ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2078/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 61

pronunțată la data de 29 aprilie 2002 în dos. nr. 1199/2001, Curtea de Apel

Galați, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea

formulată de reclamanta SC E. SRL Galați, în contradictoriu cu Ministrul

Finanțelor Publice și a anulat decizia nr. 934 din 25 iunie 2001 emisă de acest

Minister, exonerând-o pe reclamantă de la plata sumei de 603.579.813 lei pentru

anul 2000, cheltuieli cu ratele de leasing.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de Apel a reținut că, prin acțiunea formulată, societatea comercială

reclamantă a cerut anularea deciziei nr. 934 din 25 iunie 2001 emisă de

Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală pentru Soluționarea

Contestațiilor, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva

procesului-verbal încheiat la data de 5 martie 2001, fiind menținută măsura

privind nedeductibilitatea sumelor de 603.579.813 lei și, respectiv,

1.120.013.735 lei, reprezentând cheltuieli făcute pentru achitarea ratelor de

leasing pentru anii 1999 și 2000.

Admițând acțiunea și anulând actul

administrativ jurisdicțional atacat, instanța de fond a motivat, însușindu-și

punctul de vedere al expertului contabil că, în cauză, contractul de leasing a

fost încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 99/1999, care a

modificat O.G. nr. 51/1997, astfel că ratele achitate sunt deductibile integral

și nu doar în limita cotei de amortisment.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați (D.G.F.P.

Galați), în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, susținând, în

esență, că instanța de fond:

- a soluționat cauza fără

participarea procurorului care era obligatorie, potrivit prevederilor art. 12

din O.U.G nr. 13/2001, aprobată prin Legea nr. 506/2001;

- nu s-a pronunțat în legătură cu

excepția ridicată de reclamantă cu privire la tardivitatea emiterii deciziei

nr. 934 din 25 iunie 2001, în raport cu prevederile art. 7 alin. (1) din O.U.G.

nr. 13/2001;

- a pronunțat o hotărâre greșită, ca

urmare a aplicării eronate a prevederilor legale în materie, cu privire la

contractul de leasing și la impozitul pe profit.

Recursul este întemeiat pentru

motivele care vor fi arătate în continuare.

În ceea ce privește primul motiv de

recurs, rezultă că acesta este neîntemeiat, din încheierea din 22 aprilie 2002,

când au avut loc dezbaterile asupra fondului, rezultă că procurorul a

participat și a pus concluzii în cauză.

În ceea ce privește cel de-al doilea

motiv, rezultă că este neîntemeiat întrucât, potrivit prevederilor art. 137

alin. (1) C. proc. civ., instanța este obligată să pronunțe mai întâi numai

asupra excepțiilor dirimante, or, în cauză, așa-zisa excepție la tardivitate se

referea la un termen de recomandare prevăzut de art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr.

13/2001.

În ceea ce privește motivul de

recurs vizând fondul cauzei, rezultă că este întemeiat.

Este necontestat că societatea

comercială intimată, la sfârșitul anului 1999, a dedus din profitul impozabil

suma de 1.151.462.171 lei, iar la sfârșitul anului 2000 a dedus suma de

1.524.965.504 lei. Organele de control din cadrul Administrației Financiare a

municipiului Galați au recalculat cheltuielile deductibile stabilind că, pentru

anul 1999, nu este deductibilă suma de 603.579.813 lei, iar pentru anul 2000

suma de 1.120.013.735 lei, reținând că în cazul ratelor achitate pentru

contractele de leasing sunt deductibile doar în limita amortizării calculate

potrivit prevederilor Legii nr. 15/1994.

Societatea comercială intimată a

achitat ratele respective, în baza contractului nr. 4866 din 25 mai 1999,

încheiat cu S.N.F. G.N. SA, contract imobiliar de leasing cu clauză irevocabilă

de vânzare, modificat și completat prin actul adițional nr. 3679 din 6 aprilie

2000.

În conformitate cu prevederile art.

4 alin. (1

2

) din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit,

republicată, modificate prin O.U.G. nr. 127/1999, în cazul contractelor de

leasing sunt deductibile ratele la nivelul cheltuielilor cu amortizarea

corespunzătoare duratei de utilizare prevăzute de Legea nr. 15/1994, precum și

a dobânzilor plătite conform contractelor.

Ulterior, ca urmare a modificării prevederilor art.

4 din O.G. nr. 70/1994, republicată, cu modificările ulterioare, prin O.U.G.

nr. 217/1999, la art. 4 alin (4) liniuța a doua s-a prevăzut că se admite

deducerea la calculul profitului impozabil a chiriei, în cazul contractelor de

leasing operațional și, respectiv, a amortizării și dobânzilor în cazul

contractelor de leasing financiar.

Deci, până la intrarea în vigoare a

O.U.G. nr. 217 (M. Of. nr. 650/30.12.1999), în materie de regim fiscal, nu se

făcea distincție între leasingul operațional și leasingul financiar.

Ulterior, prin Instrucțiunile

privind metodologia de calcul al impozitului pe profit, aprobată prin H.G. nr.

402/2000, adoptată în temeiul art. 35 din O.G. nr. 70/1994, republicată,

referitor la art. 4 alin. (4) liniuța a doua din ordonanță, s-a prevăzut ca

regulă generală că încadrarea operațiunilor de leasing se realizează avându-se

în vedere clauzele contractuale și prevederile O.G. nr. 51/1997 privind

operațiunile de leasing și societățile de leasing, republicată.

Dar, în privința operațiunilor de

leasing imobiliar efectuate prin contractele cu clauză irevocabilă de vânzare,

care au ca obiect utilizarea activelor ce aparțin societăților comerciale la

care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar

majoritar, s-a prevăzut în mod expres că se supun regimului fiscal valabil

pentru contractele de leasing financiar.

Astfel fiind, rezultă că instanța de

fond a ajuns la concluzia că actul administrativ ar fi nelegal și că societatea

comercială ar fi fost îndreptățită să deducă, din profitul impozabil,

ratele(chiria) pentru contractul de leasing, în întregime, doar ca urmare a

interpretării greșite a prevederilor legale citate mai sus.

În ceea ce privește expertiza

contabilă, care a fost însușită de instanța de fond, rezultă că expertul

contabil a ajuns la concluziile respective, procedând la interpretarea

clauzelor contractului de leasing imobiliar și a prevederilor actelor normative

în materie, ceea ce reprezintă o depășire a domeniului său de specialitate și o

imixtiune în atribuțiile exclusive ale judecătorului.

Având în vedere considerentele de

mai sus, recursul este întemeiat și va fi admis, sentința atacată va fi casată

și rejudecând cauza, acțiunea va fi respinsă, actul administrativ atacat fiind

legal și temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Galați, în nume propriu și al Ministerului

Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 61 din 29 aprilie 2002 a

Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și, în

fond, respinge acțiunea formulată de SC E.SRL Galați.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 mai 2003.