ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 722/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată la 20 ianuarie 2003, reclamantul C.W. a chemat în judecată Ministerul

de Interne-Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei – solicitând

anularea vizei de ieșire  65/1547746 din 28 noiembrie 2002 și obligarea pârâtului

la prelungirea vizei de ședere.

In

motivarea  cererii sale, reclamantul a susținut că a făcut  dovada

îndeplinirii  cumulative a cerințelor H.G. nr. 476/2001 atât  sub aspectul

desfășurării unei activități comerciale și  al obținerii unor venituri peste

media de 500 USD cât și  al deținerii spațiului de locuit.

Prin

sentința civilă nr. 644/12 mai 2003, Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ a  admis acțiunea; a  anulat viza de ieșire și a

obligat pârâtul să prelungească viza de ședere conform    cererii reclamantului

din 7 august 2002.

S-a

reținut  că reclamantul desfășoară activitate comercială din  iulie 2002  și că

potrivit bilanțului contabil la 31 decembrie 2002 veniturile sale  reprezentau

aproape 9000 USD.

Impotriva

acestei sentințe a declarat recurs,Direcția Generală de Evidență Informatizată

a Persoanei din cadrul Ministerului de Interne, susținând  în esență că la

data  depunerii cererii de prelungire a vizei de ședere, respectiv 6 noiembrie

2002, reclamantul nu a făcut nici o dovadă  în sensul îndeplinirii cerințelor H.G.

nr.476/2002 situație în care prezentarea lor ulterioară nu poate  justifica

anularea  refuzului de prelungire  a vizei.

Recursul

nu este fondat.

In

conformitate  cu dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. a) din H.G. nr.476/2001 la

prelungirea vizei simple purtând simbolul B, pentru  străinii care au calitatea

de investitori, este obligatorie prezentarea dovezii  privind  spațiul de

locuit și a mijloacelor de  întreținere  de 500 dolari SUA lunar.

Din

probele administrate în cauză a rezultat că la data depunerii cererii de

prelungire a vizei de ședere, respectiv 6 noiembrie 2002, reclamantul-intimat

deținea cu contract de închiriere un spațiu de locuit începând cu  1 noiembrie

2002 iar potrivit bilanțului contabil încheiat pentru anul 2002, dispunea de

mijloace materiale de întreținere de peste 9000 USD (respectiv 313.486.487

lei).

Imprejurarea

că firma la care reclamantul este  asociat,  înființată în aprilie 2002, nu a

desfășurat activitate până la 30 iunie 2002,  reținută de pârâtă drept dovadă a

neîndeplinirii cerințelor H.G. nr. 476/2001,  nu este relevantă întrucât  potrivit

actelor depuse la dosar este dovedit că reclamantul a intrat în țară la 29

iulie 2002 și că din acest moment firma sa și-a început  activitatea.

In

raport de aceste considerente, urmează  a se aprecia ca nefondat recursul

declarat de pârâta intimată D.G.S.I.P și pe cale de  consecință a se dispune

respingerea lui.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei

din Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 644

din 182 mai 2003  pronunțată de Curtea de  Apel  București, secția de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 20 februarie  2004