ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5022/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 464 din 6 aprilie 2004, pronunțată în dosarul nr. 1070/2003, a condamnat pe inculpatul S.F. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. A menținut starea de arest a inculpatului și a dedus durata arestării preventive de la 6 februarie 2004 la zi.

S-a reținut că, la data de 6 februarie 2004, în jurul orei 19,20 în timp ce partea vătămată N.S. se întorcea de la cumpărături, în momentul în care a intrat în holul blocului în care locuiește, din str. Costache Stamate, a fost acostată de inculpatul S.F. care a încercat să-i smulgă din mâna stângă plasele cu cumpărături. Văzând că nu reușește să-i sustragă vreun bun, inculpatul a izbit partea vătămată cu capul de zidul și de ușa blocului. Inculpatul a fost imobilizat de martorul M.F. care a anunțat organele de poliție. În urma loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 419 din 6 iunie 2004, pronunțată în dosarul nr. 1514/2004, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat în parte sentința penală și, în baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 a revocat beneficiul grațierii condiționate a pedepselor de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 133/2002 a Judecătoriei Buftea și, respectiv, 3 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 149/2001 a Judecătoriei Alexandria. Instanța a dispus executarea celor două pedepse alături de cea aplicată în prezenta cauză, în final inculpatul S.F. având de executat 7 ani și 3 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

Curtea de Apel București a luat act că inculpatul a fost arestat preventiv prin mandatul de arestare preventivă din 15 octombrie 2001 în dosarul nr. 4122/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea din 17 septembrie 2001 până la 30 aprilie 2002 și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale. A dedus prevenția inculpatului de la 7 februarie 2004 la zi și a menținut starea de arest a acestuia. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând-o sub aspectul greșitei stabiliri a cuantumului pedepsei ca urmare a aplicării art. 7 din Legea nr. 543/2002; greșitei individualizări a pedepsei aplicate și reținerii greșite a stării de recidivă postexecutorie în loc de recidiva postcondamnatorie.

S-a argumentat că, în mod greșit, în urma revocării beneficiului grațierii condiționate s-a cumulat juridic pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedepsele de 3 ani și, respectiv, 3 luni închisoare, stabilindu-se o pedeapsă de executat de 7 ani și 3 luni închisoare și s-a omis deducerea din pedeapsa finală a perioadei deja executată. S-a mai motivat că, deși instanța a făcut aplicarea art. 7 din Legea nr. 543/2002, revocând beneficiul grațierii condiționate, în mod greșit a reținut starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., când în realitate trebuia să rețină în sarcina inculpatului starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. În fine, o ultimă critică vizează greșita individualizare a pedepsei aplicată în prezenta cauză, apreciată că nu ar corespunde gravității faptei și nici pericolului social pe care îl prezintă persoana inculpatului.

În cauză, a declarat recurs și inculpatul care a reiterat, în esență, criticile din apel și a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., susținând că a exercitat doar violențe asupra părții vătămate fără a-i sustrage vreun bun, iar în subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei aplicate pe care o consideră prea aspră. Recursurile declarate în cauză sunt întemeiate pentru motivele ce urmează: Din fișa de cazier judiciar a inculpatului și din copiile hotărârilor penale depuse la dosar rezultă că, prin sentința penală nr. 149 din 14 martie 2001 a Judecătoriei Alexandria, definitivă prin neapelare, inculpatul S.F. a fost condamnat la trei pedepse de câte 3 luni, 5 luni și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute de art. 208 alin. (4) – art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), h) și i) C. pen.

și a unei infracțiuni prevăzute de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, comise la data de 27 decembrie 2000. S-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 81 și art. 82 C. pen., pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni. Prin sentința penală nr. 133 din 30 ianuarie 2002 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin decizia penală nr. 1384 din 31 iulie 2002 a Curții de Apel București, inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e) și g) C. pen., faptă comisă la data de 16 septembrie 2001. În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 149/2001 a Judecătoriei Alexandria și s-a dispus executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare.

