ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1587/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1587/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Gorj, secția civilă, prin decizia nr. 74 din 27 ianuarie 2004 a declinat în favoarea Curții de Apel Craiova competența soluționării apelului declarat de pârâții P.E., P.I., S.L. și S.G. împotriva sentinței civile nr. 1557 din 4 noiembrie 2003 a Judecătoriei Novaci cu motivarea că sunt aplicabile dispozițiile art. II din O.U.G. nr. 58/2003 raportat la art. 725 C. proc. civ. Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 722 din 5 aprilie 2004 a declinat în favoarea Tribunalului Gorj competența soluționării apelului, a constatat ivit conflict negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia cu motivarea că sunt aplicabile alin. (2) și (3) ale art. II din O.U.G.
nr. 58/2003. Curtea va stabili în favoarea Curții de Apel Craiova competența soluționării apelului pentru următoarele considerente: Potrivit art. 3 pct. 2 C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 58/2003, care a intrat în vigoare la data de 28 august 2003, curțile de apel judecă ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii și tribunale în primă instanță. Hotărârea apelată a fost pronunțată în primă instanță la data de 4 noiembrie 2003, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 58/2003. Ca atare, la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 58/2003 apelul nu se afla „în curs de judecată” și nu sunt aplicabile dispozițiile art. II alin. (2) din acest act normativ.
Față de considerentele menționate, Curtea stabilește în favoarea Curții de Apel Craiova competența soluționării apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Stabilește în favoarea Curții de Apel Craiova competența soluționării apelului declarat de P.E., P.I., S.L. și S.G. împotriva sentinței civile nr. 1557 din 4 noiembrie 2003 a Judecătoriei Novaci. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2005.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.