ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3710/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 11

iulie 2001, pe calea contenciosului administrativ, reclamanta SC M.&P. SRL

Galați a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice,

anularea deciziei nr. 935 din 25 iunie 2001.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că prin procesul-verbal încheiat la data de 25 martie 2001, organele de

control financiar au stabilit că societatea a încadrat greșit contractele de

leasing încheiate la 12 mai 1999, ca fiind de natură juridică leasing

financiar, fără să aprobe ca deductibile cheltuielile cu ratele de leasing

stabilite prin contractele încheiate de reclamantă, în sumă de 687.458.343 lei

pentru anul 1999 și 1.515.880.689 lei pentru anul 2000 cu consecința majorării

bazei impozabile a profitului contabil și a impozitului pe profit datorat.

Au precizat că organele de control

au aplicat reglementarea legală apărută în anul 2000, unor acte juridice

încheiate anterior încălcând principiul neretroactivității legii civile.

Încadrarea contractului de leasing

încheiat în anul 1999 ca leasing financiar este nejustificată, întrucât

contractarea nu s-a efectuat printr-o unitate specializată de leasing, ci între

proprietar și chiriaș, iar utilizatorul a suportat contravaloarea ratelor de

leasing din surse proprii fără a apela la finanțarea unui organism specializat

în acordarea de credite, dreptul de proprietate fiind transferat la expirarea

perioadei de contractare.

Curtea de Apel Galați, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 41 din 1 aprilie

2002, a admis acțiunea reclamantei SC M.&P. SRL Galați, a anulat decizia

nr. 935 din 25 iunie 2001 a Ministerului Finanțelor Publice și a exonerat-o pe

reclamantă de plata sumei de 547.045.056 lei impozit pe profit și 80.974.621

lei majorări de întârziere.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că diferențierea contractelor de leasing în

operațional și financiar, a fost făcută prin Legea nr. 99/1999.

Contractele încheiate până la

această dată își păstrează valabilitatea așa cum rezultă din dispozițiile art.

V din Legea nr. 99/1999. Ca atare, contractul încheiat de SC M.&P. SRL

Galați la 12 mai 1999, fiind, potrivit pct. 1.7 din Regulamentul Băncii

Naționale a României nr. 3/1997, un contract de leasing operațional și nu unul

financiar, este supus regimului juridic existent la acea dată, respectiv O.G.

nr. 51/1997.

Fiind un contract de leasing

operațional, îi sunt aplicabile dispozițiile fiscale prevăzute de O.U.G. nr.

217/1999 pentru această categorie de leasing și după modificarea O.G. nr. 51/1997,

prin Legea nr. 99/1999.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Galați în

nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice.

În motivarea recursului recurenții

au susținut următoarele:

- hotărârea a fost dată cu

încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (4) C. proc. civ., întrucât nu cuprinde

concluziile procurorului, contrar dispozițiilor art. 5 din O.U.G. nr. 13/2001,

aprobată prin Legea nr. 506/2001 – ceea ce atrage nulitatea hotărârii pronunțate;

- hotărârea este rezultatul

aplicării greșite a textelor legale aplicabile speței.

În cauză, instanța a avut de

soluționat în raport cu legalitatea actului administrativ atacat, dacă

cheltuielile cu ratele de leasing stabilite prin contractele de leasing

imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, sunt deductibile în totalitate sau

la nivelul amortizării calculate conform Legii nr. 15/1994, a marjei de profit

și a diferenței de curs valutar.

Au susținut că în temeiul art. 5 din

O.G. nr. 51/1997, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 80/1998,

redevența plătită de utilizator va fi calculată ținând seama de o marjă de

profit și de amortizarea integrală a bunului sau cel puțin a unei părți din

valoarea de intrare a acestuia .

Iar relevante în soluționarea cauzei

sunt dispozițiile art. 4 din O.G. nr. 70/1994, republicată, care reglementează

cuantumul cheltuielilor deductibile la nivelul amortizării marjei de profit

incluse în rata de leasing.

Curtea, cu privire la recursul

Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați în nume propriu, constată că

este declarat de o persoană fără calitate procesuală.

Direcția Generală a Finanțelor

Publice Galați nu a fost parte la soluționarea în fond a litigiului, astfel

încât nu avea abilitarea legală de a promova calea de atac a recursului

împotriva sentinței nr. 41 din 1 aprilie 2002 a Curții de Apel Galați.

Numai părțile din proces au dreptul

de a formula recurs împotriva hotărârii care soluționează pricina, astfel încât

se va respinge recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați în nume

propriu, ca fiind declarat de persoană fără calitate.

Referitor la recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Galați în numele

Ministerului Finanțelor Publice.

Primul motiv de recurs vizând lipsa

concluziilor procurorului, din sentința civilă atacată, urmează a fi înlăturat

având în vedere că, așa cum rezultă din încheierea de ședință din 25 martie

2002, când au fost consemnate dezbaterile ședinței, parte integrantă din

sentința atacată, reprezentantul Parchetului a pus concluzii de admitere a

acțiunii reclamantei.

Cu privire la critica în fond,

curtea o reține ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:

În baza procesului verbal de

negociere directă nr. 4507 din 4 mai 1999, contractele de închiriere încheiate

între Compania de Navigație Fluvială Giurgiu Nav SA și SC M.&.P SRL Galați,

având ca obiect două nave împingător și douăsprezece barje au fost transformate

prin novație în contracte de leasing.

