ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 321/2004

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.146 din 11 februarie  2003, Tribunalul București, secția a

II-a penală, a condamnat pe inculpatul

B.M.

la  5 ani

închisoare și 2 ani interzicerea  drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de

art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 37

lit. a) C. pen.

In

baza art. 61 C. pen. a dispus revocarea restului de pedeapsă de 153 zile rămas

neexecutat din  pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința  penală

nr. 744 din 16 noiembrie 2000 a Tribunalului București, secția I penală, pe

care l-a contopit cu  pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca, în final, să

execute pedeapsa de 5 ani închisoare.

S-a

făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

In

baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului,

iar în temeiul  art. 88 C. pen., din pedeapsa de executat s-a  dedus timpul

arestării preventive de la 18 iulie 2002, la zi.

S-a

luat act că partea vătămată A.S.  nu s-a constituit parte civilă în cauză.

In

baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul  a fost obligat să plătească

statului suma de  2.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care

suma de 300.000 lei, reprezentând  onorariul de avocat, cuvenit pentru apărarea

din oficiu, urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru

a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

La

data de 18 iulie 2002, în jurul orelor 15,00, în incinta magazinului alimentar

Piața Giurgiului, partea vătămată A.S. a surprins pe inculpatul B.M. când i-a

introdus mâna în buzunarul pantalonilor, încercând să-i sustragă suma de bani

ce o avea asupra sa.

Ulterior,

pentru a-și asigura scăparea, inculpatul  a lovit  partea vătămată cu pumnii și

picioarele, însă a fost imobilizat de organele de  poliție.

În

urma actelor de violență exercitate de inculpat,  partea vătămată a suferit

leziuni, pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de  8-9 zile

îngrijiri medicale.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat apel inculpatul pe care a criticat-o cu privire la

greșita încadrare juridică a faptei, pe care o consideră ca fiind cea de

tentativă la infracțiunea de furt calificat, întrucât lovirea victimei a avut

loc nu pentru a-și asigura scăparea ci ca o ripostă la atitudinea violentă a

victimei, care l-a lovit.

Curtea

de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 354/A din 18

iunie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, cu motivarea că

încadrarea juridică dată faptei de prima  instanță în tentativă la infracțiunea

de tâlhărie este corectă, întrucât din probele de la dosar rezultă că acesta a

lovit cu pumnii și picioarele  partea vătămată pentru a-și asigura scăparea, în

acest sens  fiind și depozițiile martorilor și concluziile raportului de

expertiză  medico-legală.

Cu

privire la pedeapsa aplicată inculpatului, s-a arătat că a fost just

individualizată în  raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.,

respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise, persoana

inculpatului, care este  fără ocupație, recidivist, ceea ce denotă

perseverența  infracțională a acestuia.

Decizia

curții de apel a fost atacată cu  recurs de către inculpatul B.M. pe care a

criticat-o în principal, cu privire la încadrarea  juridică a faptei, pe care o

consideră ca fiind  cea de tentativă la infracțiunea de furt calificat,

deoarece lovirea victimei nu a avut loc pentru  a-și asigura scăparea pentru

încercarea de a-i  sustrage acesteia bani din buzunar, ci ca o ripostă la

faptul că aceasta, după ce a sesizat intenția sa  l-a îmbrâncit și lovit, iar,

în subsidiar, cu  privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă,

solicitând reducerea ei prin  reaprecierea criteriilor de individualizare,

prevăzute de  art. 72 C. pen.

Recursul

declarat de inculpat este fondat.

Potrivit

art. 211 C. pen., constituie infracțiunea de tâlhărie furtul săvârșit, printre

altele, prin întrebuințarea de violențe sau amenințări.

Violențele

la care se referă textul de lege citat, ca acțiune adiacentă, alături de

acțiunea  principală, de furt, pentru a realiza conținutul  infracțiunii

complexe de tâlhărie, trebuie să aibă  drept scop, fie dobândirea  și păstrarea

bunului  sustras, fie încercarea făptuitorului de a-și asigura scăparea pentru

a nu  fi reținut.

In

oricare din situațiile enumerate, este necesar ca intenția făptuitorului de a

întrebuința acte de violență trebuie să fie manifestă și să  rezulte din probe,

deoarece în caz contrar, actele de violență folosite în alte împrejurări decât

cele legate de acțiunea de furt nu pot fi considerate ca  fiind în măsură să

justifice încadrarea faptelor în infracțiunea de tâlhărie, chiar dacă asemenea

acte au fost folosite.

Într-o

asemenea situație, în sarcina făptuitorului, nu se mai poate reține existența

infracțiunii complexe de tâlhărie ci, dacă e cazul, a două infracțiuni

distincte și anume furt și lovire.

In

speță se constată că după ce inculpatul a  fost surprins de către partea

vătămată când încerca să-i sustragă din buzunar o sumă de bani, acțiune ce  nu

a fost dusă până la capăt, nu a exercitat nici un act de violență asupra

acesteia care să ducă la concluzia că ar încerca să-și asigure scăparea.

