ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3574/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3574/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

735/45/2012, reclamanta A.O.M. a chemat în judecată pârâta Universitatea S.H.,

solicitând eliberarea actului de studii cu regim special, denumit "diplomă

de licență", precum și "suplimentul de diplomă", prin care să se

ateste că a susținut și promovat examenul de licență, la Facultatea de Drept și

Administrație Publică din București, specializarea Drept, din cadrul

Universității "S.H.", și a obținut diploma de licență, și pârâtul

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să dispună (să

aprobe) tipărirea în termen de 30 zile de la pronunțarea prezentei sentințe a

formularelor tipizate, constând în diploma de licență și suplimentul de diplomă

pentru a se asigura realizarea dreptului reclamantei de a se elibera documentul

oficial de stat cu regim special prin care se confirmă studiile de învățământ

superior efectuate în cadrul Universității "S.H." din București.

A arătat reclamanta

în motivarea acțiunii că în perioada 2006 - 2009 a urmat cursurile Facultății

de Drept și Administrație Publică din București, specializarea Drept, din

cadrul Universității "S.H.", învățământ la distanță.

În luna iulie 2009 a

finalizat studiile prin susținerea, în cadrul Universității "S.H.", a

examenului de licență, sens în care s-a eliberat adeverința prin care

universitatea i-a recunoscut calitatea de licențiată în specializarea pe care a

urmat-o.

A mai arătat

reclamanta că la momentul încheierii contractului de școlarizare s-a prevăzut

obligativitatea Universității "S.H." de a elibera diploma de

absolvire.

A considerat

reclamanta că este un abuz din partea statului să se refuze recunoașterea unor

studii în condițiile în care a fost de bună-credință, din momentul înscrierii

la facultate și până la absolvirea acesteia și-a îndeplinit toate obligațiile

ce îi reveneau potrivit contractelor de studii încheiate cu pârâta

Universitatea S.H. și Regulamentul privind activitatea profesională a

studenților, în sensul că a plătit taxele de studii, a susținut și promovat

toate examenele, inclusiv examenul de licență.

Pârâta Universitatea

S.H. București a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a

Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pentru obligarea

acestuia să aprobe tipărirea formularelor pentru actele de studii.

Prin Sentința nr. 336

din 26 octombrie 2012 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de către reclamanta A.O.M. în contradictoriu

cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și

Universitatea S.H. București, a admis cererea de chemare în garanție a

Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului formulată de

Universitatea S.H. București, a obligat pârâta Universitatea S.H. București să

elibereze reclamantei actele de studii cu regim special "diplomă de

licență" și "suplimentul la diplomă" ce atestă promovarea

examenului de licență în cadrul Facultății de Drept și Administrație Publică

din cadrul Universității S.H., a obligat chematul în garanție Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea

formularelor tipizate și diploma de licență și suplimentul la diplomă, a

respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut că din probatoriul cauzei rezultă că

reclamanta a urmat cursurile organizate de Universitatea S.H., la forma de

învățământ la distanță în perioada 2006 - 2009, specializarea

"Drept", finalizându-și studiile prin susținerea și promovarea examenului

de licență în iulie 2009. Universitatea S.H. București a emis o adeverință din

care rezultă această situație de fapt și de drept, act care este în ființă și

își produce efectele.

Conform Metodologiei

organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de către

pârâtă sub nr. 1405 din 21 mai 2009, precum și conform art. 20 alin. (1) din

Regulamentul aprobat prin O.M.E.C.T. nr. 2284/2007, pârâta Universitatea S.H.

era obligată să elibereze actele de studii completate.

A mai reținut

instanța că obligației Universității S.H. de a elibera actul final de studii -

diploma de licență - îi corespunde obligația corelativă a Ministerului

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului de a aproba tipărirea

formularului tipizat, aspect care în opinia Curții este de natură a conduce la

admiterea cererii de chemare în garanție.

Refuzul exprimat de

către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, motivat de

aspectele privind autorizarea formelor de învățământ la distanță din cadrul

Universității S.H. s-a reținut că nu este unul justificat, întrucât nu această

problematică este dedusă judecății.

A apreciat Curtea că

în cauză s-a dovedit, fără putință de tăgadă, că reclamanta a urmat cursurile

organizate în cadrul Universității S.H. la formele de învățământ legal

stabilite, că a promovat examenul de licență la specializarea

"Drept", precum și că instituția de învățământ superior și-a

îndeplinit obligația de a solicita Ministerului Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului tipărirea și difuzarea formularelor tipizate pentru

diploma de licență și suplimentul la diplomă.

În ceea ce-l privește

pe chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului, acesta a aprobat doar în parte tipărirea și difuzarea formularelor tipizate,

fără a reclama disfuncționalități sau nerespectarea cadrului legal de către

universitate, fără să fi dispus măsuri privind încetarea școlarizării în cadrul

programului desfășurat de universitate.

