ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1214/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul

B.P., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării și Universitatea

S.H. București, a solicitat obligarea primei pârâte să aprobe tipărirea formularelor

tipizate pentru diploma de licență, iar ce a de-a doua pârâtă să dispună eliberarea

efectivă a diplomei de licență promoția 2009.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a susținut că este absolvent al Facultății S.H. București promoția 2009,

forma de învățământ I.D. așa cum rezultă din adeverința din 9 iulie 2009, eliberată

de pârâta Universitatea S.H. București.

A arătat că Universitatea

S.H. București este o instituție de învățământ superior acreditată prin Legea

nr. 443/2002, ca persoana juridică de drept privat și de utilitate publică, parte

a sistemului național de învățământ, iar prin H.G. nr. 693/2003 și H.G. nr. 676/2007

a fost acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu, pentru domeniile de

licență precum drept, psihologie, management, științe ale educației și altele.

La finalizarea studiilor

absolvite, reclamantul a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie

2009, examen în urma căruia i-a fost eliberată numai o adeverință de absolvire a

studiilor de către Universitatea S.H. București, Facultatea de Drept și Administrație

Publică, specializarea drept, din 9 iulie 2009.

A mai arătat că pârâta

Universitatea S.H. București refuză în mod sistematic eliberarea diplomei de licență

promoția 2009, motivând că, deși a întreprins toate demersurile necesare, Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu a dat aprobările legale pentru

tipărirea formularelor de diploma de licență, pentru absolvenții promoției 2009.

Pârâtul Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului a invocat prin întâmpinare excepția lipsei

calității procesuale a reclamantului, motivat de faptul că procedura de eliberare

a avizelor necesare pentru formularele tipizate implică numai instituțiile de învățământ

superior particulare, acreditate Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului și SC R. SA și nicidecum absolvenții universităților respective.

Pe fondul cauzei, a solicitat

respingerea acțiunii reclamantului, motivat de faptul că universitățile nu au dreptul

să elibereze diplome pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ

neautorizate sau neacreditate.

Hotărârea instanței de

fond

Prin sentința nr. 445

din 9 octombrie 2012, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal, a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active invocată

de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București;

a admis acțiunea reclamantului B.P., în contradictoriu cu pârâții Universitatea

S.H. și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, având ca obiect,

obligația de a face și, în consecință, a obligat pârâtul Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru diploma

de licența, iar pârâta Universitatea S.H. să elibereze reclamantului B.P. diploma

de licență promoția 2009.

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantului, instanța de fond a reținut că

pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București refuză

în mod constant să își dea avizul pentru tipărirea diplomelor de licență, astfel

că reclamantul, absolvent al facultății de drept, promovând examenul de licență

în sesiunea iulie 2009, este îndreptățit să solicite obligarea acestei instituții

la emiterea acestui aviz, fiind direct interesat în soluționarea acestui litigiu.

Pe fondul cauzei, prima

instanță a constatat, referitor la specializarea urmată de reclamant, pentru care

instituția de învățământ nu avea autorizare sau acreditare provizorie, că prin metodologia

organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor din 21 mai 2009,

aceasta informează opinia publică despre faptul că „Universitatea S.H. are acreditate

sau autorizate toate specializările din cadrul facultăților sale”.

Din dispozițiile art.

2 din Regulamentul de organizare și funcționare emis de universitate, rezultă că

Universitatea S.H. organizează formele de învățământ la distanță și cu frecvență

redusă, respectând prevederile din Legea învățământului nr. 84/1995.

În art. 4 din Regulament

se definește noțiunea învățământului la distanță, formă de învățământ absolvită

de reclamantul din prezenta cauză.

Judecătorul fondului,

analizând probele administrate în cauză, a constatat că reclamantul a urmat cursurile

organizate de pârâtă și este licențiat în drept, motiv pentru care este îndreptățit

să i se elibereze diploma de licență.

Instanța de fond a considerat

întemeiat și al doilea capăt de cerere, având în vedere că pentru tipărirea diplomelor

de licență instituția de învățământ are nevoie de avizul Ministerului Educației

și Cercetărilor.

Recursul

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației Naționale, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea cererii de

recurs, recurentul, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 și

art. 304

1

C. proc. civ., a arătat, în esență, că instanța de fond

nu a analizat hotărârile de Guvern prin care sunt acreditate, autorizate să funcționeze

provizoriu structurile și specializările universitare cu formele de învățământ respective,

luând în considerare numai un comunicat al conducerii Universității S.H. și Regulamentul

de organizare și funcționare al universității, documente care nu sunt opozabile

ministerului.

A mai arătat că Facultatea

de Drept și Administrație Publică din București, specializarea drept, nu figurează

în cuprinsul H.G. nr. 410/2002 privind structurile și specializările universitare

acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ

superior și nici în cuprinsul H.G. nr. 1609/2004 și H.G. nr. 940/2004.

Apărările formulate în

fața instanței de recurs.

Intimata-pârâtă Universitatea

S.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Înalta Curte, examinând

cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția

necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost

pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile

art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite

cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vrancea, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Obiectul prezentului litigiu

de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de învățământ

superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii reclamanților,

absolvenți al Universității S.H.

Nu se poate ignora faptul

că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2

alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție

persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate

publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în cauza de față,

prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea S.H., ca instituție de

învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică,

parte a sistemului național de învățământ.

Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației

publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și are rol

de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și programului de guvernare în

domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice,

tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile

de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară,

nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național

de învățământ pe același palier cu Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași

competențe și responsabilități ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea

și aplicarea strategiei globale a învățământului.

Aceste prerogative legale

revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ

superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

Universitatea S.H. nu

poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative

pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii

sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem

național de învățământ.

În alți termeni, Universitatea

S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept

organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ

nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.

Față de argumentele expuse,

Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente

material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după

caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației

publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față, este

aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității

publice pârâte, Universitatea S.H., competența de soluționare a litigiului revine

tribunalului.

De asemenea, se cuvine

a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii

și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de față,

este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală

care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală.

Reținând în mod greșit

că este competentă să soluționeze cauza de față în raport cu obiectul acțiunii și

cu dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre casabilă

în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În consecință, având în

vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6)

și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței

atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Vrancea, secția

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Educației Naționale împotriva sentinței nr. 445 din 9 octombrie 2012

a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vrancea, secția contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 11 martie 2014.