S-a dedus arestarea preventivă de la 18 septembrie 2001 la zi. Prin sentința penală nr. 3529 din 19 noiembrie 2002 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin neapelare la 30 noiembrie 2002, în baza art. 461 lit. d) C. proc. pen., s-a admis contestația la executare formulată de condamnatul S.F. și, în consecință, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 133 din 30 ianuarie 2002 a Judecătoriei Buftea, în pedepsele de 3 ani închisoare, aplicată prin această sentință și în pedepsele de 3 luni, 5 luni și 6 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 1249 din 14 martie 2001 a Judecătoriei Alexandria. S-a constatat că pedepsele de 3 ani închisoare (sentința penală nr. 133/2002 a Judecătoriei Buftea) și 3 luni închisoare (sentința penală nr. 149/2001 a Judecătoriei Alexandria) sunt grațiate în condițiile art. 1 din Legea nr. 543/2002.

Instanța a contopit, conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele de 5 luni și 6 luni închisoare rămase negrațiate, ambele aplicate prin sentința penală nr. 149/2001 a Judecătoriei Alexandria, rezultând o pedeapsă de 6 luni închisoare. S-a constatat că, pedeapsa rezultantă a fost executată ca urmare a încarcerării inculpatului la data de 18 septembrie 2001 și s-a dispus punerea de îndată în libertate. Conform referatului biroului de executări penale din cadrul Judecătoriei Medgidia, inculpatul a fost pus în libertate la data de 30 noiembrie 2002. În urma revocării beneficiului grațierii condiționate, în mod greșit instanța de apel a cumulat juridic pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedepsele de 3 ani și, respectiv, 3 luni închisoare, stabilind o pedeapsă de executat de 7 ani și 3 luni închisoare.

În realitate, instanța trebuia să constate că în privința celor două infracțiuni este aplicabil tratamentul penal al pluralității intermediare de infracțiuni, avându-se în vedere cuantumul primei pedepse aplicate de 3 luni închisoare și raportat la împrejurarea că fapta pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare a fost săvârșită la data de 16 septembrie 2001, după rămânerea definitivă a hotărârii prin care a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare. Ca urmare, având în vedere dispozițiile art. 40, raportat la art. 34 lit. b) C. pen., instanța trebuia să contopească cele două pedepse, iar pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare să o cumuleze juridic, conform art. 7 din Legea nr. 543/2002 cu pedeapsa aplicată în cauza de față.

Aceeași instanță trebuia să constate că inculpatul a executat o perioadă cuprinsă între 18 septembrie 2001 și 30 noiembrie 2002 și să deducă această perioadă din pedeapsă. Referitor la starea de recidivă reținută în sarcina inculpatului este de observat că, în cauză se impunea aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen. și nu așa, cum greșit s-a reținut, art. 37 lit. b) de către ambele instanțe, în condițiile în care sunt incidente dispozițiile art. 7 din Legea nr. 543/2002, respectiv, revocarea beneficiului grațierii condiționate, inculpatul săvârșind fapta ce constituie obiectul prezentei judecăți la 6 februarie 2004, în termenul de definitivare al grațierii condiționate. În ce privește critica referitoare la individualizarea pedepsei aplicate în cauza de față, Înalta Curte constată că instanțele atunci când au stabilit pedeapsa nu au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, nu s-a ținut cont de gradul de pericol social ridicat al faptei comise, concretizat în violența deosebită de care a dat dovadă inculpatul care, pentru a sustrage bunurile aflate în posesia părții vătămate a lovit-o pe aceasta puternic cu capul de ușa blocului. De asemenea, nu au fost avute în vedere în suficientă măsură urmările produse prin comiterea faptei și anume, leziunile provocate părții vătămate; starea de recidivă în care se afla inculpatul alături de concursul de infracțiuni, împrejurări care demonstrează perseverența infracțională a inculpatului, coroborată cu atitudinea inculpatului de negare a comiterii faptei în condițiile în care probele administrate în cauză demonstrează neîndoielnic vinovăția acestuia.

