ÎCCJ, decizie (scj.ro #85079)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #85079) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Motivarea

hotărârii judecătorești. Răspunsul judecătorului la fiecare argument invocat de

părți poate fi și implicit.

Codul de procedură civilă,

art

. 261 alin. (1) pct.5

În conformitate

cu dispozițiile

art

. 261 alin.(1)

pct

.

5 din Codul de procedură civilă, hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele

pentru care s-au înlăturat cererile părților. Condițiile procedurale privind

motivarea hotărârii sunt îndeplinite chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui

argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte

că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice.

Î.C.C.J

., Secția de contencios administrativ și fiscal,

Decizia

nr

.

2522 din 29 iunie 2006

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal

judecând cauza în fond după casare, prin sentința civilă nr.2013 din 30

noiembrie 2005, a admis acțiunea formulată de reclamanta

S.C

.

MTC

S.R.L

.,  a

anulat punctul nr.2 din dispozitivul deciziei nr.408/17 iulie 2002, emisă de

Ministerul Finanțelor Publice, privind obligarea reclamantei la plata sumei de

54.794.848 ROL, reprezentând majorări de întârziere și a anulat procesul

–verbal de control nr.981/20 mai 2002.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut în esență, că reclamanta

nu a procedat  la recalcularea impozitului

pe profit, datorat

pentru contractul de leasing

nr

. Mal  04015

iunie

1999 și nici nu a înregistrat în luna februarie 2002 în contul contabil „602”,

diferențe de rectificare /stornare de cheltuieli aferente acestui contract de

leasing, așa cum au arătat autoritățile fiscale în actele administrative

contestate.

Considerentele reținute de instanță au rezultat din balanța contabilă întocmită

de reclamantă la 28 februarie 2002 și din concluziile raportului de expertiză

efectuat în cauză, potrivit art.315 alin.1 Cod procedură civilă, conform celor

stabilite prin decizia nr.353/25 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție – Secția contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții, criticând-o pentru

nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea recursului său, recurenta-pârâtă Garda Financiară – Comisariatul

General a arătat că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor

art.261 alin.5, în sensul că instanța de fond nu a menționat motivele de fapt

și de drept care i-au format convingerea și nu s-a pronunțat asupra unor dovezi

hotărâtoare, situație care face imposibilă exercitarea controlului judiciar.

De asemenea, recurenta-pârâtă a arătat că sentința a fost pronunțată cu

aplicarea și interpretarea  greșită a legii și a probelor administrate în

cauză.

În acest sens, recurenta-pârâtă a arătat că în faza procedurii administrative prevăzute

de

O.U.G

. 13/2001, intimata-reclamantă nu a invocat

argumente de fond privind

nelegalitatea

stabilirii

majorărilor de  întârziere în sumă de 54.794.848 ROL, singurul motiv de

anulare a procesului-verbal de control fiind încălcarea art.19 alin.2 din

O.G

. 70/1997 de către organul de control. Susținerile

făcute  pentru prima dată în fața primei instanțe nu puteau fi luate în

considerare,  întrucât legalitatea deciziei de respingere a contestației

se analizează numai în funcție de motivele și argumentele prezentate în baza

procedurii administrative prealabile.

În fapt, a arătat recurenta-pârâtă, intimata-reclamată a înregistrat eronat pe

cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil contravaloarea ratelor

de leasing aferente contractului

nr

. MAL

nr

. 040/15 iunie 1999, considerându-l leasing operațional,

iar în luna februarie 2002  a procedat la recalcularea impozitului pe

profit, prin reconsiderarea contractului ca fiind de leasing financiar.

Pentru suma de 29. 509.478 lei, rezultată în plus ca urmare a recalculării

impozitului pe profit în luna februarie 2002, intimata—reclamantă a depus la

organul fiscal teritorial cererea de compensare cu

TVA

de rambursat nr.1080/30 aprilie 2002, iar majorările de întârziere în sumă de

54.794.848 ROL au fost calculate pentru perioada în care impozitul pe profit a

fost diminuat.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că instanța trebuia să înlăture concluziile

raportului de expertiză contabilă, întrucât expertul a avut în vedere date consemnate

în evidența financiar-contabilă după data încheierii procesului-verbal de

control din 20 mai 2002, ceea ce duce la concluzia că la data efectuării

controlului, evidența financiar-contabilă nu era întocmită la zi.

În ceea ce privește constatarea instanței, că procesul-verbal de control a fost

încheiat cu încălcarea art.19 alin.2 din

O.G

.

70/1997, în sensul că perioada în care s-a derulat contractul de leasing a mai

fost verificată de Administrația Finanțelor Publice Sector 3, recurenta-pârâtă

a arătat că este eronată, întrucât controlul Gărzii Financiare a vizat o altă

perioadă de timp decât cea consemnată în actul de control al organului fiscal

teritorial și anume dacă în luna februarie 2002 a fost calculat corect

impozitul pe profit.

În motivarea recursului pe care l-a formulat, recurenta-pârâtă Agenția

Națională de Administrare Fiscală a invocat prevederile art.304 pct.9 Cod

procedură civilă, arătând că în temeiul prevederilor

O.G

.

nr.51/28.august 1997, republicată, privind operațiunile de leasing și

societățile de leasing, aprobată prin Legea nr.90/1999 și ale

O.M.F

. nr.686/1999, pentru aprobarea normelor privind

înregistrările operațiunilor de leasing, în cazul leasingului financiar, astfel

cum a fost calificat contractul

nr

. MAL 040/1999,

reprezintă cheltuieli deductibile la stabilirea impozitului pe profit doar cota

de amortizare calculată conform prevederilor  legale și dobânda aferentă

derulării contractului de leasing.

