ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5022/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5022/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul București, secția a II-a

penală, prin decizia penală nr. 464 din 6 aprilie 2004, pronunțată în dosarul

nr. 1070/2003, a condamnat pe inculpatul S.F. la pedeapsa de 4 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20, raportat la art. 211 alin.

(2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei

principale.

A făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

A menținut starea de arest a

inculpatului și a dedus durata arestării preventive de la 6 februarie 2004 la

zi.

S-a reținut că, la

data de 6 februarie 2004, în jurul orei 19,20 în timp ce partea vătămată N.S. se

întorcea de la cumpărături, în momentul în care a intrat în holul blocului în

care locuiește, din str. Costache Stamate, a fost acostată de inculpatul S.F.

care a încercat să-i smulgă din mâna stângă plasele cu cumpărături. Văzând că

nu reușește să-i sustragă vreun bun, inculpatul a izbit partea vătămată cu

capul de zidul și de ușa blocului.

Inculpatul a fost imobilizat de

martorul M.F. care a anunțat organele de poliție.

În urma loviturilor primite, partea

vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de

îngrijiri medicale.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia nr. 419 din 6 iunie 2004, pronunțată în dosarul nr.

1514/2004, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

București, a desființat în parte sentința penală și, în baza art. 7 din Legea

nr. 543/2002 a revocat beneficiul grațierii condiționate a pedepselor de 3 ani

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 133/2002 a Judecătoriei Buftea

și, respectiv, 3 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 149/2001 a

Judecătoriei Alexandria.

Instanța a dispus executarea celor

două pedepse alături de cea aplicată în prezenta cauză, în final inculpatul

S.F. având de executat 7 ani și 3 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

Curtea de Apel București a luat act

că inculpatul a fost arestat preventiv prin mandatul de arestare preventivă din

15 octombrie 2001 în dosarul nr. 4122/2001 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Buftea din 17 septembrie 2001 până la 30 aprilie 2002 și a menținut

celelalte dispoziții ale sentinței penale.

A dedus prevenția inculpatului de la

7 februarie 2004 la zi și a menținut starea de arest a acestuia.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând-o

sub aspectul greșitei stabiliri a cuantumului pedepsei ca urmare a aplicării

art. 7 din Legea nr. 543/2002; greșitei individualizări a pedepsei aplicate și

reținerii greșite a stării de recidivă postexecutorie în loc de recidiva

postcondamnatorie.

S-a argumentat că, în mod greșit, în

urma revocării beneficiului grațierii condiționate s-a cumulat juridic pedeapsa

aplicată în prezenta cauză cu pedepsele de 3 ani și, respectiv, 3 luni

închisoare, stabilindu-se o pedeapsă de executat de 7 ani și 3 luni închisoare

și s-a omis deducerea din pedeapsa finală a perioadei deja executată.

S-a mai motivat că, deși instanța a

făcut aplicarea art. 7 din Legea nr. 543/2002, revocând beneficiul grațierii

condiționate, în mod greșit a reținut starea de recidivă prevăzută de art. 37

lit. b) C. pen., când în realitate trebuia să rețină în sarcina inculpatului

starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.

În fine, o ultimă critică vizează

greșita individualizare a pedepsei aplicată în prezenta cauză, apreciată că nu

ar corespunde gravității faptei și nici pericolului social pe care îl prezintă

persoana inculpatului.

În cauză, a declarat recurs și

inculpatul care a reiterat, în esență, criticile din apel și a solicitat

schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 181

C. pen., susținând că a exercitat doar violențe asupra părții vătămate fără a-i

sustrage vreun bun, iar în subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei aplicate

pe care o consideră prea aspră.

Recursurile declarate în cauză sunt

întemeiate pentru motivele ce urmează:

Din fișa de cazier judiciar a

inculpatului și din copiile hotărârilor penale depuse la dosar rezultă că, prin

sentința penală nr. 149 din 14 martie 2001 a Judecătoriei Alexandria, definitivă

prin neapelare, inculpatul S.F. a fost condamnat la trei pedepse de câte 3

luni, 5 luni și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni

prevăzute de art. 208 alin. (4) – art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), h) și i)

C. pen. și a unei infracțiuni prevăzute de art. 36 alin. (1) din Decretul nr.

328/1966, comise la data de 27 decembrie 2000. S-a făcut aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen., inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 luni închisoare. S-a

făcut aplicarea art. 81 și art. 82 C. pen., pe un termen de încercare de 2 ani

și 6 luni.

Prin sentința penală nr. 133 din 30

ianuarie 2002 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin decizia penală nr. 1384

din 31 iulie 2002 a Curții de Apel București, inculpatul a fost condamnat la 3

ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de

art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e) și g) C. pen., faptă comisă

la data de 16 septembrie 2001.

