Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
3 februarie 2004

Decizia nr. 372/2004 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 30 noiembrie 2000 reclamantul B.D. a chemat în judecată Ministerul Învățământului și Educației Naționale și Liceul R.A.T. București, solicitând obligarea acestora de a-i elibera certificatul de competență profesională și plata unor daune materiale. În motivarea acțiunii reclamantul arată că după absolvire în anul 1985 a cursurilor Liceului RAT București, a primit diploma de bacalaureat însă i s-a refuzat nejustificat eliberarea certificatului de competență profesională. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 157/2001 a respins acțiunea, cu motivarea că dreptul reclamantului s-a prescris.

Prin decizia nr. 3584/2001 Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ a respins recursul declarat de reclamant. Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestație în anulare. Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 142 din 21 ianuarie 2002 a admis contestația, a anulat decizia atacată și a fixat termen pentru soluționarea recursului declarat de B.D., reținând că instanța nu a analizat recursul formulat de reclamant și nu a verificat incidența în cauză a prevederilor Legii nr. 29/1990. Recursul este fondat. Din probele dosarului rezultă că B.D. absolvit liceul RATB în anul 1985. Prin acțiunea introdusă la data de 30 noiembrie 2000, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 29/1990, reclamantul s-a plâns de refuzul celor doi pârâți de a-i elibera certificatul de competență profesională.

Așa fiind și văzând și dispozițiile art. 313 C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa sentința atacată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea examinării cererii în fond.

DECIDE: Admite recursul declarat de B.D. împotriva sentinței civile nr. 157 din 13 februarie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2004.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.