ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2921/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul N.S. a chemat în judecată Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, prin Ministerul de Interne, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu pârâta și pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea vizei de ieșire din România pe o perioadă de 6 luni de zile, potrivit art. 27 din Norme și art. 9 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 123/2001. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în mod greșit instanța de fond a considerat că nu face dovada mijloacelor de întreținere, întrucât se află în România de 20 de ani, de la absolvirea studiilor, că a înființat o societate la care este asociat unic, obținând dividende de 97 milioane lei în perioada 1 iunie – 30 iunie 2000. De asemenea, are un cont bancar în sumă de 3.685 dolari SUA și a cumpărat un apartament, proprietate personală.

Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 935 din 16 octombrie 2002, a admis acțiunea formulată de reclamant, în sensul că a dispus anularea vizei de ieșire nr. 65/1547317 emisă de pârâtă, obligând-o să emită actul administrativ prin care să prelungească reclamantului dreptul de ședere în România. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamantul îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 pct. 1 lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 123/2001, respectiv are un venit lunar de 500 dolari SUA. Împotriva acestei sentințe, consideră nelegală și netemeinică, a declarat recurs Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului de Interne.

Recurenta a susținut, în esență, că în mod greșit instanța de fond a apreciat că reclamantul îndeplinește condițiile de prelungire a vizei în scop de afaceri, atunci când a reținut rezultatele financiare ale societății, încheiate la data de 30 iunie 2002. A mai susținut că aceste acte nu au fost prezentate ca anexă la cererea de prelungire a vizei, așa cum era legal, ci au fost prezentate direct instanței, cu ocazia judecării pe fond a cauzei. Cu privire la proveniența banilor, reclamantul nu a fost în măsură să furnizeze dovezi care să ofere o cât de vagă justificare a sumei, ci din contră, el a demonstrat că veniturile legal-obținute abia îi pot asigura un trai zilnic modest. Recursul este nefondat.

Potrivit art. 29 alin. (1) lit. a) din Normele de aplicare a Legii nr. 123/2001 privind regimul străinilor în România „la prelungirea vizelor simple este necesară prezentarea dovezii privind spațiul de locuit, precum și a mijloacelor de întreținere, respectiv a 500 de dolari SUA, lunar, pentru vizele purtând simbolul B și P. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă, așa cum corect a reținut și instanța de fond, că recurentul-reclamant, din activitățile desfășurate în România și-a asigurat nu numai mijloacele de întreținere pentru el și familia sa, dar a reușit să economisească și suma de 3685 dolari SUA și să dobândească în proprietate și un apartament cu 4 camere de locuit.

Rezultă, așadar, că anterior aplicării vizei de ieșire, reclamantul a făcut dovada că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 pct. 1 lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 123/2001, așa încât instanța de fond pronunțând o hotărâre temeinică și legală, recursul se privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul de Interne – Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei împotriva sentinței civile nr. 935 din 16 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2003.