În baza art. 83 C. pen., s-a revocat

suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată

prin sentința penală nr. 149/2001 a Judecătoriei Alexandria și s-a dispus

executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare.

S-a dedus arestarea preventivă de la

18 septembrie 2001 la zi.

Prin sentința penală nr. 3529 din 19

noiembrie 2002 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin neapelare la 30

noiembrie 2002, în baza art. 461 lit. d) C. proc. pen., s-a admis contestația

la executare formulată de condamnatul S.F. și, în consecință, s-a descontopit

pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința

penală nr. 133 din 30 ianuarie 2002 a Judecătoriei Buftea, în pedepsele de 3

ani închisoare, aplicată prin această sentință și în pedepsele de 3 luni, 5

luni și 6 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 1249 din 14 martie

2001 a Judecătoriei Alexandria.

S-a constatat că pedepsele de 3 ani

închisoare (sentința penală nr. 133/2002 a Judecătoriei Buftea) și 3 luni

închisoare (sentința penală nr. 149/2001 a Judecătoriei Alexandria) sunt

grațiate în condițiile art. 1 din Legea nr. 543/2002.

Instanța a contopit, conform art. 33

lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele de 5 luni și 6 luni închisoare

rămase negrațiate, ambele aplicate prin sentința penală nr. 149/2001 a

Judecătoriei Alexandria, rezultând o pedeapsă de 6 luni închisoare.

S-a constatat că, pedeapsa

rezultantă a fost executată ca urmare a încarcerării inculpatului la data de 18

septembrie 2001 și s-a dispus punerea de îndată în libertate.

Conform referatului biroului de

executări penale din cadrul Judecătoriei Medgidia, inculpatul a fost pus în

libertate la data de 30 noiembrie 2002.

În urma revocării beneficiului

grațierii condiționate, în mod greșit instanța de apel a cumulat juridic

pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedepsele de 3 ani și, respectiv, 3 luni

închisoare, stabilind o pedeapsă de executat de 7 ani și 3 luni închisoare.

În realitate, instanța trebuia să

constate că în privința celor două infracțiuni este aplicabil tratamentul penal

al pluralității intermediare de infracțiuni, avându-se în vedere cuantumul

primei pedepse aplicate de 3 luni închisoare și raportat la împrejurarea că

fapta pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare a fost

săvârșită la data de 16 septembrie 2001, după rămânerea definitivă a hotărârii prin

care a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare.

Ca urmare, având în vedere

dispozițiile art. 40, raportat la art. 34 lit. b) C. pen., instanța trebuia să

contopească cele două pedepse, iar pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare să o

cumuleze juridic, conform art. 7 din Legea nr. 543/2002 cu pedeapsa aplicată în

cauza de față.

Aceeași instanță trebuia să constate

că inculpatul a executat o perioadă cuprinsă între 18 septembrie 2001 și 30

noiembrie 2002 și să deducă această perioadă din pedeapsă.

Referitor la starea de recidivă

reținută în sarcina inculpatului este de observat că, în cauză se impunea

aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen. și nu așa, cum greșit s-a

reținut, art. 37 lit. b) de către ambele instanțe, în condițiile în care sunt

incidente dispozițiile art. 7 din Legea nr. 543/2002, respectiv, revocarea

beneficiului grațierii condiționate, inculpatul săvârșind fapta ce constituie

obiectul prezentei judecăți la 6 februarie 2004, în termenul de definitivare al

grațierii condiționate.

În ce privește critica referitoare

la individualizarea pedepsei aplicate în cauza de față, Înalta Curte constată

că instanțele atunci când au stabilit pedeapsa nu au avut în vedere toate

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Astfel, nu s-a ținut cont de gradul de

pericol social ridicat al faptei comise, concretizat în violența deosebită de

care a dat dovadă inculpatul care, pentru a sustrage bunurile aflate în posesia

părții vătămate a lovit-o pe aceasta puternic cu capul de ușa blocului.

De asemenea, nu au fost avute în

vedere în suficientă măsură urmările produse prin comiterea faptei și anume,

leziunile provocate părții vătămate; starea de recidivă în care se afla

inculpatul alături de concursul de infracțiuni, împrejurări care demonstrează

perseverența infracțională a inculpatului, coroborată cu atitudinea

inculpatului de negare a comiterii faptei în condițiile în care probele

administrate în cauză demonstrează neîndoielnic vinovăția acestuia.

Cu privire la criticile invocate de

recurentul inculpat, Înalta Curte constată că apărarea acestuia, în sensul că

nu se face vinovat de tentativă la infracțiunea de tâlhărie ci doar de

infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., nu poate fi

primită.

