ÎCCJ, Decizia nr. 82/2004

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 3 mai 2000, reclamanta SC R.T.I. SRL București a chemat în judecată

Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța

în cauză, instanța de judecată să dispună desființarea în tot a deciziei nr. 627

din 14 aprilie 2000, emisă de pârât, în sensul anulării capitolului 4 din procesul-verbal

nr. 65982 din 25 august 1999, privind impozitul pe profit și majorările de

întârziere aferente acestuia, în sumă totală de 233.619.543 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut că, la stabilirea impozitului pe profit, pârâtul, în mod greșit, a

considerat cheltuială deductibilă numai amortizarea calculată în conformitate

cu prevederile Legii nr. 15/1994 și dobânda prevăzută în contractul de leasing

și, interpretând greșit contractul menționat, nu a avut în vedere că cheltuiala

efectuată de aceasta reprezintă chirie, care este deductibilă.

Prin sentința nr. 1279 din 5

octombrie 2000, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

respins acțiunea, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că actul atacat este temeinic și legal în raport cu dispozițiile

art. 4 alin. (2) și art. 5 din O.G. nr. 70/1994, privind impozitul pe profit,

potrivit cărora la calculul impozitului pe profit sunt deductibile amortizarea

și dobânda din rata de leasing, achitată la datele stabilite prin contract și

că nu se deduc cheltuielile reprezentând rata în contractul de leasing.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

reclamanta a declarat recurs, susținând că, din prevederile legale menționate,

nu rezultă nedeductibiliatea ratei din contractul de leasing.

Curtea Supremă de Justiție, secția

contencios administrativ, prin decizia nr. 1167 din 26 martie 2002, a admis recursul

declarat de reclamantă, a casat hotărârea atacată și, în fond, a admis acțiunea

reclamantei așa cum a fost formulată.

În motivarea acestei hotărâri,

instanța de control judiciar a reținut că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 80/1998,

pentru aprobarea O.G. nr. 51/1997, s-a stabilit că plata amortismentului și

evidența acestuia se face la locator și că ratele de leasing achitate de

beneficiar constituie cheltuială deductibilă integral la calcului profitului

impozabil.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 330 pct. 2 C. proc. civ.

S-a susținut că dispozițiile art. 21

lit. c din O.G. nr. 51/1997 se referă la evidențierea contabilă a

amortismentelor și nu la caracterul deductibil sau nedeductibil al acestor

sume.

În cauză, în raport cu obiectul

acțiunii, sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (2) și art. 5 din O.G. nr. 70/1994,

republicată, potrivit cărora, la calculul impozitului pe profit, se deduc

cheltuielile reprezentând amortizarea și nu întreaga rată din contractul de

leasing.

Ca atare, neaplicând dispozițiile

legale menționate, instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea esențială a

legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În concluzie, procurorul general a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârii atacate,

respingerea recursului declarat de reclamantă și menținerea hotărârii primei

instanțe.

Recursul în anulare este fondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 139 din Constituția

României, s-a stabilit că „impozitele, taxele și orice alte venituri ale

bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc

numai prin lege”.

Dispoziția menționată reflectă

caracterul impozitelor de venituri bugetare și importanța acestora ca sursă, în

cadrul politicii fiscale, de aducere la îndeplinire a unui imperativ social,

corespunzător unui interes general, cu referire la funcționarea instituțiilor

publice, constituirea rezervelor de stat, derularea de alte acțiuni și obiective

cu caracter economic, prin asigurarea cheltuielilor acestora.

Corespunzător acestui interes

general, statul preia o parte din rezultatele financiare ale subiectelor de

drept impuse, stabilind prin lege obligații de plată în sarcina acestora.

Această contribuție obligatorie are

loc însă, potrivit normei constituționale, numai în virtutea legii, ceea ce

impune, coroborat cu principiul egalității în fața legii, ca însăși

determinarea cuantumului impozitelor datorate să aibă loc în condițiile legii.

Corespunzător acestor principii și

în realizarea lor, prin O.G. nr. 70 din 29 august 1994, au fost determinate

precis persoanele juridice care au calitatea de subiect a obligației plății

impozitului pe profit și modul de stabilire a masei profitului impozabil.

Astfel, pentru determinarea

profitului impozabil, contribuabilii sunt obligați să întocmească un bilanț la

sfârșitul anului fiscal, care cuprinde elemente de activ și de pasiv.

Potrivit ordonanței menționate,

calculul profitului impozabil, unic pentru toți contribuabilii, are ca elemente

de referință patrimoniul net la sfârșitul anului fiscal, patrimoniul net de la

începutul anului fiscal actualizat la inflație pentru întregul an fiscal, aportul

efectuat la capitalul social în cursul anului fiscal, de asemenea, actualizat

la inflație și cheltuielile nedeductibile.

Pentru a admite acțiunea reclamantei,

ca urmare a admiterii recursului și casării hotărârii primei instanțe, instanța

de control a apreciat că dispozițiile art. 21 lit. c) din O.G. nr. 51/1997,

privitoare la evidențierea amortismentului și plata acestuia în contractul de

leasing au incidență în cauză.

Or, dispoziția menționată nu

modifică prevederile O.G. nr. 70/1994, în sensul aprecierii amortismentului ca

fiind cheltuială deductibilă la locator, aceasta privind doar evidențierea

contabilă a sumelor cu acest titlu.

În consecință, în cauză sunt

aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (2) și art. 5 din O.G. nr. 70/1994,

potrivit cărora se deduc la calculul impozitului pe profit cheltuielile reprezentând

amortizarea, calculată potrivit Legii nr. 15/1994, privind amortizarea

capitalului imobilizat în active corporale și necorporale.

Prin urmare, numai cota de amortizare

fixată în rata lunară, în conformitate cu dispozițiile legale menționate, era

deductibilă.

Din procesul-verbal încheiat de

Administrația Financiară a sectorului 6 București rezultă că reclamanta a dedus

la calculul profitului impozabil întreaga valoare a ratelor de leasing achitate

în baza contractului de leasing financiar încheiat, la data de 18 septembrie

1998, cu locatorul SC A.F.I. Inc S.U.A.

Or, cheltuielile decurgând din

contractul de leasing erau deductibile numai la nivelul amortizării, calculată

potrivit Legii nr. 15/1994, plus dobânda, așa cum corect a reținut prima

instanță.

Apreciind că cheltuielile

deductibile sunt la nivelul total al ratei de leasing, instanța de control

judiciar s-a pronunțat cu neobservarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) și art. 5

din O.G. nr. 70/1994, cu referire la art. 137 din Constituția României,

stabilind astfel o altă modalitate de determinare a profitului impozabil și

diminuare a obligației de plată legal stabilite în sarcina contribuabilului

menționat, corespunzător principiilor de politică fiscale arătate, așa încât

hotărârea criticată este supusă cazului de casare prevăzut de art. 330 pct. 2 C.

proc. civ., invocat de procurorul general.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va admite recursul în anulare, va casa decizia atacată și va

respinge recursul declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanțe,

pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 1167 din 26 martie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția

de contencios administrativ, pe care o casează.

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC R.T.I. SRL București împotriva sentinței nr. 1279 din 5 octombrie

2000 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, pe care o

menține.

Pronunțată, în ședință publică, azi,

16 februarie 2004.