ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2306/2015

Decizia nr. 2306/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 24 ianuarie 2013 sub nr. x, reclamanta A. în contradictoriu cu Ministerul Educației și Cercetării Tineretului și Sportului a solicitat instanței obligarea pârâtului la recunoașterea diplomei de licență emisă de Universitatea B., precum și obligarea pârâtului la plata de despăgubiri sub forma daunelor morale în cuantum de 5000 euro ca urmare a prejudiciului material și moral suferit, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a menționat că este absolventă a Universității B. - Facultatea de Limba și Literatura Română din București, specializarea Limba și Literatura Română - Limba și Literatura Engleză, promoția 2006, forma de învățământ ID și că a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iunie 2006.

A mai arătat că în urma promovării acestui examen a obținut Titlul de Licențiat în Filologie și i s-a eliberat diploma de licență.

Prin Sentința civilă nr. 1557 din 08 mai 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București unde a fost înregistrată sub nr. x/3/2013.

Prin Sentința civilă nr. 5957 din 02 decembrie 2013 Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea Curții de Apel București și, constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Prin Decizia nr. 1544 din 25 martie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/3/2013.

Prin Sentința nr. 3168 din 19 noiembrie 2014, Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut, în esență, următoarele:

Toate specializările și formele de învățământ, pentru care instituțiile de învățământ superior sunt acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual iar printre atribuțiile și competențele M.E.C.T.S. care sunt reglementate în H.G. nr. 536/2011, cu modificările și completările ulterioare,în coroborare cu prevederile Legii nr. 1/2011 cu modificările ulterioare, nu se regăsește și aceea de recunoaștere a unei diplome eliberată de o instituție de învățământ superior care face parte din sistemul național de învățământ.

Reclamanta nu a putut menționa care este temeiul legal al unei asemenea cereri, care este textul de lege care instituie în sarcina M.E.C.T.S. obligația de recunoaștere printr-un act administrativ al unei diplome eliberată în condițiile legii de instituțiile de învățământ superior, parte a sistemului național de educație.

Recursul

Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta A. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de recurs, recurenta a susținut netemeinicia și nelegalitatea sentinței recurate, arătând că judecătorul fondului a făcut o interpretare eronată a înscrisurilor de la dosar.

A mai arătat că, în mod eronat, instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată și nu a dat curs principiului disponibilității, a cărui aplicare este obligatorie, principiu în baza căruia instanța trebuia să rețină că, în speță, este aplicabilă teoria validității aparenței în drept și anume, că există acte juridice care se bucură de o prezumție de legalitate, nefiind contestate.

Analiza motivelor de casare invocate

În speță, instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantei privind obligarea autorității pârâte, Ministerul Educației Naționale (fost Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului), la recunoașterea diplomei de licență obținută de reclamantă în urma susținerii examenului de licență - sesiunea februarie 2009.

Înalta Curte constată că, raportat la normele care reglementează atribuțiile ministerului pârât, respectiv Legea nr. 1/2011 și H.G. nr. 536/2011, dar și reglementările legale relevante pentru speță - Ordinul M.E.C.T.S. nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învățământul superior și Legea învățământului, în vigoare la momentul eliberării diplomei de licență a reclamantei, nu se poate reține că autoritatea publică pârâtă are vreo atribuție de a emite acte prin care să recunoască diploma de licență și suplimentul la diplomă, acte deja eliberate de instituțiile de învățământ superior cu aprobarea intimatului-pârât M.E.C.T.S., fiind tipărite pe formularele tipizate emise de acesta.

Diploma de licență este un document oficial și câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiții de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea.

Înalta Curte mai reține că diplomele de licență obținute în România sunt recunoscute de plin drept, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei unei alte formalități.

Astfel, o diplomă de licență emisă de o instituție de învățământ superior, cum este cea a reclamantei, produce efecte juridice fără a fi necesar vreun act de recunoaștere/validare a diplomei de către ministerul de resort, diploma de licență fiind un act administrativ care se bucură de prezumția de autenticitate, în sensul că actul emană în mod real de la cine se afirmă că emană, prezumția de veridicitate, în sensul că actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă, și prezumția de legalitate, în sensul că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, fiind el însuși titlu executoriu în baza căruia se inițiază procedura executării silite cu obligația corelativă a adresanților de a respecta și pune în aplicare dispozițiile acestuia.

Prin urmare, atât timp cât diploma de licență nu este desființată prin intermediul căilor prevăzute de lege, aceasta se bucură de cele trei prezumții sus-menționate, inclusiv prezumția de legalitate, care presupune obligația celor cărora le este opus actul administrativ de a respecta și pune în aplicare dispozițiile acestuia.

În condițiile în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg din diploma de licență, protejarea acestora se poate realiza la cererea părții vătămate, însă în cadrul altui demers judiciar promovat în contradictoriu cu instituția/autoritatea care îi nesocotește aceste drepturi.

Pentru considerentele care au fost expuse, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 3168 din 19 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2015.

Procesat de GGC - NN