Pe de altă parte, recurenta-pârâtă a arătat că în speță nu sunt incidente

prevederile art.19 alin.2 din

O.U.G

. nr.70/1997

privind controlul fiscal, pentru că intimata-reclamantă nu a adus nici un

argument din care să rezulte că impozitul pe profit aferent lunii februarie

2002 a fost verificat anterior, iar alte motive de

nelegalitate

nu au fost invocate în contestație, conform art.3 alin.1

lit.c

din

O.U.G

. 13/2001.

Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate și de prevederile

art.304

1

Cod procedură civilă, ținând seama de înscrisurile depuse

la dosarul de fond și de prevederile legale aplicabile în cauză, Curtea

constată că recursurile nu sunt fondate.

Sentința atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat argumentele

pârâtelor, conform art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă.

Judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument invocat

de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns

tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice.

În consecință, Curtea constată neîntemeiată critica vizând

nemotivarea

sentinței, încadrată în prevederile art.304 pct.7 Cod procedură civilă,

cuprinsă în recursul Gărzii Financiare– Comisariatul General.

Potrivit art.315 alin.1 Cod procedură civilă, în caz de casare, hotărârile

instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra

necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii

fondului.

Obiectivele expertizei contabile efectuate în cauză au fost stabilite conform

indicațiilor cuprinse în decizia de casare nr.353/25 iunie 2005 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție –Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, iar la

soluționarea cauzei a fost avut în vedere și răspunsul la obiecțiunile

formulate de intimata-pârâtă Garda Financiară Centrală.

În procesul-verbal nr.991 încheiat la data de 20 mai 2002, organul de control a

reținut că în luna februarie 2002, societatea reclamantă a reconsiderat

contractul de leasing

nr

. MAL  040, procedând la

recalcularea impozitului pe profit, dar această afirmație, reluată și  în

cererile de recurs, nu este susținută de nici unul dintre înscrisurile depuse la

dosar și este infirmată de  concluziile raportului de expertiză contabilă

întocmit pe baza verificării documentelor și evidențelor de specialitate,

conform art.201 alin.1 Cod procedură civilă.

Recurentele–pârâte au făcut referire la o cerere de compensare a impozitului pe

profit stabilit în plus cu

TVA

de rambursat (cererea

nr.1080/30 aprilie 2002 ), dar nu au depus această cerere la dosar, pentru a se

verifica dacă există vreo legătură între suma pentru care s-ar fi solicitat

compensarea și pretinsa sumă stabilită în plus cu titlu de impozit pe profit în

urma unei reconsiderări a contractului de leasing

nr.MAL

040/15 iunie 1999, reconsiderare care s-ar fi făcut din inițiativa

intimatei-reclamante și care ar fi putut fi interpretată drept o împrejurare

nouă care să justifice controlul.

Potrivit art.19 alin.1 din

O.G

. 70/1997, aprobată

prin Legea 64/1999, privind controlul fiscal, în vigoare în perioada

supusă analizei, controlul fiscal se efectua o singură dată, pentru fiecare

impozit și pentru fiecare perioadă supusă impozitării.

Alineatul 2 al aceluiași articol prevedea, prin excepție de la alineatul 1, că

reverificarea

unei anumite perioade era permisă dacă de la

data încheierii controlului fiscal și până la împlinirea termenului de

prescripție apăreau date suplimentare, necunoscute organului de control fiscal

la data efectuării controlului, de natură să influențeze sau să modifice

rezultatele acestuia.

În procesul –verbal nr.991/20 mai 2002 se prevede expres că obiectivul

controlului  îl constituie verificarea derulării, evidențierii și

înregistrării în contabilitate a contractelor de leasing

nr

.

AFIVPRO/112/1998 și MAL 040/15 iunie 1999 și nicidecum verificarea impozitului

pe profit pe luna februarie 2002, așa cum se susține în cererile de recurs,

majorările de întârziere  fiind calculate pentru perioada derulării

contractului.

Modul de calcul al impozitului pe profit și legalitatea înregistrărilor

efectuate în contabilitate cu privire la contractul de leasing în discuție mai

fuseseră însă verificate, prin procesele –verbale depuse la dosarul de fond,

astfel încât organul de control fiscal nu mai putea proceda, din oficiu, la

recalificarea naturii contractului de leasing.

În aceste condiții, instanța de fond a reținut în mod corect încălcarea

prevederilor art.19 din

O.G

. 70/1997, întrucât nu s-a

făcut dovada existenței unor date suplimentare pentru perioada deja controlată.

Susținerile reclamantei, privind inexistența unei recalculări a impozitului pe

profit în luna februarie 2002, ca efect al reconsiderării contractului de

leasing

nr

. MAL nr.040/15 iunie 1999, nu sunt motive

noi de

nelegalitate

cu privire la actele

administrativ – fiscale,

neinvocate

în contestația

administrativă, ci argumente în sprijinul ideii că procesul-verbal de control

atacat a fost întocmit fără să existe date suplimentare ulterioare controalelor

deja efectuate, în sensul art.19 alin.2 din

O.G

.

70/1997.

În raport de aceste considerente, Curtea constată că sentința instanței de fond

a fost pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrative în cauză

și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale invocate,

neexistând

motive de modificare sau casare a hotărârii,

conform art.304 pct.9 sau 304

1

Cod procedură civilă, astfel încât

recursurile au fost respinse ca

nefondate

.