ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 137/2018

Decizia nr. 137/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12 iunie 2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale și Inspectoratul Școlar al Municipiului București, obligarea pârâților la recunoașterea efectelor diplomei și suplimentului de diplomă eliberate de Universitatea Spiru Haret și încadrarea, conform efectelor diplomei de licență, pe o funcție corespunzătoare studiilor sale.

Prin Sentința civilă nr. 1209 din 19 februarie 2015, Tribunalul București a disjuns capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Școlar al Municipiului București, având ca obiect obligarea la încadrarea reclamantei conform efectelor diplomei de licență, formând un nou dosar, și a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a capetelor de cerere formulate în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin Sentința civilă nr. 1428 din 20 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii recurate și pronunțarea unei hotărâri care să corespundă realității și situației de fapt, cu obligarea pârâtului la recunoașterea diplomei de licență emise de Universitatea Spiru Haret.

A susținut recurenta-reclamantă, în esență, că instanța de fond a considerat în mod greșit că Ministerul Educației și Cercetării Științifice nu are în sfera de competențe recunoașterea diplomelor de licență. Diploma sa de licență, eliberată în anul 2008, și-a produs efecte timp de 4 ani fără a fi necesară recunoașterea suplimentară de către MECS, însă, urmare a demersurilor efectuate de intimatul-pârât, prin care nu i-au mai fost recunoscute studiile, a fost nevoită să formuleze acțiunea în instanță.

De asemenea, instanța de fond nu a dat curs principiului error communis facit jus, având în vedere faptul că recurenta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate prin contractele de studii încheiate cu Universitatea Spiru Haret, respectiv plata taxelor de studii, susținerea și promovarea tuturor examenelor, inclusiv a celui de licență.

A mai arătat recurenta că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru că diploma de licență este în ființă și constituie un act administrativ nerevocat sau anulat de instanțele de judecată.

3.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în Completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 2 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 11 decembrie 2017, Completul de filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

3.2. Cu privire la fondul recursului

Înalta Curte, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

În cauză, instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantei A. de obligare a Ministerului Educației Naționale la recunoașterea diplomei nr. 1111 din 23 noiembrie 2009 și suplimentului de diplomă eliberate de Universitatea Spiru Haret, urmare a absolvirii Facultății de Sociologie-Psihologie București, din cadrul Universității Spiru Haret.

Înalta Curte constată că, raportat la normele care reglementează atribuțiile ministerului pârât, respectiv Legea nr. 1/2011 și H.G. nr. 536/2011, dar și la reglementările legale relevante în cauză, Ordinul MECTS nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învățământul superior și Legea învățământului, în vigoare la momentul eliberării diplomei de licență a reclamantei, nu se poate reține că autoritatea publică pârâtă are vreo atribuție de a emite acte prin care să recunoască diploma de licență, acte deja eliberate de instituțiile de învățământ superior cu aprobarea intimatului-pârât Ministerul Educației și Cercetării Științifice (fost Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului), fiind tipărite pe formularele tipizate emise de acesta.

Diploma de licență este un document oficial și, câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiții de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea.

Înalta Curte mai reține că diplomele de licență obținute în România sunt recunoscute de plin drept, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei unei alte formalități.

Astfel, o diplomă de licență emisă de o instituție de învățământ superior, cum este cea a reclamantei, produce efecte juridice fără a fi necesar vreun act de recunoaștere/validare a diplomei de către ministerul de resort, diploma de licență fiind un act administrativ care se bucură de prezumția de autenticitate, în sensul că actul emană în mod real de la cine se afirmă că emană, prezumția de veridicitate, în sensul că actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă, și prezumția de legalitate, în sensul că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, fiind el însuși titlu executoriu în baza căruia se inițiază procedura executării silite cu obligația corelativă a adresanților de a respecta și pune în aplicare dispozițiile acestuia.

Prin urmare, atât timp cât diploma de licență nu este desființată prin intermediul căilor prevăzute de lege, aceasta se bucură de cele trei prezumții menționate, inclusiv prezumția de legalitate, care presupune obligația celor cărora le este opus actul administrativ de a respecta și a pune în aplicare dispozițiile acestuia.

De altfel, în acest sens, practica secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație este constantă și consolidată, cu titlu de exemplu fiind Deciziile nr. 17/2015, nr. 315/2015, nr. 686/2015, nr. 1898/2015, nr. 2306/2015, nr. 3528/2015, nr. 910/2016, nr. 1353/2016.

De asemenea, în condițiile în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg din diploma de licență, protejarea acestora se poate realiza la cererea părții vătămate, însă în cadrul altui demers judiciar promovat în contradictoriu cu instituția/autoritatea care îi nesocotește aceste drepturi, fără a fi nevoie de intervenția Ministerului Educației Naționale pentru "recunoașterea diplomei de licență".

3.3. Soluția instanței de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 1428 din 20 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CT