Din

contra, din declarația părții vătămate dată în fața instanței, cu ocazia judecării

cauzei în fond, rezultă că inculpatul a reacționat și lovit pe acesta numai

după ce mai întâi, a fost lovit el cu palma.

Referitor

la acest aspect partea vătămată a  arătat că „m-am întors și l-am văzut pe

inculpat în spatele meu, ținând o sacoșă de plastic în mâna stângă, iar cu mâna

dreaptă îmi căuta în buzunar. Am pus mâna  la buzunar, i-am prins mâna inculpatului

și l-am întrebat ce caută în buzunar.

L-am îmbrâncit, iar inculpatul s-a

îndepărtat câțiva pași și a început să mă  înjure. Pentru că inculpatul m-a

înjurat

m-am dus și i-am dat o singură palmă la ceafă” iar „în

momentul în care am vrut să ies din magazin, inculpatul a început să  mă

lovească cu picioarele și cu pumnii...  Au venit organele de poliție și l-au

imobilizat”.

Aceeași

situație rezultă și din declarația inculaptului care în mod constant, pe întreg

parcursul procesului penal, a susținut că actele de  violență au fost

exercitate nu pentru a-și asigura  scăparea ci ca o ripostă la faptul că a fost

lovit de partea vătămată.

In

ce privesc celelalte probe și anume declarațiile  persoanelor audiate în

calitate de martori, sunt  confuze și nu sunt în măsură să conducă la o altă

situație de fapt, fie pentru că nu au văzut cum s-au derulat faptele, fie că au

ajuns la locul faptei după ce aceasta s-a consumat.

In

acest context, singura probă care atestă  existența actelor de violență și

anume actul medico-legal, prin el însăși, nu poate constitui o  dovadă de

neînlăturat în sensul că violențele au fost folosite de către inculpat pentru

a-și asigura  scăparea.

Așa

stând lucrurile, urmează a se constata  că în cauză nu se poate stabili că

inculpatul a folosit acte de violență asupra părții vătămate pentru a-și

asigura scăparea, cu atât  mai mult cu cât acestea s-au produs după ce

inculpatul a fost lăsat liber de partea vătămată și când putea să plece fără a

întâmpina nici o opreliște, dar mai ales după ce a fost lovit de partea

vătămată.

In

consecință, concluzia firească ce  se impune este că în cauză nefiind dovedit

faptul că inculpatul a folosit acte de violență pentru a-și asigura scăparea se

impune a se constata că fapta comisă de acesta nu poate fi încadrată în

tentativă la infracțiunea de tâlhărie ci în aceea de tentativă la  infracțiunea

de furt calificat, motiv pentru care în cauză se va dispune schimbarea

încadrării juridice a faptei, conform art. 334 C. proc. pen.

Urmare

a schimbării încadrării juridice a faptei, se va proceda la o nouă

individualizare a pedepsei în acord cu  prevederile art. 72 C. pen., urmând a

se ține seama pe lângă pericolul social al faptei și de  datele ce

caracterizează persoana inculpatului, care a avut o atitudine sinceră pe

parcursul  procesului penal, fără însă a neglija faptul că are statutul de

recidivist, anterior fiind  condamnat pentru fapte similare.

Urmând

a admite recursul declarat de inculpat, se  vor casa atât decizia atacată, cât

și hotărârea primei instanțe și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei

decizii.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

inculpatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 354 A din 18 iunie 2003  a Curții

de Apel București, secția a II-a penală.

Casează decizia atacată, precum și

sentința penală nr.146 din 11 februarie 2003 a Tribunalului București, secția a

II-a penală, cu privire la încadrarea juridică a faptei.

Descontopește pedeapsa de executat de 5

ani închisoare, în componentele sale, de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., aplicată pentru

săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20,

raportat la art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și

restul de 153 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată

inculpatului prin sentința penală nr. 744 din 16 noiembrie 2000, pronunțată în

dosarul nr. 4084/2000 de Tribunalul București, secția I penală.

În baza art. 334 C. proc. pen. schimbă

încadrarea juridică a faptei, din tentativa la infracțiunea de tâlhărie

prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art.

37 lit. a) C. pen., în tentativa la infracțiunea de furt calificat, prevăzută

de art. 20, raportat la art. 208-209 lit. e), cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen. și în baza acestor din urmă texte de lege, condamnă pe inculpat la 2 ani

și 6 luni închisoare.

Menține măsura revocării liberării

condiționate a restului de pedeapsă de 153 zile rămas neexecutat din pedeapsa

de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 744 din 16

noiembrie 2000, pronunțată în dosarul nr. 4084/2000 de Tribunalul București, aecția

I penală, pe care, în baza art. 39 alin. (2) C. pen., îl contopește cu pedeapsa

aplicată în cauză, urmând ca în final, inculpatul B.M. să execute pedeapsa de 2

ani și 6 luni închisoare.

Înlătură dispoziția de aplicare a pedepsei

complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

arestării preventive de la 18 iulie 2002, la 20 ianuarie 2004.

Onorariul în sumă de 400.000 lei, cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

20 ianuarie  2004.