ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5466/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 6 mai 2003, reclamantul C.P. a solicitat instanței, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor, obligarea pârâtului la plata daunelor compensatorii în sumă de 819.278.000 lei cu aplicarea coeficientului de inflație, plata dobânzilor aferente aplicate de Banca Comercială Română la depunerile efectuate de persoanele fizice și plata unor daune cominatorii de 300.000 lei pentru fiecare zi de întârziere a achitării sumei totale datorate. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat în esență că pârâtul a refuzat să-i achite suma stabilită cu titlu de compensație, de către Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.

Investită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Timișoara prin sentința civilă nr. 7953 din 1 octombrie 2003, a respins cererea, luând act de renunțarea la judecarea petitului privind obligarea pârâtului la plata sumei de 819.278.000 lei. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că potrivit O.G. nr. 9/2000, dobânda legală se stabilește la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de Banca Națională a României, diminuat cu 20%. Or, deși reclamantul a sesizat instanța de judecată la data de 6 mai 2003, iar pretențiile acestuia au fost onorate la data de 23 iulie 2003, pârâtul nu poate fi obligat la plata dobânzilor legale, pentru această perioadă întrucât, potrivit Legii nr. 9/1998 și a Normelor metodologice privind punerea în aplicare a acesteia, reclamantul avea obligația de a depune hotărârea comisiei instituită în baza acestui act normativ, cu ștampila care certifica rămânerea sa definitivă și executorie.

Or, în neîndeplinirea acestor obligații, reclamantul nu se poate prevala de propria culpă. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Timișoara care, prin decizia nr. 471 din 24 martie 2004, a respins apelul reclamantului. În cauză, a declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamantul C.P. care susține în esență că întrucât compensațiile nu au fost plătite în anul în care au fost stabilite, respectiv anul 2000, urma ca la data efectuării plății, 23 iulie 2003, să se aplice coeficientul de inflație pentru anii anteriori. Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed.

Cererea formulată de reclamant în baza Legii nr. 9 din 8 ianuarie 1998 „privind acordarea de compensații cetățenilor români, pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940” a fost aprobată prin hotărârea nr. 395 din 3 noiembrie 2000 a Comisiei municipiului București, valoarea totală a compensațiilor fiind stabilită la suma de 819.278.900,00 lei. Această soluție a fost validată prin hotărârea nr. 199 din 14 martie 2003 a Comisiei Centrale pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. Cum hotărârea comisiei centrale nu a fost supusă controlului judecătoresc, în condițiile art. 7 alin. (4) din lege, ea a rămas definitivă și executorie, ulterior reclamantul fiind sesizat prin adresa pârâtului nr. 8152 din 12 aprilie 2003 să depună toată documentația, în vederea efectuării plății.

Ca atare, rezultă că reclamantul a parcurs procedura specială instituită de lege și a obținut repararea prejudiciului cauzat urmare semnării tratatului de la 7 septembrie 1940, prin hotărâre definitivă a comisiei abilitată de Legea nr. 9/1998, neatacată, potrivit legii, în contencios administrativ, fiind stabilit cuantumul compensațiilor. În consecință, cum reclamantul se află în posesia unui titlu executoriu, aspectele legate de neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor stabilite prin art. 8 alin. (2) din lege, referitoare la actualizarea sumei în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum, nu puteau fi antamate decât în cadrul procedurii de executare a hotărârii, în condițiile art. 371 2 alin. (3) C. proc.

civ. Așa fiind, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.P. împotriva deciziei civile nr. 471 din 24 martie 2004 a Curții de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2005.