ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3574/2013

Asupra recursului de față Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 735/45/2012, reclamanta A.O.M.

a chemat în judecată pârâta Universitatea S.H., solicitând eliberarea actului de studii cu regim special, denumit "diplomă de licență", precum și "suplimentul de diplomă", prin care să se ateste că a susținut și promovat examenul de licență, la Facultatea de Drept și Administrație Publică din București, specializarea Drept, din cadrul Universității "S.H.", și a obținut diploma de licență, și pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să dispună (să aprobe) tipărirea în termen de 30 zile de la pronunțarea prezentei sentințe a formularelor tipizate, constând în diploma de licență și suplimentul de diplomă pentru a se asigura realizarea dreptului reclamantei de a se elibera documentul oficial de stat cu regim special prin care se confirmă studiile de învățământ superior efectuate în cadrul Universității "S.H." din București.

A arătat reclamanta în motivarea acțiunii că în perioada 2006 - 2009 a urmat cursurile Facultății de Drept și Administrație Publică din București, specializarea Drept, din cadrul Universității "S.H.", învățământ la distanță. În luna iulie 2009 a finalizat studiile prin susținerea, în cadrul Universității "S.H.", a examenului de licență, sens în care s-a eliberat adeverința prin care universitatea i-a recunoscut calitatea de licențiată în specializarea pe care a urmat-o. A mai arătat reclamanta că la momentul încheierii contractului de școlarizare s-a prevăzut obligativitatea Universității "S.H." de a elibera diploma de absolvire. A considerat reclamanta că este un abuz din partea statului să se refuze recunoașterea unor studii în condițiile în care a fost de bună-credință, din momentul înscrierii la facultate și până la absolvirea acesteia și-a îndeplinit toate obligațiile ce îi reveneau potrivit contractelor de studii încheiate cu pârâta Universitatea S.H.

și Regulamentul privind activitatea profesională a studenților, în sensul că a plătit taxele de studii, a susținut și promovat toate examenele, inclusiv examenul de licență. Pârâta Universitatea S.H. București a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pentru obligarea acestuia să aprobe tipărirea formularelor pentru actele de studii. Prin Sentința nr. 336 din 26 octombrie 2012 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de către reclamanta A.O.M. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Universitatea S.H. București, a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului formulată de Universitatea S.H.

București, a obligat pârâta Universitatea S.H. București să elibereze reclamantei actele de studii cu regim special "diplomă de licență" și "suplimentul la diplomă" ce atestă promovarea examenului de licență în cadrul Facultății de Drept și Administrație Publică din cadrul Universității S.H., a obligat chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate și diploma de licență și suplimentul la diplomă, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că din probatoriul cauzei rezultă că reclamanta a urmat cursurile organizate de Universitatea S.H., la forma de învățământ la distanță în perioada 2006 - 2009, specializarea "Drept", finalizându-și studiile prin susținerea și promovarea examenului de licență în iulie 2009. Universitatea S.H.

București a emis o adeverință din care rezultă această situație de fapt și de drept, act care este în ființă și își produce efectele. Conform Metodologiei organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de către pârâtă sub nr. 1405 din 21 mai 2009, precum și conform art. 20 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin O.M.E.C.T. nr. 2284/2007, pârâta Universitatea S.H. era obligată să elibereze actele de studii completate. A mai reținut instanța că obligației Universității S.H. de a elibera actul final de studii - diploma de licență - îi corespunde obligația corelativă a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului de a aproba tipărirea formularului tipizat, aspect care în opinia Curții este de natură a conduce la admiterea cererii de chemare în garanție.

Refuzul exprimat de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, motivat de aspectele privind autorizarea formelor de învățământ la distanță din cadrul Universității S.H. s-a reținut că nu este unul justificat, întrucât nu această problematică este dedusă judecății. A apreciat Curtea că în cauză s-a dovedit, fără putință de tăgadă, că reclamanta a urmat cursurile organizate în cadrul Universității S.H. la formele de învățământ legal stabilite, că a promovat examenul de licență la specializarea "Drept", precum și că instituția de învățământ superior și-a îndeplinit obligația de a solicita Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului tipărirea și difuzarea formularelor tipizate pentru diploma de licență și suplimentul la diplomă.

