ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4826/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta A.V. a

chemat în judecată pe pârâții Universitatea "S.H." - București și

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului spre a fi obligați

să-i elibereze diploma de licență, respectiv să-i recunoască actul de studii.

În motivarea cererii

sale reclamanta a arătat că în perioada 2006 - 2009 a absolvit cursurile

Facultății de Drept și Administrație Publică București - specializarea științe

juridice din cadrul Universității "S.H.", iar în luna iulie 2009 a

promovat examenul de licență și, ca urmare, i-a fost eliberată Adeverința nr.

6096 din 9 iulie 2009 care atestă titlul de licențiat în drept.

Prin Sentința nr.

425/2011 din 15 decembrie 2011 Curtea de Apel Galați, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.V.

și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea

"S.H.", a obligat Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor

tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru

reclamantă, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii, a respins

celelalte capete ale acțiunii și cererii de chemare în garanție ca nefondate.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că din actele

dosarului nu rezultă că reclamanta s-a înscris la o specializare și la o formă

de învățământ pentru a căror organizare universitatea pârâtă nu avea autorizare

sau acreditare provizorie, că în speță nu a fost contestat în mod expres faptul

că reclamanta nu are dreptul să obțină diploma de licență și suplimentele la

diplomă pentru că a parcurs o formă de învățământ pentru care pârâta nu a

parcurs etapele obligatorii de acreditare/autorizare provizorie și, prin

urmare, câtă vreme pârâta însăși recunoaște că reclamanta a urmat cursurile pe

care ea le-a organizat la formele de învățământ legal stabilite și a emis

acesteia acte ce recunosc acest fapt și calitatea de licențiată în drept, acte

ce premerg diplomelor finale de studii, atât cererea reclamantei, cât și

cererea de chemare în garanție, sunt întemeiate sub aspectul obligării la

tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și supliment la

diplomă pentru reclamantă, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii.

Având în vedere

poziția procesuală a pârâtei, cât și prevederile art. 24 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004, instanța a respins celelalte capete de cerere ca nefondate.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înainte de a analiza

motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în

conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței

materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată

de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art.

304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va

trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Galați, secția

contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Obiectul prezentului

litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de

învățământ superior la eliberarea unei diplome de licență și a altor acte de

studii reclamantei, care este absolventă a Facultății de Drept și Administrație

Publică București, din cadrul Universității "S.H.", promoția 2009.

În alt registru de

idei, nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de

autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea

nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept

privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt

autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în speța de față,

prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea "S.H." din

București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept

privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Pe de altă parte,

potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice

centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și are rol de sinteză

și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul

educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice,

tineretului și sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995, ce era

în vigoare la data finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă, nu le

plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de

învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia

universitară se manifestă prin relație directă a rectorului instituției de

învățământ superior cu Ministerul Educației, care, printre altele, avea

competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l

suspenda din funcție.

În cauza de față,

Universitatea "S.H." nu poate fi o autoritate administrativă

autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecința

unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în

regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident,

Universitatea "S.H." din București este o persoană juridică de drept

privat, de utilitate publică, ce funcționează doar ca parte a unui sistem

național de învățământ, care nu poate fi asimilată unei autorități

administrative autonome sau unui organ central al administrației publice.

Prin urmare, pârâta

aflată în discuție este o autoritate publică descentralizată din punct de

vedere teritorial.

În alți termeni,

Universitatea "S.H." nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor

pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel,

nici un act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în

litigiu.

În cauza de față, o

asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități

publice locale.

În prezentul litigiu

sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care

menționează următoarele: "Litigiile privind actele administrative emise

sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale

acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel".

Prin urmare,

specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice

și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli

imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea

competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel

al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ

dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv

criteriul valoric.

În cauza de față este

aplicabil primul criteriu enunțat anterior. În plus, trebuie subliniat faptul

că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios

administrativ, față de împrejurarea că Universitatea S.H. din București este o

autoritate publică locală. De asemenea, mai trebuie să fie relevat art. 2 pct.

1 lit. d) C. proc. civ.

În cauză, fiind vorba

de un litigiu având ca obiect obligarea pârâtei autoritate publică locală la

emiterea unui act administrativ, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ revine

secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Galați, competent

și din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din aceeași lege.

Conform art. 10 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamantul se poate adresa instanței

de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a

optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului nu mai se poate invoca

excepția necompetenței teritoriale.

Reclamanta a optat

pentru instanța de la domiciliul său, astfel că nu se mai poate pune în

discuție competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei.

De asemenea, se

cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile

accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea

principală.

Or, în litigiul de

față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere

incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze

cererea principală.

Soluționând cauza de

față fără a-și verifica competența în raport cu obiectul acțiunii și cu

dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre

casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În consecință, având

în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312

alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare

Tribunalului Galați, secția contencios administrativ și fiscal, care va avea în

vedere și motivele de recurs invocate de reclamantă, ce privesc fondul

pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Educației Naționale (fost Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului) împotriva Sentinței nr. 425/2011 din 15

decembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința

recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Galați,

secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 4 aprilie 2013.

Procesat de GGC - CL