ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 321/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.146 din 11 februarie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul B.M. la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. In baza art. 61 C. pen. a dispus revocarea restului de pedeapsă de 153 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 744 din 16 noiembrie 2000 a Tribunalului București, secția I penală, pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca, în final, să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen. In baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen., din pedeapsa de executat s-a dedus timpul arestării preventive de la 18 iulie 2002, la zi. S-a luat act că partea vătămată A.S. nu s-a constituit parte civilă în cauză. In baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 2.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat, cuvenit pentru apărarea din oficiu, urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele: La data de 18 iulie 2002, în jurul orelor 15,00, în incinta magazinului alimentar Piața Giurgiului, partea vătămată A.S.

a surprins pe inculpatul B.M. când i-a introdus mâna în buzunarul pantalonilor, încercând să-i sustragă suma de bani ce o avea asupra sa. Ulterior, pentru a-și asigura scăparea, inculpatul a lovit partea vătămată cu pumnii și picioarele, însă a fost imobilizat de organele de poliție. În urma actelor de violență exercitate de inculpat, partea vătămată a suferit leziuni, pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de 8-9 zile îngrijiri medicale. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul pe care a criticat-o cu privire la greșita încadrare juridică a faptei, pe care o consideră ca fiind cea de tentativă la infracțiunea de furt calificat, întrucât lovirea victimei a avut loc nu pentru a-și asigura scăparea ci ca o ripostă la atitudinea violentă a victimei, care l-a lovit.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 354/A din 18 iunie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, cu motivarea că încadrarea juridică dată faptei de prima instanță în tentativă la infracțiunea de tâlhărie este corectă, întrucât din probele de la dosar rezultă că acesta a lovit cu pumnii și picioarele partea vătămată pentru a-și asigura scăparea, în acest sens fiind și depozițiile martorilor și concluziile raportului de expertiză medico-legală. Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, s-a arătat că a fost just individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise, persoana inculpatului, care este fără ocupație, recidivist, ceea ce denotă perseverența infracțională a acestuia.

Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul B.M. pe care a criticat-o în principal, cu privire la încadrarea juridică a faptei, pe care o consideră ca fiind cea de tentativă la infracțiunea de furt calificat, deoarece lovirea victimei nu a avut loc pentru a-și asigura scăparea pentru încercarea de a-i sustrage acesteia bani din buzunar, ci ca o ripostă la faptul că aceasta, după ce a sesizat intenția sa l-a îmbrâncit și lovit, iar, în subsidiar, cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă, solicitând reducerea ei prin reaprecierea criteriilor de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. Recursul declarat de inculpat este fondat. Potrivit art. 211 C. pen., constituie infracțiunea de tâlhărie furtul săvârșit, printre altele, prin întrebuințarea de violențe sau amenințări.

Violențele la care se referă textul de lege citat, ca acțiune adiacentă, alături de acțiunea principală, de furt, pentru a realiza conținutul infracțiunii complexe de tâlhărie, trebuie să aibă drept scop, fie dobândirea și păstrarea bunului sustras, fie încercarea făptuitorului de a-și asigura scăparea pentru a nu fi reținut. In oricare din situațiile enumerate, este necesar ca intenția făptuitorului de a întrebuința acte de violență trebuie să fie manifestă și să rezulte din probe, deoarece în caz contrar, actele de violență folosite în alte împrejurări decât cele legate de acțiunea de furt nu pot fi considerate ca fiind în măsură să justifice încadrarea faptelor în infracțiunea de tâlhărie, chiar dacă asemenea acte au fost folosite.

Într-o asemenea situație, în sarcina făptuitorului, nu se mai poate reține existența infracțiunii complexe de tâlhărie ci, dacă e cazul, a două infracțiuni distincte și anume furt și lovire. In speță se constată că după ce inculpatul a fost surprins de către partea vătămată când încerca să-i sustragă din buzunar o sumă de bani, acțiune ce nu a fost dusă până la capăt, nu a exercitat nici un act de violență asupra acesteia care să ducă la concluzia că ar încerca să-și asigure scăparea. Din contra, din declarația părții vătămate dată în fața instanței, cu ocazia judecării cauzei în fond, rezultă că inculpatul a reacționat și lovit pe acesta numai după ce mai întâi, a fost lovit el cu palma. Referitor la acest aspect partea vătămată a arătat că „m-am întors și l-am văzut pe inculpat în spatele meu, ținând o sacoșă de plastic în mâna stângă, iar cu mâna dreaptă îmi căuta în buzunar.

