ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2419/2006

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 15401 din 28

noiembrie 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în

dosarul nr. 17616/2003, s-a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei SC M.I.G.

SA București, prin care solicitase obligarea Ministerului Finanțelor Publice la

plata sumei de 6.478.510.043 lei, reprezentând dobânda aferentă sumei de

31.407.344.854 lei, echivalentul sumei de 968.851,36 dolari S.U.A., achitată cu

întârziere, dobândă calculată pe perioada 1 august 2002 – 31 iulie 2003.

Pentru a hotărî astfel, instanța

de fond a reținut că suma pentru care reclamanta a pretins dobânzi, a fost

stabilită în favoarea reclamantei, prin sentința civilă nr. 59 din 21 mai 2001,

iar reclamanta nu a stăruit pentru punerea de îndată în executare a respectivei

sentințe prin care i se acordase și suma de 116.230 dolari S.U.A. cu titlu de

dobânzi, așa încât nu s-a putut reține vre-o culpă în sarcina pârâtului.

Apelul declarat de

reclamantă, împotriva sentinței, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 157

din 22 aprilie 2004, a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Prin decizia nr. 650 din 3

februarie 2005 pronunțată în dosarul 8747/2004, Înalta Curte a admis recursul

declarat de reclamantă împotriva acestei decizii, casând-o cu trimitere

aceleiași instanțe.

În rejudecare, Curtea, prin decizia nr.

837 pronunțată la 19 decembrie 2005 în dosarul nr. 2026/2004, a admis apelul

formulat de apelanta SC M.I.G. SA, schimbând în tot sentința apelată, în sensul

că s-a admis în parte acțiunea obligându-se pârâtul intimat către reclamanta

apelantă la plata sumei de 1.884.200.691,24 lei reprezentând dobânda legală de

6 % pe an (calculată pe perioada 01 august 2002 – 31 iulie 2003) aferentă sumei

de 31.403.344.854 lei și la 55.788.060 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

decizie, „Curtea” a reținut că pârâtul intimat avea obligația în calitate de

debitor, conform titlului executor, reprezentat de sentința civilă nr. 59 din 21

mai 2001 a Curții de Apel București să achite din proprie inițiativă debitul.

Cum aceasta și-a îndeplinit

cu întârziere obligația de plată, izvorâtă dintr-un contract comercial

creditoarea reclamantă, este îndreptățită potrivit art. 1073 C. civ., raportat

la art. 43 C. com., să solicite dobânda aferentă debitului pe perioada

neachitării.

Din lucrările cauzei,

rezultă că achitarea sumei din titlu executoriu s-a făcut la 31 iulie 2003,

pârâtul intimat justificându-și refuzul de plată prin lipsa interesului

reclamantei în recuperarea sumei și prin necesitatea respectării procedurilor

interne de alocare și virare a sumei de bani.

Acest refuz este

nejustificat, fapt pentru care pârâtul intimat datorează potrivit art. 4 din

O.G. nr. 9/2000 dobânda legală de 6 % pe an aferentă sumei de 31.403.344.854

lei calculată pe perioada 01 august 2002 – 31 iulie 2003.

Împotriva acestei decizii au

introdus recurs în termen legal ambele părți.

Recurenta reclamantă,

invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică

decizia pentru aplicarea greșită a temeiului legal, privind acordarea

dobânzilor solicitate și anume a dispoziției prevăzute de art. 4 din O.G. nr. 9/2000

în loc de dispozițiile prevăzute de art. 3 din același act normativ, astfel că

greșit s-a acordat o dobândă de 6 % pe an în loc de 20,63 % pe an.

Pârâtul intimat invocând

motivele de casare prevăzute de art. 8 și 9 C. proc. civ., susținând că

obligarea la plata dobânzilor aferente titlului executor, s-a făcut fără temei

legal, aplicarea prevederilor O.G. nr. 9/2000 fiind greșită.

Recurentul, în susținerea

recursului, solicită a se constata că nu se află în culpă pentru neexecutarea

creanței, așa cum greșit a reținut instanța de fond, deoarece executarea unui

titlu ca cel în cauză, se face în limita creditelor bugetare conform O.G. nr. 22/2002

și nu prin modalitatea de executare silită aleasă de recurenta reclamantă.

Se apreciază că instanța de

apel, a acordat nelegal reclamantei intimate suma ce reprezintă dobândă la

creanța stabilită, aplicând greșit prevederile O.G. nr. 9/2000.

Recursurile sunt nefondate

pentru următoarele considerente:

În cauză instanța de apel a

acordat, despăgubiri civile întemeiate pe dispozițiile art. 1088 C. civ. și 43 C.

civ., pentru neexecutarea titlului, constatator al debitului, situație în care

a acordat corect dobânda legală de 6% pe an, potrivit art. 4 din O.G. nr. 9/2000

în raport de care, în relațiile de comerț exterior atunci când legea română

este aplicabilă și când s-a stipulat plata în moneda străină dobânda se plătește

în acest cuantum.

Așadar, urmează a se reține

ca nefondată critica recurentei reclamante.

În cauză, instanța de apel,

în raport de materialul probator, pe cale devolutivă, a stabilit judicios culpa

pârâtului recurent în executarea titlului cu întârziere abia la 31 iulie 2003,

cât și faptul că prin aplicarea O.G. nr. 22/2002 acesta nu este exonerat, la

plata dobânzilor ce se cuvin, pentru întârzierea plății.

Prin acest act normativ s-au

stabili condițiile și etapele executării silite, a sumelor datorate statului de

către instanțele publice în baza unor titluri executorii, dar și măsurile ce se

impun pentru efectuarea plăților.

Faptul că plata s-a făcut cu

întârziere, determinată de respectarea acestui act normativ, nu scutește

pârâtul recurent de plata dobânzilor legale, pentru executarea cu întârziere a

debitului, deoarece, calitatea de instituție bugetară nu conferă pârâtului

recurent alte obligații decât ale unui oricărui debitor.

Stabilind corect culpa

debitorului recurent în întârzierea executării în mod corespunzător instanța a

stabilit pentru intervalul de timp respectiv, plata dobânzii legale de 6 % pe

an.

Așa fiind și aceste critici

sunt nefondate.

Pentru cele ce preced, în

baza art. 312 C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamanta SC M.I.G. SA București și pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice împotriva deciziei nr. 837 din 19 decembrie 2005 a Curții de apel București,

secția a VI-a comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 iunie 2006.