ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3385/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1572

din 10 decembrie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat

pe inculpatul

T.V.I.

la:

- 5 ani și 6 luni închisoare

și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

c) și art. 2

1

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.,

prin schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de

furt calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 208 – art. 209 lit.

a) și f) C. pen.

Pe durata executării

pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar, în baza art. 88 C.

pen., din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul arestării preventive de la 15

mai 2004, la zi.

În temeiul art. 118 lit. b) C.

pen., a dispus confiscarea unui cuțit, corp delict.

S-a luat act că partea

vătămată M.V. nu s-a constituit parte civilă.

Prin aceeași sentință,

inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 2.000.000 lei cu titlu

de cheltuieli judiciare.

De menționat faptul că în

cauză a mai fost condamnată și inculpata minoră M.E.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

La data de 7 mai 2003,

inculpații T.V.I. și M.E. circulau cu tramvaiul 21.

În tramvai, inculpatul T.V.I.

s-a așezat în apropierea părții vătămate M.V. căreia i-a sustras dintr-o sacoșă

un portofel și un abonament R.A.T.B.

În același tramvai se afla

și polițistul T.V., care observând acțiunea de sustragere a inculpatului a

încercat să-l imobilizeze, solicitându-i și restul bunurilor sustrase.

Pentru a-și asigura

scăparea, cu ajutorul inculpatei M.E., inculpatul T.V.I. a exercitat asupra

polițistului acte de violență, reușind să fugă prin prima ușă a tramvaiului.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul T.V.I., pe care a criticat-o în principal, cu privire

la greșita condamnare pentru infracțiunea de tâlhărie, susținând că fapta

comisă întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de

furt calificat iar, în subsidiar, referitor la pedeapsa aplicată, pe care o

consideră prea severă, solicitând reducerea acesteia, având în vedere faptul că

nu are antecedente penale și are în întreținere un copil minor.

Curtea de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia penală nr. 149/

A din 2 martie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul T.V.I.

În motivarea acestei decizii

instanța de apel a arătat că în mod corect prima instanță l-a condamnat pe

inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie din moment ce din probele administrate

în cauză, respectiv declarația conducătorului de tramvai V.O., raportul lucrătorului

de poliție, declarațiile părții vătămate și ale martorei P.M., procesul-verbal

de constatare a faptei și declarația coinculpatei M.E. rezultă că, după

sustragerea bunurilor inculpatul, pentru a-și asigura scăparea, în momentul în

care a fost reținut de lucrătorul de poliție a folosit forța, reușind să fugă.

Cu privire la cea de a doua

critică, și anume severitatea pedepsei aplicată, s-a arătat că nu poate fi primită,

întrucât prima instanță a ținut seama la individualizarea pedepsei, de faptul

că nu are antecedente penale și are un copil în întreținere, aceste din urmă

aspecte regăsindu-se în cuantumul acesteia care a fost stabilit în imediata

apropiere a limitei minimă prevăzută de textul de lege incriminator, fără însă

a se omite faptul că după săvârșirea faptei, s-a sustras urmăririi penale.

Decizia curții de apel a

fost atacată cu recurs de către inculpatul T.V.I. pe care a criticat-o pentru

aceleași motive invocate și la judecata în apel și anume:

- în principal, schimbarea

încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie în tentativă la

infracțiunea de furt calificat, întrucât nu a folosit acte de violență

împotriva părții vătămate iar,

- în subsidiar, cu privire

la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă, a cărei reducere o

solicită prin reaprecierea criteriilor de individualizare, și anume cele

referitoare la persoana sa, în sensul că nu are antecedente penale și are o

situație familială precară.

Recursul declarat de

inculpatul T.V.I., este fondat în limitele și pentru considerentele ce se vor

arăta.

Verificând actele și

lucrările de la dosar se constată că instanțele, de fond și apel, au reținut o

corectă situație de fapt, confirmată de probele administrate în cauză încadrând

fapta în textele de lege corespunzătoare pentru care i-a aplicat o pedeapsă

corect individualizată.

Hotărârile pronunțate de

cele două instanțe sunt însă greșite sub aspectul omisiunii deducerii din

pedeapsa aplicată inculpatului și a duratei reținerii de o zi, respectiv din

data de 14 mai 2004.

În ce privește criticile

formulate de inculpat referitoare la încadrarea juridică a faptei și

severitatea pedepsei aplicată, având în vedere că ele au format obiect de

critică și la instanța de apel, pentru considerentele arătate de această

instanță și expuse în prezenta decizie, pe care instanța de recurs și le

însușește ca fiind corespunzătoare adevărului, având în vedere și faptul că nu

au fost aduse și alte dovezi care să dovedească contrariul, urmează a se

constata că sunt nefondate.

Așa cum s-a arătat recursul

declarat de inculpat urmează a fi admis doar în legătură cu omisiunea deducerii

duratei reținerii din data de 14 mai 2004, motiv de casare analizat din oficiu.

Într-adevăr, din actele aflate

la dosarul de urmărire penală, rezultă că inculpatul T.V.I. a fost reținut la

14 mai 2004 (în acest sens a se vedea ordonanța de reținere, verso).

Cum prima instanță a dedus

din pedeapsa aplicată inculpatului numai durata arestării preventive cu începere

din data de 15 mai, măsură menținută de instanța de apel, rezultă că în cauză,

sub acest aspect, s-a pronunțat o hotărâre nelegală, urmând a se dispune în

consecință, potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul T.V.I. împotriva deciziei penale nr. 149/ A din 2 martie 2005 a

Curții de Apel București, secția a II–a penală și pentru cauze cu minori și familie.

Casează decizia atacată,

precum și sentința penală nr. 1572 din 10 decembrie 2004 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, numai cu privire la omisiunea deducerii

timpului reținerii din data de 14 mai 2004.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 14 mai 2004, la

31 mai 2005.

Onorariul în sumă de 400.000

lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 31 mai 2005.