ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 160/2003

S-a luat în

examinare recursul declarat de inculpatul  I.V. împotriva deciziei penale

nr.297 din 30 mai 2002 a Curții de Apel București, Secția I penală.

S-a

prezentat inculpatul, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din

oficiu, avocat D.C., lipsind intimata parte vătămată F.C.

Procedura

de citare a fost legal îndeplinită.

Apărătorul

inculpatului a cerut admiterea recursului, punându-se concluzii cu privire la

reducerea pedepsei.

Procurorul

a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pedeapsa aplicată fiind just

individualizată.

Inculpatul

a fost de acord cu susținerile apărătorului.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.232 din 21 martie 2002 a Tribunalului București, Secția a

II-a penală, inculpatul  I.V. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare

și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.e

Cod penal.

S-a

făcut aplicarea art.71 și  art.64 Cod penal.

În

baza art.350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului,

iar în temeiul art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada

arestării preventive din data de 3 decembrie 2001 la zi.

S-a

luat act că partea vătămată F.C.nu s-a constituit parte civilă în procesul

penal.

În

baza art.191 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească

statului suma de 450.000 lei cheltuieli judiciare, din care 350.000 lei

reprezintă onorariul apărătorului din oficiu ce va fi suportat din fondul

Ministerului Justiției.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În

ziua de 26 iulie 2001, în jurul orei 14,00, în timp ce partea vătămată  F.C. se

deplasa pe stradă, inculpatul i-a smuls lănțișorul din aur de la gât.

Situația

de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului

probator administrat în cauză: plângerea și declarațiile părții vătămate,

proces-verbal de percheziție domiciliară, proces-verbal de recunoaștere din

grup, declarația martorei E.I.D.

Inculpatul

I.V.  nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Curtea

de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr.297 din 30 mai 2002

a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

În

termen legal, inculpatul a declarat recurs împotriva acestei decizii,

solicitând admiterea sa, casarea hotărârii atacate și reducerea cuantumului

pedepsei aplicate.

Temeiul

juridic al recursului declarat îl constituie dispozițiile art.385

9

pct.14 Cod procedură penală.

Examinând

recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.

Instanța

de judecată a făcut o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor

articolului 72 din Codul penal în această cauză.

Criteriile

generale de individualizare au fost avute integral în vedere, atât prin prisma

pericolului social concret al infracțiunii săvârșite de inculpatul  I.V. care a

acționat în loc public,, în plină zi, smulgând bijuteria de la gâtul victimei,

cât și prin prisma atitudinii procesuale avute de acesta care a negat constant

evidența faptelor reținute în sarcina sa.

Pentru

aceste argumente, aplicarea unei pedepse în regim de privare de libertate este

pe deplin justificată. Având în vedere vârsta inculpatului la data comiterii

faptei (18 ani), instanța de judecată  s-a orientat la o pedeapsă stabilită la

limita minimă prevăzută de lege, apreciind că reeducarea făptuitorului poate fi

realizată în acest interval de timp.

În

aceste împrejurări, reducerea cuantumului pedepsei aplicate nu este oportună deoarece

ar goli de conținut dispozițiile art.52 Cod penal privind scopul pedepsei.

Constatând

că în cauză s-au aplicat corect dispozițiile art.72 Cod penal privind

criteriile generale de individualizare, Curtea urmează a respinge recursul

inculpatului  I.V.

Perioada

arestului preventiv de la 3 decembrie 2001 la zi va fi dedusă din cuantumul

pedepsei aplicate.

În

temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare, onorariul apărătorului din oficiu urmând a fi suportat

din fondurile Ministerului Justiției.

Văzând

dispozițiile art.385

15

pct.1 lit.b Cod procedură penală, art.192

alin.2 Cod procedură penală;

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de inculpatul  I.V.  împotriva deciziei

penale nr.297 din 30 mai 2001 a Curții de Apel București, secția I penală , ca

nefondat.

Deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la  3

decembrie 2001 la 15 ianuarie 2003.

Obligă

pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care

suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 15 ianuarie 2003.