Cu privire la criticile invocate de recurentul inculpat, Înalta Curte constată că apărarea acestuia, în sensul că nu se face vinovat de tentativă la infracțiunea de tâlhărie ci doar de infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., nu poate fi primită. Declarațiile părții vătămate coroborate cu cele ale martorilor audiați în cauză și în special cea a martorului M.F. care l-a și imobilizat pe inculpat sunt probe pe baza cărora în mod corect instanțele cu reținut că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată în tentativa sa de a-i sustrage bunurile aflate în sacoșele pe care aceasta le avea asupra sa. Susținerile inculpatului, în sensul că a aplicat lovituri părții vătămate din dorința de răzbunare fără a încerca să-i sustragă bunurile au fost corect înlăturate de instanțe ca nesincere atâta timp cât nu-și găsesc suport în probele dosarului.

Dimpotrivă, declarațiile inculpatului în acest sens sunt contradictorii și neconvingătoare, demonstrând intenția acestuia de a împiedica aflarea adevărului. Ca urmare, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor nu este justificată, elementele constitutive ale infracțiunii complexe de tâlhărie în care acțiunea principală, de furt, cât și cea adiacentă, exercitarea de violențe sau amenințări pentru a pune victima în stare de inconștiență sau în neputință de a se apăra, fiind pe deplin întrunite. Referitor la cererea subsidiară a recurentului inculpat de a se reduce pedeapsa care i-a fost aplicată, Înalta Curte pentru considerentele deja arătate cu ocazia analizei motivului de recurs al parchetului care viza același aspect, apreciază ca nefondată și această critică a recurentului inculpatului.

Pentru motivele arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat de parchet, dar și cel al inculpatului, față de împrejurarea că, în urma casării hotărârilor pronunțate se va dispune și în favoarea inculpatului cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 33 și art. 40 C. pen., dar și referitor la deducerea din pedeapsa rezultantă a perioadei executate de inculpat cuprinsă între 18 septembrie 2001 și 30 noiembrie 2002, aspect neavut în vedere de instanță. Urmează a fi casată decizia instanței de apel, dar și sentința penală a primei instanțe care a reținut și ea greșit starea de recidivă a inculpatului și a aplicat o pedeapsă greșit individualizată.

În baza art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., va dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă la a cărei individualizare vor fi avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., suplinindu-se astfel omisiunea instanțelor inferioare de a acorda atenția cuvenită și pericolului social concret al faptei și datelor ce caracterizează persoana inculpatului. Conform art. 7 din Legea nr. 543/2002 va fi revocat beneficiul grațierii condiționate și se va face aplicarea art. 33 și art. 40 C. pen. și constatându-se că inculpatul a executat din pedeapsă perioada de la 18 septembrie 2001 la 30 noiembrie 2002, se va dispune executarea restului de pedeapsă alături de pedeapsa pe care o va aplica în cauza de față.

Se va deduce conform art. 88 C. pen., din pedeapsă timpul arestării preventive. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul S.F. împotriva deciziei penale nr. 419 din 3 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 464 din 6 aprilie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, numai cu privire la greșita reținere a stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., greșita stabilire a cuantumului pedepsei rezultante și individualizarea pedepsei aplicate. În baza art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., condamnă pe inculpatul S.F. la o pedeapsă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)C.

pen. În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 revocă beneficiul grațierii condiționate pentru pedepsele de 3 ani și, respectiv, 3 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 133/2002 a Judecătoriei Buftea și, respectiv, sentința penală nr. 149/2001 a Judecătoriei Alexandria. În baza art. 33 și art. 40 C. pen., contopește aceste pedepse de 3 ani; 3 luni și pedepsele de 5 și, respectiv, 6 luni închisoare (aplicate prin sentința penală nr. 149/2001), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare. Constată că inculpatul a executat din pedeapsă, perioada de la 18 septembrie 2001 la 20 noiembrie 2002. Conform art. 7 din Legea nr. 543/2002, revocă restul de un an 9 luni și 18 zile rămas neexecutat.

Dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa de 5 ani aplicată inculpatului prin prezenta decizie, în final având de executat 6 ani 9 luni și 18 zile închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 7 februarie 2004 la 6 octombrie 2004. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Onorariul de avocat, în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 octombrie 2004.