Raportat la aspectele

reținute, Curtea a admis acțiunea și cererea de chemare în garanție.

În ceea ce privește

solicitarea de a se aplica sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004 chematului în garanție, Curtea a apreciat că nu se justifică

luarea acestei măsuri în această fază procesuală.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului, criticând sentința atacată pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Cu privire la motivul

de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurentul consideră că

sentința a fost pronunțată de către instanța de fond cu depășirea atribuțiilor

puterii judecătorești.

În opinia

recurentului instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a

obligat Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe

furnizarea de formulare tipizate pentru diplomă spre a fi eliberate unor

persoane care au urmat studii cu încălcarea prevederilor legale.

Se arată că instanța

s-a substituit organismelor de certificare a calității studiilor universitare,

s-a substituit Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și

a decis să acorde diplome, fără ca acestea să aibă la bază studii universitare

cu un parcurs firesc, la specializări autorizate provizoriu sau acreditate conform

legii.

Cu privire la

motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se arată că

instanța de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului

superior și nu a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se

face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea Ministerului

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

La termenul din 22

martie 2013, Înalta Curte, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a pus

în discuția părților necompetența primei instanțe în soluționarea cauzei, motiv

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În legătură cu

această chestiune, instanța de contencios judiciar apreciază că prezintă

relevanță și prevederile art. 159 alin. (1) pct. 2, precum și cele ale art. 159

1

alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 202/2010.

Astfel, conform art.

159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în

cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe

de alt grad.

Potrivit art. 159

1

alin. (4) C. proc. civ., la prima zi de înfățișare, judecătorul este obligat,

din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este

competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în

cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată

competența instanței sesizate.

Înalta Curte constată

că cele două texte legale anterior citate nu au fost respectate de către

judecătorul fondului cauzei.

Mai precis, învestită

cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Iași nu a dat eficiență dispozițiilor

art. 159

1

alin. (4) C. proc. civ., întrucât nu a verificat dacă este

competentă material să judece pricina.

Totodată, Înalta

Curte apreciază că, în situația dată, nu pot fi incidente prevederile art. 158

alin. (3) C. proc. civ., care menționează faptul că dacă instanța se declară

necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind

trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate

jurisdicțională competent.

Pe acest aspect,

Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, textele legale mai sus indicate care

nu au fost respectate de către prima instanță, iar pe de altă parte,

prevederile Titlului IV C. proc. civ., care reglementează conflictul de

competență între instanțe.

Pentru că nu a fost

stabilită potrivit legii competența instanței, respectiv cu respectarea

prevederilor art. 159

1

alin. (4) C. proc. civ., modificat, Înalta

Curte poate invoca, din oficiu, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3

C. proc. civ.

În privința acestui

motiv de recurs se constată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu

încălcarea normelor de competență.

Obiectul litigiului,

în fața instanței de fond, l-a constituit, în principal, obligarea unei universități

la eliberarea unei diplome de licență, dar a fost chemat în judecată și

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pentru un capăt de

cerere subsidiar.

Pârâta Universitatea

S.H. poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2

alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în

această definiție orice organ de stat sau al unităților

administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru

satisfacerea unui interes legitim public.

Or, în speța de față,

prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea "S.H." din

București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept

privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

În altă ordine de

idei, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice

centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză

și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul

educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice,

tineretului și sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act

normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de

reclamantă) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului

național de învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național,

autonomia universitară se manifesta prin relația directă a rectorului

instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre

altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului

și de a-l suspenda din funcție.

Aceste prerogative

legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea

de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context,

trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele

sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi

cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub

controlul general al Parlamentului.

În cauza de față,

Universitatea "S.H." nu poate fi o autoritate administrativă

autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecința

unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în

regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident,

Universitatea "S.H." din București este o autoritate publică

descentralizată din punct de vedere teritorial.

În alți termeni,

Universitatea "S.H." nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor

pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel,

niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în

litigiu.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice

locale.

În raport de

prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, pârâta fiind o autoritate publică

locală, competența de soluționare a cauzei revine, în primă instanță,

tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal.

De asemenea, trebuie

precizat că dispozițiile art. 17 C. proc. civ. prevăd că cererile accesorii și

incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de

față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere

incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze

cererea principală.

Față de cele anterior

prezentate, Înalta Curte, în majoritate, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., raportat la art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va admite recursul, va casa

sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul

Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în

prezent Ministerul Educației, împotriva Sentinței nr. 336 din 26 octombrie 2012

a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Iași, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 22 martie 2013.

Procesat

de GGC - AZ