ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 443/2004

Asupra

recursului de față;

Din verificarea actelor și lucrărilor

dosarului, se constată următoarele:

Prin

cererea adresată instanței de executare, condamnatul H.A., deținut în

Penitenciarul Drobeta Tr. Severin în executarea pedepsei de 7 ani închisoare

aplicată prin decizia penală nr.1753 din 4 aprilie 2003 a Curții Supreme de

Justiție, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de furt calificat și

tâlhărie calificată – în stare de recidivă postcondamnatorie – a solicitat să i

se deducă din această

pedeapsă, durata de

6 luni închisoare, pe care a executat-o anterior – pedeapsă ce i-a fost

aplicată pentru o infracțiune de furt calificat, în timpul minorității (prin

sentința penală nr.1069 din 23 martie 1995 a Judecătoriei Drobeta Tr.Severin).

Tribunalul

Mehedinți, prin sentința penală nr.192 din 18 iunie 2003, a admis contestația,

iar Curtea de Apel Craiova, secția penală, prin decizia recurată, a respins

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, împotriva

hotărârii primei instanțe, în motivarea ambelor hotărâri, reținându-se că în

cauză sunt aplicabile dispozițiile art.40 C.pen.

Executarea pedepsei de 6 luni închisoare,

a cărei deducere este solicitată de condamnat, inițial a fost suspendată

condiționat prin sentința menționată însă, ca urmare a săvârșirii ulterioare,

în termenul de încercare, a unor infracțiuni, după ce a devenit major, suspendarea

condiționată a fost revocată – prin sentința penală nr.197 din 11 decembrie

1997 a Tribunalului Mehedinți și sentința penală nr.105 din 4 februarie 1999 a

Judecătoriei Vânju Mare.

Ulterior,

prin sentința penală nr.82 din 17 martie 1999 a Tribunalului Mehedinți, a fost

admisă cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnat, prin cele două

sentințe menționate anterior, pentru că infracțiunile de tâlhărie și furt

calificat pentru săvârșirea cărora a fost condamnat la 5 ani închisoare și respectiv

la 1 an și 6 luni închisoare, sunt concurente, dispunându-se executarea celei

mai grele de 5 ani închisoare, la această pedeapsă fiind adăugată pedeapsa de 6

luni închisoare a cărei  suspendare a executării fusese revocată – în total

condamnatul H.A. – având de executat 5 ani și 6 luni închisoare. Totodată a

fost dedusă detenția de la 4 septembrie 1997 și a fost menținută starea de

arest.

Din

executarea acestei pedepse anterioare ce constituie prim termen al recidivei,

prevăzută den art.37 lit.a C.pen., condamnatul a fost liberat condiționat la 9

octombrie 2001 rămânând neexecutat un rest de 510 zile.

În

intervalul de liberare condiționată, respectiv la 29 ianuarie 2002, condamnatul

H.A. a comis infracțiunile de tentativă de furt calificat și tâlhărie calificată,

pentru care a fost condamnat la 7 ani închisoare, pedeapsă din care a solicitat

deducerea pedepsei anterioare de 6 luni închisoare.

Mai

trebuie reținut și că urmare a săvârșirii acestor infracțiuni – cel de al

doilea termen al recidivei – instanțele au menținut liberarea condiționată –

astfel că nu s-a făcut aplicația dispozițiilor art.39 alin.2 și art.61 C.pen.

Atât

prima instanță, cât și cea de apel, au soluționat cererea condamnatului

considerând că ea se întemeiază pe dispozițiile art.40 C.pen., text ce ar

constitui o cauză de micșorare a pedepsei.

Împotriva

hotărârilor sus-citate a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, solicitând casarea acestora și în fond respingerea contestației.

Recursul

este fondat.

În

primul rând instanțele au apreciat greșit că cererea condamnatului H.A.,

constituie contestație la executare și astfel, prin admiterea ei au modificat

decizia penală nr.1753 din 4 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție care

intrase în puterea lucrului judecat.

Pentru

a fi considerate cazuri de stingere ori modificare a pedepsei, este necesar ca

situațiile invocate să se fi produs după rămânerea definitivă a hotărârii de

condamnare. În speță însă, se invocă o pedeapsă de 6 luni închisoare aplicată

inculpatului în anul 1995, pentru o faptă comisă cât era minor. Această

situație putea fi analizată numai în cursul judecății, în fond, apel sau

recurs, ori prin exercitarea recursului în anulare.

În al

doilea rând, hotărârile criticate sunt greșite sub aspectul aplicării

dispozițiilor art.40 C.pen., care reglementează alte situații decât cea în

speță.

Textul

privește împrejurările în care pedepsele anterioare nu pot constitui prin

termen al recidivei postcondamnatorii prevăzută de art.37 lit.a C.pen.  iar

pedepsle au fost executate în întregime până la data săvârșirii infracțiunilor

ulterioare.

Or,

pedeapsa anterioară de 5 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului în

baza sentinței penale nr.197/1977 a Tribunalului Mehedinți (rezultată prin

adăugarea pedepsei de 6 ani închisoare la care a fost condamnat cu aplicarea

art.81 C.pen., în timpul minoratului) nu a fost executată în întregime, ci

parțial, în perioada 4 septembrie 1007 – 9 octombrie 2001, când inculpatul s-a

liberat condiționat.

Pentru

restul de pedeapsă de 510 zile s-a menținut liberarea condiționată prin decizia

penală nr.508/2002 a Curții de Apel Craiova, dispoziție păstrată și de Curtea

Supremă de Justiție prin decizia penală nr.324/2003.

Așa

fiind, în ambele situații instanțele trebuiau să respingă cererea condamnatului

indiferent de caracterul pe care i l-ar fi dat.

Motivele

de recurs prevăzute de art.385

9

pct.17

1

C.proc.pen.,

fiind întemeiate, Curtea urmează ca în baza art.385

15

pct.2 lit.d C.proc.pen.,

să admită recursul parchetului, să caseze hotărârile atacate și rejudecând, să

respingă ca neîntemeiată contestația la executare formulată de condamnatul H.A.

Onorariul

apărătorului din oficiu, în sumă de 200.000 lei, va fi suportat din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva

deciziei penale nr.482 din 23 octombrie 2003 a Curții de Apel Craiova, privind

pe condamnatul  H.A.

Casează

hotărârea atacată precum și sentința penală nr.192 din 18 iunie 2003 a

Tribunalului Mehedinți și rejudecând, respinge ca nefondată contestația la

executare formulată de condamnatul H.A.

Onorariul

de avocat pentru apărarea din oficiu a condamnatului, în sumă de 200.000 lei,

se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă

Pronunțată,

în ședință publică, azi  23 ianuarie 2004.