ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 175/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC I. SA București, a

chemat în judecată pe pârâta S.N.P. P. SA, pentru a fi obligată la suma de

6.403.068.985 lei ce reprezintă dobândă datorată.

În fapt se invocă, culpa pârâtei

pentru plata cu întârziere a debitului de 312.371,45 dolari S.U.A. stabilit

prin decizia 132/ A din 6 septembrie 2002 a Curții de Apel București.

În drept reclamanta și-a întemeiat

acțiunea pe dispozițiile art. 43 C. com.

Prin sentința civilă nr. 1997 din 11

februarie 2004, Tribunalul București a admis în parte acțiunea obligând pârât

la 1.838.690.200 lei cu titlu de dobândă, aferentă perioadei cuprinsă între 30

iulie 2000 și 30 iulie 2003 și la 46.530.903 lei cheltuieli de judecată.

În esență, prima instanță a reținut

că în raport de dispozițiile art. 43 C. com. și art. 3 și 4 din O.U.G. nr. 9/2000,

acțiunea este întemeiată, dar este dovedită în parte pentru 1.838.590.200 lei,

ceea ce reprezintă dobânda legală de 6 % calculată la suma menționată în titlul

executor, corespunzător perioadei 30 iulie 2000 – 30 iulie 2003.

Împotriva sentinței au declarat apel

ambele părți, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Reclamanta apelantă, a invocat

interpretarea greșită de către instanță, a raportului obligațional dintre

părți, stabilit prin contractul de comision fapt ce a condus la stabilirea

greșită a cuantumului dobânzilor datorate de pârâtă.

Pârâta a criticat sentința, invocând

reținerea greșită a stării de fapt, în ceea ce privește stabilirea cuplei sale

pentru neplata sumei stabilite prin titlul executor și aplicarea eronată a dispozițiilor

art. 43 C. com.

În raport de criticile formulate în

apeluri, părțile au depus întâmpinări.

Examinând sentința, prin prisma

criticilor formulate Curtea de Apel București, a respins apelul reclamantei ca

nefondat, admițând însă ca fondat apelul pârâtei în ceea ce privește întinderea

cuantumului dobânzilor acordate.

Reținând că temeiul legal al

acțiunii rezidă din art. 43 C. com. și a stabilit că pretențiile solicitate

acordate la fond sunt greșite, ca o consecință a admiterii apelului a schimbat

în parte sentința în sensul că a obligat pârâta la 1.627.369.089 lei către

reclamantă reprezentând contravaloare dobândă legală și la 43.592.328 lei

cheltuieli de judecată.

S-au menținut celelalte dispoziții

ale sentinței.

S-a obligat apelanta reclamantă la 12.945.044

lei cheltuieli de judecată în apel către pârâtă.

Pentru a dispune astfel, instanța de

apel a reținut:

Instanța de fond a reținut corect

că, pârâta apelantă, din culpă nu a achitat debitul stabilit în titlul

executoriu, fapt ce atrage obligația de a plăti dobânda aferentă.

Aceasta a dat o interpretare

corespunzătoare dispozițiilor art. 43 C. com. și art. 3 și 4 din O.U.G. nr. 9/2000,

în raport de culpa dovedită în sarcina pârâtei de a nu plăti debitul la termen.

Stabilirea dobânzilor datorate s-a făcut

însă greșit, deoarece prin expertiza efectuată s-a stabilit o sumă mai mică

decât cea acordată și anume 1.627.369.089 lei.

În termen legal împotriva deciziei

instanței de apel, părțile au introdus recurs.

Recurenta – reclamantă a invocat

următoarele critici:

- instanța a reținut greșit că

neexecutarea unei obligații în valută, determină calcularea unei dobânzi tot în

valută, fiind făcută o aplicație formală a O.G. nr. 9/2000.

- aplicarea greșită a dispozițiilor

prevăzute de art. 292 C. proc. civ., fapt ce a condus la aprecierea eronată

privind apărările făcute în apel cu privire la cele două contracte „la intern

și la extern” și suma investită la cumpărarea valutei.

Motivele de recurs nu au fost

încadrate în drept.

Pârâta – recurentă critică decizia

invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se critică decizia invocându-se

lipsa de temei legal și aplicarea greșită a legii.

Instanța de apel a ignorat faptul că

decizia nr. 132/ A din 6 septembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel

București era executorie la data de 6 septembrie 2002 și deci putea fi pusă în

executare de către reclamanta – recurentă.

La cererea acesteia s-a înființat

poprirea asigurătore până la concurența sumei de 312.371 dolari S.U.A. sumă

care a fost indisponibilizată încă din 1997.

Plata acestei sume s-a făcut la 31

iulie 2003.

În aceste condiții nu se poate

reține culpa pentru neachitarea debitului așa că obligarea la plata sumei de

1.627.369.081 lei contravaloare dobândă este nelegală, făcându-se o greșită

aplicare a dispozițiilor art. 43 C. com.

Examinând ambele recursuri prin

prisma criticilor invocate, Înalta Curte urmează a reține că acestea sunt

nefondate.

Ambele instanțe, au reținut corect

că temeiul pretențiilor formulate de reclamanta – recurentă îl reprezintă

titlul executor, decizia nr. 132 din 6 septembrie 1992 a Curții de Apel

București pentru debitul de 312.371,45 dolari S.U.A. convertibili în lei.

Obligația de achitare a debitului

i-a revenit pârâtei, care a îndeplinit-o cu întârziere. În aceste condiții

datorează dobânda stabilită în apel, pe baza expertizei efectuate și

necontestate.

Instanța a dat o corectă aplicare

dispozițiilor art. 43 C. com. și art. 3 și 4 din O.G. nr. 9/2000.

Așa cum a reținut și instanța de

apel, dacă titlul executor poartă asupra unui debit în valută, neplata acestuia

conduce la obligarea unei dobânzi în echivalentul valutei.

Nici critica de nelegalitate privind

aplicarea art. 292 C. proc. civ. nu poate fi primită deoarece părțile nu se pot

folosi în apel de alte motive și mijloace de aplicare decât cele folosite în

fața instanței de fond sau de cele invocate în termenul legal prin cererea de

apel, ori motivele invocate la care se referă au fost făcute peste acest

termen.

Așa fiind pentru cele ce preced,

urmează a se reține că decizia supusă recursurilor este legală, fapt pentru

care în baza art. 312 C. proc. civ. recursurile urmează a fi supuse ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC P. SA București, împotriva deciziei nr. 540 din 7 iunie

2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta SC I. SA București împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 ianuarie 2006.