ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 175/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC I. SA București, a chemat în judecată pe pârâta S.N.P. P. SA, pentru a fi obligată la suma de 6.403.068.985 lei ce reprezintă dobândă datorată. În fapt se invocă, culpa pârâtei pentru plata cu întârziere a debitului de 312.371,45 dolari S.U.A. stabilit prin decizia 132/ A din 6 septembrie 2002 a Curții de Apel București. În drept reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 43 C. com. Prin sentința civilă nr. 1997 din 11 februarie 2004, Tribunalul București a admis în parte acțiunea obligând pârât la 1.838.690.200 lei cu titlu de dobândă, aferentă perioadei cuprinsă între 30 iulie 2000 și 30 iulie 2003 și la 46.530.903 lei cheltuieli de judecată.

În esență, prima instanță a reținut că în raport de dispozițiile art. 43 C. com. și art. 3 și 4 din O.U.G. nr. 9/2000, acțiunea este întemeiată, dar este dovedită în parte pentru 1.838.590.200 lei, ceea ce reprezintă dobânda legală de 6 % calculată la suma menționată în titlul executor, corespunzător perioadei 30 iulie 2000 – 30 iulie 2003. Împotriva sentinței au declarat apel ambele părți, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Reclamanta apelantă, a invocat interpretarea greșită de către instanță, a raportului obligațional dintre părți, stabilit prin contractul de comision fapt ce a condus la stabilirea greșită a cuantumului dobânzilor datorate de pârâtă. Pârâta a criticat sentința, invocând reținerea greșită a stării de fapt, în ceea ce privește stabilirea cuplei sale pentru neplata sumei stabilite prin titlul executor și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 43 C. com.

În raport de criticile formulate în apeluri, părțile au depus întâmpinări. Examinând sentința, prin prisma criticilor formulate Curtea de Apel București, a respins apelul reclamantei ca nefondat, admițând însă ca fondat apelul pârâtei în ceea ce privește întinderea cuantumului dobânzilor acordate. Reținând că temeiul legal al acțiunii rezidă din art. 43 C. com. și a stabilit că pretențiile solicitate acordate la fond sunt greșite, ca o consecință a admiterii apelului a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat pârâta la 1.627.369.089 lei către reclamantă reprezentând contravaloare dobândă legală și la 43.592.328 lei cheltuieli de judecată. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a obligat apelanta reclamantă la 12.945.044 lei cheltuieli de judecată în apel către pârâtă. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut: Instanța de fond a reținut corect că, pârâta apelantă, din culpă nu a achitat debitul stabilit în titlul executoriu, fapt ce atrage obligația de a plăti dobânda aferentă. Aceasta a dat o interpretare corespunzătoare dispozițiilor art. 43 C. com. și art. 3 și 4 din O.U.G. nr. 9/2000, în raport de culpa dovedită în sarcina pârâtei de a nu plăti debitul la termen. Stabilirea dobânzilor datorate s-a făcut însă greșit, deoarece prin expertiza efectuată s-a stabilit o sumă mai mică decât cea acordată și anume 1.627.369.089 lei. În termen legal împotriva deciziei instanței de apel, părțile au introdus recurs.

Recurenta – reclamantă a invocat următoarele critici: - instanța a reținut greșit că neexecutarea unei obligații în valută, determină calcularea unei dobânzi tot în valută, fiind făcută o aplicație formală a O.G. nr. 9/2000. - aplicarea greșită a dispozițiilor prevăzute de art. 292 C. proc. civ., fapt ce a condus la aprecierea eronată privind apărările făcute în apel cu privire la cele două contracte „la intern și la extern” și suma investită la cumpărarea valutei. Motivele de recurs nu au fost încadrate în drept. Pârâta – recurentă critică decizia invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se critică decizia invocându-se lipsa de temei legal și aplicarea greșită a legii.

Instanța de apel a ignorat faptul că decizia nr. 132/ A din 6 septembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București era executorie la data de 6 septembrie 2002 și deci putea fi pusă în executare de către reclamanta – recurentă. La cererea acesteia s-a înființat poprirea asigurătore până la concurența sumei de 312.371 dolari S.U.A. sumă care a fost indisponibilizată încă din 1997. Plata acestei sume s-a făcut la 31 iulie 2003. În aceste condiții nu se poate reține culpa pentru neachitarea debitului așa că obligarea la plata sumei de 1.627.369.081 lei contravaloare dobândă este nelegală, făcându-se o greșită aplicare a dispozițiilor art. 43 C. com. Examinând ambele recursuri prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte urmează a reține că acestea sunt nefondate.

Ambele instanțe, au reținut corect că temeiul pretențiilor formulate de reclamanta – recurentă îl reprezintă titlul executor, decizia nr. 132 din 6 septembrie 1992 a Curții de Apel București pentru debitul de 312.371,45 dolari S.U.A. convertibili în lei. Obligația de achitare a debitului i-a revenit pârâtei, care a îndeplinit-o cu întârziere. În aceste condiții datorează dobânda stabilită în apel, pe baza expertizei efectuate și necontestate. Instanța a dat o corectă aplicare dispozițiilor art. 43 C. com. și art. 3 și 4 din O.G. nr. 9/2000. Așa cum a reținut și instanța de apel, dacă titlul executor poartă asupra unui debit în valută, neplata acestuia conduce la obligarea unei dobânzi în echivalentul valutei.

Nici critica de nelegalitate privind aplicarea art. 292 C. proc. civ. nu poate fi primită deoarece părțile nu se pot folosi în apel de alte motive și mijloace de aplicare decât cele folosite în fața instanței de fond sau de cele invocate în termenul legal prin cererea de apel, ori motivele invocate la care se referă au fost făcute peste acest termen. Așa fiind pentru cele ce preced, urmează a se reține că decizia supusă recursurilor este legală, fapt pentru care în baza art. 312 C. proc. civ. recursurile urmează a fi supuse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. SA București, împotriva deciziei nr. 540 din 7 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC I. SA București împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2006.