ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1915/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 94 din 20

august 2002, Tribunalul Călărași l-a condamnat pe inculpatul S.N. la pedeapsa

de un an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin.

(1) și (2) lit. d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. și în

condițiile art. 71 și art. 64 C. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în esență că inculpatul, a pătruns pe timp de noapte

și prin efracție în locuința părții vătămate C.Z.G. de unde a sustras bunuri în

valoare de aproximativ 1.960.000 lei și suma de 400.000 lei.

Pentru că partea vătămată l-a prins

pe inculpat în momentul în care acesta încerca să iasă pe ușă, pentru a-și

asigura scăparea și pentru a-și păstra bunurile sustrase, inculpatul i-a

aplicat părții vătămate o lovitură cu pumnul în față, după care a fugit.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și inculpatul S.N.,

care au criticat soluția instanței sub aspectul netemeiniciei pedepsei

aplicate, parchetul solicitând majorarea, iar inculpatul reducerea.

Prin decizia penală nr. 823/ R din

16 decembrie 2002, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul

declarat de parchet, a desființat sentința atacată și în fond a înlăturat

aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen. și a majorat pedeapsa aplicată

inculpatului de la un an și 6 luni închisoare, la 5 ani închisoare, fiind

menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Apelul declarat de inculpat a fost

respins, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul, care a criticat hotărârea atacată pentru

motivul de casare prevăzut la pct. 14 al art. 385

9

C. proc. pen.,

solicitând în esență reducerea pedepsei.

Recursul declarat este nefondat.

Examinând hotărârea atacată în

raport de critica formulată și prevederile legale, Curtea Supremă constată că,

instanța de apel, în mod judicios a ținut cont de toate criteriile de

individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere, atât

acele elemente ce circumstanțiază în mod favorabil persoana inculpatului –

lipsa antecedentelor penale, atitudinea procesuală sinceră -, atunci când i-au

aplicat o pedeapsă orientată către minimul special prevăzut de lege, dar în

același timp, a ținut cont și de gradul de pericol social concret al faptei

săvârșite – tâlhărie în formă gravă -, modalitatea în care aceasta a fost

comisă – pe timp de noapte, prin efracție, asupra unei persoane despre care

știa că locuiește singură, soțul fiind arestat și văzând că a primit niște bani

de la poștaș – atunci când a aplicat pedeapsa în cuantumul arătat, situații în

care, cum în cauză nu se constată temeiuri noi care să conducă la o nouă

reindividualizare a pedepsei, în sensul reducerii acesteia, recursul urmează a

fi respins, ca atare.

În concluzie, în temeiul dispozițiilor

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., secția penală, a Curții Supreme

de Justiție va respinge recursul declarat de inculpat, ca nefondat, cu

obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

În baza art. 88 C. pen., se va

deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv de la 3 iulie 2002 la

15 aprilie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.N., împotriva deciziei penale nr. 823/ R din 16

decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsă perioada

executată în arest preventiv de la 3 iulie 2002 la 15 aprilie 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 aprilie 2003.