Am pus mâna la buzunar, i-am prins mâna inculpatului și l-am întrebat ce caută în buzunar. L-am îmbrâncit, iar inculpatul s-a îndepărtat câțiva pași și a început să mă înjure. Pentru că inculpatul m-a înjurat m-am dus și i-am dat o singură palmă la ceafă” iar „în momentul în care am vrut să ies din magazin, inculpatul a început să mă lovească cu picioarele și cu pumnii... Au venit organele de poliție și l-au imobilizat”. Aceeași situație rezultă și din declarația inculaptului care în mod constant, pe întreg parcursul procesului penal, a susținut că actele de violență au fost exercitate nu pentru a-și asigura scăparea ci ca o ripostă la faptul că a fost lovit de partea vătămată. In ce privesc celelalte probe și anume declarațiile persoanelor audiate în calitate de martori, sunt confuze și nu sunt în măsură să conducă la o altă situație de fapt, fie pentru că nu au văzut cum s-au derulat faptele, fie că au ajuns la locul faptei după ce aceasta s-a consumat.

In acest context, singura probă care atestă existența actelor de violență și anume actul medico-legal, prin el însăși, nu poate constitui o dovadă de neînlăturat în sensul că violențele au fost folosite de către inculpat pentru a-și asigura scăparea. Așa stând lucrurile, urmează a se constata că în cauză nu se poate stabili că inculpatul a folosit acte de violență asupra părții vătămate pentru a-și asigura scăparea, cu atât mai mult cu cât acestea s-au produs după ce inculpatul a fost lăsat liber de partea vătămată și când putea să plece fără a întâmpina nici o opreliște, dar mai ales după ce a fost lovit de partea vătămată.

In consecință, concluzia firească ce se impune este că în cauză nefiind dovedit faptul că inculpatul a folosit acte de violență pentru a-și asigura scăparea se impune a se constata că fapta comisă de acesta nu poate fi încadrată în tentativă la infracțiunea de tâlhărie ci în aceea de tentativă la infracțiunea de furt calificat, motiv pentru care în cauză se va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei, conform art. 334 C. proc. pen. Urmare a schimbării încadrării juridice a faptei, se va proceda la o nouă individualizare a pedepsei în acord cu prevederile art. 72 C. pen., urmând a se ține seama pe lângă pericolul social al faptei și de datele ce caracterizează persoana inculpatului, care a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, fără însă a neglija faptul că are statutul de recidivist, anterior fiind condamnat pentru fapte similare.

Urmând a admite recursul declarat de inculpat, se vor casa atât decizia atacată, cât și hotărârea primei instanțe și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 354 A din 18 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr.146 din 11 februarie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, cu privire la încadrarea juridică a faptei. Descontopește pedeapsa de executat de 5 ani închisoare, în componentele sale, de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., aplicată pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și restul de 153 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 744 din 16 noiembrie 2000, pronunțată în dosarul nr. 4084/2000 de Tribunalul București, secția I penală.

În baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei, din tentativa la infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în tentativa la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 208-209 lit. e), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și în baza acestor din urmă texte de lege, condamnă pe inculpat la 2 ani și 6 luni închisoare. Menține măsura revocării liberării condiționate a restului de pedeapsă de 153 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 744 din 16 noiembrie 2000, pronunțată în dosarul nr. 4084/2000 de Tribunalul București, aecția I penală, pe care, în baza art. 39 alin. (2) C. pen., îl contopește cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca în final, inculpatul B.M.

să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. Înlătură dispoziția de aplicare a pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 18 iulie 2002, la 20 ianuarie 2004. Onorariul în sumă de 400.000 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 20 ianuarie 2004.