Declarațiile părții vătămate

coroborate cu cele ale martorilor audiați în cauză și în special cea a

martorului M.F. care l-a și imobilizat pe inculpat sunt probe pe baza cărora în

mod corect instanțele cu reținut că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată în

tentativa sa de a-i sustrage bunurile aflate în sacoșele pe care aceasta le

avea asupra sa.

Susținerile inculpatului, în sensul

că a aplicat lovituri părții vătămate din dorința de răzbunare fără a încerca

să-i sustragă bunurile au fost corect înlăturate de instanțe ca nesincere atâta

timp cât nu-și găsesc suport în probele dosarului.

Dimpotrivă, declarațiile

inculpatului în acest sens sunt contradictorii și neconvingătoare, demonstrând

intenția acestuia de a împiedica aflarea adevărului.

Ca urmare, cererea de schimbare a

încadrării juridice a faptelor nu este justificată, elementele constitutive ale

infracțiunii complexe de tâlhărie în care acțiunea principală, de furt, cât și

cea adiacentă, exercitarea de violențe sau amenințări pentru a pune victima în

stare de inconștiență sau în neputință de a se apăra, fiind pe deplin

întrunite.

Referitor la cererea subsidiară a

recurentului inculpat de a se reduce pedeapsa care i-a fost aplicată, Înalta

Curte pentru considerentele deja arătate cu ocazia analizei motivului de recurs

al parchetului care viza același aspect, apreciază ca nefondată și această

critică a recurentului inculpatului.

Pentru motivele arătate, Înalta

Curte va admite recursul declarat de parchet, dar și cel al inculpatului, față

de împrejurarea că, în urma casării hotărârilor pronunțate se va dispune și în

favoarea inculpatului cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 33 și art. 40

C. pen., dar și referitor la deducerea din pedeapsa rezultantă a perioadei

executate de inculpat cuprinsă între 18 septembrie 2001 și 30 noiembrie 2002, aspect

neavut în vedere de instanță.

Urmează a fi casată decizia

instanței de apel, dar și sentința penală a primei instanțe care a reținut și

ea greșit starea de recidivă a inculpatului și a aplicat o pedeapsă greșit

individualizată.

În baza art. 20, raportat la art.

211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., va

dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă la a cărei individualizare vor

fi avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., suplinindu-se

astfel omisiunea instanțelor inferioare de a acorda atenția cuvenită și

pericolului social concret al faptei și datelor ce caracterizează persoana

inculpatului.

Conform art. 7 din Legea nr.

543/2002 va fi revocat beneficiul grațierii condiționate și se va face aplicarea

art. 33 și art. 40 C. pen. și constatându-se că inculpatul a executat din

pedeapsă perioada de la 18 septembrie 2001 la 30 noiembrie 2002, se va dispune

executarea restului de pedeapsă alături de pedeapsa pe care o va aplica în

cauza de față.

Se va deduce conform art. 88 C.

pen., din pedeapsă timpul arestării preventive.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (3) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul

S.F. împotriva deciziei penale nr. 419 din 3 iunie 2004 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 464 din 6 aprilie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a

penală, numai cu privire la greșita reținere a stării de recidivă prevăzută de

art. 37 lit. b) C. pen., greșita stabilire a cuantumului pedepsei rezultante și

individualizarea pedepsei aplicate.

În baza art. 20, raportat la art.

211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.,

condamnă pe inculpatul S.F. la o pedeapsă de 5 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)C. pen.

În baza art. 7 din Legea nr.

543/2002 revocă beneficiul grațierii condiționate pentru pedepsele de 3 ani și,

respectiv, 3 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 133/2002 a

Judecătoriei Buftea și, respectiv, sentința penală nr. 149/2001 a Judecătoriei

Alexandria.

În baza art. 33 și art. 40 C. pen.,

contopește aceste pedepse de 3 ani; 3 luni și pedepsele de 5 și, respectiv, 6

luni închisoare (aplicate prin sentința penală nr. 149/2001), urmând ca

inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.

Constată că inculpatul a executat

din pedeapsă, perioada de la 18 septembrie 2001 la 20 noiembrie 2002.

Conform art. 7 din Legea nr.

543/2002, revocă restul de un an 9 luni și 18 zile rămas neexecutat.

Dispune executarea acestei pedepse

alături de pedeapsa de 5 ani aplicată inculpatului prin prezenta decizie, în

final având de executat 6 ani 9 luni și 18 zile închisoare.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 7 februarie 2004 la 6 octombrie

2004.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Onorariul de avocat, în sumă de

400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

octombrie 2004.