie 2002, a admis contestația la executare și a exonerat contestatorul de plata sumei de 64.848,15 dolari S.U.A. Recursul pârâtei A., împotriva acestei sentințe a fost respins de Tribunalul Caraș Severin, prin decizia civilă nr. 91 din 17 februarie 2003. Împotriva acestei hotărâri, pârâta A. a formulat contestație în anulare, admisă de Tribunalul Caraș Severin, prin decizia nr. 961 din 15 octombrie 2003, dispunându-se casarea deciziei nr. 91 din 17 februarie 2003 și declinând competența soluționării contestației la executare în favoarea Curții de Apel București.

S-a reținut în pronunțarea acestei hotărâri că potrivit art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, soluționarea contestațiilor la executare împotriva formelor de executare solită pornite de A., privind valorificarea activelor bancare este de competența curții de apel din raza teritorială a sediului sau domiciliului pârâtului. În soluționarea în primă instanță a cauzei, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 32 din 9 februarie 2004 a respins cererea contestatorului S.I. În pronunțarea acestei hotărâri, instanța a reținut neîndeplinirea obligației depunerii cauțiunii, prevăzute de art. 83 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, reprezentând 12.800 dolari S.U.A., în echivalent lei, respectiv 20% din valoarea activelor bancare supuse valorificării.

Împotriva sentinței menționate, contestatorul a declarat recurs, susținând că nu are mijloace financiare, pentru plata cauțiunii, dar cere instanței să analizeze faptul că nu a garantat creditul din contractul nr. 11 din 23 mai 1997. Sub aspectul competenței, consideră că, în calitate de acționar la SC A.G. SA și de garant, nu era obligatorie soluționarea cauzei de către curtea de apel. Recursul este nefondat. Competența soluționării contestațiilor împotriva formelor de executare silită a creanțelor A. este reglementată, prin O.U.G. nr. 51/1998 și anume, soluționarea în primă instanță revine curților de apel, ca o derogare de la competența materială de drept comun. Cererea reclamantului, contestația la executare împotriva formelor de executare ale A., pentru valorificarea activelor bancare, intră sub incidența art. 45 din O.U.G.

nr. 51/1998, competența soluționării revenind curții de apel. Este de reținut că soluționarea contestației de către Curtea de Apel București, nu s-a făcut pe fondul cauzei, astfel că motivele contestatorului nu au fost analizate, ci pe excepția neplății cauțiunii de 20% din valoarea activului bancar, prevăzut de art. 83 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, ca o condiție prealabilă în cercetarea contestației. Ca urmare, nu pot fi analizate susținerile recurentului privind temeinicia contestației. Față de cele de mai sus, hotărârea atacată fiind temeinică și legal, recursul urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de debitorul S.I., împotriva sentinței nr. 32 din 9 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2004.