ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 471/2004

Asupra

recursului în anulare de față;

In baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În

temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 3 C. proc. pen.,

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a declarat recurs în anulare împotriva a trei hotărâri judecătorești,

respectiv sentința

penală nr. 2088 din 4 iunie 2001 a Judecătoriei Târgu Jiu,

deciziei penale nr. 814/A din 21 septembrie 2001 a Tribunalului Gorj și

deciziei penale nr. 1453 din 11 decembrie 2001 a Curții de Apel Craiova,

motivul fiind  condamnarea inculpatei pentru o faptă care nu era prevăzută de

legea penală.

Recursul în

anulare este fondat și urmează a fi admis ca atare.

Într-adevăr,

prima  instanță a condamnat inculpata P.A. la 2 ani închisoare pentru

infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat prevăzută de art. 72

lit. b) din Legea nr. 56/1992, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a reținut

că, în noaptea  de 2 iulie 2000, împreună cu alte persoane, inculpata  a trecut

fraudulos  frontiera de stat din Bulgaria în Grecia,  fiind reținută de

organele de stat grecești.

Tribunalul

Gorj a respins apelul inculpatei, iar  Curtea de Apel Craiova admițând recursul

inculpatei, prin reținerea circumstanțelor  atenunate prevăzute de art. 74 și

76 C. pen., a redus pedeapsa la 6 luni închisoare.

Art. 72

lit. b) din Legea nr. 56/1992, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 80/1999

(republicată în M.O. nr.396 din 24 august 2000) incrimina intrarea sau ieșirea

din țată  prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat. În mod evident, actul

normativ sus-citat reglementa regimul frontierei de stat a României, astfel că

sintagma „intrarea sau ieșirea din țară” se referă numai la teritoriul național

și frontierele acestuia.

Per a

contrario, rezultă că legiuitorul nu a încriminat fapta cetățeanului român care

trece ilegal frontiera unui stat stăin.

Această

faptă a fost prevăzută ulterior, prin art. 1 din O.U.G. nr. 112 din 3 august

2001, adoptată prin Legea nr. 252 din 29 aprilie 2002 publicată în M.O. nr.307

din 9 mai 2002.

Ca

atare, fapta inculpatei  fiind comisă la  data de 2 iulie 2000, nu era incriminată

de legea penală, astfel că se impune  în conformitate cu dispozițiile art. 11

pct. 2 lit. a)  și 10 lit. b) C. proc. pen. achitarea inculpatei.

În

consecință, se va admite recursul în anulare, vor fi casate în întregime

hotărârile atacate și, în temeiul textelor invocate, se va dispune achitarea

inculpatei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite

recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție  împotriva sentinței penale nr. 2088 din 4

iunie 2001 a Judecătoriei Tg.Jiu, deciziei penale nr. 814/A din 21 septembrie

2001 a Tribunalului Gorj și deciziei penale nr. 1453 din 11 decembrie 2001 a

Curții de Apel Craiova, privind pe intimata inculpată P.A.

Casează

hotărârile atacate în întregime.

În baza

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.10 lit. b) C. proc. pen., achită pe

inculpată pentru infracțiunea prevăzută de art. 72 lit. b) din Legea nr. 56/1992

cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 74 – 76 C. pen.

Înlătură

obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare către stat, dispusă de

instanțele de fond și apel.

Onorariul

pentru apărarea din oficiu a inculpatei, în sumă de 400.000 lei, se va plăti

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 27 ianuarie 2004.