ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 722/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 20 ianuarie 2003, reclamantul C.W. a chemat în judecată Ministerul de Interne-Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei – solicitând anularea vizei de ieșire 65/1547746 din 28 noiembrie 2002 și obligarea pârâtului la prelungirea vizei de ședere. In motivarea cererii sale, reclamantul a susținut că a făcut dovada îndeplinirii cumulative a cerințelor H.G. nr. 476/2001 atât sub aspectul desfășurării unei activități comerciale și al obținerii unor venituri peste media de 500 USD cât și al deținerii spațiului de locuit.

Prin sentința civilă nr. 644/12 mai 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ a admis acțiunea; a anulat viza de ieșire și a obligat pârâtul să prelungească viza de ședere conform cererii reclamantului din 7 august 2002. S-a reținut că reclamantul desfășoară activitate comercială din iulie 2002 și că potrivit bilanțului contabil la 31 decembrie 2002 veniturile sale reprezentau aproape 9000 USD. Impotriva acestei sentințe a declarat recurs,Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului de Interne, susținând în esență că la data depunerii cererii de prelungire a vizei de ședere, respectiv 6 noiembrie 2002, reclamantul nu a făcut nici o dovadă în sensul îndeplinirii cerințelor H.G.

nr.476/2002 situație în care prezentarea lor ulterioară nu poate justifica anularea refuzului de prelungire a vizei. Recursul nu este fondat. In conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. a) din H.G. nr.476/2001 la prelungirea vizei simple purtând simbolul B, pentru străinii care au calitatea de investitori, este obligatorie prezentarea dovezii privind spațiul de locuit și a mijloacelor de întreținere de 500 dolari SUA lunar. Din probele administrate în cauză a rezultat că la data depunerii cererii de prelungire a vizei de ședere, respectiv 6 noiembrie 2002, reclamantul-intimat deținea cu contract de închiriere un spațiu de locuit începând cu 1 noiembrie 2002 iar potrivit bilanțului contabil încheiat pentru anul 2002, dispunea de mijloace materiale de întreținere de peste 9000 USD (respectiv 313.486.487 lei).

Imprejurarea că firma la care reclamantul este asociat, înființată în aprilie 2002, nu a desfășurat activitate până la 30 iunie 2002, reținută de pârâtă drept dovadă a neîndeplinirii cerințelor H.G. nr. 476/2001, nu este relevantă întrucât potrivit actelor depuse la dosar este dovedit că reclamantul a intrat în țară la 29 iulie 2002 și că din acest moment firma sa și-a început activitatea. In raport de aceste considerente, urmează a se aprecia ca nefondat recursul declarat de pârâta intimată D.G.S.I.P și pe cale de consecință a se dispune respingerea lui.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei din Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 644 din 182 mai 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2004