În ceea ce-l privește pe chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, acesta a aprobat doar în parte tipărirea și difuzarea formularelor tipizate, fără a reclama disfuncționalități sau nerespectarea cadrului legal de către universitate, fără să fi dispus măsuri privind încetarea școlarizării în cadrul programului desfășurat de universitate. Raportat la aspectele reținute, Curtea a admis acțiunea și cererea de chemare în garanție. În ceea ce privește solicitarea de a se aplica sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 chematului în garanție, Curtea a apreciat că nu se justifică luarea acestei măsuri în această fază procesuală. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurentul consideră că sentința a fost pronunțată de către instanța de fond cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. În opinia recurentului instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a obligat Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe furnizarea de formulare tipizate pentru diplomă spre a fi eliberate unor persoane care au urmat studii cu încălcarea prevederilor legale. Se arată că instanța s-a substituit organismelor de certificare a calității studiilor universitare, s-a substituit Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și a decis să acorde diplome, fără ca acestea să aibă la bază studii universitare cu un parcurs firesc, la specializări autorizate provizoriu sau acreditate conform legii.

Cu privire la motivele de recurs întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se arată că instanța de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior și nu a ținut cont de faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. La termenul din 22 martie 2013, Înalta Curte, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a pus în discuția părților necompetența primei instanțe în soluționarea cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. În legătură cu această chestiune, instanța de contencios judiciar apreciază că prezintă relevanță și prevederile art. 159 alin. (1) pct. 2, precum și cele ale art. 159 1 alin. (4) C. proc.

civ., în forma modificată prin Legea nr. 202/2010. Astfel, conform art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad. Potrivit art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ., la prima zi de înfățișare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Înalta Curte constată că cele două texte legale anterior citate nu au fost respectate de către judecătorul fondului cauzei.

Mai precis, învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Iași nu a dat eficiență dispozițiilor art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ., întrucât nu a verificat dacă este competentă material să judece pricina. Totodată, Înalta Curte apreciază că, în situația dată, nu pot fi incidente prevederile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., care menționează faptul că dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent. Pe acest aspect, Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, textele legale mai sus indicate care nu au fost respectate de către prima instanță, iar pe de altă parte, prevederile Titlului IV C. proc.

civ., care reglementează conflictul de competență între instanțe. Pentru că nu a fost stabilită potrivit legii competența instanței, respectiv cu respectarea prevederilor art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ., modificat, Înalta Curte poate invoca, din oficiu, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. În privința acestui motiv de recurs se constată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea normelor de competență. Obiectul litigiului, în fața instanței de fond, l-a constituit, în principal, obligarea unei universități la eliberarea unei diplome de licență, dar a fost chemat în judecată și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pentru un capăt de cerere subsidiar.

Pârâta Universitatea S.H. poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public. Or, în speța de față, prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea "S.H." din București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. În altă ordine de idei, potrivit art. 1 din H.G.

nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului. Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ.

Această reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se manifesta prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție. Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației. În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În cauza de față, Universitatea "S.H." nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ. În mod evident, Universitatea "S.H." din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial. În alți termeni, Universitatea "S.H." nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu. Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

În raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, pârâta fiind o autoritate publică locală, competența de soluționare a cauzei revine, în primă instanță, tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal. De asemenea, trebuie precizat că dispozițiile art. 17 C. proc. civ. prevăd că cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală. Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală. Față de cele anterior prezentate, Înalta Curte, în majoritate, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (6) C. proc.

civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în prezent Ministerul Educației, împotriva Sentinței nr. 336 din 26 octombrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Iași, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 martie 2013. Procesat de GGC - AZ