Obiectul cauzei îl reprezintă deductibilitatea

cheltuielilor cu ratele de leasing stabilite prin contractul de leasing

imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nr. 4834 din 12 mai 1999.

Din analiza acestui contract și a

actului adițional nr. 3656 din 6 aprilie 2000 se reține că utilizatorul este

obligat să efectueze plățile cu titlu de redevență în cuantumul valoric

stabilit și la datele fixate, iar ratele acoperă valoarea de circulație și

marja de profit a bunului, iar locatorul este obligat să respecte, la sfârșitul

contractului de leasing, dreptul de opțiune al utilizatorului care constă în

stabilirea achiziționării navei.

Măsura dispusă de organul de control

de acceptare a deductibilității cheltuielilor cu ratele de leasing rezultate

din contractul de leasing nr. 4834/1999, numai la nivelul amortizării calculate

potrivit Legii nr. 15/1994 și a marjei de profit, este în concordanță cu

dispozițiile legale în materie.

La data încheierii contractului de

leasing, operațiunile de leasing erau reglementate de O.G. nr. 51/1997,

aprobată prin Legea nr. 90/1998.

Potrivit dispozițiilor art. 5 din

O.G. nr. 51/1997 redevența plătită de utilizator va fi calculată ținând seama

de o marjă de profit și de amortizarea integrală a bunului sau cel puțin a unei

părți din valoarea de intrare a acestuia, în acest caz regimul de amortizare va

fi stabilit de părți de comun acord, în funcție de natura bunului și valoarea

sa de intrare în conformitate cu Legea nr. 15/1994

.

Având în vedere dispozițiile legale

precitate se reține că în cazul achiziționării unor mijloace fixe în baza unui

contract de leasing, utilizatorul va plăti la termenele prevăzute în contract

redevența sau rata de leasing calculată în funcție de dobânda convenită între

părți, marja de profit și amortizarea calculată conform Legii nr. 15/1994.

Dispozițiile art. 4 din O.G. nr.

70/1994, republicată și modificată prin O.G. nr. 40/1998, reglementează ca

deductibile cheltuielile efectuate în cazul contractelor de leasing în funcție

de valoarea ratei înregistrate; ori, valoarea acestei rate este stabilită în

conformitate cu art. 5 din O.G. nr. 51/1997.

În raport cu dispozițiile de mai sus

rezultă că numai plățile cu titlu de redevență reprezentând marja de profit și

amortizarea bunului, reprezintă cheltuielile deductibile fiscal la calculul

profitului impozabil.

Față de cele ce au precedat,

considerentele reținute de instanța de fond la pronunțarea deciziei sunt

nelegale și netemeinice.

Calificarea contractului de leasing

în operațional sau financiar la data încheierii contractului, prezintă

importanță sub aspectul aplicării regimului fiscal după modificarea O.G. nr.

51/1997, prin Legea nr. 99/1999 și a modificării O.G. nr. 70/1994, prin O.U.G.

nr. 217/1999.

Și sub acest aspect instanța de fond

a făcut o apreciere eronată a probelor dosarului și a normelor de drept

aplicabile.

Potrivit Regulamentului Băncii

Naționale a României nr. 3/1977, leasingul financiar este operațiunea de

închiriere de bunuri al cărui termen este mai mare de un an și valoarea de

achiziție a bunurilor urmează a fi recuperată în proporție de cel puțin 75% de

locator.

Termenul de contractare al

contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nr. 4834 din

12 mai 1999 este de 5 ani, iar prețul contractului este de 281.163 dolari SUA.

Potrivit regulilor de evaluare a

bunurilor (mijloace fixe) la data intrării în patrimoniu, reglementate prin

Legea nr. 82/1991, republicată și pct. 5.4 din Regulamentul de aplicare al

acesteia, aprobat prin H.G. nr. 704/1993 - mijloacele fixe la intrarea în

patrimoniu se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare prin care

se înțelege „Costul de achiziție pentru mijloacele fixe procurate cu titlu

oneros” (costul de achiziție este expresia valorică a prețului contractual).

Astfel că, natura juridică a

contractului nr. 4834/1999 este de leasing financiar, iar nu de leasing

operațional.

Încadrarea este corect stabilită și

în raport cu dispozițiile care definesc leasingul financiar prevăzute în O.G.

nr. 51/1997, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 99/1999, art. 2 lit. e),

precum și cu clauzele contractuale.

Pentru toate aceste considerente,

Curtea constată că sumele stabilite în sarcina societății prin procesul verbal

de control sunt legal datorate, motiv pentru care va admite recursul declarat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați în numele Ministerului

Finanțelor Publice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul Direcției Generale

a Finanțelor Publice a județului Galați în nume propriu, împotriva sentinței

nr. 41 din 1 aprilie 2002 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de

contencios administrativ, ca formulat de o persoană fără calitate.

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Galați pentru Ministerul Finanțelor

Publice împotriva aceleiași sentințe.

Casează sentința atacată și în fond

respinge acțiunea reclamantei SC M.&P. SRL Galați, ca nefondată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 noiembrie 2003.