ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 570/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 863 pronunțată la 24 noiembrie 1999, în dosarul nr. 320/1999, a admis în parte acțiunea reclamantei SCCA A.C. Bacău, împotriva pârâtei, SC C.M. SRL Bacău, pe care a obligat-o să plătească reclamantei 43.673.867 lei chirie, pentru folosirea în anii 1996 și 1997 a spațiului comercial din imobilul C.M. situat în Bacău și 2.865.432 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut din probele administrate în cauză că imobilul situat în Bacău, denumit și C.M., este în patrimoniul reclamantei, așa cum rezultă din hotărârea nr. 97/1998, a Curții de Arbitraj de pe lângă Asociația Națională a Cooperației Meșteșugărești U.C.E.C.O.M.

Între părți s-au purtat mai multe litigii cu privire la dreptul de proprietate asupra acestui imobil, dar pârâta nu a făcut dovada că ar fi proprietară; în cauză nu s-a dovedit existența unui contract de locațiune, însă nici una din părți nu contestă că pârâta folosește spațiul comercial în discuție. Cuantumul sumei la care pârâta a fost obligată, a fost stabilit printr-o expertiză tehnică de specialitate. Judecarea apelului declarat de societatea pârâtă împotriva acestei sentințe, a fost strămutată la Curtea de Apel Ploiești, care, prin decizia nr. 16 pronunțată la 13 iunie 2003, în dosarul nr. 4296/2000, a admis apelul declarat de SC C.M.

SRL Bacău, a schimbat în tot sentința nr. 863 din 24 noiembrie 1999, a Tribunalului Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, iar pe fond, reținând că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu a fost intabulat de societatea pârâtă, încheierea de intabulare a fost menținută prin decizia nr. 16 din 15 ianuarie 2003, a Tribunalului Bacău, și decizia nr. 494 din 11 aprilie 2003, a Curții de Apel Bacău, irevocabile la data pronunțării deciziei, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei, pe care a obligat-o la 1.500.000 lei cheltuieli de judecată în apel. Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului său, reclamanta susține că, greșit instanța de apel a reținut că în cauză nu sunt întrunite elementele răspunderii delictuale, pentru că la 27 martie 1994 s-a divizat cooperativa între cele două societăți, C.A.C.

și SC C.M. SRL, deoarece pârâta s-a constituit în societate cu răspundere limitată, desprinsă din sistemul cooperatist. Deși, prin decizia Curții de Apel Bacău, s-a respins intabularea hotărârii nr. 97 din 19 martie 1997, a Curții de Arbitraj U.C.E.C.O.M., această hotărâre a fost menținută prin decizia irevocabilă nr. 3153 din 14 mai 2002, a Curții Supreme de Justiție, situație în care, întrunește condițiile cerute de art. 50 din Legea nr. 7/1956. Greșit a reținut Curtea de Apel că imobilul în litigiu se află legal în folosința comună a părților, această împrejurare nefiind dovedită în cauză. Instanța de apel nu a avut în vedere toate apărările în susținerea pretențiilor reclamantei, nu face nici o referire asupra protocolului de desprindere între societățile cooperatiste, din care rezultă că reclamantei i-a fost repartizat imobilul în litigiu.

În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 din C. proc. civ. Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate de reclamanta recurentă, se constată că recursul acesteia este fondat. Într-adevăr, din copiile actelor din dosarul primei instanțe, rezultă că la 4 decembrie 1992, între SCCA A.C. și SOCOM A.P. Bacău, s-a încheiat un protocol potrivit căruia, s-a procedat la împărțirea patrimoniului, conform hotărârii Adunării Generale a membrilor cooperatori, hotărârea adoptată în condițiile prevăzute de statutul de organizare și funcționare, recurentei reclamante revenindu-i ca mijloc fix, printre altele și imobilul C.M. Mai rezultă din actele dosarului, că societatea pârâtă, SC C.M.

SRL, s-a constituit dintr-un număr de 29 foști membri cooperatori din C.A.C., iar cererea lor de a li se preda mijloace fixe și obiecte de inventar din patrimoniul acesteia, a fost respinsă prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, avându-se în vedere dispozițiile Decretului Lege nr. 66/1990, hotărârile U.C.E.C.O.M. nr. 1 și 2/1991. Prin aceste hotărâri din dosarul primei instanțe, s-a reținut că foștilor cooperatori care au constituit SC C.M. SRL Bacău le pot fi restituite la cerere părțile sociale care le revin, în numerar, nu sub formă de mijloace fixe și obiecte de inventar.

Rezultă deci, indiferent de existența litigiului cu privire la intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului în cartea funciară, că societatea pârâtă, constituită în condițiile Legii nr. 31/1990, este străină de patrimoniul unității cooperatiste care deține în prezent imobilul în litigiu, iar societatea reclamantă, este îndreptățită să pretindă de la pârâtă plata contravalorii lipsei de folosință, așa cum a reținut corect Tribunalul Bacău, în cuantumul stabilit de raportul de expertiză. Așa fiind, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă va fi admis. Decizia nr. 16 din 13 iunie 2003, a Curții de Apel Ploiești, va fi modificată, în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă împotriva sentinței nr. 863 din 24 noiembrie 1999, a Tribunalului Bacău, care va fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta, S.C.A. A.C. Bacău, împotriva deciziei civile nr. 16 din 13 iunie 2003, a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o casează, în sensul că respinge apelul declarat de pârâta, SC C.M. SRL Bacău, împotriva sentinței nr. 863 din 24 noiembrie 1999, a Tribunalului Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2004.