ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 34/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 34/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat în examinare recursul
declarat inculpatul B.D. împotriva deciziei penale nr.168/Ap din 4 septembrie
2002 a Curții de Apel Brașov.
S-a
prezentat recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocatul G.D.,
apărător desemnat din oficiu.
A
lipsit intimata parte civilă W.T.G.
Procedura
de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul
a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și reducerea
pedepsei aplicate.
Procurorul
a pus concluzii de respingere a recursului, întrucât pedeapsa a fost just
individualizată.
Inculpatul
declară că este de acord cu susținerile apărătorului său.
C U R T E A
Asupra
recursului de față;
In
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
sentința penală nr.213 din 28 iunie 2002 a Tribunalului Brașov, inculpatul B.D.
a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii
de tâlhărie prevăzută în art.211 alin.2 lit.b și c Cod penal.
S-a
făcut aplicarea art.71 și 64 Cod penal.
In baza art.350 Cod procedură penală s-a menținut starea
de arest a inculpatului, iar
în baza art.88 Cod penal s-a dedus din
pedeapsa aplicată perioada arestării preventive din data de 2 mai 2002 la zi.
In
temeiul art.118 lit.d Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei
de 500.000 de lei.
In
baza art.346 Cod procedură penală s-a luat act că partea vătămată nu s-a
constituit parte civilă.
In
baza art.191 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească
statului suma de 2.100.000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Onorariile
apărătorului din oficiu, în cuantum de 600.000 de lei, se vor suporta din
fondurile Ministerului Justiției.
Pentru
a pronunța această sentință, instanța a reținut, în fapt, următoarele:
In
noaptea de 30 aprilie/1 mai 2002, inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a
urmărit-o pe partea vătămată W.T.G. până la blocul unde aceasta locuia. In
holul blocului, inculpatul a împins și lovit victima care a căzut la pământ, în
aceste împrejurări sustrăgându-i bunurile pe care aceasta le avea asupra sa:
telefonul mobil, un etui cu ochelari, actele de identitate și lanțul de aur de
la gât.
A
doua zi, inculpatul a vândut o parte din bunurile sustrase, banii obținuți
fiind folosiți în interes personal.
In
urma agresiunii, partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat 7-8 zile
de îngrijiri medicale.
Inculpatul
a recunoscut săvârșirea infracțiunii, motivând însă că agresarea părții
vătămate nu a exercitat-o în scopul sustragerii bunurilor acesteia, ci pentru a
o pedepsi pentru atitudinea avută în bar față de el, când l-a înjuriat.
Situația
de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza declarațiilor
părții vătămate W.T.G., procesului -verbal de cercetare la fața locului,
actelor medico-legale, procesului-verbal de reconstituire a faptei, planșelor
fotografice, dovezilor de ridicare și restituire a bunurilor, declarațiilor
martorilor, coroborate cu declarațiile inculpatului.
Curtea
de Apel Brașov, prin decizia penală nr.168/4.09.2002, a respins ca nefondat
apelul inculpatului, deducând arestul preventiv la zi și dispunând obligarea
acestuia la 450.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Impotriva
acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul care a solicitat
admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate și reindividualizarea
pedepsei în sensul reducerii duratei acesteia.
Temeiul
juridic al recursului îl constituie dispozițiile art.385
9
pct.14 Cod
procedură penală.
Examinând
recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.
Instanțele
de judecată au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.72 Cod penal, dând
eficiență cuvenită criteriilor generale de individualizare a pedepsei în raport
de gravitatea sporită a infracțiunii săvârșite, împrejurările în care aceasta a
avut loc (noaptea prin urmărirea victimei), consecințele faptei și conduita
procesuală a făptuitorului.
S-au
avut în vedere, de asemenea, circumstanțele personale ale inculpatului
(vârsta, lipsa de ocupație, faptul că mai este cercetat penal pentru
săvârșirea infracțiunii de încăierare).
In
aceste împrejurări, Curtea constată că pedeapsa aplicată inculpatului B.D. corespunde
și scopului pedepsei prevăzut de art.52 Cod penal, prin cuantumul său și prin
modul de executare ea constituind un mijloc de constrângere, dar și de
reeducare.
Reducerea
cuantumului pedepsei aplicate ar lipsi de conținut dispozițiile legale
sus-arătate și ar conduce la efecte contrare scopului sancțiunii penale, acela
de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni și de a asigura reinserția socială
a inculpatului.
Constatând
din oficiu că nu există alte temeiuri de casare, Curtea urmează să respingă
ca nefondat recursul inculpatului B.D. în temeiul dispozițiilor art.385
15
pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Timpul
arestării preventive de la 2 mai 2002 la zi se deduce din pedeapsa aplicată.
In
temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat
la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva
deciziei penale nr.168/A din 4 septembrie 2002 a Curții de Apel Brașov.
Deduce
din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 2 mai
2002 la 8 ianuarie 2003.
Obligă
pe recurent să plătească statului 1.100.000 de lei cheltuieli judiciare, din
care suma de 300.000 de lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu,
se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată
în ședință publică, azi 8 ianuarie 2003.