ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 471/2004

Asupra recursului în anulare de față; In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: În temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 3 C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva a trei hotărâri judecătorești, respectiv sentința penală nr. 2088 din 4 iunie 2001 a Judecătoriei Târgu Jiu, deciziei penale nr. 814/A din 21 septembrie 2001 a Tribunalului Gorj și deciziei penale nr. 1453 din 11 decembrie 2001 a Curții de Apel Craiova, motivul fiind condamnarea inculpatei pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală. Recursul în anulare este fondat și urmează a fi admis ca atare. Într-adevăr, prima instanță a condamnat inculpata P.A.

la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat prevăzută de art. 72 lit. b) din Legea nr. 56/1992, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. S-a reținut că, în noaptea de 2 iulie 2000, împreună cu alte persoane, inculpata a trecut fraudulos frontiera de stat din Bulgaria în Grecia, fiind reținută de organele de stat grecești. Tribunalul Gorj a respins apelul inculpatei, iar Curtea de Apel Craiova admițând recursul inculpatei, prin reținerea circumstanțelor atenunate prevăzute de art. 74 și 76 C. pen., a redus pedeapsa la 6 luni închisoare. Art. 72 lit. b) din Legea nr. 56/1992, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 80/1999 (republicată în M.O. nr.396 din 24 august 2000) incrimina intrarea sau ieșirea din țată prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

În mod evident, actul normativ sus-citat reglementa regimul frontierei de stat a României, astfel că sintagma „intrarea sau ieșirea din țară” se referă numai la teritoriul național și frontierele acestuia. Per a contrario, rezultă că legiuitorul nu a încriminat fapta cetățeanului român care trece ilegal frontiera unui stat stăin. Această faptă a fost prevăzută ulterior, prin art. 1 din O.U.G. nr. 112 din 3 august 2001, adoptată prin Legea nr. 252 din 29 aprilie 2002 publicată în M.O. nr.307 din 9 mai 2002. Ca atare, fapta inculpatei fiind comisă la data de 2 iulie 2000, nu era incriminată de legea penală, astfel că se impune în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) și 10 lit. b) C. proc.

pen. achitarea inculpatei. În consecință, se va admite recursul în anulare, vor fi casate în întregime hotărârile atacate și, în temeiul textelor invocate, se va dispune achitarea inculpatei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 2088 din 4 iunie 2001 a Judecătoriei Tg.Jiu, deciziei penale nr. 814/A din 21 septembrie 2001 a Tribunalului Gorj și deciziei penale nr. 1453 din 11 decembrie 2001 a Curții de Apel Craiova, privind pe intimata inculpată P.A. Casează hotărârile atacate în întregime. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.10 lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpată pentru infracțiunea prevăzută de art. 72 lit. b) din Legea nr. 56/1992 cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 74 – 76 C. pen. Înlătură obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare către stat, dispusă de instanțele de fond și apel.

Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatei, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2004.