ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3385/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1572 din 10 decembrie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul T.V.I. la: - 5 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și art. 2 1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 208 – art. 209 lit. a) și f) C. pen. Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar, în baza art. 88 C. pen., din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul arestării preventive de la 15 mai 2004, la zi. În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea unui cuțit, corp delict. S-a luat act că partea vătămată M.V. nu s-a constituit parte civilă. Prin aceeași sentință, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. De menționat faptul că în cauză a mai fost condamnată și inculpata minoră M.E. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele: La data de 7 mai 2003, inculpații T.V.I. și M.E. circulau cu tramvaiul 21. În tramvai, inculpatul T.V.I.

s-a așezat în apropierea părții vătămate M.V. căreia i-a sustras dintr-o sacoșă un portofel și un abonament R.A.T.B. În același tramvai se afla și polițistul T.V., care observând acțiunea de sustragere a inculpatului a încercat să-l imobilizeze, solicitându-i și restul bunurilor sustrase. Pentru a-și asigura scăparea, cu ajutorul inculpatei M.E., inculpatul T.V.I. a exercitat asupra polițistului acte de violență, reușind să fugă prin prima ușă a tramvaiului. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul T.V.I., pe care a criticat-o în principal, cu privire la greșita condamnare pentru infracțiunea de tâlhărie, susținând că fapta comisă întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de furt calificat iar, în subsidiar, referitor la pedeapsa aplicată, pe care o consideră prea severă, solicitând reducerea acesteia, având în vedere faptul că nu are antecedente penale și are în întreținere un copil minor.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia penală nr. 149/ A din 2 martie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul T.V.I. În motivarea acestei decizii instanța de apel a arătat că în mod corect prima instanță l-a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie din moment ce din probele administrate în cauză, respectiv declarația conducătorului de tramvai V.O., raportul lucrătorului de poliție, declarațiile părții vătămate și ale martorei P.M., procesul-verbal de constatare a faptei și declarația coinculpatei M.E. rezultă că, după sustragerea bunurilor inculpatul, pentru a-și asigura scăparea, în momentul în care a fost reținut de lucrătorul de poliție a folosit forța, reușind să fugă.

Cu privire la cea de a doua critică, și anume severitatea pedepsei aplicată, s-a arătat că nu poate fi primită, întrucât prima instanță a ținut seama la individualizarea pedepsei, de faptul că nu are antecedente penale și are un copil în întreținere, aceste din urmă aspecte regăsindu-se în cuantumul acesteia care a fost stabilit în imediata apropiere a limitei minimă prevăzută de textul de lege incriminator, fără însă a se omite faptul că după săvârșirea faptei, s-a sustras urmăririi penale. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul T.V.I.

pe care a criticat-o pentru aceleași motive invocate și la judecata în apel și anume: - în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie în tentativă la infracțiunea de furt calificat, întrucât nu a folosit acte de violență împotriva părții vătămate iar, - în subsidiar, cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă, a cărei reducere o solicită prin reaprecierea criteriilor de individualizare, și anume cele referitoare la persoana sa, în sensul că nu are antecedente penale și are o situație familială precară. Recursul declarat de inculpatul T.V.I., este fondat în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta. Verificând actele și lucrările de la dosar se constată că instanțele, de fond și apel, au reținut o corectă situație de fapt, confirmată de probele administrate în cauză încadrând fapta în textele de lege corespunzătoare pentru care i-a aplicat o pedeapsă corect individualizată.

Hotărârile pronunțate de cele două instanțe sunt însă greșite sub aspectul omisiunii deducerii din pedeapsa aplicată inculpatului și a duratei reținerii de o zi, respectiv din data de 14 mai 2004. În ce privește criticile formulate de inculpat referitoare la încadrarea juridică a faptei și severitatea pedepsei aplicată, având în vedere că ele au format obiect de critică și la instanța de apel, pentru considerentele arătate de această instanță și expuse în prezenta decizie, pe care instanța de recurs și le însușește ca fiind corespunzătoare adevărului, având în vedere și faptul că nu au fost aduse și alte dovezi care să dovedească contrariul, urmează a se constata că sunt nefondate. Așa cum s-a arătat recursul declarat de inculpat urmează a fi admis doar în legătură cu omisiunea deducerii duratei reținerii din data de 14 mai 2004, motiv de casare analizat din oficiu.

Într-adevăr, din actele aflate la dosarul de urmărire penală, rezultă că inculpatul T.V.I. a fost reținut la 14 mai 2004 (în acest sens a se vedea ordonanța de reținere, verso). Cum prima instanță a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului numai durata arestării preventive cu începere din data de 15 mai, măsură menținută de instanța de apel, rezultă că în cauză, sub acest aspect, s-a pronunțat o hotărâre nelegală, urmând a se dispune în consecință, potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul T.V.I. împotriva deciziei penale nr. 149/ A din 2 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a II–a penală și pentru cauze cu minori și familie. Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 1572 din 10 decembrie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală, numai cu privire la omisiunea deducerii timpului reținerii din data de 14 mai 2004. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 14 mai 2004, la 31 mai 2005. Onorariul în sumă de 400.000 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 mai 2005.